Validity of corporate asset sales by statutory administrator: plenary representation powers vs. requirement of General Assembly resolution for absolute nullity

Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2020

Asupra recursurilor formulate:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. x/2017, la data de 20.09.2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., a solicitat ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună: constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat asupra apartamentului situat în Arad, str. x, înscris în CF nr. x c1-u1 şi a actelor juridice complementare; constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare asupra autoturismului x şi a actelor juridice complementare; constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare a bunurilor mobile identificate în factura nr. x/19.12.2013 şi a actelor juridice complementare; efectuarea cuvenitelor rectificări din cartea funciară a imobilului, prin radierea dreptului de proprietate al societăţii S.C. D. S.R.L. şi reînscrierea dreptului de proprietate al S.C. C. S.R.L.; reîntregirea patrimoniului S.C. C. S.R.L. prin readucerea bunurilor înstrăinate în mod ilicit de către pârâtul B..

Prin încheierea şedinţei camerei de consiliu din data de 22.09.2017, secţia I civilă a Tribunalului Arad a constatat necompetenţa sa funcţională şi a declinat în favoarea secţiei a II-a Civile a Tribunalului Arad, judecata acţiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L..

Cauza a fost repartizată aleatoriu la secţia a II Civilă a Tribunalului Arad.

Prin sentinţa civilă nr. 28/PI/CC/05.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, a fost admisă cererea de strămutare a dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Tribunalului Arad, formulată de reclamanta A., s-a dispus strămutarea dosarului nr. x/2017, de pe rolul Tribunalului Arad pe rolul Tribunalul Caraş-Severin şi s-a dispus păstrarea actelor îndeplinite de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2017, înainte de strămutare.

Prin încheierea nr. 72, pronunţată în şedinţa publică din data de 07.02.2018, secţia a II-a civilă a Tribunalului Arad a dispus scoaterea cauzei având ca obiect acţiunea civilă în pretenţii, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., de pe rolul Tribunalului Arad şi a dispus trimiterea dosarului la Tribunalul Caraş-Severin.

Cauza a fost înregistrată la secţia II-a Civilă, pe completul de judecată C9 LP-0, complet specializat în soluţionarea litigiilor cu profesioniştii, la data de 06.03.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 1013 din data de 18.06.2018, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale a completului C9-LP-0 din cadrul secţiei a II-a Civile a Tribunalului Caraş-Severin, complet specializat în soluţionarea litigiilor cu profesioniştii; a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. S.R.L. şi D. S.R.L., având ca obiect constatare nulitate act juridic, în favoarea secţiei I Civile, complete specializate în soluţionarea cauzelor civile.

Dosarul a fost înregistrat la secţia I Civilă a Tribunalului Caraş-Severin, sub nr. x/2017.

Prin încheierea nr. 24/18.07.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei secţii şi a trimis dosarul spre soluţionare secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Caraş-Severin - complet specializat în soluţionarea litigiilor cu profesionişti.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă între secţia I Civilă şi secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal ale Tribunalului Caraş-Severin, dosarul a fost înaintat, în vederea soluţionării conflictului, Curţii de Apel Timişoara, unde a fost înregistrat la data de 04.09.2018 sub nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 324 din 11 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, s-a stabilit, în favoarea secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Caraş-Severin - complet specializat în litigiile cu profesionişti, competenţa materială procesuală a soluţionării acţiunii formulate de reclamanta A., împotriva pârâţilor B., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L.

Ca atare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017.

Prin încheierea de şedinţă din data de 12.11.2018, instanţa a respins excepţia lipsei de interes, invocată de către pârâtul B. prin întâmpinare, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B., invocate prin întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 70 din 21 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B..

Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel apelanta reclamantă A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a Civilă prin decizia nr. 855/A din 11 noiembrie 2019 a respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 70/21 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin în dosar nr. x/2017; a respins apelul incident formulat de pârâtul B..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs principal recurenta-reclamantă A..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că hotărârea atacată este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor prevăzute de art. 701 din legea nr. 31/1990 şi a art. 12 din Statutul S.C. C. S.R.L..

