Dismissal of civil cassation appeal for failure to frame grounds within statutory illegality requirements

Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. x/2018, la data de 02.08.2018, reclamanţii A., B., C., D., E. prin reprezentant legal B. şi F. prin reprezentant legal B. în contradictoriu cu pârâta G. S.A., solicitând obligarea paratei la plata daunelor materiale si morale, pentru prejudiciul încercat prin decesul victimei H., astfel:

• pentru A. - suma de 5.029,44 RON cu titlu de daune materiale si suma de 200.000 Euro cu titlu de daune morale, in calitate de fiu al decedatei;

• pentru B. - suma de 200.000 Euro cu titlu de daune morale, in calitate de fiica a decedatei;

• pentru F. prin reprezentant legal B. - suma de 50.000 Euro cu titlu de daune morale, în calitate de nepot al decedatei;

• pentru E. prin reprezentant legal B. - suma de 50.000 Euro cu titlu de daune morale in calitate de nepoata a decedatei;

• pentru C. - suma de 150.000 Euro cu titlu de daune morale in calitate de mama a decedatei;

• pentru D. - suma de 50.000 Euro cu titlu de daune morale in calitate de sora a decedatei.

Prin sentinţa civilă nr. 391/24.04.2019 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A., B., D., E. prin reprezentant legal B. şi F. prin reprezentant legal B., în contradictoriu cu pârâta G. S.A..

A obligat pârâta G. S.A. să plătească reclamantului A. suma de 15.000 EUR cu titlu de daune morale şi suma de 5.029,44 RON cu titlu de daune materiale, precum şi penalităţi de întârziere de 0,2%/zi, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti.

A obligat pârâta G. S.A. să plătească reclamantei B. suma de 15.000 EUR cu titlu de daune morale precum şi penalităţi de întârziere de 0,2%/zi, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti

A obligat pârâta G. S.A. să plătească reclamantei C. suma de 15.000 EUR cu titlu de daune morale precum şi penalităţi de întârziere de 0,2%/zi, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti.

A obligat pârâta G. S.A. să plătească reclamantei D. suma de 5.000 EUR cu titlu de daune morale precum şi penalităţi de întârziere de 0,2%/zi, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti

A obligat pârâta G. S.A. să plătească reclamantului F. prin reprezentant legal B. suma de 1.000 EUR cu titlu de daune morale precum şi penalităţi de întârziere de 0,2%/zi, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti.

A obligat pârâta G. S.A., să plătească reclamantei I. prin reprezentant legal B. suma de 1.000 EUR cu titlu de daune morale precum şi penalităţi de întârziere de 0,2%/zi, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti.

A luat act că reclamanţii şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanţii A., B., F. prin reprezentant legal B., E. prin reprezentant legal B., C. şi D., solicitând admiterea cererii de apel; schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 391/24.04.2019 pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosar nr. x/2018, în sensul: majorării daunelor morale acordate de prima instanţă şi acordării penalităţilor în cuantum de 0.2% pe zi de întârziere începând cu a 11-a zi de la data formulării cererii de despăgubire, respectiv, din 24.06.2018; cheltuielile de judecată constând în onorariul avocaţial urmând a fi solicitate pe cale separată.

Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel şi pârâta S.C. G. S.A., solicitând admiterea apelului formulat de către aceasta şi, rejudecând, schimbarea în partea a hotărârii primei instanţe, astfel: reaprecierea cuantumului daunelor materiale acordate reclamantului A., în sensul scăderii cheltuielilor în cuantum de 2.637,50 RON efectuate în dosarul penal nr. x/2017; reducerea la un cuantum rezonabil a daunelor morale acordate de prima instanţă reclamanţilor A., B. şi C. în sumă de 15.000 euro fiecare, astfel încât acestea să reprezinte o reparaţie echitabilă a prejudiciului suferit.

A respins apelurile formulate de către reclamanţii A., B., F. prin B., E. prin B., C. şi D. şi de către pârâta G. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 391/24.04.2019 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2018.

Împotriva deciziei civile nr. 739/A din 09 octombrie 2019 pronunţata de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă au declarat recurs reclamanţii reclamanţi A., B., F., E., C. şi D..

În introducerea memoriului de recurs, recurenţii-reclamanţi prezintă succint parcursul procesual al cauzei.

În ceea ce priveşte motivele de recurs, recurenţii-reclamanţi invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se susţine că în cauză a fost încălcat principiul continuităţii completului de judecată şi al nemijlocirii administrării probelor.

Astfel, se afirmă că judecătorul fondului, în faţa căruia au fost încuviinţate probele, a fost înlocuit în repetate rânduri, hotărârea fiind pronunţată de un alt judecător decât cel care a procedat la administrarea probei testimoniale, fiind încălcat principiul nemijlocirii prevăzut de art. 16 C. proc. civ. şi principiul continuităţii completului prevăzut de art. 19 C. proc. civ.

Judecătorul care a pronunţat soluţia în speţă nu a avut posibilitatea de a-şi forma propria convingere asupra aspectelor particulare privind relaţiile de familie. Mai mult decât atât, în apel au fost propuse probe noi, respinse de către instanţă.

