Road maintenance damages ruling quashed on appeal-jurisdiction ground and remanded

Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin actiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Braşov la 20 noiembrie 2019, reclamanta Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Directia Regională Drumuri şi Poduri Brasov, in contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. Brasov, a solicitat instantei, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.092.250,41 RON cu titlu de daune interese compensatorii, în conformitate cu prevederile Acordului-cadru nr. 144/2016, art. 11 alin. (2) lit. d) pct. 2, actualizarea sumelor mai sus precizate cu indexarea cu indicele INS conform contractului, dobânda legală şi accesoriile calculate până la data efectivă a plăţii şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1164, 1165,1170, 1350, 1357, 1516, 1531 C. civ. şi a arătat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale in persoana pârâtei.

Prin sentinţa civilă nr. 657/C din data de 16.05.2019 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 1.092.250,41 RON cu titlu de daune interese compensatorii, suma la care se va adăuga dobânda legala penalizatoare, calculată potrivit art. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 13/2011 de la data scadenţei facturii până la plata efectivă. Au fost respinse celelalte pretenţii ale reclamantei, precum şi cererea reconvenţională.

Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, prin decizia civilă nr. 1720/Ap din 17 decembrie 2019, a respins apelul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 657/C/16.05.2019 a Tribunalului Braşov, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă apreciază că hotărârea atacată este analizată în mod sumar, fără ca instanţa să acorde garanţia părţilor că soluţia este justă din punct de vedere al textelor legale aplicabile.

Lipsa motivării sau motivarea sumară nu corespunde exigenţelor textului art. 425 C. proc. civ., pentru că lipsa de consistenţă face imposibilă realizarea controlului judiciar.

În esenţă, se reproşează instanţei de apel omisiunea de a examina şi cerceta în mod efectiv motivele de fapt şi de drept invocate de pârâtă în susţinerea cererii reconvenţionale, precum şi pentru a arăta care au fost în concret argumentele care au stat la baza soluţiei litigiului, fiind nesocotite dispoziţiile legale şi fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică decizia instanţei de apel, susţinând că hotârărea atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, sub mai multe aspecte.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă apreciază că instanţa a încălcat dispoziţiile cu privire la administrarea probelor, motiv pentru care se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probei cu expertiză contabilă.

Se susţine că prin respingerea probei ca neutilă, instanţa de apel a prefigurat soluţia în ceea ce priveşte apelul pârâtei, iar în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată, aceasta este nedovedită.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor legale care au determinat pronunţarea unei soluţii nelegale, recurenta-pârâtă invocă dispoziţiile art. 10.1, art. 10.2, art. 8.1 alin. (1), art. 8.3 din acordul cadru coroborat cu dispoziţiile art. 1266 şi 1267 C. civ. pentru a demonstra că prin art. 11.1 alin. (2) din contract s-a stipulat facultatea creditorului de a solicita rezilierea contractului, care nu operează de plin drept, ci doar prin manifestarea expresă de voinţă, cenzurată de către instanţa de judecată.

Rezoluţiunea unilaterală, reţinută de către ambele instanţe, impune condiţia formală a punerii în întârziere a debitorului anterior declaraţiei unilaterale de rezoluţiune, această cerinţă fiind necesară având în vedere dispoziţiile art. 1516 alin. (2) C. civ. care stabilesc ca o condiţie prealabilă pentru operarea remediilor, neexecutarea contractului pentru întârziere. Aplicarea pactului comisoriu este abuzivă în condiţiile în care reclamanta a încheiat contracte cu alte societăţi comerciale, în timpul corespondenţei paralele cu pârâta.

Pentru aplicarea clauzei penale era necesar să fie analizate condiţiile răspunderii contractuale a debitorului, fiind necesară dovedirea culpei sau vinovăţiei în neexecutarea contractului. Existenţa acestei condiţii se desprinde din prevederile art. 1530 C. civ. şi art. 1547 C. civ.. Pentru acordarea daunelor interese compensatorii, instanţa trebuie să fie investită cu o acţiune în reziliere, să analizeze îndeplinirea condiţiilor cerute pentru reziliere şi a celor specifice obligaţiei de despăgubire.

