Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1897/2020 AI generated

Industrial equipment warranty: contractual penalty as cap on damages vs. claim for unrealized profit and replacement with new unit

Case Number Decizia nr. 1897/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal of the claimant, thereby upholding the Court of Appeal's decision which partially reversed the first-instance judgment, while also annulling the defendant's appeal due to a nullity exception; consequently, the defendant is ordered to replace the defective plastic washing machine with a unit matching the contractual technical specifications (rather than a "new" one) and to pay 82,000 EUR in contractual penalties, while claims for unrealized profit and the remainder of judicial costs were rejected. The dispute arose from a commercial supply contract for industrial equipment that failed to meet promised operational parameters due to design and execution defects, leading to a debate over whether the remedy was replacement with a new item or one merely conforming to technical specs, and whether damages for lost profit were available alongside contractual penalties. The decisive legal basis involved the interpretation of the contract's force and the Civil Code provisions on the seller's liability for hidden vices and warranties (Arts. 1169, 1170, 1266, 1267, 1270, 1707, 1710, 1712, 1716 C. civ.), alongside the doctrine that the agreed penalty clause served as a pre-determined cap on damages, precluding additional recovery for unrealized profit as it would constitute double recovery for the same factual basis.

Legislator headnote

AI generated

art. 3 din Legea nr. 240/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1712 C. civ, art. 1709 alin. (2) C. civ, art. 1716 C. civ, art. 453 alin. (2) C. proc. civ; Industrial equipment warranty: contractual penalty as cap on damages vs. claim for unrealized profit and replacement with new unit: În ceea ce priveşte cel de-al treilea petit al cererii de chemare în judecată constând în obligarea pârâtei la plata sumei de 359.720 euro cu titlu de beneficiu nerealizat, reclamanta s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 4.1 raportat la art. 7.1 şi 7.2 din contract şi cu aplicarea art. 9.1 teza I din contract, privind obligaţia furnizorului de a răspunde în termen de 48 de ore de la sesizările/notificările Beneficiarului privind abaterile de la calitatea bunurilor ce fac obiectul contractului. Un alt temei al beneficiului nerealizat a fost menţionat de către reclamantă ca fiind dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorului pentru pagubele generate de produsele defecte.

Keywords

AI generated
contractual damages warranty against defects partial liability equipment cost claim to profit civil judgment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3827 din 18.12.2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admis cererea precizată formulată de reclamanta A. S.R.L. şi a fost obligată pârâta B. S.R.L. la inlocuirea Instalatiei pentru spalare material plastic B. cu o instalatie noua, la plata sumei de 82.000 euro, reprezentand penalitati de intarziere, a beneficiului nerealizat în valoare de 359.720 euro şi a cheltuielilor de judecată în cuatum de 89.194,46 RON.

Potrivit deciziei civile nr. 1980 din 22 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de pârâtă şi a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că: a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta la înlocuirea instalaţiei cu o instalaţie având specificaţiile tehnice la care se referă art. 4 din contractul dintre părţi, a respins capătul de cerere având ca obiect beneficiul nerealizat, ca neîntemeiat, a obligat pârâta la 50.649,46 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă fond şi apel, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

În temeiul art. 4 din contractul nr. x/15.01.2014 încheiat între părţi pârâta s-a obligat faţă de reclamantă să furnizeze, să monteze, să supervizeze instalarea, să pună în funcţiune, să instruiască personalul pentru operare şi să asigure activitate de service în perioada de garanţie Instalaţie pentru spălare material plastic B. 1 buc., aferentă proiectului "IMPLEMENTARE DE TEHNOLOGII NOI DESTINATE RECUPERĂRII MATERIALELOR RECICLABILE" în cadrul S.C. A. S.R.L. "finanţat prin POS CCE 2007-2008, Axa prioritară 1 - (. . . . . . . . . .) conform prevederilor din Specificaţiile tehnice şi Ofertei - ce se constituie Anexe la prezentul contract. Preţul convenit pentru îndeplinirea contractului, respectiv preţul produsului livrat şi al serviciilor accesorii prestate conform cu cerinţele din Specificaţiile tehnice şi din ofertă, plătibil Furnizorului de către Beneficiar conform graficului de plăţi, s fost stabilit la 820.000 Euro.

