Extraordinary appeal annulled for substituting non-devolutory factual and quantum challenges for illegalities in civil liability damages

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Analizând actele de la dosar, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 5 ianuarie 2017, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâta G. S.A. şi cu intervenientul H., au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata daunelor morale şi materiale pentru reclamanţi, după cum urmează:

- pentru reclamantul A., fiul persoanelor decedate I. şi J. 1.000.000 RON reprezentând daune morale, 4.827 RON reprezentând daune materiale şi 1.552,89 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli cu deplasările apărătorului ales la organele de urmărire penală;

- pentru reclamantul B., fiul persoanelor decedate I. şi J. 634 RON reprezentând daune materiale şi suma de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale;

- pentru reclamantul C., fratele persoanei decedate J. 200.000 RON reprezentând daune morale;

- pentru reclamantul D., fratele persoanei decedate J. 200.000 RON cu titlu de daune morale;

- pentru reclamanta E., persoana vătămată în accident, 2.000.000 RON reprezentând daune morale şi 1.867,86 RON cu titlu de daune materiale, precum şi suma de 1.866 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând echivalentul salariului mediu pe economie pe anul 2014 sub formă de prestaţie bănească periodică, respectiv lunară, de la data producerii accidentului până la dobândirea integrală a capacităţii de muncă şi suma de 100.000 RON pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială;

- pentru reclamanta F., persoană vătămată în accident, 2.000.000 RON cu titlu de daune morale, 6.389,08 RON reprezentând daune materiale şi 1.866 RON reprezentând daune materiale, echivalentul salariului mediu pe economie pe anul 2014 sub formă de prestaţie bănească periodică, respectiv lunară, de la data producerii accidentului până la dobândirea integrală a capacităţii de muncă, precum şi suma de 100.000 RON pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

În drept, au fost invocate prevederile art. 49, art. 50 şi art. 54 din Legea nr. 136/1995, prevederile art. 24 şi art. 26 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, prevederile art. 1.381-1.391 şi următoarele C. civ.

Prin încheierea din 27 septembrie 2017, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 448/C din 20 iunie 2018, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată şi, în consecinţă, a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului A. suma de 50.000 Euro daune morale, suma de 4.827 RON daune materiale şi suma de 1.837,54 RON cheltuieli cu deplasările apărătorului ales; reclamantului B. suma de 50.000 Euro daune morale şi suma de 634 RON daune materiale; reclamantului C. suma de 5.000 Euro daune morale; reclamantului D. suma de 5.000 Euro daune morale; reclamantei E. suma de 20.000 Euro daune morale şi suma de 2.525,12 RON daune materiale; reclamantei F. suma de 15.000 Euro daune morale şi suma de 6.389,08 RON daune materiale. A respins restul pretenţiilor.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii, cât şi pârâta, apelul acesteia din urmă vizând şi încheierea din 27 septembrie 2017 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin decizia civilă nr. 934/Ap/2019 din 4 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a fost respins apelul declarat de reclamanţi.

A fost respins apelul formulat de pârâtă împotriva încheierii din 27 septembrie 2017 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care a fost păstrată.

A fost admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 448/20.06.2018 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care a fost schimbată în parte, în sensul că:

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului A. suma de 25.000 euro daune morale şi suma de 3.983 RON, daune materiale, în loc de suma de 50.000 euro daune morale şi în loc de suma de 4.827 RON daune materiale acordate la fond.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului B. suma de 25.000 Euro daune morale, în loc de 50.000 euro daune morale acordate la fond.

Au fost respinse pretenţiile reclamantului B. cu privire la suma de 634 RON daune materiale.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei E. suma de 2.320 RON, în loc de 2.525,12 RON, daune materiale.

Au fost respinse celelalte pretenţii ale reclamanţilor.

S-au păstrat dispoziţiile sentinţei cu privire la soluţionarea pretenţiilor reclamanţilor C., D., daunele morale pentru F. si pentru E..

S-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după prezentarea situaţiei de fapt, recurenţii au formulat următoarele critici:

Instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 26, 27, 28, art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul nr. 14/2011 emis de C.S.A., ca şi pe cele ale art. 1.371, art. 1.385, art. 1.386, art. 1.387, art. 1.388 şi art. 1.391 alin. (1) C. civ.

Astfel, au arătat că daunele materiale solicitate de reclamanţii A. şi B., în cuantum total de 3.325,54 RON, constând în contravaloarea autopsiilor şi în cheltuieli efectuate cu soluţionarea dosarului penal au fost respinse de către instanţa de apel cu aplicarea greşită a art. 49 pct. 2 şi a art. 26 din Ordinul nr. 14/2011 emis de C.S.A.