Din interpretarea celor două dispoziţii precitate, reiese că administratorul era îndreptăţit să efectueze acte în numele societăţii doar pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii, însă în realitate obiectul de activitate nu era tranzacţionarea de bunuri, ci consultanţă în domeniul tehnic.

Prin urmare, interpretarea textului normativ susmenţionat şi al clauzei statutare în sensul că administratorul ar avea drept de dispoziţie şi asupra bunurilor societăţii în afara îndeplinirii obiectului de activitate al societăţii, cu atât mai mult cu cât nu exista o hotărâre AGA care să exprime voinţa subiectului de drept proprietar al bunurilor cu privire la care se face actul de dispoziţie este greşită, motiv pentru care este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Hotărârea AGA nu poate fi confundată cu o eventuală procură specială şi cu forma autentică, întrucât hotărârea AGA reprezintă forma de manifestare a voinţei subiectului de drept şi nu împuternicirea acordată unui mandatar.

În raport de motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că apelul a fost respins întrucât deşi au fost invocate motive de nulitate absolută, au fost susţinute doar motive de nulitate relativă.

De asemenea, se mai arată că apelul incident a fost respins, iar în ceea ce priveşte calitatea procesual activă a reclamantei, s-a reţinut că aceasta este justificată în raport de calitatea sa de asociat în societate.

Recurenta arată că în motivele acţiunii a invocat că actul de înstrăinare a bunurilor s-a făcut în beneficiul unei societăţi al cărei asociat şi administrator este afin al pârâtului şi cu acordul căruia pârâtul foloseşte în continuare imobilul cât şi autovehiculul şi fondul material al societăţii. Se mai arată că numitul E., asociatul S.C. D. S.R.L. care a fost audiat ca martor are cunoştinţă despre neînţelegerile părţilor.

Recurenta invocă dispoziţiile art. 1238 C. civ., potrivit cărora nulitatea absolută a contractului poate fi invocată şi atunci când se constată că ambele părţi ale contractului au cunoscut sau trebuie să cunoască cauza ilicită sau imorală a contractului sau dacă cauza ilicită sau imorală este comună.

În lipsa hotărârii AGA prin care asociaţii să fie de acord să înstrăineze întregul patrimoniu al societăţii prin vânzarea către societatea unui angajat a bunurilor arătate în acţiune, recurenta susţine că lipseşte consimţământul societăţii, un element esenţial al contractului care atrage nulitatea absolută.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, în principal modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi în subsidiar, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Â

Intimatul-pârât B. a depus la dosarul cauzei întâmpinare şi recurs incident, prin care a solicitat admiterea recursului incident şi respingerea ca nefondat a recursului reclamantei.

În susţinerea recursului incident se solicită reţinerea excepţiilor greşit respinse de prima instanţă, respectiv:

Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, având în vedere că reclamanta este terţ faţă de actele juridice a căror anulare se cere, încheiate între persoane juridice. Asociatului nemulţumit legea i-a pus la îndemână acţiunea indicată la art. 73 şi art. 222 din Legea nr. 31/1990, acestea fiind exercitate pe cale reconvenţională în cadrul dosar nr. x/2014

Excepţia lipsei de interes în promovarea cererii, în considerarea faptului că preţul a fost plătit, iar în cazul unei eventuale admiteri a acţiunii se impune restituirea acestuia.

Excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului B., având în vedere faptul că actele atacate nu sunt încheiate de pârât în nume propriu, ci în numele societăţii.

În opinia recurentului-pârât aceste critici se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susţine că instanţa de apel a analizat în mod succint apelul incident, fără a analiza apărările pârâtului.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor la 28.05.2020.

