Appellate remand for retrial impermissible without explicit party request under Art. 480(3) CPC when first-instance judgment suffers from insufficient motivation

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 7 decembrie 2016 sub nr. x/2016, în urma declinării de la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 13.643.557 RON + TVA, reprezentând beneficiu nerealizat din contractul de subcontractare lucrări nr. DJRC/1489 din 21 octombrie 2013. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 15 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, s-a încuviinţat pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosar şi proba cu interogatoriul pârâtei, iar pentru pârâtă proba cu înscrisurile aflate la dosar. Totodată, s-a respins ca nefiind utilă soluţionării cauzei proba cu expertiza în specialitatea construcţii civile şi industriale solicitată de reclamantă, precum şi proba cu expertiza solicitată de pârâtă, ca nefiind legal propusă.

Prin sentinţa civilă nr. 1430 din 10 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. prin administrator special C. şi prin administrator judiciar D. împotriva pârâtei B. S-a luat act de faptul că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 367 din 25 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia V civilă s-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. prin administrator special C. şi prin administrator judiciar D. împotriva încheierii de şedinţă din 15 martie 2018 şi sentinţei civile nr. 1430 din 10 mai 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016. A fost anulată încheierea pronunţată în şedinţa publică din 15 martie 2018 şi sentinţa civilă nr. 1430/10.05.2018 şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

La 2 mai 2019, pârâta B. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 367 din 25 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Recurenta a susţinut că motivarea instanţei de apel este succintă şi preia argumentele invocate de către apelantă, mărginindu-se la a considera că judecătorul primei instanţe nu a exercitat un rol activ, fără însă a lua în considerare explicaţiile şi motivele pertinente cuprinse în sentinţa primei instanţe. În opinia recurentei, prima instanţă nu are obligaţia de a expune în manieră originală motivele pe care se întemeiază hotărârea, iar faptul ca a achiesat la argumentele pârâtei nu echivalează cu o nemotivare.

În plus, s-a învederat că prin cererea de apel, apelantul nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, ci reţinerea cauzei spre soluţionare, motiv pentru care în mod greşit instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., fără ca această solicitare să fie exprimată în mod expres în cererea de apel sau în întâmpinare.

Recurenta a subliniat că sentinţa a fost motivată în mod temeinic, iar apărările şi excepţiile părţilor au fost analizate în mod riguros de către prima instanţă. Totodată, a mai criticat decizia recurată şi din perspectiva faptului că instanţa de apel, în motivarea soluţiei, a preluat argumentele irevelante ale apelantei, faţă de situaţia de fapt, şi anume faţă de intervenirea rezilierii contractului în temeiul art. 10.3 din contract. În concret, s-a susţinut că instanţa de apel a pronunţat decizia recurată fără să verifice realitatea desfăşurării evenimentelor, preluând raţionamentul apelantei referitoare la adresa de reziliere şi reţinând că soluţia primei instanţe nu a analizat corespunzător argumentele şi susţinerile reclamantei referitoare la cauzele rezilierii contractului.

Referitor la aprecierea instanţei de apel cu privire la situaţia reţinută de prima instanţă în ceea ce priveşte starea de insolvenţă a reclamantei ca fiind eronată, recurenta precizează că aceasta este o interpretare neîntemeiată. Astfel, prima instanţă a apreciat în temeiul înscrisurilor depuse la dosar că societatea se află în stare de insolvenţă, iar propunerea unui plan de reorganizare şi aprobarea lui nu înlătură starea de insolvenţă. În acest sens, s-a învederat că reorganizarea societăţii în situaţia aprobării unui plan de reorganizare intră într-o nouă etapă, respectiv în faza de reorganizare judiciară, care reprezintă doar o etapă din cadrul procedurii de insolvenţă. Prin urmare, recurenta a subliniat că, în speţă, consideraţiile instanţei de apel prin care sunt criticate şi considerate eronate argumentele instanţei de fond, sunt neîntemeiate.

La 25 iulie 2019, intimata-reclamantă A. S.A. prin administrator judiciar D. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, arătând că recurenta nu a ataşat cererii de recurs dovada achitării taxei judiciare de timbru, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu art. 486 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, intimata a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că recurenta nu a indicat niciunul dintre motivele de casare prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi, mai mult decât atât, motivele de recurs expuse nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2020, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 28 aprilie 2020 a fost respinsă excepţia netimbrării recursului, a fost admis în principiu recursul şi a fost prorogată discutarea excepţiei nulităţii recursului. Totodată, s-a constatat suspendată judecata de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020 şi al art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

La termenul din 13 octombrie 2020, Înalta Curte a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, urmând să îl admită pentru următoarele considerente:

Prin decizia atacată a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. prin administrator special C. şi prin administrator judiciar D. împotriva încheierii de şedinţă din 15 martie 2018 şi asentinţei civile nr. 1430 din 10 mai 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, fiind dispusă anularea acestora şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea acestei soluţii instanţa de apel a reţinut incidenţa art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. considerând că judecătorul fondului nu a analizat, în mod efectiv argumentele reclamantei, nu a procedat la o înlăturare, motivat şi argumentat în mod explicit, a susţinerilor reclamantei prin răspunsul la întâmpinare.

Curtea a apreciat că, prin omisiunea primei instanţe de a analiza şi cerceta efectiv, prin considerentele hotărârii apelate, motivele de fapt invocate de reclamantă, apelantei-reclamante i s-a cauzat o vătămate procesuală gravă, încălcarea dreptului la un proces echitabil, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea sentinţei atacate şi a încheierii din 15.03.2018 potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie.

