Negative jurisdictional conflict resolved: Tribunal Bacău retains jurisdiction in union salary claims suit.

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2020

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. în numele membrilor de sindicat A. şi B. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ, la data de 16.07.2019 sub nr. de dosar x/2019, s-a solicitat obligarea pârâtei la aplicarea Legii nr. 284/2010 în sensul acordării şi plăţii tuturor sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi a tuturor drepturilor salariale la care aveau dreptul şi la acordarea indemnizaţiei de pericol deosebit începând cu 01.01.2016.

Obiectul acţiunii de faţă îl reprezintă drepturi salariale, invocate de reclamanţii A. şi B., în calitatea lor de angajaţi cu contract de muncă, reclamanţii făcând parte din categoria personalului contractual, conform adresei emise de angajator.

În cauza de faţă litigiul poartă asupra drepturilor salariale ale personalului contractual, drepturi aferente raportului juridic de muncă, raport încheiat între autoritate şi un angajat încadrat pe bază de contract de muncă, fiind astfel incidente prevederile legislaţiei muncii, trimiterea la dispoziţiile Codului Muncii fiind expresă.

Pentru aceste considerente, prin încheierea nr. 87/2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bacău, secţia a II a civilă şi de contencios adminitrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a acestei secţii şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civilă şi de Litigii de Muncă.

La această secţie cauza a fost înregistrată la data de 7.10.2019, sub nr. x/2019*.

La termenul de judecată de la 20.01.2020 instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bacău, secţia I civilă şi de Litigii de Muncă, excepţie care a fost admisă pentru următoarele argumente:

Cauza dedusa judecăţii intră în categoria conflictelor de munca întrucât vizează plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale derivând din raporturi juridice de munca, fiind incidente prin urmare normele ce guvernează jurisdicţia muncii.

Legea nr. 40/2011 a abrogat expres art. 290 Codul muncii, ce prevedea că procedura de soluţionare a litigiilor de muncă se reglementează prin lege specială. Cu toate acestea art. 249 Codul muncii (art. 232 în forma republicată) a fost menţinut, astfel încât se poate deduce că, după momentul abrogării Legii nr. 168/1999, prin Legea nr. 62/2011, care a intrat în vigoare la puţin timp după Legea nr. 40/2011, s-au preluat modalităţile de soluţionare a conflictelor individuale de muncă din cuprinsul Legii nr. 168/1999. Mai mult, acest act normativ a modificat în puncte esenţiale procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă reglementată generic prin Codul muncii.

Se poate trage astfel concluzia că soluţionarea litigiilor de muncă se face cu respectarea dispoziţiilor Codului muncii şi a Legii nr. 62/2011.

Contradicţiile şi neconcordanţele (dacă acestea există) între cele două acte normative trebuie rezolvate prin utilizarea principiilor de drept care stau la baza interpretării şi aplicării legilor succesive, ţinând cont de caracterul special al Legii nr. 62/2011.

Competenta teritoriala delimitează sfera de activitate a instanţelor judecătoreşti de acelaşi grad, pe raze teritoriale diferite, respectiv pe linie orizontala.

În condiţiile art. 269 (2) Codul muncii " Judecarea conflictelor de munca sunt de competenta instanţelor stabilite conform C. proc. civ.. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instantei competente în a cărei circumscripţie reclamantul işi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul."

În termenii art. 269 alin. (2) Codul muncii şi art. 210 din Legea. nr. 62/2011 a dialogului social, completează reglementarea Codului muncii, stabilind că cererile respective se pot adresa instanţei competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, ori unde acest reclamant îşi are sediul.

În speţa de faţă, reclamantul din prezenta cauză este Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I., cu sediul în Bucureşti astfel că, potrivit art. 269 Codul muncii competenţa de soluţionare a prezentei cauze revine Tribunalului Bucureşti, respectiv la sediul reclamantei din municipiul Bucureşti.

În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pronunţând decizia în recurs în interesul legii nr. 1/2013:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant. Obligatorie, potrivit art. 3307 alin. (4) din C. proc. civ.."

