Cassation appeal annulled for failure to formulate valid grounds of illegality in traffic accident compensation case

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la 3 mai 2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâta G. S.A. şi cu intervenientul H., au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata daunelor materiale şi morale pentru prejudiciul încercat prin decesul lui I., astfel:

- pentru A., tatăl victimei decedate, suma de 700.000 RON cu titlu de daune morale şi suma de 5.888,00 RON cu titlu de daune materiale;

- pentru B., sora victimei decedate, suma de 500.000 RON cu titlu de daune morale;

- pentru C., fratele victimei decedate, suma de 500.000 RON cu titlu de daune morale;

- pentru D., mama victimei decedate, suma de 700.000 RON cu titlu de daune morale şi suma de 8.215,20 RON cu titlu de daune materiale.

Reclamanţii au mai solicitat obligarea pârâtei:

- la plata penalităţilor de întârziere în procent de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere începând cu 23 decembrie 2017;

- la plata diferenţei daunelor morale, pentru prejudiciul încercat de reclamantele E. si F., având în vedere cererea de despăgubire şi sumele indicate, pe care pârâta le-a achitat parţial, rămânând astfel de achitat pentru E., parte vătămată, suma de 770.416 RON cu titlu de daune morale şi pentru F., parte vătămată, suma de 738.380 RON cu titlu de daune morale;

- la plata penalităţilor de întârzieri în procent de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere începând cu 23 martie 2018, data depunerii ultimului act, conform art. 37 alin. (4) din Norma 23/2014 şi până la plata integrală a sumelor indicate în prezenta acţiune pentru reclamante.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1.381, art. 1.390 art. 1.391 şi art. 1.392 C. civ., coroborate cu art. 49, art. 50, art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, prin raportare la art. 24 şi art. 26 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, dar şi prevederile Deciziei Comisiei Europene privind aplicarea Directivei 103/2009 a Consiliului privind controlul asigurărilor de răspundere civilă auto.

Prin sentinţa civilă nr. 218/F din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţi şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantul A. a sumei în cuantum de 150.000 RON cu titlu de daune morale, precum şi la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de daune materiale; către reclamanta D. a sumei în cuantum de 100.000 RON cu titlu de daune morale, precum şi la plata sumei de 8.215,20 RON cu titlu de daune materiale; către fiecare din reclamanţii B. şi C. a sumei în cuantum de 120.000 RON cu titlu de daune morale; către reclamanta E. a sumei în cuantum de 250.000 RON, cu titlu de daune morale şi către reclamanta F. a sumei în cuantum de 200.000 RON cu titlu de daune morale. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului A. privind obligarea pârâtei la plata diferenţei de 4.388 RON cu titlu de daune materiale şi a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamanţilor privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A., B., D., E., F. şi pârâta S.C. G. S.A. au declarat apeluri, care au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 1339A din 16 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, G. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Recurenta a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., aducând în susţinere următoarea argumentaţie:

Instanţa de apel nu a administrat toate probele necesare stabilirii unei corecte situaţii de fapt.

Sub acest aspect, a arătat că, aşa cum pentru conducătorul auto vinovat de producerea accidentului a fost aplicată norma legală care prevedea că acesta a încălcat normele rutiere în vigoare, deşi acesta circula cu o viteza de 81 km/h pe un segment de drum unde viteza legală era de 90 de km/h, instanţa de apel ar fi putut să administreze proba solicitată referitoare la purtarea centurilor de siguranţă de către victimele accidentului.

Pe de altă parte, în condiţiile în care pentru daunele morale nu există dispoziţii legale stricte privind cuantificarea, nici criterii obiective sau bareme prestabilite, ca în unele ţări din U.E., singurele criterii ale judecătorului sunt cele legate de practica judiciară.

În această ordine de idei, recurenta a arătat că instanţa de apel nu a avut în vedere diminuarea daunelor raportat la jurisprudenţa în materie.

În continuare, recurenta a redat paragrafe din hotărârile considerate relevante în materie şi a invocat art. 50 din Norma C.S.A. nr. 23/2014, conform căruia, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere, în caz de deces (...), daunele morale în conformitate cu legislaţia şi cu jurisprudenţa din România.

