Construction all-risk cover lost as res judicata not opposable to insurer; appeal rejected with costs.

Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1216/24.04.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015: s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active; a fost admisă în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.; a fost obligată pârâta B. S.A. să plătească reclamantei, cu titlu de despăgubiri, următoarele sume: 40.000 euro, 94.326 RON şi 9.009 RON, cu dobândă legală aferentă calculată de la data de 22.07.2015, până la data plăţii efective; precum şi la plata sumei de 15.714,48 RON, cu titlu decheltuieli de judecată către reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 2002 A/2019 din 29 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelanta pârâtă B. S.A., a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată, a menţinut dispoziţiile sentinţei atacate referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a obligat intimata să plătească apelantei suma de 10.210,76 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. are ca obiect obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumelor de 40.000 euro, cu titlu de beneficiu nerealizat, de 94.326 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparaţii la imobilul situat în Bucureşti, str. x, sector 3 şi de 9.009 Iei cu titlu de cheltuieli de executare, la care se va adăuga dobânda legală aferentă, precizată ulterior la valoarea de 19.200,1 RON.

Pretenţiile reclamantei s-au întemeiat pe poliţa de asigurare CAR/EAR nr. 002195/2007, având drept părţi contractante: S.C. C. S.R.L., în calitate de asigurat principal, respectiv antreprenor/constructor; autoarea apelantei pârâte, societatea D. S.A., în calitate de asigurător; intimata reclamantă S.C. A. S.R.L., în calitate de beneficiar al lucrărilor de construcţii-montaj. Potrivit poliţei, obiectivul asigurat a fost reprezentat de "construire imobil locuinţă P+3E, suprafaţă desfăşurată =400mp, suprafaţă utilă =340 mp; suprafaţă construită la sol =100mp şi Hmax =19 m", locaţia acestuia fiind:

"str. x, Bucureşti".

La capitolul "obiectul asigurării", secţiunea I - pagube materiale, s-a stipulat că acesta este alcătuit din: lucrări contractuale (permanente şi temporare incluzând toate materialele care vor fi încorporate în acestea); utilaje, instalaţii/echipamente/alte bunuri furnizate de constructor; bunurile beneficiarului lucrărilor de construcţii montaj asigurate sau aflate/deţinute în grija/custodia/controlul asiguratului; cheltuieli pentru curăţarea/înlăturarea resturilor de şantier/alte resturi, onorarii arhitecţi/proiectanţi, intervenţia pompierilor; riscuri naturale, respectiv "cutremur de pământ, furtună, uragan, inundaţii, revărsări de apă, alunecări de teren".

Prin clauza suplimentară C-120 s-a prevăzut că: asigurătorul extinde acoperirea conferită de Secţiunea II-Răspundere civilă din condiţiile generale pentru a acoperi răspunderea decurgând din pierderi sau pagube produse de vibraţii, deplasarea/slăbirea elementelor de susţinere (fundaţii, teren), lucrărilor de construcţii montaj asigurate; iar asigurătorul acordă despăgubiri numai dacă asiguratul probează că: dauna a rezultat în urma unei prăbuşiri totale/parţiale; înainte de începerea lucrărilor de construcţii montaj, bunurile sunt în stare bună şi s-au luat toate măsurile necesare prevenirii pierderilor (...).

Condiţiile generale ale poliţei de asigurare CAR/EAR nr. 002195/2007 au definit asiguratul ca fiind "subiectul titular al interesului asigurabil. Pot fi incluşi în această noţiune: antreprenorul, constructorul, beneficiarul lucrării de construcţii-montaj"; iar evenimentul asigurat era reprezentat de "angajarea răspunderii asiguratului ca urmare a producerii unor prejudicii (vătămări corporale-inclusiv decesul) şi/sau pagube materiale- avarierea/distrugerea bunurilor mobile/imobile, vătămarea unor animale, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) sunt înregistrate de o terţă persoană, fiind cauzate de faptele ilicite culpabile ale asiguratului/persoanelor pentru care răspunde legal/de lucruri aflate în paza juridică a asiguratului, în legătură directă cu lucrarea de construcţii-montaj asigurată la Secţiunea I, la/în imediata vecinătate a locaţiei menţionate în poliţa de asigurare; b) sunt produse în perioada asigurată şi reclamate asiguratului în perioada asigurată sau ulterior acesteia, dar înainte de a fi operat prescripţia extinctivă referitor la dreptul persoanei păgubite de a solicita repararea prejudiciului".

