Ministry's appeal rejected: ICC arbitral award upheld by Romanian High Court, arbitration clause and composition valid.

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa arbitrală nr. 71 din 11 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2017, s-a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune, ca neîntemeiată. S-a admis în parte cererea de arbitrare formulată de reclamanta A. S.A. şi C. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, astfel cum a fost precizată. S-a constatat caracterul obligatoriu şi final al Deciziei CAD nr. 1 din data de 15 august 2016 şi al Deciziei CAD nr. 2 din data de 19 ianuarie 2017 şi s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a următoarelor sume: a) 1.218.677,07 EUR, reprezentând suma totală de plată restantă aferentă sumelor principale din Disputele nr. 1, 4, 5 şi 8; b) 560.998,84 EUR, reprezentând suma totală a costurilor de finanţare aferente sumelor principale plătite de pârât la 3 ianuarie 2018 în Disputele nr. 2, 4 şi 6; c) 259.365,70 EUR, reprezentând suma totală a costurilor de finanţare aferente sumelor principale restante în Disputele nr. 1,5 şi 8, calculate până la data de 1 mai 2018; d) 177.951,30 EUR, reprezentând suma totală a costurilor de finanţare aferente sumelor principale plătite de pârât la data de 4 iunie 2018 în Disputele nr. 4 şi 7; e) 11.620,37 EUR, reprezentând suma totală a costurilor de finanţare aferente sumelor principale restante în Disputa nr. 4, calculate până la data de 4 iunie 2018; f) sumele reprezentând costuri de finanţare aferente sumelor principale restante menţionate la lit. a) de mai sus, calculate conform Sub-Clauzei 14.8 din Condiţiile Speciale, de la data de 1 mai 2018 în cazul Disputelor nr. 1, 5 şi 8, respectiv de la data de 4 iunie 2018 pentru Disputa nr. 4, în toate cazurile până la data plăţii efective a respectivelor sume principale.

S-a constatat, cu privire la Disputa nr. 3, că: lucrările au fost recepţionate de pârât, în calitate de Beneficiar, la data de 17 mai 2013 (componenta rutieră) şi 5 august 2013 (componenta feroviară); în urma recepţiei lucrărilor de către pârât, inginerul avea obligaţia să emită Certificatul de recepţie la terminarea lucrărilor în baza Sub-Clauzelor 10.1 şi 10.2, iar omisiunea de a face acest lucru a constituit o încălcare a Contractului; componenţa rutieră a lucrărilor a fost finalizată la data de 29 martie 2013 şi componenta feroviară a lucrărilor a fost finalizată la data de 30 iunie 2013; perioada de notificare a defecţiunilor cu privire la componenta rutieră a început la data de 29 martie 2013 şi a expirat la 29 martie 2015, iar perioada de notificare a defecţiunilor cu privire la componenta feroviară a început la data de 30 iunie 2013 şi a expirat la 30 iunie 2015.

S-a dispus, totodată, obligarea pârâtului la plata către reclamant a cheltuielilor de arbitrare, în sumă de 592.059,85 RON şi 78.205,11 Euro.

Împotriva sentinţei arbitrale nr. 71 din 11 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Românieia declarat acţiune în anulare Ministerul Transporturilor, care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 111F/2018 din 21 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de Ministerul Transporturilor împotriva sentinţei arbitrale nr. 71 din 11 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. A fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale ca rămasă fără obiect.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că, prin referire la dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., Ministerul Transporturilor a invocat competenţa exclusivă a instanţelor de contencios administrativ în soluţionarea litigiului, în raport de natura juridică a contractului încheiat între părţi.

Curtea a constatat că, deşi motivul invocat se referă la soluţionarea litigiului de către tribunalul arbitral în temeiul unei convenţii nule sau inoperante, în susţinerea motivului nu s-a invocat vreo cauză de nulitate a convenţiei arbitrale iar potrivit art. 608 alin. (2) C. proc. civ., nu pot fi invocate ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale neregularităţile care nu au fost ridicate potrivit art. 592 alin. (1) şi (3) sau care pot fi remediate pe calea prevăzută de art. 604 (privind lămurirea, completarea şi îndreptarea hotărârii arbitrale).

