Revision application barred: no triple identity between merits ruling on abusive interest clause and later enforcement decision.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Second Civil Section) rejected the application for revision filed against Decision no. 1597/31.07.2020 of the Ilfov Tribunal, which had partially upheld a challenge to enforcement and annulled enforcement acts concerning a loan debt, including interest exceeding 7.95% per year; the revision application was dismissed as inadmissible. The applicant sought annulment of that decision, arguing it contradicted an earlier final decision (no. 117/17.02.2015) that had declared an interest clause in the credit contract abusive and absolutely null, and that the later decision improperly referenced a 7.95% interest rate not contained in the earlier one. The Court held that the revision ground under Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code requires irreconcilable judgments involving the same parties, object, and cause (triple identity), which was absent because the two decisions concerned different disputes—one on the merits declaring a clause abusive, the other on enforcement of a subsequent judgment—so the later decision did not violate the authority of res judicata of the earlier one. The Court also noted that a revision court is not a supervisory review instance and cannot re-examine the legality of the challenged decision; the decision is final.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 431 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Revision application barred: no triple identity between merits ruling on abusive interest clause and later enforcement decision: Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. respectiv nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi: de părţi, de obiect şi de cauză.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2020
Asupra cererii de revizuire de faţă
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 117/17.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2012 a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. şi s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 4 teza contractul de credit nr. x/16.06.2008.
Prin sentinţa civilă nr. 1892/18.05.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. A fost obligată pârâta-reclamantă să restituie reclamantei-pârâte sumele încasate cu titlu de dobândă pe perioada 08.02.2010-10.02.2015, superioare ratei fixe de 7.95% pe an, astfel cum este prevăzut în prima parte a art. 4 din contractul de credit bancar nr. x/16.06.2008, precum şi să plătească dobânda legală aferentă creanţei principale, începând cu 25 septembrie 2015 şi până la achitarea efectivă a sumelor datorate. Au fost respinse restul pretenţiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiate. A fost respins primul petit al cererii reconvenţionale, ca neîntemeiat, şi capetele de cerere formulate, în subsidiar, pe cererea reconvenţională, ca rămase fără obiect. A fost obligată pârâta reclamantă să plătească reclamantei-pârâte, suma de 1700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată şi reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 3200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 1606 din 14 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinţei civile nr. 1892/18.05.2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 1597/31.07.2020 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018 a fost admis apelul, a fost schimbată în parte, sentinţa civilă nr. 2088/5.04.2019 pronunţată de Judecătoria Buftea iar, în rejudecarea cauzei, a fost admisă în parte contestaţia la executare formulată. Au fost anulate actele de executare emise în cadrul dosarului de executare nr. 1750/06.08.2018 instrumentat de BEJA C. în ceea ce priveşte suma de 11667,76 Euro reprezentând creanţe credit restant, 6164,94 Euro debit principal şi sumele de bani reprezentând dobândă ce depăşeşte cuantumul de 7,95 % pe an şi întoarsă executarea în limitele admiterii contestaţiei. A fost majorat onorariul expertului până la suma de 4500 RON. A fost obligată intimata să plătească apelantei suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, reprezentând onorariu de avocat.
La data de 31 august 2020 revizuienta A. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 1597/31.07.2020 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018, întemeiată pe dispoziţiile art. 508 alin. (1) pct. 8 şi alin. (2) C. proc. civ. solicitând admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei a cărei revizuire se solicită şi admiterea în totalitate a apelului formulat de aceasta.
Revizuienta consideră că decizia civilă nr. 1597/31.07.2020 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018 contravine dispozitivului deciziei nr. 117/17.02.2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2012, prin indicarea procentului de dobândă de 7,95 % pe an, necuprins în decizia anterioară.
În continuare, revizuienta prezintă detaliat modul în care a fost administrată proba cu expertiză judiciară specialitatea contabilitate în dosarul nr. x/2018 şi relevă faptul că a învederat instanţei erorile flagrante consemnate în raportul de expertiză, respectiv că, prin decizia nr. 117/17.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2012, nu a fost stabilit ca fiind aplicabil procentul de dobândă de 7,95 % ci doar a fost anulată ca abuzivă clauza privind dobânda, însă instanţa nu le-a luat în considerare.
La data de 2 octombrie 2020 revizuenta a formulat cerere de completare a cererii iniţiale în cuprinsul căreia a arătat prin decizia civilă nr. 1597/31.07.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în mod nelegal, a validat o procedură de executare silită având ca obiect o creanţă ce ar fi calculată prin aplicarea unei dobânzi de 7,95 % pe an, în contextul în care, titlul executoriu avut în vedere pentru demararea procedurii de executare silită, respectiv contractul de credit, nu conţine o clauză valabilă pentru determinarea dobânzii aplicabile după primele 18 luni din durata contractului, ca efect al dispoziţiilor deciziei civile nr. 117/17.02.2015 a Curţii de Apel Bucureşti.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. respectiv nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi: de părţi, de obiect şi de cauză.