Prin încheierea din data de 16.07.2020, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului faţă de recursul reclamantei şi a admis în principiu recursul, constatând că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În cadrul examenului de legalitate care priveşte decizia instanţei de apel, Înalta Curte constată că atât recursul principal cât şi recursul incident sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte recursul principal declarat de reclamanta A., Înalta Curte reţine următoarele:

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Sub aspectul încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material, recurenta-reclamantă apreciază că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor art. 701 din Legea nr. 31/1990 conform cărora "Administratorii pot face toate operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii afară de restricţiile arătate în actul constitutiv. Actele de dispoziţie asupra bunurilor unei societăţi pot fi încheiate în temeiul puterilor conferite reprezentanţilor legali ai societăţii după caz prin lege, actul constitutiv sau hotărârile organelor statutare ale societăţii adoptate în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale actului constitutiv al societăţii, nefiind necesară o procură specială şi în forma autentică în acest scop, chiar dacă actele de dispoziţie trebuie încheiate în forma autentică,,

Se mai susţine că potrivit art. 12 din Statutul societăţii C. S.R.L., coroborat cu prevederile sus evocate, administratorul era îndreptăţit să efectueze acte în numele societăţii, doar pentru aducererea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii.

Înalta Curte constată că actele încheiate de administratorul societăţii B., se înscriu în puterile pe care legea le conferă administratorilor societăţii cu răspundere limitată (art. 70, 72, 75 din Legea nr. 31/1990), sunt valide şi angajează societatea pârâtă în raport de clauzele convenite.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, reclamanta a invocat motive de nulitate absolută ale actelor de dispoziţie asupra bunurilor societăţii, invocând lipsa mandatului de reprezentare, a adunării generale a acţionarilor, precum şi lipsa consimţământului proprietarului.

Susţinerile recurentei-reclamante sunt nefondate.

Administratorii societăţii, în concepţia Legii 31/1990 sunt cei însărcinaţi cu conducerea societăţii, şi, în această calitate se bucură, ca regulă, de plenitudine de competenţă, putând face toate operaţiunile cerute pentru realizarea obiectului de activitate, dacă actul constitutiv nu prevede altfel.

Astfel, potrivit art. 75 şi art. 197 din Legea nr. 31/1990, asociaţii reprezentând majoritatea capitalului social al societăţilor cu răspundere limitată vor putea fixa sau limita puterile administratorilor, iar dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, dacă actul constitutiv nu prevede altfel.

Este fără putinţă de tăgadă că în contractul de societate este exprimată voinţa socială de a numi pe asociatul B., administratori cu puteri depline şi egale de reprezentare (art. 12 alin. (1) şi art. 13) care, unită cu acceptarea de către administrator a funcţiei încredinţate, se încadrează în tiparul mandatului comercial. Mai mult decât atât, prin procura specială autentificată la notar la 31.05.2007, anterior încheierii contractelor în litigiu, chiar reclamanta l-a împuternicit pe pârât pentru a-i reprezenta interesele în adunările generale ordinare sau extraordinare ale societăţii, precum şi în toate problemele din cadrul acestei societăţi.

Aşadar, administratorul nu este un simplu mandatar, ci este purtătorul voinţei sociale, cel ce exprimă şi execută voinţa socială, nefiind nevoie, în speţă, ca persoană juridică să emită un mandat de reprezentare pentru administrator, în scopul încheierii unui act juridic, date fiind prerogativele recunoscute acestuia prin contractul de societate.

Absenţa unei hotărârii a AGA a societăţii pârâtă sau a administratorului în legătură cu încheierea actelor ce fac obiectul litigiului de faţă, constituie o chestiune care priveşte administrarea internă a societăţii şi raporturile dintre administratori cu societatea şi asociaţii şi nu are nici o semnificaţie în raporturile cu terţii, raporturi în care administratorul desemnat a acţionat în baza prerogativelor conferite de lege pentru această calitate. Atribuţia de a angaja societatea în raporturile cu terţii, nu revine adunării generale, ci administratorului statutar, în temeiul art. 13 din Actul constitutiv şi în baza art. 70 alin. (1) din Legea societăţilor comerciale.

Motivele invocate nu întrunesc condiţiile nulităţii absolute, deoarece actele încheiate de administratorului societăţii cu un terţ au fost încheiate în mod legal în virtutea propriilor competenţe, fără a se putea reţine vreo culpă a administratorului statutar, în cauză nefiind dovedite susţinerile privind reaua-credinţă a părţilor la încheierea actelor sau existenţa unei cauze ilicite a acestor contracte.