Astfel, Curtea a constatat că la termenul de judecată din 19.10.2017, tribunalul arbitral a pus în discuţie excepţia necompetenţei sale, soluţia asupra excepţiei fiind pronunţată prin încheierea din 16.11.2017, în sensul respingerii excepţiei, arătându-se motivat argumentele pentru care tribunalul arbitral a reţinut litigiul spre soluţionare, atât prin raportare la prevederile Memorandumului de finanţare din 10 martie 2006 dintre Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul Politici Structurale de Pre-aderare (ISPA) pentru măsura "Construirea infrastructurii rutiere de acces la cel de-al doilea pod peste Dunăre Calafat-Vidin (teritoriu românesc), aprobat prin Ordinul M.F.P. nr. 561/2006 şi la prevederile Ordinul M.E.F., M.T. şi M.D.L.P.L. nr. 915/2008, cât şi prin raportare la clauza compromisorie inserată în sub-clauza 20.6 din condiţiile speciale ale contractului. Nicio critică privind aplicabilitatea dispoziţiilor Memorandumului de finanţare din 10 martie 2006, menţionat mai sus, şi a dispoziţiilor din Ordinul M.F.P. nr. 561/2006 şi Ordinul M.E.F., M.T. şi M.D.L.P.L. nr. 915/2008 nu a fost formulată prin acţiunea în anulare, Ministerul Transporturilor limitându-se la a susţine competenţa exclusivă de soluţionare a diferendului de către instanţa de contencios administrativ prin raportare la dispoziţiile art. 1 şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În speţă, contractul ce constituie fundamentul pretenţiilor deduse soluţionării tribunalului arbitral, şi anume contractul nr. x/PT 009- 01/2004" pentru construcţia infrastructurii rutiere şi feroviare de acces la podul peste Dunăre de la Calafat-Vidin, proiect nr. ISPA 2004/RO/16/P/PT/009/01, încheiat la data de 12.05.2009 între A. S.A. - C. S.A., în calitate de antreprenor şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (Ministerul Transporturilor), în calitate de beneficiar, este un contract administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât are ca obiect executarea unor lucrări de interes public.

Întrucât natura juridică a contractului nu exclude prin ea însăşi competenţa tribunalului arbitral, neexistând nicio o dispoziţie legală în acest sens, Curtea a constatat că Sub-caluza 20.6 din condiţiile speciale ale contractului, prin care părţile au convenit ca diferendele rezultând din contract să fie soluţionate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, este pe deplin operantă în cauză.

Curtea nu a reţinut nici cel de-al doilea motiv al acţiunii în anulare, prin care s-a invocat că tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală, având în vedere că Ministerul Transporturilor - pârât în procedura arbitrală nu a invocat neregularitatea privind constituirea tribunalului potrivit art. 592 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv al acţiunii în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. prin care s-a susţinut că tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut - Curtea a constatat că în susţinerea acestui motiv s-a invocat, ca un prim aspect, efectuarea de plăţi în contul creanţei solicitate de antreprenorul B. S.A., ceea ce, echivalează, în opinia Ministerului Transportului, cu incidenţa motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.

În speţă, după cum rezultă din cuprinsul hotărârii arbitrale, tribunalul arbitral a analizat în mod detaliat pretenţiile deduse soluţionării pentru fiecare dintre deciziile CAD şi disputele supuse analizei prin cererea de arbitrare, astfel cum a fost precizată, sumele la plata cărora a fost obligat Ministerul Transporturilor nedepăşind pretenţiile formulate de către antreprenor, prin urmare, simpla invocare a efectuării unor plăţi nu se încadrează în motivul prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., fiind de reţinut în speţă şi că acestea au fost luate în considerare de tribunalul arbitral, astfel cum în mod neechivoc rezultă din motivarea hotărârii.