Pentru dovedirea producerii riscului asigurat, reclamanta a indicat hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2010, care a avut ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de numita E., prin care, în contradictoriu cu reclamanta din prezenta pricină, S.C. A. S.R.L., privind obligarea acesteia, în urma angajării răspunderii sale civile delictuale, la plata sumei de 40.000 euro, reprezentând beneficiu nerealizat şi la plata contravalorii lucrărilor de reparaţii necesar a fi efectuate în vederea consolidării imobilului.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1555/09.02.2011 pronunţată de Judecătoria Sector 3 în dosarul nr. x/2010, a fost admisă acţiunea anterior evidenţiată, în sensul că s-a dispus obligarea societăţii A. S.R.L. la plata sumei de 40.000 euro, cu titlu de beneficiu nerealizat şi a sumei de 99.690 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparaţii necesar a fi efectuate în vederea consolidării imobilului.

În considerentele acestei hotărâri, în fundamentarea concluziei conform căreia sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în persoana pârâtei A. S.R.L., s-a reţinut că:

"Reclamanta si parata, prin administrator, au încheiat o convenţie autentificata sub nr. x/04.06.2008 de BNP F. prin care pârâta s-a obligat să remedieze pe cheltuiala sa orice deteriorare dovedită, adusă construcţiei învecinate, proprietatea reclamantei" şi că, "construcţia proprietate a reclamantei a fost avariată ca urmare a execuţiei construcţiei de la nr. 8, după cum reiese din coroborarea concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară şi a declaraţiei martorului G.".

În al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 358/19.03.2015, s-a admis apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1555 din 09.02.2011, în sensul că, schimbându-se în parte sentinţa apelată, s-a dispus obligarea societăţii A. S.R.L la plata către intimată (reclamanta din acel proces, E.) a sumei de 94.326 RON, conform raportului de expertiză completat întocmit de expertul H. în cauză, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În considerentele relevante ale acestei hotărâri irevocabile, s-a arătat că "este corectă reţinerea instanţelor de fond şi apel referitoare la faptul că acţiunea promovată de intimata reclamanta a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 din C. civ. de la 1864", că "sunt întrunite toate condiţiile cerute pentru angajarea răspunderii recurentei-pârâte, stabilindu-se anterior, pe baza probelor administrate în cauză, că activitatea de executare a structurii de rezistenţă a construcţiei de la nr. 8, proprietatea recurentei, a generat avarii la construcţia de la nr. 6, proprietatea intimatei, existând, aşadar, în mod cert o faptă ilicită şi anume, fapta recurentei de a construi fără să ia masuri de protejare a imobilului vecin, astfel cum lucrarea a fost autorizată", că "s-a avut în vedere că întocmirea documentaţiei necesare demolării/edificării construcţiei şi executarea noii clădiri fără a afecta în nici un fel construcţia învecinată erau în sarcina recurentei" S.C. A. S.R.L., precum şi că se impune a se "ţine seama de concluziile raportului de expertiză, astfel cum a fost completat, în faza rejudecării, de către expertul H., concluzii împotriva cărora părţile litigante nu au mai formulat alte obiecţiuni şi pe baza cărora se reţine că valoarea totală a lucrărilor de construcţii necesare pentru remedierea deteriorărilor şi aducerea imobilului din Bucureşti, str. x în starea anterioară este de 70.196 RON (incluzând actualizarea valorii efective), iar costul materialelor necesare a fost stabilit la 24.130 RON".

Potrivit art. 32 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut că părţile justifică deopotrivă calitate procesuală în prezenta cauză, figurând ca părţi în poliţa de asigurare invocată în acţiune.

