Revocation of public company director: appeal dismissed and lower judgment upholding compensation for wrongful dismissal upheld

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 1 martie 2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate nelegală şi netemeinică măsura revocării din funcţia de director general prin HCA nr. 107 din 30 noiembrie 2015 şi încetarea contractului de mandat nr. x/25.08.2014. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor-interese constând în despăgubiri reprezentând contravaloarea remuneraţiei lunare cuvenite pe o perioadă de 31 luni (2.12.2015 - 25.08.2018), respectiv 201.500 RON, cu dobânda aferentă calculată până la data plăţii efective, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 152 din Legea nr. 31/1990 modificată şi completată, art. 2030 şi art. 2032 alin. (1) C. civ.

Prin încheierea din 3 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei, formulată de pârâta S.C. Compania de Apă Târgovişte - Dâmboviţa S.A..

Prin sentinţa nr. 466 din 19 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A. şi, pe cale de consecinţă, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumelor aferente salariilor neîncasate de acesta, pe perioada 2.12.2015 - 25.08.2018, la care se adaugă dobânda aferentă, până la data plăţii efective. De asemenea, s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant şi a următoarelor sume: 5135 RON - taxa judiciară de timbru; 5000 RON - onorariu expert consilier; 1000 RON - onorariu de avocat.

Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă în parte cererea expertului în sensul majorării onorariul cu suma de 4000 RON, în sarcina pârâtei S.C. Compania de Apa Târgovişte Dâmboviţa S.A.

Prin decizia nr. 129 din 21 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A. împotriva încheierii din 3 aprilie 2018, precum şi a sentinţei nr. 466 din 19 aprilie 2018, ambele pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Totodată, s-a dispus obligarea apelantei la plata către intimat a sumei sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată.

Curtea a reţinut ca nefondat apelul împotriva încheierii din data de 3.04.2018, nefiind incidente dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Privitor la expertiza judiciară efectuată în cauză instanţa de apel a reţinut că aceasta conţine suficiente elemente pentru ca,prin coroborarea acestei probe cu celelalte probe administrate, să pronunţe o hotărâre motivată în fapt şi în drept, motiv pentru care a respins solicitarea de suplimentare a probatoriul în apel, neimpunându-se ca expertul să răspundă la obiecţiunile formulate de apelantă.

În ce priveşte apelul declarat împotriva sentinţei primei instanţe, instanţa de apel a constatat că hotărârea Consiliului de Administraţie din data de 30.11.2015 nu este motivată sub aspectul cauzelor pentru care se dispune revocarea intimatului din funcţie şi încetarea contractului său de mandat iar nota de fundamentare înregistrată sub nr. x din 30.11.2015 prin care sunt detaliate considerentele pentru care se impune revocarea intimatului din funcţie, nu este menţionată în hotărâre.

Mai mult, motivele demiterii sale nu i-au fost prezentate anterior intimatului, acesta necunoscând deficienţele ce i se impută, punctual, pentru a-şi putea formula apărări necesare în faţa Consiliului de Administraţie. Potrivit procesului-verbal din data de 30.11.2015 rezultă că nu a existat o reală dezbatere a notei de fundamentare ce a determinat luarea unei măsuri cu consecinţe semnificative pentru intimat.

Curtea a constatat, în consecinţă, că revocarea din funcţie a intimatului nu secircumscrie ipotezei de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale din vina exclusivă a acestuia, fiindpe deplin aplicabilă obligaţia societăţii de plată a daunelor interese conform art. 1431 alin. (4) dinLegea nr. 31/1990 republicată, art. 2032 alin. (1) C. civ. şi art. IX din contractul de mandat nr. 26227din 25.08.2014, a dobânzii aferente şi a cheltuielilor de judecată efectuate în fond, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

La 23 mai 2019, pârâta S.C. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 129 din 21 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel pentru administrarea probatoriului solicitat de aceasta.

Recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a lăsat nesancţionată nulitatea aboslută pentru încălcarea regulii de procedură prevăzute de art. 233 (1) lit. j) C. proc. civ. potrivit căreia soluţia trebuie să fie motivată în fapt şi drept, nulitatea fiind invocată pentru nemotivarea încheierii primei instanţe cu privire la respingerea obiecţiunilor la raportul de expertiză.

În opinia recurentei, instanţa de apel a motivat insuficient respingerea cererii de suplimentare a probatoriului, încălcându-se astfel principiul dreptului la apărare prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale. Totodată, s-a susţinut că instanţa trebuia să motiveze netemeinicia fiecăreia dintre obiecţiunile recurentei-pârâte la constatările şi concluziile expertului contabil.