Curtea a reţinut că la termenul din 03.05.2018 tribunalul arbitral a repus cauza pe rol şi a solicitat antreprenorului B. S.A. să indice, sub forma unui tabel, pretenţiile solicitate inclusiv ca urmare a plăţilor efectuate de către Ministerul Transporturilor iar precizările depuse pentru termenul din 24.05.2018 nu au fost contestate în faţa tribunalului arbitral, la acest termen Ministerul Transporturilor arătând în mod clar că nu are obiecţiuni cu privire la calculele efectuate de către antreprenor, aceeaşi precizare fiind efectuată şi la termenul din 20.06.2018. În aceste condiţii, simpla susţinere privind plata sumelor datorate în totalitate nu a putut fi reţinută.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect, referitor la costurile de finanţare aferente disputei nr. 1 în sumă de 137.442,43 EUR, Curtea a constatat, contrar afirmaţiilor din cererea în anulare, că, prin cererea de arbitrare şi precizarea ulterioară efectuată pentru termenul de 24.05.2018, costurile de finanţare aferente disputei nr. 1 au fost solicitate până la data plăţii efective, fiind numai cuantificate, la cererea tribunalului arbitral conform încheierii de şedinţă din data de 03.05.2018, până la data de 01.05.2018, prin urmare, cu privire la aceste costuri de finanţare, nu s-au depăşit limitele învestirii tribunalului arbitral, reclamantul Ministerul Transporturilor aflându-se şi în eroare cu privire la stingerea prin plată a pretenţiei principale rezultate din Disputa nr. 1, pentru care prin sentinţa arbitrală nu s-a reţinut efectuarea vreunei plăţi, astfel că accesoriile nu puteau fi stopate la data de 03.01.2018.

În ceea ce priveşte motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., deşi s-a susţinut că tribunalul arbitral nu a luat în considerare susţinerile şi probele invocate în apărare, întrucât singura referire concretă în acest sens are în vedere efectuarea de plăţi în privinţa debitelor principale, s-a reţinut că tribunalul arbitral a luat în considerare aceste apărări, reţinând efectuarea plăţilor de către beneficiarul Ministerul Transporturilor conform înscrisurilor depuse în dovedire.

Împotriva sentinţei civile nr. 111F/2018 din 21 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declarat recurs Ministerul Transporturilor, în temeiul dispoziţiilor art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi, totodată, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

O primă critică vizează netemeinicia sentinţei recurate, sub aspectul reţinerii greşite de către instanţa de fond că recurentul nu a invocat excepţia necompetenţei şi constituirii instanţei arbitrale arătându-se că, prin întâmpinarea depusă la dosarul aflat pe rolul instanţei arbitrale, s-a invocat atât excepţia necompetenţei instanţei ca urmare a faptului că aceasta aparţine exclusiv celei de contencios administrativ, cât şi greşita alcătuire a completului de judecată de la instanţa arbitrală din perspectiva dispoziţiilor art. 592 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.

O altă critică vizează reţinerea de către instanţă a faptului că natura juridică a contractului nu exclude prin ea însăşi competenţa instanţei arbitrale, deşi contractul ce face obiectul prezentului litigiu este un contract administrativ în înţelesul legii contenciosului administrativ, iar verificarea legalităţii unor asemenea acte şi operaţiuni administrative intră în sfera de competenţă a instanţelor specializate de contencios administrativ, pe baza procedurii prevăzute de Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu art. 1 şi art. 8 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din lege.

Recurentul a arătat că, în mod eronat, s-a constatat că instanţa arbitrală a fost constituită conform convenţiei arbitrale, reţinându-se ca fiind aplicabile dispoziţiile Anexei B la ofertă, deşi prin dispoziţiile speciale ale contractului, respectiv la Clauza 20 - Revendicări Dispute şi Arbitraj au fost aduse modificări, în sensul că orice dispută privind încălcări ale angajamentului, reziliere sau invaliditate va fi soluţionată de către trei arbitrii numiţi în conformitate cu prevederile Regulamentului menţionat în acest articol. Or, în cauză hotărârea arbitrală a fost soluţionată de către un singur arbitru, astfel că instanţa a interpretat în mod eronat dispoziţiile de la pct. 2 din Contractul nr. x/PT 009-01/2004 şi, totodată, a apreciat faptul că dispoziţiile din Oferta formulată de către A. S.A. şi C. au prioritate, iar nu cele din Contract.

Printr-o altă critică s-a susţinut că instanţa arbitrală s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a acordat mai mult decât a cerut, instanţa apreciind eronat că simpla invocare a unor plăţi nu se poate circumscrie dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. f) din C. proc. civ. şi că recurentul-reclamant Ministerul Transporturilor nu ar fi invocat vreo greşeală concretă care să ateste neluarea în considerare a respectivelor plăţi.

Recurentul a mai susţinut că sentinţa recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, întrucât partea adversă a făcut precizări cu privire la sumele de plată şi, totodată, a confirmat plata făcută de către recurent conform CIP-urilor de plată. Or, instanţa arbitrală a reţinut că Ministerul Transporturilor mai are de achitat suma de 557.805,78 Euro în ceea ce priveşte certificatele interimare de plată, ignorând total OP-urile anexate la dosarul cauzei.