În continuare, recurenta-reclamantă critică decizia instanţei de apel sub aspectul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, sub aspectul reţinerii inexistenţei cauzei ilicite a contractelor, faţă de calitatea reclamantei de terţ la încheierea acestora.

S-a invocat de către recurenta-reclamantă faptul că în mod greşit instanţa a respins critica prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare - cumpărare, motivul nulităţii constituindu-l frauda la lege. Astfel, actul s-a încheiat de administrator în lipsa consimţământului reclamantei şi fără a exista o hotărâre a adunării generale a acţionarilor.

Frauda la lege, invocată drept temei al acţiunii nu a fost dovedită în cauză, şi în mod corect instanţele de fond au respins criticile reclamantei întemeiate pe acest motiv.

În literatură se consideră că există fraudă la lege ori de câte ori, prin convenţia lor părţile încalcă, cu intenţie, o lege de ordine publică, ceea ce înseamnă că actul a avut ca scop fraudarea unei legii de interes general, definiţie care îşi are temei legal în dispoziţiile art. 1237 din C. civ.

În speţă frauda la lege rămâne inexistentă câtă vreme, prin scop şi efecte, actul juridic a urmărit strămutarea unui bunuri mobile şi imobile între părţi şi nu violarea unor dispoziţii legale de ordin general.

Intenţia de a fi potenţial fraudată reclamanta, în calitate de asociat al societăţii, prin încheierea acestor acte juridice este în strânsă legătură cu calitatea acesteia de terţ la încheierea acestora, situaţie în care s-a reţinut în mod corect că motivele invocate nu întrunesc condiţiile nulităţii absolute.

Pretinsa prejudiciere a reclamantei în calitatea sa de asociat al societăţii nu a fost demonstrată nici prin dovada intenţiei pârâtului de devalizare a patrimoniului societăţii şi nici prin încheierea actelor în mod fictiv.

Din acest punct de vedere, criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu subzistă.

Recursul incident declarat de pârâtul B. urmează a fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs, pârâtul critică considerentele prin care a fost menţinută soluţia de respingere a excepţiilor invocate în faţa primei instanţe, ci nu soluţia de respingere a apelului reclamantei declarat împotriva sentinţei de fond.

Astfel, recurentul-pârât a reiterat în faţa instanţei de recurs excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Aşadar, recursul incident este admisibil numai în măsura existenţei riscului schimbării soluţiei date în apel într-un sens favorabil recurentului principal, prin aderarea la recurs urmărindu-se împiedicarea adoptării unei asemenea soluţii în calea extraordinară de atac.

În cauză, se reţine că, prin decizia recurată, apelul principal declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat, de asemenea fiind respins ca nefondat apelul incident declarat de pârât.

În ceea ce priveşte motivele de recurs referitoare la soluţia de respingere ca nefondat a apelului incident al pârâtului, Înalta Curte reţine că soluţia pronunţată de către prima instanţă şi menţinută de către instanţa de apel cu privire la excepţiile invocate de pârât este legală şi temeinică, faţă de calitatea de asociat a reclamantei la S.C. C. S.R.L. şi faţă de calitatea de asociat şi administrator al societăţii a pârâtului.

Astfel, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în mod corect a fost respinsă ca neîntemeiată, deoarece reclamanta invocă nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare şi restabilirea situaţiei anterioare, în sensul reîntregirii patrimoniului societăţii.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B., de asemenea în mod legal s-a constatat netemeinicia acesteia, având în vedere dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., existând identitate între părţi şi subiectele raportului juridic litigios.

Excepţia lipsei de interes a fost în mod legal respinsă, condiţia interesului fiind îndeplinită, reclamanta urmărind prin promovarea acţiunii reîntregirea patrimoniului societăţii C. S.R.L., în cadrul căreia deţine o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50%.

Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere şi dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 496 din C. proc. civ., va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul incident declarat de recurenţii-pârâţi B. şi C. S.R.L. prin administrator B. împotriva deciziei civile nr. 855/A din 11 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu recurenta-reclamantă A. şi intimata-pârâtă D. S.R.L..

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 855/A din 11 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.R.L. şi recurenţii-pârâţi C. S.R.L. şi B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2020.