Astfel, prin contract, pârâta s-a obligat să livreze o instalaţie pentru spălare material plastic B. - l buc, având o capacitate de procesare de 800 Kg/oră, cu o umiditate reziduală a produsului final de max. 5%, conform ofertei nr. x/04.12.2013. Imediat după montarea acestei instalaţii şi efectuarea probelor în sarcină au început să apară o multitudine de defecţiuni, aspect relevat pe larg de raportul de expertiză menţionat mai sus, precum şi din Centralizatorul privind defecţiunile semnalate pârâtei, precum şi a sesizărilor comunicate prin e-mail.

Din probatoriul administrat în cauză, Curtea a înlăturat criticile formulate prin cererea de apel cu privire la faptul că a fost furnizată o instalaţie conformă cu cerinţele contractuale şi că aceasta ar fi funcţionat necorespunzător din cauza incompetentei sau neglijenţei angajaţilor reclamantei, constatând că aceste defecte erau de proiectare şi de execuţie, fiind folosite materiale de slabă calitate şi creând astfel o nefuncţionare la parametrii contractaţi, cauzată de nerespectarea de către pârâtă a cerinţelor tehnice prevăzute în ofertă şi în contract.

Pârâta este astfel răspunzătoare faţă de reclamantă pentru orice lipsă a conformităţii produsului livrat, având în vedere că bunul este impropriu întrebuinţării destinaţiei, nu produce minim 800 kg/oră de material plastic şi nu procesează tipurile de plastic prevăzute în contract şi în ofertă. Potrivit celor menţionate în procesele-verbale încheiate între reprezentanţii reclamantului şi echipa trimisă de către pârâtă pentru remediere şi înlocuire, au trecut mai mult de 3 luni, iar remedierea defectelor şi înlăturarea viciilor nu au fost executate, aceste operaţiuni fiind imposibile, pârâta fiind obligată să înlocuiască bunul vândut, la solicitarea reclamantei, bun care se află în termenul de garanţie, potrivit prevederilor Noului C. civ., opţiunea privind remedierea, înlocuirea produsului ori restituirea preţului fiind lăsată la aprecierea cumpărătoarei, iar în termenul de garanţie, atât remedierea, cât şi înlocuirea produselor se face gratuit de către vânzător, aşa cum se menţionează în art. 16.6 din contract.

Curtea a considerat însă greşit faptul că prima instanţă a dispus obligarea pârâtei la înlocuirea Instalaţiei pentru spălare material plastic B. cu o instalaţie nouă, întrucât dispoziţiile art. 4 din contract nu conţin sintagma instalaţie nouă. Obiectul contractului vizează o instalaţie de spălare material plastic B. 1 buc. şi care trebuia să fie conformă prevederilor din Specificaţiile tehnice şi Ofertei.

Încă de la livrare utilajul are o etichetă care demonstra practic că respectivul nu era nou, ci folosit. Acceptarea livrării în atare condiţii, adică fiind vădit că acesta nu era nou, demonstrează că nici reclamanta nu a urmărit esenţialmente obţinerea unui utilaj nou, ci a unui utilaj care să respecte cerinţele de funcţionare descrise în documentaţia tehnică amintită mai sus.

În ceea ce priveşte cel de-al treilea petit al cererii de chemare în judecată constând în obligarea pârâtei la plata sumei de 359.720 euro cu titlu de beneficiu nerealizat, reclamanta s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 4.1 raportat la art. 7.1 şi 7.2 din contract şi cu aplicarea art. 9.1 teza I din contract, privind obligaţia furnizorului de a răspunde în termen de 48 de ore de la sesizările/notificările Beneficiarului privind abaterile de la calitatea bunurilor ce fac obiectul contractului. Un alt temei al beneficiului nerealizat a fost menţionat de către reclamantă ca fiind dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorului pentru pagubele generate de produsele defecte.

În acest cadru, Curtea de Apel a reţinut că părţile au stabilit prin art. 9 .1 din Contract intitulat "Răspunderea pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor" o limitare a penalităţilor pentru perioada în care echipamentul staţionează în procent de 0,1% din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere până la concurenţa sumei reprezentând 10% din valoarea contractului. Acestei clauze i s-a dat eficienţă prin admiterea capătului doi al cererii de chemare în judecată, fiind obligată pârâtă la plata sumei de 82.000 euro reprezentând penalităţi de întârziere. Dispoziţiile art. 4.1, 7.1. şi 7.2 din Contract nu prevăd obligarea la plata beneficiului nerealizat suplimentar şi neplafonat faţă de dispoziţiile art. 9 din Contract, aceste dispoziţii contractuale se referă la principalele obligaţii ale Furnizorului. Determinarea şi plafonarea prejudiciului pentru intervalul de timp în care instalaţia nu a funcţionat constituie o clauză penală care determină şi limitează anticipat echivalentul prejudiciului suferit de reclamantă şi care pentru acelaşi temei factual nu poate fi stabilit de două ori, aşa cum solicită aceasta.

