Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1930/2020 AI generated

Inadmissibility of recourse against suspension of provisional enforcement in labor disputes

Case Number Decizia nr. 1930/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, confirming that the Court of Appeal's order suspending the provisional enforcement of the first-instance judgment stands as final and enforceable. The dispute concerned a labor law action regarding unpaid salary and related benefits during a contractual suspension, where the employer sought to suspend enforcement pending appeal, while the employee challenged that suspension via appeal. The Court ruled the challenge inadmissible because, under Article 214 of Law No. 62/2011, judgments in labor disputes are subject only to appeal and not to further review, and pursuant to Article 483(2) of the Code of Civil Procedure and Supreme Court Decision No. 8/2015, orders deciding on the suspension of enforcement in such cases are not subject to any form of legal challenge, thus violating the principle of the legality of appeals if permitted.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 C. proc. civ, art. 214 din Legea nr. 62/2011, art. 450 alin. (5) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Inadmissibility of recourse against suspension of provisional enforcement in labor disputes: În ceea ce priveşte litigiile de muncă, art. 214 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social dispune că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.

Keywords

AI generated
suspension of benefits labor disputes enforceable decision unpaid salary provisional benefits article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 3 aprilie 2020 în dosarul nr. x/2019, petenta CN Romarm S.A. Bucureşti - Filiala S.C. Uzina Automecanică Moreni S.A. a formulat cerere de suspendare a executării provizorii a sentinţei civile nr. 2027/13.12.2019 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019, până la soluţionarea apelului pe care l-a declarat împotriva acestei sentinţe.

Prin încheierea de şedinţă din 27 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a fost admisă cererea şi a fost dispusă suspendarea executării provizorii a sentinţei civile nr. 2027/13.12.2019 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019 până la soluţionarea apelului declarat de apelanta-pârâtă C.N. Romarm S.A. Bucureşti - Filiala S.C. Uzina Automecanica Moreni S.A. împotriva acestei sentinţe.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul A..

La termenul din 13 octombrie 2020, Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., a reţinut că încheierea ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, având în vedere următoarele argumente:

Prin sentinţa civilă nr. 2027/13.12.2019 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019 a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligată pârâta C.N. Romarm S.A. Bucureşti - Filiala S.C. Uzina Automecanica Moreni S.A la plata către reclamantul A. a unei despăgubiri egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului, 24.04.2014-03.06.2019. Au fost respinse celelalte capete de cerere şi obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu avocat.

Acţiunea ce face obiectul prezentului litigiu vizează suspendarea executării provizorii a acestei sentinţe, până la soluţionarea apelului declarat de pârâtă împotriva acesteia.

Având în vedere obiectul dosarului, respectiv drepturi salariale, cererea de suspendare a executării derivă dintr-un litigiu de muncă.

În ceea ce priveşte litigiile de muncă, art. 214 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social dispune că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.

De asemenea, dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. prevăd că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 450 alin. (5) C. proc. civ. prin Decizia nr. 8/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a statuat că instanţa se pronunţă asupra cererii de suspendare provizorie prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că hotărârea prin care se soluţionează o cerere de suspendare a executării unei hotărâri nu este supusă niciunei căi de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Aşa fiind, calea de atac extraordinară a recursului exercitată în cauză apare ca fiind inadmisibilă, hotărârea pronunţată de instanţa de apel având caracter definitiv şi executoriu, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 27 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat dereclamantulCaşu Vasile împotriva încheierii de şedinţă din 27 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 octombrie 2020.