În ceea ce priveşte efectele hotărârilor pronunţate în litigiul anterior, din perspectiva prezumţiei puterii de lucru judecat, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, conform art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) din C. civ. de la 1864 (litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2010 fiind guvernat de dispoziţiile C. proc. civ. 1865), Curtea de Apel a reţinut că, în raporturile dintre părţi, aceasta are valoare de prezumţie absolută, în sensul că nu există dreptul de a se mai reclama în judecată şi de a se solicita stabilirea unei alte situaţii decât cea determinată deja de instanţă în procesul anterior.

În raporturile cu terţii, se pot opune orice acte jurisdicţionale, cu rezerva de a nu li se impune efectele obligatorii cărora le dau naştere. Fiind protejaţi de principiul relativităţii, în sensul că hotărârea judecătorească nu poate crea drepturi sau obligaţii în favoarea sau împotriva celor care nu au fost părţi în proces, în acelaşi timp, terţii nu pot nega situaţia juridică născută din faptul existenţei unei hotărâri judecătoreşti, datorând respect acestui element nou apărut în ordinea juridică şi în cea socială, aceasta contituind expresia opozabilităţii actului jurisdicţional.

În considerarea acestor aspecte, Curtea de Apel a subliniat că, în speţă, reclamanta S.C. A. S.R.L. se putea prevala de hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2010 ca mijloc de probă, iar nu cu autoritatea lucrului judecat, iar pârâta B. S.A., fiind străinăfaţă de dezbaterea judiciară anterioară, putea demonstra faptul contrar celor reţinute prin hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2010, respectiv că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi angajată răspunderea sa.

În acest cadru, în baza concluziilor expertizei tehnice efectuate în cauză, s-a reţinut că, deşi a survenit, la data de 16.01.2009, "surparea pământului (a 2 mc de pământ) pe o porţiune de sub fundaţia clădirii de la nr. 6", edificarea construcţiei de la nr. 8 (din Bucureşti, strada x, sector 3) nu a produs vibraţii care să influenţeze clădirea de la nr. 6, acţiunile constructorului şi ale proiectantului primei construcţii antereferite fiind "cele mai adecvate", caracterizate de "profesionalism" şi de "promptitudine".

Altfel spus, incidentul care a determinat angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei reclamante prin hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2010 nu este susceptibil de a atrage răspunderea civilă contractuală a apelantei pârâte în baza poliţei de asigurare CAR/EAR nr. 002195/2007.

Aceasta, întrucât, pentru a se angaja răspunderea apelantei pârâte în temeiul clauzei suplimentare C-120, anexă a poliţei de asigurare CAR/EAR nr. 002195/2007, era necesar a se face dovada în prezentul litigiu că asiguratul este răspunzător pentru pagube produse lucrărilor de construcţii montaj asigurate de vibraţii ori deplasarea/slăbirea elementelor de susţinere (fundaţii, teren) şi că dauna a rezultat în urma unei prăbuşiri totale/parţiale a lucrărilor de construcţii montaj asigurate, astfel cum reiese dintr-o interpretare gramaticală a textului acestor prevederi contractuale, corelată cu o analiză a noţiunilor de asigurat şi de eveniment asigurat definite în condiţiile generale ale poliţei de asigurare CAR/EAR nr. 002195/2007.

În consecinţă, Curtea de Apel a constatat că, în prezenta cauză, apelanta pârâtă B. S.A. a făcut dovada contrară celor reţinute în considerentele hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2010, conform cărora "activitatea de executare a structurii de rezistenţă a construcţiei de la nr. 8 a generat avarii ale construcţiei de la nr. 6", respectiv în sensul că nu a fost săvârşită o faptă ilicită care să atragă angajarea răspunderii asigurătorului B. S.A. în baza clauzei suplimentare C-120, anexă la poliţa de asigurare CAR/EAR nr. 002195/2007.

Impotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul motivului prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs, recurenta - reclamantă a susţinut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, care ar fi condus instanţa de apel la a da eficienţă dispoziţiilor art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ. 1864 în detrimentul celor prevăzute de art. 430-431 C. proc. civ., deşi litigiul de faţă a fost guvernat de legea procedurală în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Totodată, a invocat greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 430-431, 435 C. proc. civ. prin înlăturarea puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în litigiul anterior, care au stabilit îndeplinirea condiţiilor pentru antrenarea răspunderii sale civile delictuale, reţinând că activitatea de ridicare a construcţiei din strada x, nr. 8 a fost cauza avariilor imobilului învecinat, de la nr. 8.