Pentru aceste considerente, Tribunalul Bacău, secţia I Civilă, prin sentinţa civilă nr. 30/2020 din 20 ianuarie 2020 a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei litigii de muncă promovată de către reclamanţii Sindicatul National al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I Bucureşti, A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti, având ca obiect calcul drepturi salariale în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat la 13.03.2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În şedinţa publică din data de 2.07.2020 s-a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale prin sentinţa civilă nr. 2656 din 2 iulie 2020 a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat în favoarea Tribunalului Bacău competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B., prin Sindicatul National al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. şi pe pârâta Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social reglementează din punct de vedere teritorial competenţa de soluţionare a conflictelor individuale de muncă, aceasta aparţinând instanţei în a cărei circumscripţie se află domiciliul sau locul de muncă al reclamantului.

Cererea de chemare în judecată a fost promovată de organizaţia sindicală, care are sediul în Bucureşti, în favoarea membrilor săi, domiciliaţi în judeţul Bacău, al căror drept material se urmăreşte a fi valorificat în justiţie.

Prin art. 28 din Legea nr. 62/2010 s-a recunoscut organizaţiilor sindicale dreptul de a acţiona în justiţie, în numele membrilor lor, în exercitarea atribuţiilor, în baza unei împuterniciri scrise, situaţie în care organizaţia dobândeşte calitate procesuală activă. Potrivit alin. (2) al art. 28, acţiunea nu poate fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală, dacă salariatul se opune sau renunţă la judecată.

În speţă, dreptul material ce face obiectul litigiului, constând în diferenţe de drepturi salariale, aparţine salariaţilor care sunt membri ai sindicatului semnatar al acţiunii, astfel că aceştia îşi păstrează calitatea de reclamanţi în cauza dedusă judecăţii, deoarece sunt părţi în raportul de drept material în conţinutul căruia intră dreptul şi obligaţia reclamate a fi neexecutate, respectiv nerecunoscute de către angajator, organizaţia sindicală fiind recunoscută ca având calitate de parte numai în raportul de drept procesual.

În consecinţă, alături de Sindicatul National al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I, au calitate de reclamanţi şi salariaţii în favoarea cărora a fost promovată acţiunea. Cum organizaţia sindicală a înţeles să se adreseze Tribunalului Bacău pentru soluţionarea cererii, instanţă în raza căreia domiciliază, respectiv îşi au locurile de muncă membrii săi, această instanţă ce a fost mai întâi învestită fiind deopotrivă competentă să soluţioneze pricina, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2010, în raport de dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., conform cărora reclamantul are dreptul de a alege între mai multe instanţe deopotrivă competente, se va declina competenţa în favoarea acesteia.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării acestei cereri în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I Civilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Bacău - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Acţiunea are ca obiect obligarea pârâtei Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, la aplicarea Legii 284/2010 în sensul acordării şi plăţii tuturor sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi a tuturor drepturilor salariale la care aveau dreptul şi la acordarea indemnizaţiei de pericol deosebit începând cu 01.01.2016.

Declinarea reciprocă de competenţă a fost determinată de aprecierile diferite făcute de tribunale în legătură cu legitimarea procesuală activă a organizaţiilor sindicale în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 62/2011, respectiv dacă litigiul de faţă se încadrează în această categorie, având în vedere şi Decizia nr. 1/2013 din 21.01.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Înalta Curte constată că cererea dedusă judecăţii face parte din categoria conflictelor de muncă, iar potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, judecarea conflictelor de muncă este în competenţa instanţei în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul. Similar, dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, stipulează în sensul că "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 62/2011, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, atribuţii în exercitarea cărora au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Prin alin. (3) al art. 28 din actul normativ menţionat s-a stabilit că "în exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, obligatorie, conform art. 3307 din C. proc. civ. de la 1865 s-a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant".

Înalta Curte reţine că acţiunea a fost iniţial adresată Tribunalului Bacău, secţia I civilă, pe raza căruia se afla nu numai domiciliul reclamanţilor, ci şi locul lor de muncă, instanţă ce era competentă să soluţioneze cauza, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social. În motivarea declinărilor reciproce, instanţele de judecată au analizat competenţa teritorială exclusiv din perspectiva domiciliului/sediului reclamantului, omiţând faptul că dispoziţiile procedurale incidente instituie o competenţă alternativă şi în favoarea instanţei de la locul de muncă al reclamantului.

În concluzie, pentru considerentele arătate, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2020.