Înalta Curte, analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat, reţine următoarele considerente:
Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se contrarietatea între decizia civilă nr. 1597/31.07.2020 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018 şi decizia civilă nr. 117/17.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2012.
Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Conform art. 431 C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă numai dacă sunt întrunite cumulativ mai multe condiţii, una din acestea fiind aceea ca hotărârea potrivnică, a cărei anulare se solicită, să fi nesocotit puterea lucrului judecat dat de o altă hotărâre, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv hotărârile să aibă aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.
Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.
Legiuitorul a avut în vedere hotărâri ale căror dispozitive sunt ireconciliabile, fapt ce ar face imposibilă executarea simultană a acestora.
Condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în speţă, întrucât hotărârile pretins a fi contradictorii poartă asupra unor pricini ce au obiecte diferite, lipsind tripla identitate prevăzută de lege, ca atare, nu se poate reţine existenţa autorităţii de lucru judecat.
Astfel, se constată că obiectul celor două dosare este diferit, în sensul că, prin decizia civilă nr. 1597/31.07.2020 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018 a fost admisă în parte contestaţia la executare formulată şi anulate actele de executare emise în cadrul dosarului de executare nr. 1750/06.08.2018, în ceea ce priveşte suma de 11667,76 Euro reprezentând creanţe credit restant, 6164,94 Euro debit principal şi sumele de bani reprezentând dobândă ce depăşeşte cuantumul de 7,95 % pe an şi a fost întoarsă executarea în limitele admiterii contestaţiei, în timp ce, prin decizia civilă nr. 117/17.02.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2012, a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. şi s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 4 din contractul de credit nr. x/16.06.2008.
Aşadar, decizia nr. 117/17.02.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2012 în raport de care se solicită revizuirea deciziei nr. 1597/31.07.2020, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018, este anterioară deciziei care stă la baza pornirii executării silite, respectiv a deciziei nr. 1606 din 14 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Înalta Curte constată că cele două litigii au obiecte diferite deoarece decizia a cărei revizuire se solicită este dată într-un dosar de executare silită pornit în urma pronunţării sentinţei civile nr. 1892/18.05.2017, de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia nr. 1606 din 14 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin respingerea ca nefondat a apelului reclamantei A., sentinţă prin care s-a dispus ca pârâta B. S.A. să restituie reclamantei sumele încasate cu titlu de dobândă pe perioada 08.02.2010-10.02.2015, superioare ratei fixe de 7.95% pe an şi să plătească dobânda legală aferentă creanţei principale începând cu data de 25 septembrie 2015 şi până la achitarea efectivă a sumelor datorate.
Deşi revizuienta consideră că decizia civilă nr. 1597/31.07.2020 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018 contravine dispozitivului deciziei nr. 117/17.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2012 prin indicarea procentului de dobândă de 7,95 % pe an, necuprins în decizia anterioară, această susţinere nu este de natură a impune concluzia admisibilităţii cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de revizuire nu este instanţă de control judiciar, care să analizeze legalitatea şi temeinicia hotărârii a cărei revizuire se solicită, fiind îndreptăţită doar să constate dacă prin ultima hotărâre s-a adus atingere autorităţii de lucru judecat rezultată din prima hotărâre.
Or, astfel cum s-a arătat, decizia a cărei revizuire s-a solicitat a fost pronunţată în virtutea efectelor juridice create prin decizia nr. 1606 din 14 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, iar nu a efectelor deciziei nr. 117/17.02.2015 pronunţate anterior de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2012, cum greşit susţine revizuienta, aşadar nu se poate reţine existenţa caracterului contradictoriu între deciziile invocate, problemele de executare a hotărârilor fiind generate de succesiunea deciziilor pronunţate pe fondul cauzei între părţi iar nu de dispozitivele celor două hotărâri considerate contradictorii de revizuientă.
În concluzie, se reţine că în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât decizia civilă nr. 1597/31.07.2020 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018 nu încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 117/17.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2012.
Faţă de aspectele arătate, Înalta Curte constată că hotărârile asupra cărora poartă cererea de revizuire nu se înscriu în ipoteza legală reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât va respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta A. împotriva deciziei nr. 1597 din 31 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta A. împotriva deciziei nr. 1597 din 31 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi,13 octombrie 2020.