Au susţinut că, în cazul reclamantei E., instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 26 şi a art. 49 din Ordinul nr. 14/2011 emis de C.S.A., deoarece i-a diminuat daunele materiale acordate în primă instanţă cu suma de 205 RON, prin înlăturarea unui bon de combustibil, şi, totodată, a respins nemotivat solicitările privind daunele materiale sub aspectul cuantumului solicitat, respectiv de 6.818,85 RON şi de 1.866 RON.

Totodată, cu privire la daunele materiale solicitate de reclamanta F., s-a arătat că instanţa de apel a respins în totalitate suma de 6.389 RON, acordată în primă instanţă, motivând că aceste cheltuieli nu ar fi incluse în cele prevăzute ca fiind în sarcina asigurătorului şi prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) şi b) şi de art. 49 pct. 1 lit. d) din Ordinul nr. 14/2011.

Instanţa de apel, susţin recurenţii, nu s-a pronunţat asupra motivului de apel referitor la cheltuielile de judecată în cuantum de 3.312,92 RON, fiind încălcate dispoziţiile art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 136/1995, precum şi cele prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a), b) şi d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011

De asemenea, au arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivului de apel privind neacordarea daunelor pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială, ignorând argumentele invocate, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De altfel, se susţine, instanţa de apel a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 1.385, art. 1.386, art. 1.387, art. 1.388 şi art. 1.391 alin. (1) C. civ.

Un alt motiv de recurs vizează nelegala reţinere a culpei concurente a victimelor, fapt ce a condus la diminuarea despăgubirilor.

Sub acest aspect, recurenţii au susţinut că ambele infracţiuni, anume cea de ucidere din culpă şi cea de vătămare corporală din culpă au fost săvârşite ca urmare a nerespectării de către inculpat a dispoziţiilor legale pentru îndeplinirea unei anumite activităţi şi a măsurilor de prevenire referitoare la conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, inculpatul H. fiind condamnat la pedeapsa de 2 ani si 10 luni închisoare cu executare.

În continuare, recurenţii au invocat nelegalitatea deciziei atacate cu privire la cuantumul daunelor morale, susţinând că instanţa de apel nu a apreciat particularitatea prejudiciului şi consecinţele negative suferite de reclamanţii Berceanu prin pierderea părinţilor, respectiv a sorei în cazul reclamanţilor Zamfir şi nici consecinţele deosebit de grave asupra sănătăţii şi integrităţii fizice în cazul reclamantelor E. şi F., măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, intensitatea cu care reclamanţii au perceput acest eveniment tragic petrecut în viaţa lor.

Ultima critică vizează nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul greşitei aplicări a prevederilor art. 49 pct. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, prin prisma căreia recurenţii invocă jurisprudenţa naţională şi criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat în mod preventiv excepţia tardivităţii recursului pentru nerespectarea termenului legal de 30 de zile prevăzut de legiuitor la art. 485 C. proc. civ., precum şi excepţia nulităţii recursului, întemeiată pe dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., deoarece recurenţii au dezvoltat critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate.

Pe fondul recursului, intimata a solicitat respingerea acestuia şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Intimatul H. a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului reclamanţilor pentru lipsa motivelor de nelegalitate, în temeiul art. 489 C. proc. civ.

Recurenţii au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiilor invocate.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport.

Intimata-pârâtă a formulat punct de vedere la raport.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (2) C. proc. civ., asupra cărora reţine următoarele:

Excepţia tardivităţii declarării căii de atac este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă, deoarece termenul de recurs de 30 de zile reglementat de art. 485 C. proc. civ. a fost respectat, având în vedere că hotărârea atacată a fost comunicată recurenţilor la 27 august 2019, iar recursul a fost expediat prin e-mail la 26 septembrie 2019.

Examinând excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte o apreciază ca întemeiată, reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenţii au indicat în mod expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aparenţa încălcării art. 26, 27, 28, art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul nr. 14/2011 emis de C.S.A., art. 1.371, art. 1.385, art. 1.386, art. 1.387, art. 1.388 şi art. 1.391 alin. (1) C. civ., prin argumentaţia expusă recurenţii pun în discuţie, în realitate, modul în care instanţa de apel a analizat cauza sub aspectul cuantumului daunelor morale şi materiale solicitate prin raportare la situaţia de fapt şi la probele administrate, chestiuni ce vizează aspecte de temeinicie şi care nu mai pot fi repuse în discuţie în calea extraordinară a atac a recursului, unde sunt supuse controlului judiciar exclusiv aspecte de legalitate.