Totodată, Curtea de Apel a constatat că dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 240/2004 nu sunt aplicabile cauzei deduse judecăţii deoarece, potrivit prevederilor exprese din cuprinsul acesteia, legea protejează doar persoana fizică consumatoare a unor produse puse în circulaţie cu defecte şi care conduc la un prejudiciu prin moartea sau vătămarea integrităţii sau a sănătăţii acesteia, iar nu raporturile juridice cu privire la bunurile şi serviciile ce fac obiectului unui contract încheiat între doi profesionişti, precum în situaţia de faţă.

Curtea de Apel a considerat că nefuncţionarea instalaţiei la un anumit nivel precum cel indicat expertului de către reclamantă nu poate constitui pur şi simplu beneficiu nerealizat, întrucât în toate activităţile cu caracter economic beneficiul nerealizat trebuie să fie determinat prin luarea în considerare a tuturor costurilor de producţie a unui bun, precum şi a taxelor şi impozitelor aferente, şi abia ulterior poate fi cuantificabil. Or, în cauza de faţă pretenţia dedusă judecăţii şi asociată instituţiei beneficiului nerealizat este lipsită de temei factual şi contractual, fiind determinată printr-o simplă operaţiune aritmetică de către partea reclamantă şi comunicată expertului tehnic judiciar sub forma unui obiectiv al expertizei administrată în cauză.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.

Prin încheierea pronunţată la data de 16.07.2020, în Completul de filtru, a fost admisă excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta B. S.R.L., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmând a dispune în consecinţă prin decizia de faţă.

Recurenta - reclamantă A. S.R.L. a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea primului motiv de recurs, recurenta - reclamantă a indicat pasaje ample din motivarea deciziei din apel şi aspecte ce se desprind din actele dosarului pentru a evidenţia faptul că judecătorii din apel au folosit considerente contradictorii pentru argumentarea soluţiei pronunţate, reţinând atât caracterul întemeiat al solicitării reclamantei, cât şi netemeinicia obligării pârâtei la furnizarea unei instalaţii noi.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1169, 1170, 1266, 1267, 1270 C. civ., referitoare la principiul forţei obligatorii a contractului şi la interpretarea convenţiilor, care ar fi condus la nerespectarea voinţei reale, manifeste şi repetate în sensul furnizării de către pârâtă a unei instalaţii noi.

Totodată, a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor referitoare la răspunderea vânzătorului pentru viciile bunului vândut şi garanţia contra viciilor prevăzute de art. 1707, 1710, 1712, 1716 C. civ., instanţa de apel negând existenţa obligaţiei pârâtei de înlocuire a bunului vândut, deşi a reţinut că instalaţia furnizată prezenta defecţiuni de proiectare şi execuţie, ce nu permiteau funcţionarea acesteia la parametri stabiliţi prin contract.

Referitor la respingerea cererii de recuperare a beneficiului nerealizat, recurenta - reclamantă a susţinut că solicitarea sa era întemeiată nu doar pe dispoziţiile contractuale, ci şi pe cele cuprinse în art. 1712 C. civ., ce îi dădeau dreptul la daune interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit având în vedere că pârâta a cunoscut viciile bunului la data încheierii contractului şi a refuzat să îl înlocuiască, deşi, cu toate modificările efectuate ulterior, instalaţia nu a putut fi folosită la parametri şi pentru destinaţia pentru care a fost contractată, împiedicând-o să realizeze producţia estimată.

Recurenta - reclamantă a criticat totodată şi reducerea sumelor cuvenite cu titlu de cheltuieli de judecată, deşi a făcut proba avansării acestora într-un cuatum mai mare pentru judecata în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate de recurenta - reclamantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Recurenta - reclamantă a invocat pretinsul caracter contradictoriu al considerentelor deciziei atacate, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că această critică nu poate fi reţinută, hotărârea instanţei de apel cuprinzând motivarea în fapt şi în drept a soluţiei pronunţată, de o manieră cursivă şi coerentă logic, aptă ce a argumenta opţiunile completului de judecată şi de a face posibil controlul de legalitate în cadrul căii de atac.