Recurenta a susţinut că excepţia puterii de lucru judecat diferă de excepţia autorităţii de lucru judecat şi impune obligativitatea unei hotărâri judecătoreşti, fără ca în al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, fiind dezvoltată pe baza principiului că hotărârea judecătorească este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, astfel încât problema de drept tranşată printr-o hotărâre irevocabilă, chiar şi pe cale incidentală, să nu poată fi soluţionată diferit în cadrul unui alt litigiu.

În subsidiar, a susţinut că, şi în situaţia n care s-ar considera că hotărârea judecătorească anterioară creează doar o prezumţie simplă în raport cu terţii, dispoziţiile art. 431 alin. (2) şi art. 435 alin. (2) C. proc. civ. ar fi fost aplicabile, opozabilitatea hotărârii nefiind înlăturată decât prin proba contrară realizată de terţ, aceasta putând consta doar în probe noi, suplimentare, neavute în vedere în litigiul anterior, şi nu într-o expertiză cu aceleaşi obiective ca cea efectuată în litigiul anterior, chiar dacă s-a ajuns la alte concluzii, cu atât mai mult cu cât noua expertiză s-a realizat în condiţii mai puţin prielnice, pe baza aceloraşi documente, dar fără a fi posibilă cercetarea la faţa locului, şi nu a oferit, în final, nicio explicaţie cu privire la prăbuşirea imobilului învecinat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte critica recurentei referitoare la normele procedurale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prezentul litigiu este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ. 2010, în baza art. 3 din Legea nr. 76/2012, şi, incontestabil a fost judecat potrivit acestor norme.

În cauză, s-a pus în discuţie puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2010, reclamanta invocând în susţinerea acţiunii sale aspecte de fapt şi de drept tranşate irevocabil în dosarul anterior. Oferind soluţii diferite asupra acestui argument al reclamantei, instanţele de fond au reţinut deopotrivă incidenţa dispoziţiilor art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) din C. civ. de la 1864, înlăturând aplicabilitatea prevederilor art. 430-431 C. proc. civ. 2010, aspect criticat de recurent.

În acest cadru, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţele de fond au reţinut în mod corect aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) din C. civ. 1864 în ceea ce priveşte efectele hotărârii judecătoreşti irevocabile pronunţate în dosarul nr. x/2010. Ca efect esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, puterea de lucru judecat nu putea fi guvernată decât de normele care au guvernat întreg litigiul. Or, dosarul nr. x/2010 a fost judecat potrivit normelor procedurale în vigoare, cele prevăzute de C. proc. civ. 1865, aspect necontestat de recurentă. În acest context, autoritatea de lucru judecat, ca excepţie procesuală sau ca prezumţie, ca mijloc de probă în litigii viitoare, era reglementată de dispoziţiile cuprinse în C. civ. 1864 reţinute de instanţele de fond.

Înlăturând aceste critici ale recurentei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază, totodată, că, indiferent de normele aplicabile, efectul invocat de reclamantă cu privire la hotărârea irevocabilă pronunţată în dosarul nr. x/2010 era recunoscut deopotrivă. Chiar în absenţa unei reglementări exprese nuanţate cum regăsim în cuprinsul C. proc. civ. 2010, în contextul vechiul C. proc. civ. 1865, pornind de la dispoziţiile cuprinse în art. 1200-1202 C. civ., doctrina şi jurisprudenţa au recunoscut nu doar autoritatea de lucru judecat a dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, ci şi puterea de lucru judecat a considerentelor acesteia, care tranşează aspecte de fapt şi de drept deduse judecăţii şi slujesc fundamentării soluţiei pronunţate de instanţe.