De asemenea, susţine recurentul, arbitrul a acordat mai mult decât s-a cerut şi în ceea ce priveşte costurile de finanţare aferente Disputei nr. 1, respectiv până la data de 01.05.2018, întrucât A. S.A. şi C. a solicitat instanţei de judecată plata acestora calculate până la data plăţii efective, adică până la data de 03.01.2018, iar nu ulterior acestei date.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut fără temei că Ministerul Transporturilor nu a indicat probele care nu au fost analizate de către instanţa arbitrală deşi acesta a făcut referire la OP-urile depuse la dosarul cauzei şi la constatările inginerului supervizor.

În final, s-a arătat că reclamanta din dosarul de arbitraj nr. 57/2017 nu a parcurs procedura pre-arbitrală obligatorie cu cele două etape ale sale şi că aceasta nu a dedus anterior apelării la procedura CAD, disputele sale, analizei inginerului, prin urmare, procedura arbitrală s-a desfăşurat cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale H.G. nr. 1405/2010 .

Intimata A. S.A. şi C. S.A., prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepţia nulităţii recursului.

Recurentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, întrucât criticile din cererea de recurs se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2020, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 31 martie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de Ministerul Transporturilor împotriva sentinţei civile nr. 111F/2018 din 21 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă. A fost prorogată discutarea excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă A. S.A. şi C. S.A. prin întâmpinare. A fost constatată suspendată judecata de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Înalta Curte, la termenul din 13 octombrie a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Recurentul a susţinut că în mod greşit s-a reţinut că nu au fost invocate excepţia necompetenţei instanţei arbitrale şi cea privind nelegala constituire a instanţei arbitrale arătându-se că prin întâmpinarea depusă la dosarul aflat pe rolul instanţei arbitrale, a invocat atât excepţia necompetenţei instanţei ca urmare a faptului că aceasta aparţine exclusiv celei de contencios administrativ, cât şi greşita alcătuire a completului de judecată de la instanţa arbitrală din perspectiva dispoziţiilor art. 592 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.

Critica nu este fondată.

Din considerentele deciziei atacate rezultă că, în ceea ce priveşte excepţia necompetenţei instanţei arbitrale, Curtea a constatat că la termenul de judecată din 19.10.2017, tribunalul arbitral a pus în discuţie excepţia necompetenţei sale, soluţia asupra excepţiei fiind pronunţată prin încheierea din 16.11.2017, în sensul respingerii excepţiei, arătându-se motivat argumentele pentru care tribunalul arbitral a reţinut litigiul spre soluţionare, atât prin raportare la prevederile Memorandumului de finanţare din 10 martie 2006 dintre Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul Politici Structurale de Pre-aderare (ISPA) pentru măsura "Construirea infrastructurii rutiere de acces la cel de-al doilea pod peste Dunăre Calafat-Vidin (teritoriu românesc), aprobat prin Ordinul M.F.P. nr. 561/2006 şi la prevederile Ordinul M.E.F., M.T. şi M.D.L.P.L. nr. 915/2008, cât şi prin raportare la clauza compromisorie inserată în sub-clauza 20.6 din condiţiile speciale ale contractului.

Faptul că prin decizia atacată s-a reţinut natura administrativă a contractului având în vedere că obiectul acestuia a fost realizarea unor lucrări de interes public, nu atrage în mod automat competenţa instanţelor de contencios administrativ având în vedere existenţa clauzei compromisorii agreate de părţi faţă de care nu s-a invocat nicio cauză de nulitate sau de inoperabilitate, din perspectiva legii sau actelor în temeiul cărora a fost încheiat contractul.

Potrivit prevederilor art. 592 alin. (1) din C. proc. civ., excepţiile privind existenţa şi validitatea convenţiei arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor şi desfăşurarea procedurii până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată trebuie ridicate, sub sancţiunea decăderii, cel mai târziu la acest termen, în caz contrar acestea nemaiputând fi invocate ca motive de anulare a hotărârii arbitrale, potrivit art. 608 alin. (2) din C. proc. civ.

Textul de lege, respectiv art. 592 alin. (3) instituie un termen până la care se pot remedia neregularităţile actelor de procedură care, dacă cu este respectat, are drept consecinţă acoperirea acestor neregularităţi.