Aşadar, raportarea daunelor la jurisprudenţa în această materie era esenţială, având în vedere particularităţile speţei şi faptul că reclamanţii sunt o familie care a reuşit să treacă peste şocul decesului mamei sau soţiei, cu atât mai mult cu cât este evident că în cauză fapta a fost săvârşită sub imperiul culpei.

S-a mai susţinut că probele administrate în cauză relevă faptul că reclamantele E. şi F., persoane vătămate, s-au refăcut în prezent, că acestea urmează cursurile unei facultăţi şi că sunt integrate în viaţa socială, dovadă fiind că aceste consecinţe ale accidentului s-au diminuat în timp, iar aceste aspecte nu au fost avute în vedere de către instanţa de apel la momentul motivării deciziei pronunţate.

Procedând astfel, arată recurenta, instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 C. proc. civ., pe cel al dreptului la apărare, reglementat de art. 13 C. proc. civ. şi de art. 6 paragraf 1 şi 3 din C.E.D.O., precum şi dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 C. proc. civ.

În continuare, a mai fost invocată încălcarea principiului egalităţii armelor, care presupune obligaţia de a oferi fiecărei părţi posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele de care dispune, în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj evident în raport cu adversarul său.

Or, instanţa de apel neprocedând astfel, hotărârea recurată este dată cu neobservarea formelor sau a cerinţelor legale şi a produs părţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acesteia. Astfel, fiind vorba despre cerinţe extrinseci ale actului de procedură, este vorba despre o nulitate necondiţionată de existenţa vreunei vătămări, potrivit art. 176 pct. 6 C. proc. civ., fapt care atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta a mai susţinut că suma acordată cu titlu de daune morale reclamanţilor apare deosebit de mare, creând o discrepanţă majoră între cuantumul acordat altor victime în situaţii similare.

La dosar nu a fost depusă întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, propusă prin raport, care este apreciată ca întemeiată şi asupra căreia se reţin următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aparenţa încălcării mai multor norme şi principii de drept expres invocate, prin argumentaţia expusă recurenta s-a limitat la o reluare a susţinerilor expuse în faţa instanţelor de fond şi care au făcut deja obiectul analizei, punând în discuţie modul în care instanţa de apel a analizat cauza sub aspectul cuantumului daunelor morale solicitate, prin raportare la probatoriul administrat sau care mai trebuia administrat.

Sub acest aspect, recurenta a invocat argumente referitoare la posibilitatea administrării probei solicitate referitoare la purtarea centurilor de siguranţă de către victimele accidentului, la jurisprudenţa în materie, aspecte care, în opinia sa, dacă ar fi fost avute în vedere la soluţionarea cauzei, ar fi determinat instanţa de apel să diminueze daunele morale acordate reclamanţilor în primă instanţă.

Or, nu se poate considera că aceste afirmaţii ale recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu se constituie în critici de nelegalitate constând în încălcarea sau nesocotirea unor norme de drept material, care să atragă incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci vizează şi tind la o nouă evaluare a fondului pretenţiilor şi a materialului probator, care reprezintă aspecte de temeinicie.

Totodată, deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, cu toate acestea daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare, exempli gratia, la consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, la importanţa valorilor lezate, la măsura în care acestea au fost lezate şi la intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

În această situaţie, dată fiind existenţa unui proces deliberativ bazat şi pe circumstanţe specifice fiecărei speţe, exhibate de părţi prin actele de procedură, acte cunoscute de participanţii la proces, este de domeniul evidenţei că se pun în discuţie aspecte de temeinicie; aşadar, în cazul în care partea nu este mulţumită de cuantumul daunelor morale acordate, nu se poate invoca încălcarea principiilor contradictorialităţii, al egalităţii armelor, a dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. fiind invocat doar formal.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii şi de susţinerile părţilor, fără a dezvolta argumente ce ar putea fi subsumate acestui motiv, aşadar această critică este goală de conţinut, nemotivată.

În contextul dat, se reţine că, de principiu, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, din moment ce susţinerile recurentei vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate sub aspectul cuantumului daunelor morale, deşi recursul nu are caracter devolutiv ori atunci când se invocă neargumentat doar temeiul juridic al cazului de recurs.

Prin urmare, întrucât analiza motivelor de recurs relevă faptul că nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., subliniind că accesul la justiţie presupune inclusiv respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. G. S.A. împotriva deciziei nr. 1339A din 16 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 octombrie 2020.