Share sale claim time-barred; appeal annulled for defective cassation grounds

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 29 mai 2015 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. a solicitat, încontradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 4.911.650 RON reprezentând contravaloarea părţilor sociale deţinute în cadrul S.C. D. S.R.L., precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, de la data scadenţei şi până la plata integrală a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 64 lit. g), art. 115 din Legea nr. 85/2014 şi art. 1270 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 491/C/2018, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă ca prescrisă acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.A., reprezentantă de lichidatorul judiciar B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L..

Prin decizia nr. 130/2019 din 27 martie 2019, pronunţată de CurteadeAlba Iulia, secţia a II-a civilă s-a respins apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 491/C/2018, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2018.

În motivarea acestei decizii, s-a reţinut că, în ceea ce priveşte transmiterea părţilor sociale, dispoziţiile art. 202 alin. (24) din Legea nr. 85/2014 stabilesc că transmiterea acestora va opera, în lipsa unei opoziţii, la data expirării termenului de opoziţie prevăzut de art. 62, iar dacă a fost formulată opoziţie, la data comunicării hotărârii de respingere a acesteia.

Prin urmare, s-a constatat că, în speţă, chiar şi în ipoteza în care s-ar considera că termenul de prescripţie curge de la data soluţionării definitive a opoziţiei prin Decizia nr. 57/17.02.2015 a Curţii de Apel Suceava, aşa cum a susţinut apelanta prin cererea de apel, la data de 29 mai 2018, când s-a înregistrat acţiunea de către apelant, termenul de prescripţie, de 3 ani, era deja împlinit.

La 20 iunie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 130/2019 din 27 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o noua judecată instanţei de apel susţinând că admiterea excepţiei privind prescriereadreptului material la acţiune este rezultatul greşitei interpretări a normelor dedrept material, respectiv a art. 202 alin. (24) din Legea nr. 31/1990.

Având în vedere că împotriva hotărârii privitoare la cesiunea părţilor sociale a fost formulată opoziţie ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Suceava, aceasta fiind soluţionată definitiv prin decizia nr. 57/17.02.2015 a Curţii de Apel Suceava, recurenta-reclamantă a susţinut că transmiterea părţilor sociale devine operantă la această dată, care reprezintă momentul în care începe să curgă şi termenul de prescripţie de 3 ani.

La 14 august 2019, intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului susţinând că recurenta reia aceleaşi motive prezentate şi în faţa instanţei de apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2020, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 9 iunie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. împotriva deciziei civile nr. 130 din 27 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă

La termenul din 13 octombrie 2020, analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentă.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, nefiind o cale de atac de reformare, ci o cale de atac extraordinară prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, în expunerea motivelor de recurs a reluat, integral, criticile exprimate în cererea de apel cu privire la prescrierea dreptului material la acţiune.

Aşadar, susţinerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

Faţă de considerentele expuse, întrucât accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi Cod, va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 130/2019 din 27 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 130/2019 din 27 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi,13 octombrie 2020.