Prior unconstitutionality ruling barred new referral; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrară la 14.05.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, A. a formulat recursîmpotriva încheierii de dezbateri din 05.02.2019, a deciziei civile nr. 835/2019/A din data de 26.02.2019, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a Civila - în dosarul nr. x/2017 si, implicit, împotriva sentinţei civile nr. 7226/08.06.2018, pronunţate de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia Civila.

Referitor la încheierea de sedinţă din data de 05.02.2019, recurentul a susţinut că nu i s-a dat cuvântul prin mandatar pe excepţia lipsei calităţii procesual pasive a B., pe competenţa generală, materială şi teritorială a instanţei de apel, pe estimarea duratei cercetării procesului, pe cererea de probe, mandatarul său fiind interpelat dacă are studii juridice şi ce grad de rudenie are cu reclamantul, tribunalul învederând că mandatarul nu poate pune concluzii în faţa instanţei, fără a preciza şi motiva în hotărâre baza legală a refuzului.

Recurentul a susţinut că procedându-se în felul descris mai sus, tribunalul a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil, regulile de procedură şi normele de drept procesual, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii judecătoreşti pronunţaţă în apel: art. 7 alin. (1) si 2, art. 8, art. 13, art. 14 alin. (2)-(6), art. 15, art. 20, art. 22 alin. (1)-(2) si 7, art. 131, art. 224, art. 238 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, recurentul a arătat că invocă neconstituţionalitatea art. 13 alin. (2) si art. 83 alin. (1), (2) si 3 C. proc. civ. şi a solicitat suspendarea judecăţii recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale a României.

Prin decizia civilă nr. 47/R din 21 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în temeiul Legii 47/1992 a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.. A fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 şi art. 83 alin. (3) C. proc. civ. ca inadmisibilă. A fost respinsă cererea de suspendare a judecării recursului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Au fost respinse recursurile formulate de recurenţii-reclamanţi A. şi C., împotriva încheierii de dezbateri din data de 05.02.2019 şi a deciziei civile nr. 835/29.02.2019, ambele pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017 în contradictoriu cu intimatele pârâte B. S.R.L. şi D. S.A., ca nefondate.

Analizând admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 şi art. 83 alin. (1), (2), (3) C. proc. civ. instanţa de recurs a reţinut că, faţă de data formulării cererii de chemare în judecată şi faţă de prevederile art. 24, 25 C. proc. civ. conform cărora, procesul este supus legii de procedură în vigoare la data declanşării sale, art. 13 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 83 alin. (1)-(3), forma în vigoare la20.07.2017, prevedeau, aşa cum a invocat şi recurentul:

"Art. 13 - Părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau,după caz, asistate în condiţiile legii. În recurs, cererile şi concluziile părţilor nu pot fiformulate şi susţinute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, cu excepţiasituaţiei în care partea sau mandatarul acesteia, soţ ori rudă până la gradul al doileainclusiv, este licenţiată în drept."

"Art. 83 (1) În faţa primei instanţe, precum şi în apel, persoanele fizice pot fireprezentate de către avocat sau alt mandatar. Dacă mandatul este dat unei alte personae decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepţiilor procesuale şiasupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât şi în etapadezbaterilor. (2) În cazul în care mandatarul persoanei fizice este soţ sau o rudă până la gradul al doilea inclusiv, acesta poate pune concluzii în faţa oricărei instanţe, fără săfie asistat de avocat, dacă este licenţiat în drept. (3) La redactarea cererii şi a motivelorde recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele fizice vor fiasistate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nulităţii, numai de către un avocat*), în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 13 alin. (2)."

Dar, a reţinut curtea, prin Decizia nr. 462/2014 Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile din C. proc. civ. cuprinse în art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3),precum şi în art. 486 alin. (3) cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs prin avocat sunt neconstituţionale, iar art. 29 alin. (3) din Legea 47/1992 prevede clar că nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Având în vedere că dispoziţiile menţionate au fost deja constatate ca neconstituţionale, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 şiart. 83 alin. (3) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte prevederile art. 83 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., instanţa a constatat că excepţia invocată este admisibilă în sensul art. 29 alin. (1) şi (2) dinLegea 47/1992, motiv pentru care a sesizat Curtea Constituţională.