Recurenta a învederat că prin cererea de apel, apelanta nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, ci reţinerea acesteia spre soluţionare, motiv pentru care în mod greşit instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., fără ca această solicitare să fie exprimată în mod expres prin cererea de apel sau în întâmpinare.

Critica este fondată.

Potrivit art. 480 alin. (3) C. proc. civ. "În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. (...)".

Din analiza textului de lege evocat rezultă situaţiile în care instanţa de apel poate anula sentinţa instanţei de fond.

În primul rând, anularea senţinţei se poate dispune dacă prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului sau judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, aşadar din art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ. rezultă că regula, în cele două ipoteze prevăzute de text, este anularea hotărârii apelate şi evocarea fondului de către instanţa de apel iar nu trimiterea cauzei spre rejudecare, cum greşit a procedat instanţa de apel.

Instanţa de apel a pronunţat soluţia de anulare a sentinţei reţinând insuficienta motivare a acesteia însă chestiunea insuficientei motivări a soluţiei de admitere sau de respingere a acţiunii nu poate fi asimilată soluţionării procesului fără a intra în fondul cauzei, pentru că, prin soluţia de respingere a acţiunii, efectul este acela că instanţa s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere, acţiunea fiind respinsă în întregul ei, iar dacă, în cazul admiterii, judecătorul nu s-a pronunţat asupra a tot ceea ce s-a cerut, calea deschisă este cea prevăzută de art. 444 C. proc. civ. care reglementează procedura completării hotărârii, apelul fiind inadmisibil în acest caz.

Prin decizia pronunţată în apel poate fi îndreptat orice viciu al motivării sentinţei primei instanţe, indiferent dacă se menţine sau nu soluţia primei instanţe, instanţa de control judiciar fiind obligată să arate argumentele pentru care a pronunţat soluţia în calea de atac şi motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor, astfel încât să rezulte că instanţa a exercitat un examen atent şi real asupra aspectelor esenţiale ce i-au fost supuse analizei iar nu doar să confirme concluziile unei instanţe inferioare.

Această concluzie este în concordanţă cu art. 6 din CEDO, Curtea reţinând în mod constant faptul că o instanţă superioară poate, în anumite cazuri, să remedieze deficienţele procedurii în primă instanţă şi este uşor de conceput ca o astfel de instanţă să înlocuiască decizia viciată cu prorpia decizie cu condiţia ca aceasta să respecte garanţiile de al art. 6 (Cauza Luka împotriva României par. 58).

Soluţia este în concordanţă cu principiul efectului devolutiv al apelului care conferă instanţei de control judiciar obligativitatea de a efectua o nouă judecată asupra fondului prin verificarea tuturor împrejurărilor de fapt sau de drept pe care prima instanţă şi-a bazat hotărârea, în acest scop trebuind să analizeze atât motivele, mijloacele de apărare şi dovezile invocate la prima instanţă cât şi cele arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare, putând dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă şi administrarea probelor noi.

Prin urmare, insuficienta motivare de către instanţa de fond a soluţiei nu poate fi calificată ca o ipoteză în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului deoarece, prin efectul devolutiv al apelului, instanţa de control judiciar este obligată să refacă probele nelegal administrate, să completeze probatoriul insuficient şi să administreze probe noi propuse prin cererea de apel ori întâmpinare, în măsura concludenţei, pertinenţei şi utilităţii acestora, principiul dublului grad de jurisdicţie nefiind încălcat atâta timp cât instanţa poate evoca fondul.

Conform textului de lege citat, doar părţile pot cere trimiterea cauzei spre rejudecare, prin cererea de apel ori prin întâmpinare.

Aşadar, actul de procedură prin care partea interesată poate cere instanţei de apel trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta este numai cererea de apel sau întâmpinarea, prin urmare această măsură nu poate fi dispusă din oficiu.

Sintagma au solicitat în mod expres are valoarea unui act de dispoziţie al părţilor, textul de lege impunând ca părţile să se manifeste expres, ca atare trimiterea spre rejudecare se dispune doar în situaţia în care părţile o cer în mod lămurit instanţei de control judiciar prin actele procedurale expres prevăzute de lege.

În lipsa constatării celor două condiţii cumulative prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ. şi anume: părţile să solicite expres trimiterea spre rejudecare şi solicitarea să fie făcută prin cererea de apel sau întâmpinare, instanţa nu poate dispune din oficiu această măsură, după cum nu poate da eficienţă altor acte de procedură decât cele indicate.

În cauză, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de apel şi al întâmpinării, părţile nu au formulat cerere de anulare a sentinţei şi trimitere cauzei spre rejudecare, situaţie în care, dispunând această măsură, instanţa de apel a încălcat condiţiilor imperative prevăzute de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., ceea ce atrage casarea deciziei atacate.

Cum prin cererile lor, părţile nu s-au manifestat în sensul cerut de text, după admiterea apelului, instanţa trebuia să reţină cauza pentru judecata procesului cu evocarea fondului, aşa cum stabileşte, cu valoare de principiu, teza I din art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de considerentele reţinute, Înalta Curte, reţinând că prin decizia recurată au fost încălcate dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 367 din 25 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, va casa decizia atacată şi va trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B..împotriva deciziei civile nr. 367 din 25 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 octombrie 2020.