Dismissal of appeal in director-general liability dispute over vehicle acquisitions without tax attestation, affirming lower court rejection of damages claims

Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 06.07.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului la suma de 65.779 RON reprezentând prejudiciu adus firmei prin angajarea unui număr de 4 salariaţi fără ca aceştia să presteze nicio activitate în cadrul societăţii; obligarea pârâtului la suma de 169.480 RON reprezentând contravaloarea achiziţionării unui număr de 8 mijloace de transport de la C. S.R.L. fără a se informa asupra regimului fiscal a acestora; obligarea pârâtului la suma de 7.023 RON reprezentând impozitul fiscal plătit pentru anii 2015, 2016, 2017, 2018 de către firmă pentru cele 8 maşini achiziţionate de la C. S.R.L..

Prin sentinţa civilă nr. 648 din 07.03.2019, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018, au fost respinse excepţia nulităţii hotărârii AGA nr. 39/2017 şi celelalte excepţii in legătură cu aceasta şi, totodată, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată, fiind obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către parat in cuantum de 11.000 RON.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii sale de chemare în judecată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 1815 din 05 noiembrie 2019 a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.A, împotriva sentinţei civile nr. 648 din 07.03.2019, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-pârât B.; a obligat apelanta la plata către intimat a sumei de 5.633,1 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 1815 din 05 noiembrie 2019 pronunţata de Curtea de Apel Bucuresti, secţia a VI-a civilă a declarat recurs reclamanta A. S.A..

Prin memoriul de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.A. solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

In raport de motivul de nelegalitate prevazut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta apreciază ca hotararea atacata cuprinde motive contradictorii.

Sub un prim aspect, se reproseaza instantei de apel ca a retinut in mod contradictoriu aspectul legat de culpa privind lipsa verificarii existentei certificatului de atestare fiscala.

Astfel, la pagina 5 se retine ca acesta nu era in sarcina intimatului, iar la pagina 6 se retine că cel mult Consiliului de Administratie i s-ar putea imputa lipsa verificarii existentei certificatului de atestare fiscala, aspect invocat de catre reclamanta prin actiune.

În continuare, se arata ca desi instanta face trimitere la capitolul III din contractul de mandat si evoca dispozitiile art. 4 din contract si art. 1441 alin. (1) si 2 din Legea nr. 31/1990, texte in baza carora apreciaza ca nu poate fi atrasa raspunderea Directorului General, ulterior conchide in sensul ca intimatul poate fi eventual responsabil de aducerea la indeplinire a operatiei de achizitie, ceea ce a solicitat reclamanta prin actiune.

De asemenea, se reproseaza instantei ca desi face trimitere la dispozitiile art. 6 lit. C) si G din contractul de mandat, unde sunt mentionate atributiile Directorului General si aprobarea operatiunilor de incasari si plati, nu retine culpa paratei.

În opinia recurentei, aceste încălcări de lege se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488, alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Într-o altă critică, recurenta apreciază că hotărârea atacată este nelegală sub aspectul motivului de casare prevazut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta sustine punctual incalcarea următoarelor dispozitii legale:

In raport de dispozitiile art. 113 alin. (4) si 5 din O.U.G. nr. 62/2003 instanta constata ca obligatia obtinerii certificatului de atestare fiscala apartine contribuabilului C. S.R.L..

Aceste sustineri nu pot fi retinute arata recurenta, paratul B. având obligatia de a intreprinde toate diligentele in vederea verificarii mijloacelor de transport de a nu fi grevate fiscal si de a pune in aplicare hotararea Consiliului de Administratie.

In acest fel au fost incalcate si dispozitiile art. 1431 din Legea nr. 31/1990.

In ceea ce priveste art. 144 1 alin. (1) si 2 din Legea nr. 31/1990, recurenta sustine ca instanta de apel a aplicat in mod gresit aceste dispozitii, ele demonstrând culpa paratului prin neverificarea existentei certtificatului de atestare fiscala.

Pe de alta parte, se susţine că statuarile instantei de apel in sensul ca nu se poate reprosa paratului faptul ca nu a pus in executare titlul executoriu impotriva societatii C., contravin dispozitiilor art. 4 din contractul de mandat care reglementeaza atributiile Directorului General.

Recurenta mai invocă incalcarea dispozitiilor art. 6 lit. C) si G din contractul de mandat, in temeiul carora instanta de apel a retinut nevinovatia paratului, desi aceste sustineri contravin dispozitiilor art. 4 din contractul de mandat, care prevad ca directorul general este responsabil de luarea tuturor masurilor aferente activitatii de conducere a societatii in limitele obiectului de activitate al societatii.

Incalcarea dispozitiilor art. 8 lit. C) din Contractul de mandat este demonstrata de lipsa certificatului de atestare fiscala aferent operatiunii de achizitionare a celor 8 mijloace de transport.