Tot astfel, recurenţii au invocat argumente referitoare la nelegala reţinere a incidenţei contribuţiei victimelor la cauzarea ori mărirea prejudiciului din perspectiva nepurtării centurii de siguranţă, motiv pentru care instanţa de apel nu ar fi trebuit să diminueze daunele morale acordate în primă instanţă, argumentele vizând aspecte legate funciarmente de situaţia de fapt, care nu mai pot fi invocate în recurs.

De asemenea, instanţa supremă apreciază criticile expuse cu privire la daunele materiale ca nevizând în realitate nelegalitatea hotărârii, câtă vreme chestiunile puse în discuţie reprezintă aspecte de nemulţumire cu privire la eliminarea unor cheltuieli solicitate cu acest titlu faţă de probele administrate.

Faţă de conţinutul cererii de recurs, se mai observă că recurenţii, deşi critică hotărârea din perspectiva neanalizării motivului de apel referitor la daunele solicitate pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială, în realitate aceştia îşi exprimă nemulţumirea nu din perspectiva omisiunii de pronunţare asupra unui motiv de apel, argumentaţie care să poată fi subsumată dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci faţă de faptul că instanţa de apel a menţinut dispoziţia instanţei de fond de respingere a pretenţiilor de această natură, instanţa supremă constatând că instanţa de apel a motivat că această soluţie se impune în raport de argumentele avute în vedere la admiterea apelului părţii adverse.

Ca urmare, câtă vreme instanţa de apel a avut o motivare a soluţiei pe acest aspect şi aceasta nu a fost atacată în recurs, critica analizată este fundamentată doar formal pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., neputându-se considera că aceste afirmaţii ale recurenţilor reprezintă o motivare a căii de atac din perspectiva exigenţelor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

În ce priveşte cuantificarea prejudiciului moral, instanţa supremă reţine că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare, că daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării unor criterii referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză în plan fizic, psihic şi afectiv, referitoare la importanţa valorilor lezate, la măsura în care acestea au fost lezate şi la intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, motiv pentru care nu se poate reţine o eventuală greşită aplicare a prevederilor art. 26 şi art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, invocate de către recurenţi, în cazul în care părţile solicitante nu sunt mulţumite sub aspectul cuantumului acordat, aceasta constituind exclusiv o chestiune de apreciere punctuală în raport de situaţia de fapt şi neintrând sub incidenţa dispoziţiilor nart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care fac trimitere exclusiv la interpretarea, respectarea şi aplicarea normelor de drept material.

Aşadar, analiza motivelor de recurs relevă faptul că nu au fost formulate critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi că în realitate recurenţii urmăresc să obţină o nouă evaluare a fondului pretenţiilor şi a materialului probator, incompatibile cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat pentru toate cele trei ipoteze ale sale, dar invocarea s-a făcut în mod formal, fără argumente care să conducă la concluzia lipsei unei motivări sau a unei motivări contradictorii ori străine de natura cauzei, neputându-se identifica critici ce ar putea fi subsumate acestui motiv de recurs.

Critica privind nepronunţarea asupra motivului de apel referitor la cheltuielile de judecată solicitate în primă instanţă nu poate fi valorificată în recurs din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., deoarece, în măsura în care instanţele au omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere, remediul prevăzut de legiuitor este cel de la art. 444 C. proc. civ., respectiv completarea hotărârii; de aceea, câtă vreme instanţa de apel era în imposibilitate de a se pronunţa asupra acestei cereri accesorii, potrivit art. 445 C. proc. civ., critica referitoare la nepronunţarea asupra acestui motiv de apel nu poate fi subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care apare ca fiind, în acest context, invocat doar formal.

Apreciază Înalta Curte că sancţiunea nulităţii recursului este aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care nu constituie o motivare în termeni procedurali de vreme ce nu se arată şi nu se argumentează critici de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, din moment ce recurenţii formulează în calea recursului, cale de atac nedevolutivă, susţineri ce vizează aspecte de netemeinicie ale deciziei recurate ori invocă pur formal motive de recurs, lipsite de suport argumentativ.

Prin urmare, aceste susţineri nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună examinării, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi D., C., B., F., A. şi E. împotriva deciziei civile nr. 934/Ap/2019 din 4 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 octombrie 2020.