S-a mai învederat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 1431alin. (4) din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, limitându-se la unele clauze ale contractului de mandat, cu ignorarea dispoziţiilor legale evocate, interpretând clauzele contractuale respective ca promovând termene cărora le-a dat o eficienţă străină de litera şi spiritul aceloraşi prevederi legale, critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a subliniat că art. 143 1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 nu prevede obligativitatea unei proceduri prealabile, de care este condiţionată legalitatea hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor de demitere a unui director, astfel că, în opinia recurentei, sunt eronate considerentele instanţei de apel privind încălcarea dreptului la apărare al intimatului.

S-a învederat că instanţele de fond nu au identificat corect cadrul normativ şi contractual pentru justa soluţionare a cauzei, astfel încât raportarea primei instanţe doar la "obiectivele şi criteriile de performanţă" enunţate în anexa la contractul de mandat, reprezintă o îngustare sensibilă a bazei de evaluare.

Contrar a ceea ce a reţinut prima instanţă cu privire la termenul din clauza IX alin. (3) din contractul de mandat nr. x/25.08.2014, recurenta susţine că revocarea acestui contract s-a făcut după "termenul de încercare de un an", de la data încheierii lui.

La 23 iulie 2019, intimatul-reclamant A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală, având în vedere că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză.

La 13 august 2019, recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimat prin întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2020, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ., intimatul-reclamant formulând punct de vedere.

Prin încheierea din 28 aprilie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta S.C. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A. împotriva deciziei civile nr. 129 din 21 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă. Totodată, s-a constatat suspendată judecata de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020 şi al art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Înalta Curte, la termenul din 13 octombrie 2020, după repunerea pe rol a cauzei, a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Recurenta-pârâtă a invocat încălcarea normei de procedură prevăzută de art. 233 (1) lit. j) C. proc. civ. susţinând că instanţa de apel a trecut peste nulitatea absolută pentru nemotivarea încheierii primei instanţe cu privire la respingerea obiecţiunilor la raportul de expertiză şi, totodată a motivat superficial respingerea cererii de suplimentare a probatoriului, încălcându-se astfel principiul dreptului la apărare prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale.

Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte încheierea prin care prima instanţă a respins obiecţiunile la raportul de expertiza, instanţa de apel a suplinit motivarea primei instanţe pe acest aspect arătând că expertiza judiciară efectuată în cauză conţine suficiente elemente pentru ca,prin coroborarea acestei probe cu celelalte probe administrate, să se pronunţe o hotărâre motivată în fapt şi în drept, motiv pentru care a respins solicitarea de suplimentare a probatoriul în apel.

Această modalitate de suplinire a motivării în căile de atac este pe deplin concordantă cu art. 6 CEDO, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv în cauza Luka împotriva României, par. 58 arătându-se că "o instanţă superioară poate, în anumite cazuri, să remedieze deficienţele procedurii în primă instanţă şi...este uşor de conceput că o astfel de instanţă să înlocuiască decizia viciată cu propria decizie, cu condiţia ca aceasta să respecte garanţiile de la art. 6".

În aceste condiţii, demersul instanţei de apel de a verifica susţinerile privind modul de administrare a probelor de către prima instanţă şi de a motiva legalitatea măsurilor luate, se înscrie în limitele dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO.

Recurenta a mai învederat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 1431alin. (4) din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în sensul că acest text de lege nu prevede obligativitatea unei proceduri prealabile, de care este condiţionată legalitatea hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor de demitere a unui director, astfel că sunt eronate considerentele instanţei de apel privind încălcarea dreptului la apărare al intimatului.

Şi această critică este nefondată, instanţa de apel nereţinând obligativitatea vreunei proceduri prealabile, cum eronat susţine recurenta-pârâtă, ci faptul că hotărârea consiliului de administraţie, prin care s-a luat măsura revocării, nu conţine elemente din care să rezulte cauza revocării înainte de termen, înscrisurile depuse de pârâtă în susţinerea temeiniciei masurii revocării nefiind menţionate în hotărâre.

Cu referire la măsura revocării mandatului, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile legale şi a subliniat faptul că această măsură a fost luată cu încălcarea dreptului la apărare al intimatului care nu a beneficiat de o analiză reală a îndeplinirii sau neîndeplinirii obligaţiilor asumate prin contractul de mandat.

Analizând dispoziţiile legale aplicabile, instanţa de apel a concluzionat că revocarea din funcţie a intimatului nu se circumscrie ipotezei de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale din vina exclusivă a acestuia, fiind pe deplin aplicabilă obligaţia societăţii de plată a daunelor interese conform art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată, art. 2032 alin. (1) C. civ. şi art. IX din contractul de mandat nr. x din 25.08.2014.

În acest context, reţinând că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale, vor fi respinse ca nefondate criticile pe acest aspect.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A. împotriva deciziei civile nr. 129 din 21 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă

Totodată, reţinând culpa procesuală, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă să plătească intimatului A. suma de 2000 RON,cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa S.A. împotriva deciziei civile nr. 129 din 21 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta să plătească intimatului A. suma de 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi,13 octombrie 2020.