Recurentul nu a invocat neregularitatea cu privire la constituirea instanţei arbitrale cum prevede art. 592 alin. (3) C. proc. civ. şi anume la termenul la care s-a produs sau, dacă a lipsit la acel termen, la primul termen de judecată la care a fost prezent ori legal citat după producerea neregularităţii şi înainte de a se pune concluzii în fond, această chestiune fiind ridicată prin formularea acţiunii în anulare, ca atare, la acel moment, recurentul era decăzut din dreptul de a ridica excepţii referitoare la validitatea convenţiei arbitrale sau la constituirea tribunalului conform art. 592 alin. (1) din C. proc. civ.

Nu este fondată nici critica ce vizează încălcarea şi aplicarea greşită a legii cu referire la natura juridică a contractului, recurentul considerînd că acesta intră în sfera de competenţă a instanţelor specializate de contencios administrativ, pe baza procedurii prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Astfel cum s-a arătat, deşi natura juridică a contractului în baza căruia au fost formulate pretenţiile în cauză este una administrativă, competenţa soluţionării diferendelor născute din derularea acestuia nu atrage automat competenţa instanţelor de contencios administrativ întrucât, contractul este semnat în baza Memorandumului de finanţare din 10 martie 2006 dintre Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul Politici Structurale de Pre-aderare (ISPA), care prin pct. 15 din Anexă prevede că se vor aplica regulile FIDIC aceste reguli stipulând în cuprinsul Sub-clauzei 20.6 că disputele născute din şi în legătură cu contractele care le încorporează vor fi soliţionate de către instanţele arbitrale, aşadar există o reglementare specială cu caracter obligatoriu care atrage, prin clauza compromisorie convenită, competenţa instanţei arbitrale.

Critica prin care se arată că în mod eronat s-a constatat că instanţa arbitrală nu a fost constituită conform convenţiei arbitrale este nefondată, în principal pentru că nu a fost invocată în condiţiile art. 592 alin. (3) C. proc. civ. iar în subsidiar, pentru că prevederea din Anexa B la Ofertă, prin care s-a stabilit soluţionarea diferendelor de către un singur arbitru, are potrivit art. 2 din acordul contractual, prioritate faţă de condiţiile generale ale contractului, prin urmare, tribunalul arbitral a fost legal constituit dintr-un singur arbitru, contrar susţinerilor din acţiunea în anulare.

Recurentul a susţinut că instanţa arbitrală s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a acordat mai mult decât a cerut deoarece s-a reţinut că simpla invocare a unor plăţi nu se poate circumscrie dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. f) din C. proc. civ. atâta timp cât recurentul Ministerul Transporturilor nu ar fi invocat vreo greşeală concretă care să ateste neluarea în considerare a respectivelor plăţi.

Prin această critică nu se face trimitere la vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ci se fac aprecieri asupra situaţiei de fapt, motiv pentru care nu va putea fi primită faţă de caracterul nedevolutiv al căii de atac a recursului.

Pentru aceleaşi considerente, instanţa de recurs nu va avea în vedere nici critica prin care se susţine că sentinţa recurată cuprinde motive străine de natura cauzei atâta timp cât recurentul face trimitere la modul de administrare al probelor şi nu sunt vizate motive de nelegalitate ale hotărârii atacate.

Recurentul a susţinut şi că reclamanta nu a parcurs procedura pre-arbitrală obligatorie şi că aceasta nu a dedus anterior apelării la procedura CAD, disputele sale, analizei inginerului, prin urmare, procedura arbitrală s-a desfăşurat cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale H.G. nr. 1405/2010.

Această critică vizează în fapt o rejudecare, din considerente procedurale, a fondului litigiului soluţionat de instanţa arbitrală şi este formulată omisso medio direct în recurs cu încălcarea limitelor căii extraordinare de atac recursului dar şi a dispoziţiilor art. 592 alin. (1) din C. proc. civ., care impune ca toate chestiunile procedurale să fie invocate până la un anumit termen, în faţa instanţei arbitrale. Cum recurenta nu a invocat această chestiune conform textului de lege menţionat, această critică nu poate fi primită.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurentul Ministerul Transporturilor împotriva sentinţei civile nr. 111F/2018 din 12 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul Ministerul Transporturilor împotriva sentinţei civile nr. 111F/2018 din 12 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi,13 octombrie 2020.