Paratul nu a informat Consiliul de Administratie despre faptul ca a cumparat 8 mijloace de transport prin compensare, fara a verifica existenta certificatului de atestare fiscala si a platit suma de 10.000 RON debitoarei C. S.R.L..

În opinia recurentei, toate aceste aspecte se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor la 09.04.2020.

Prin încheierea din data de 04.06.2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul, constatând că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În cadrul examenului de legalitate care priveşte decizia instanţei de apel, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs invocat de recurentă este cel reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care a susţinut că decizia atacată cuprinde dispoziţii contradictorii.

Se observă că instanţa de apel a analizat întreaga situaţie de fapt existentă în dosar prin raportare la întreg probatoriul administrat în cauză şi că s-a preocupat să analizeze dacă prevederile art. 6 lit. c) şi g) din Contractul de mandat din 16.06.2014 au fost în mod corect interpretate de către instanţa de fond, reţinând că decizia de a achiziţiona, prin compensarea preţului mijloacele de transport necesare în vederea desfăşurării programului "Lapte şi corn" a fost luată de către Consiliul de Administraţie.

Această analiză a avut în vedere argumentele în combaterea pretenţiilor acţiunii formulate de A. S.A., raportat la cele trei capete de cerere, sub aspectul analizei existenţei faptei ilicite, a vinovăţiei, a prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate, în lipsa cărora nu poate fi atrasă răspunderea pârâtului.

Criticile recurentei au vizat pretinsa neconcordanţă dintre paragrafele 3 şi 5 din pag 6 a deciziei recurate.

Criticile sunt nefondate, întrucât instanţa de apel reţine că lipsa verificării existenţei certificatului de atestare fiscală nu se poate imputa nici pârâtului, nici Consiliului de Administraţie, care a acţionat cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrator, potrivit art. 1441 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990.

Este de observat că şi susţinerile privind o aşa zisă recunoaştere tacită a vinovăţiei reclamantului sunt netemeinice, pârâtul în calitatea sa de director general a acţionat cu diligenţa unui bun administrator în executarea mandatului acordat.

Raportat la cele amintite, susţinerea recurentei vizând nelegalitatea deciziei atacate şi invocarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., apar ca nefondate.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la aplicarea greşită a actelor normative incidente în cauză sunt nefondate.

În ceea ce priveşte dispoziţiile din Codul de procedură fiscală, respectiv art. 113 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 se constată că acestea au fost în mod corect interpretate, în sensul menţionării obligaţiei de a obţine certificatul de atestare fiscală care aparţine contribuabilului.

Recurenta invocă şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1441 şi art. 144 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990.

Prevederile Hotărârii Consiliului de Administraţie se regăsesc în textul art. 142 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia Consiliul de Administraţie este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, cu excepţia celor prevăzute de lege pentru adunarea generală a acţionarilor.

De asemenea, compensarea unei părţi dintr-o datorie cu preţul mijloacelor de transport este un act de bună administrare.

Se mai invocă de către recurentă interpretarea greşită a prevederilor din Contractul de mandat, respectiv a art. 4 coroborat cu art. 6 lit. p), prin care s-au acordat orice atribuţii prevăzute de actul constitutiv, în completarea celor enumerate cu titlu exemplificativ.

Prevederea contractuală citată de recurentă reprezintă o transpunere a art. 1441 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990.

În mod corect a reţinut instanţa de apel că în conformitate cu art. 4 din contract, pârâtul este responsabil de luarea tuturor măsurilor aferente activităţii societăţii, în limitele obiectului de activitate al societăţii şi cu respectarea competenţelor exclusive prevăzute de lege, de actul constitutiv, de hotărârile Consiliului de Administraţie sau AGA şi de prezentul mandat.

În consecinţă, reţinerile instanţei de apel sunt corecte în ceea ce priveşte statuările în sensul că decizia de a achiziţiona, prin compensarea preţului, mijloacele de transport necesare în vederea desfăşurării programului, a fost luată de către Consiliul de Administraţie, pârâtul, în calitatea sa de director general punând în executare decizia luată de Consiliul de Administraţie.

În continuarea acestui raţionament, pârâtul nu poate fi obligat la acoperirea prejudiciului cauzat prin plata impozitelor aferente autoturismelor achiziţionate.

Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere şi dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1815 din 05 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă ca nefondat.

În temeiul art. 452 C. proc. civ., constatând culpa recurentei în declanşarea recursului de faţă, Înalta Curte urmează să admită cererea intimatului B. şi să dispună obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost solicitate şi justificate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1815 din 05 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..

Obligă recurenta A. S.A la plata sumei de 3.973,08 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2020.