În realitate, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că obiectul contractului dintre părţi a fost "o instalaţie de spălare material plastic B. 1 buc. şi care trebuia să fie conformă prevederilor din Specificaţiile tehnice şi Ofertei", o asemenea instalaţie urmând a fi furnizată şi în temeiul obligaţiei de înlocuire, specifice garanţiei pentru viciile bunului vândut. Instanţa de apel a considerat că solicitarea reclamantei de înlocuire a instalaţiei este justificată în temeiul răspunderii vânzătorului pentru viciile ascunse ale bunului, dar că bunul contractat, furnizat şi care urma a fi înlocuit este o instalaţie cu specificaţii tehnice predefinite, dar nu nouă, cele două aserţiuni nefiind în contradicţie.

Trimiterile recurentei - reclamante din cuprinsul memoriilor de recurs nu doar la pasaje din considerente, ci şi la conţinutul probelor administrate în cauză evidenţiază inexistenţa unor contradicţii în argumentarea instanţei de apel, dar şi faptul că principala nemulţumire a părţii priveşte tocmai reţinerea de către această instanţă a unor anumite specificaţii pentru bunul ce a format vânzării, nu şi a cerinţei ca acesta să fie nou. Or, acestea constituie aspecte de fapt stabilite de instanţa de apel ca instanţă devolutivă, pe baza interpretării probatoriului administrat nemijlocit în faţa instanţelor de fond, şi nu pot fi cenzurate pe cale căii extraordinare de atac a recursului ce nu poate privi decât critici de nelegalitate.

De altfel, aşa cum subliniază şi instanţa de apel, aspectul de a nu fi nouă, dacă părţile ar fi convenit în acest sens, ar fi constituit un viciu aparent, ce s-ar fi impus a fi reclamat în termenul limitat prevăzut de art. 1709 alin. (2) C. civ. şi nu ar fi putut avea, prin natura sa, ca remediu, înlăturarea prin modificări şi reparaţii, deşi asemenea măsuri au fost solicitate de reclamantă şi încercate de pârâtă, fără a se ajunge la rezultatul urmărit la încheierea contractului. Pe de altă parte, un asemenea viciu ar fi primat, făcând inutilă garanţia pentru funcţionare, invocată de reclamantă în temeiul art. 1716 C. civ.

Pornind de la aceste premise faptice, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare dispoziţiilor legale referitoare la forţa obligatorie a contractului şi garanţia pentru vicii, iar faptul că, în acest mod, s-au desprins concluzii ce nu corespund întocmai susţinerilor reclamantei nu poate constituie o critică a deciziei pronunţate. Urmărind aplicarea normelor de drept incidente la situaţia de fapt reţinută în mod autonom, pe baza probelor administrate nemijlocit, instanţa de fond pronunţă soluţii fundamentate pe propriul raţionament factual şi juridic, iar calea de atac a recursului urmăreşte controlul acesteia doar din perspectiva legalităţii.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu poate fi reţinut nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 1169, 1170, 1266, 1267, 1270 C. civ., respectiv art. 1707, 1710, 1712, 1716 C. civ.

Instanţa de recurs constată nefondate şi criticile referitoare la respingerea cererii de acordare a beneficiului nerealizat pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă. Instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia prin reţinerea clauzei penale, prin intermediul căreia părţile ar fi limitat pe cale convenţională întinderea prejudiciului ce putea fi recuperat, sumă acoperită prin acordarea penalităţilor solicitate de reclamant, şi a faptului că producţia pretins nerealizată nu poate constitui ab initio beneficiu nerealizat deoarece nu ţine cont şi de cheltuielile inerente ale activităţii generatoare a unei asemenea producţii. Niciunul din aceste argumente nu este combătut în mod efectiv de recurentă, aceasta rezumându-se la reiterarea situaţiei de fapt pretinse şi a textelor legale incidente, fără o aplicare concretă a acestora în funcţie de apectele reţinute de instanţa de apel.

În raport de soluţia de admitere în parte a pretenţiilor reclamantei, instanţa de apel a procedat la reducerea proporţională a cheltuielilor de judecată ce urmau a fi suportate de partea adversă, potrivit art. 453 alin. (2) C. proc. civ., criticile recurentei cu privire la acest aspect fiind complet nejustificate.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496-497 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată nefondat recursul şi îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1980 din 22 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1980 din 22 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă în ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1980 din 22 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac în ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1980 din 22 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2020.