Recurenţii afirmă că în mod greşit a apreciat instanţa de apel că nu există o încălcare a principiului continuităţii şi nemijlocirii administrării probelor de către instanţa de fond, eludând şi în calea de atac a apelului dreptul reclamanţilor de a proba prejudiciul moral suferit prin decesul victimei.

Recurenţii apreciază că prin schimbarea completului de judecată pe parcursul fondului cauzei şi prin respingerea probei testimoniale în apel s-a produs o vătămare a dreptului de a fi probat prejudiciul moral, fiind evidentă încălcarea principiului nemijlocirii şi al continuităţii, chestiune care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. se susţine că instanţa de apel nu a analizat în concret motivul de apel al reclamanţilor privind împrejurarea că instanţa de fond nu a avut în vedere recunoaşterea pretenţiilor de către pârâtă.

Se susţine că instanţa de apel nu a analizat înscrisurile existente la dosarul cauzei, întrucât a menţinut soluţia privind acordarea daunelor morale într-un cuantum mai mic decât cel manifestat prin oferta de despăgubire a asigurătorului.

În condiţiile în care continuitatea completului nu a fost respectată, cauza a fost analizată cu superficialitate, fiind pronunţată o hotărâre nelegală sub aspectul daunelor morale.

Recurenţii susţin că instanţa de apel avea obligaţia de a analiza înscrisurile depuse în probaţiune şi de a pronunţa o hotărâre în limitele recunoaşterii pretenţiilor de către asigurător, prin oferta existentă la dosarul cauzei.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se susţine încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 22 alin. (1) lit. C) din Norma 39/2016.

Se reproşează instanţei de apel că nu a făcut trimitere la documentele justificative existente la dosarul cauzei, constând în memorii, fotografii de familie, raport de evaluare psihologică, care ar fi condus la o soluţie superioară sub aspectul daunelor morale.

În continuare, recurenţii apreciază că există o contradicţie vădită între considerentele hotărârii şi sumele acordate cu titlu de daune morale, cenzurând nejustificat cuantumul acestora deşi în motivarea hotărârii se reţine că relaţiile de familie între victimă şi reclamanţi au fost deosebite.

Recurenţii prezintă situaţia fiecăruia dintre victime atât din punct de vedere al opiniei instanţei cât şi din punct de vedere al probatoriului administrat în faţa instanţei de fond.

În concluzie se susţine că instanţa de fond nu a efectuat aprecierea prin raportare la situaţia particulară a fiecăruia dintre reclamanţi, ci a făcut o apreciere relativă a prejudiciului moral înregistrat de o persoană care îşi pierde o rudă apropiată.

În aceeaşi manieră, instanţa de apel s-a limitat la a înlătura criticile reclamanţilor fără niciun fundament bazat pe probele administrate, şi apreciind în mod generic că instanţa de fond ar fi procedat la o justă evaluare a prejudiciului suferit de reclamanţi.

Conchizând, solicită instanţei ca la momentul aprecierii cuantumului daunelor morale să aibă în vedere criteriile de evaluare, respectiv vârsta victimei, caracterul şi trăsăturile deosebite, legăturile de familie, şocul suferit de mama şi de copiii victimei, sora şi nepoţii acesteia.

În finalul recursului, recurenţii susţin că sumele acordate cu titlu de daune morale de către instanţa de fond contravin practicii judiciare a Tribunalului Timiş, anexată cererii de recurs.

Pentru toate aceste considerente, recurenţii solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Solicită plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Părţile au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din data de 04 iunie 2020, Înalta Curte constatând că nu este întruniă unanimitatea cu privire la soluţia propusă prin raport conform art. 493 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a dispus citarea părţilor, în şedinţa publică, pentru discutarea excepţiei nulităţii recursului, invocată din oficiu de către instanţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza excepţia nulităţii recursului, invocată de instanţă, din oficiu, excepţie care va fi admisă pentru următoarele considerente:

Analizând recursul declarat de recurenţii-reclamanţi sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurenţi.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Casarea unei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recurenţii, deşi în susţinerea motivelor de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8, arată că în cauză a fost încălcat principiul continuităţii şi al nemijlocirii administrării probelor, toate argumentele acestora vizează administrarea probatoriului. De asemenea, criticile care cuprind neanalizarea motivului de apel prin care s-a susţinut recunoaşterea pretenţiilor de către pârâtă vizează situaţia de fapt. Totodată, recurenţii-reclamanţi nu expun argumente din care să reiasă interpretarea greşită de către instanţa de apel a normei corespunzătoare situaţiei de fapt.

De asemenea, consideraţiile teoretice expuse de către recurenţi, cu privire la sumele acordate cu titlu de daune morale, nu reprezintă critici de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de curtea de apel.

Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Recurenţii tind să obţină, astfel, o nouă verificare a susţinerilor lor, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced şi având în vedere că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2), coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului şi va anula recursul declarat de recurenţii C., F. - prin reprezentant B., E. - prin reprezentant B., B., A. şi D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi C., F. - PRIN REPREZENTANT B., E. - PRIN REPREZENTANT B., B., A. şi D. împotriva deciziei civile nr. 739/A din 09 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. G. S.A.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2020.