La 23 ianuarie 2020 recurentul A. a declarat recurs împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 şi art. 83 alin. (3) C. proc. civ.

În susţinerea recursului se arată că greşit a fost respinsă sesizarea cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 şi art. 83 alin. (3) C. proc. civ. având în vedere că au legătură cu soluţionarea cauzei.

În opinia recurentului, cererea de sesizare întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 având în vedere că Decizia nr. 485/2015 a Curţii Constituţionale se referă doar la teza privind obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs prin avocat iar nu la teza privind reprezentarea în apel şi recurs prin mandatar licenţiat în drept şi care nu este soţ sau rudă până la gradul doi cu recurentul, prin urmare nu se referă la aspectele de neconstituţionalitate invocate în cauză.

Prevederile a căror neconstituţionalitate a fost invocată încalcă, în opinia recurentului, art. 21 din Constituţia României referitor la accesul liber la justiţie, întrucât acesta vizează nu numai acţiunea introductivă ci şi căile de atac.

Limitarea dreptului unor părţi în cadrul aceluiaşi proces să exercite căile de atac prin intermediul unui mandatar licenţiat în drept, chiar în condiţiile în care acesta nu este rudă până la gradul doi sau soţ cu una dintre părţi, de a-şi exprima părerea cu privire la probe, excepţii, competenţa instanţei, durata estimată a procesului şi de a pune concluzii în instanţă, constituie o limitarea a accesului la justiţie.

Prin instituirea obligativităţii reprezentării şi asistării părţilor doar prin avocat, ca şi condiţie de admisibilitate a exercitării căii de atac a apelului şi a recursului, fără ca reclamantul să poată fi reprezentat şi printr-un mandatar licenţiat în drept în condiţiile în care acesta nu este soţ sau ruda până la gradul doi, legiuitorul a reglementat o limită a accesului liber la justiţie, aspect care se constituie într-o veritabilă intervenţie a statului în configurarea şi structurarea acestui drept fundamental.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva criticilor formulate îl va reţine ca nefondat pentru următoarele considerente:

Recurentul susţine că greşit a fost respinsă sesizarea cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 şi art. 83 alin. (3) C. proc. civ. având în vedere că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât Decizia nr. 485/2015 a Curţii Constituţionale se referă doar la teza privind obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs prin avocat iar nu la teza privind reprezentarea în apel şi recurs prin mandatar licenţiat în drept şi care nu este soţ sau rudă până la gradul doi cu recurentul, prin urmare nu se referă la aspectele de neconstituţionalitate invocate în cauză.

Înalta Curte reţine că pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceasta este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ: excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă; excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate ca incident procedural poate fi folosită deoarece cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când are ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care nu au fost constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Prin Decizia nr. 462/2014 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile din C. proc. civ. cuprinse în art. 13 alin. (2) teza a doua, art. 83 alin. (3), precum şi în art. 486 alin. (3) cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs prin avocat sunt neconstituţionale.

În cauză se constată că, prin excepţia de neconstituţionalitate formulată, recurentul a solicitat sesizarea cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 şi art. 83 alin. (3) C. proc. civ. însă, astfel cum s-a arătat, prin Decizia nr. 462/2014 Curtea Constituţională a constatat că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale fără ca instanţa de contencios constituţional să facă distincţia pretinsă de recurent cu privire la teza din textul reclamat ca fiind neconstituţional care ar fi rămas astfel în vigoare, şi prin urmare, aplicabilă în cauza pendinte, aşadar, o astfel de cerere nu mai poate forma obiectul sesizării Curţii Constituţionale.

În raport de aceste consideraţii, Înalta Curte a constatat în mod corect că excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca inadmisibilă.

Drept urmare, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 47/R din 21 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat dereclamantulCasaru Florin împotriva deciziei civile nr. 47/R din 21 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de ApelBucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi,13 octombrie 2020.