Prin urmare, nemulţumirea recurentei izvorăşte nu din alegerea normelor incidente, ci din modalitatea concretă de aplicare a acestora la cauza de faţă. Sub acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, pornind de la premisa că pârâta din prezenta cauză nu a fost parte în procesul anterior, instanţa de apel a făcut o corectă distincţie între puterea/autoritatea de lucru judecat a considerentelor unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, manifestată între părţile aflate în litigiu, şi opozabilitatea acestora faţă de terţii care nu au participat la demersul judiciar anterior.

În virtutea principiului relativităţii, hotărârea judecătorească poate genera drepturi şi obligaţii doar părţilor în proces, dar asta nu înseamnă că terţii pot ignora situaţia juridică creată prin hotărârea judecătorească pronunţată. În cazul lor, obligativitatea hotărârii judecătoreşti se manifestă sub forma opozabilităţii situaţiei juridice care a luat naştere în urma pronunţării hotărârii judecătoreşti irevocabile. Faţă de terţi, această situaţie juridică are valoarea unui fapt juridic, rămânându-le deschisă acestora posibilitatea administrării probei contrare.

În consecinţă, distincţia pe care recurenta o face între excepţia puterii de lucru judecat şi cea a autorităţii de lucru judecat nu este corectă, acestea reprezentând, în realitate, în terminologia creată în contextul vechiul C. proc. civ., manifestări ale aceluiaşi efect al unei hotărâri judecătoreşti irevocabile între părţile care s-au aflat în proces. Distincţia importantă în cauză şi care a condus la analiza subsecventă a instanţei de apel, ce o nemulţumeşte pe recurentă, izvora din manifestarea diferită a obligativităţii unei hotărâri judecătoreşti irevocabile faţă de o persoană care nu a fost parte în procesul anterior.

Concluziile anterioare, ce se regăsesc detaliat şi în considerentele deciziei atacate, nu sunt alterate de faptul că, în prezenta cauză, pârâta are calitatea de asigurător, iar faţă de acesta se invoca producerea unui risc asigurat, ce se pretinde a fi constatat prin hotărârea judecătorească pronunţată anterior în litigiul la care aceasta nu a participat. Raportul juridic preexistent dintre reclamantă, în calitate de pârâtă în dosarul nr. x/2010, şi pârâta din prezenta cauză, în calitate de asigurător, ar fi putut justifica formularea unei cereri de chemare în garanţie în cadrul litigiului anterior, iar antrenarea asigurătorului, pe această cale în dosar, ar fi permis pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti deopotrivă obligatorie şi pentru acesta din urmă, cu respectarea tuturor garanţiilor cuvenite unui participant la proces. Cât timp reclamanta de faţă nu a ales această cale, opţiunea sa se reflectă în modalitatea limitată în care hotărârea judecătorească irevocabilă poate fi opusă pârâtei - asigurător.

În aceste condiţii, pe baza probelor administrate nemijlocit în procesul de faţă, analizând devolutiv litigiul, instanţa de apel a reţinut că pârâta a fost în măsură să demonstreze o situaţie de fapt distinctă de cea invocată de reclamantă în baza constatărilor hotărârii judecătoreşti irevocabile anterioare. În consecinţă, instanţa de apel a constatat că incidentul care a determinat angajarea răspunderii civile delictuale a reclamantei prin hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2010 nu este susceptibil de a atrage răspunderea civilă contractuală a pârâtei în baza poliţei de asigurare CAR/EAR nr. 002195/2007 deoarece nu sunt întrunite cerinţele riscului asigurat, astfel cum acesta a fost definit convenţional.

Încercând să combată aceste concluzii şi să demonstreze că pârâta nu ar fi administrat proba contrară situaţiei rezultate din hotărârea judecătorească anterioară, recurenta invoca în realitate critici de netemeinicie, incompatibile căii de atac extraordinare a recursului, modalitatea de interpretare şi valorificare a probelor administrate în cauză rămânând prerogativa instanţelor de fond, necenzurabilă pe calea recursului.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 rap. la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca nefondat, menţinând decizia atacată ca legală şi temeinică.

Văzând şi dispoziţiile art. 451, 453 C. proc. civ., va obliga recurenta la plata către intimată a sumei de 415,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2002 A/2019 din 29 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Obligă recurenta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 415,50 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei B. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2020.