Pârâta susţine că nu este în culpă, iar neîncheirea contractului este rezultatul culpei achizitorului care nu a soluţionat neconformităţile sesizate de pârâtă şi nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul cadru şi prin documentaţia de atribuire a achiziţiei.

Recurenta-pârâtă critică decizia atacată şi sub aspectul respingerii cererii reconvenţionale, susţinând că sunt îndeplinite condiţiile pentru rezilierea Acordului cadru din culpa exclusivă a reclamantei, în temeiul dispoziţiilor art. 1549, art. 1550 C. civ. coroborat cu art. 11.2 lit. c) din contractul cadru.

Se arată că pârâta a notificat reclamanta în temeiul art. 11.1 alin. (2) lit. c) din Acordul cadru nr. 144/26.09.2016, urmare căreia reclamanta a emis factura de despăgubiri. Imposibilitatea obiectivă de a încheia contractul a fost determinată de conduita beneficiarului, situaţie demonstrată de părâtă.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor la 28.05.2020.

Prin încheierea din data de 16.07.2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul, constatând că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, în condiţiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motivul de ordine publică, invocat din oficiu de către instanţă, privind greşita alcătuire a instanţei (art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.), Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost investit cu dezlegarea unui litigiu izvorât dintr-un acord încheiat în urma atribuirii unui contract de achiziţie publică. Astfel, prima instanţă a reţinut în mod corect existenţa unui Acord cadru de servicii nr. x/26.09.2016 pe o durată de 4 ani, având ca obiect stabilirea condiţiilor esenţiale ce vor guverna contractele subsecvente de prestări servicii ce urmează a fi atribuite pe durata derulării acordului, contractele subsecvente având ca obiect întreţinerea curentă pe timp de iarnă 2016-2010 DRDP Braşov, lot x -SDN Braşov.

Prin cererea reconvenţională s-a solicitat rezilierea acordului şi obligarea DRDP Braşov la plata profitului nerealizat de către pârâtă, în cuantum de 479.497,02 RON.

Reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, dispoziţii care prevăd că "procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun". Văzând obiectul cererii principale şi a cererii reconvenţionale (pretenţii decurgând din acordul cadru încheiat în urma atribuirii unui contract de achiziţie publică) şi temeiul indicat de parte, acţiunea a fost judecată la fond de o secţie a Tribunalului Brasov, ca instanţa civilă de drept comun.

Totodată, în această materie, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 55 alin. (3) rap. la art. 53 alin. (1) din Legea 101/2016, prin decizia nr. 40 din 18 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a decis că hotărârea pronunţată în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară, secţia sau completul specializat în litigii cu profesionişti, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016.

Aşa fiind, cauza de faţă se circumscrie ipotezelor reglementate de dispoziţiile speciale citate, întrucât instanţa este învestită cu o cerere de chemare în judecată derivată dintr-un acord privind achiziţii publice, iar în acest context, se constată că soluţionarea acesteia revine în competenţa instanţelor civile, singura cale de atac fiind recursul, la instanţa ierarhic superioară, respectiv Curtea de Apel Braşov.

Or, Curtea de Apel a judecat o cale de atac intitulată apel potrivit regulilor de procedură specifice acestei căi de atac, într-un complet format din doi judecători, deşi singura cale de atac în această materie este recursul, ce se impune a fi soluţionat de un complet format din trei judecători. Singura cale de remediere a acestei situaţii este reluarea judecării căii de atac formulate iniţial de pârâtă, calificând-o corect şi respectând normele de procedură specifice, iar aceasta este posibilă doar prin admiterea recursului de faţă şi casarea deciziei iniţial pronunţate în apel.

În ceea ce priveşte criticile formulate prin cererea de recurs de către pârâtă, având în vedere motivul de casare apreciat de instanţă fiind întemeiat, se constată că acestea nu pot fi analizate în această etapă procesuală, urmând a fi avute în vedere de către instanţa de trimitere.

Aşa fiind, în raport de dispoziţiile art. 497 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1720/Ap din 17 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1720/Ap din 17 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.-DIRECŢIA REGIONALĂ DRUMURI ŞI PODURI BRAŞOV.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2020.