Insolvency recusal challenge: appeal against rejection-of-panel order held inadmissible as premature

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Analizând actele de la dosar şi încheierea atacată, reţine următoarele:

Prin cererile înregistrate pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, creditoarele S.C. A. S.A. şi S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. S.R.L., prin lichidatorul judiciar D.. şi E., au contestat creanţa creditoarei E., cu care aceasta a fost înscrisă în tabelul preliminar al creanţelor debitoarei S.C. C. S.R.L., rectificat, publicat în B.P.I. nr. 12191 din 15 iunie 2018.

Prin sentinţa nr. 669/F/2019 din 29 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016 Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a respins contestaţiile.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. B. S.R.L. a declarat apel.

La 21 noiembrie 2019, E. a depus la dosar cerere de recuzare a completului de judecată format din doamnele judecător F. şi G..

Prin încheierea din 25 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 - A a fost respinsă cererea de recuzare.

Împotriva acestei încheieri, E. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate şi admiterea cererii de recuzare.

În motivarea recursului, după prezentarea situaţiei de fapt, recurenta a susţinut că atitudinea completului de judecată recuzat i-a încălcat grav dreptul la apărare, prevăzut de art. 13 C. proc. civ., prin care părţilor li se asigură posibilitatea de a lua cunoştinţă de înscrisurile de la dosar şi posibilitatea de a propune probe şi apărări.

A susţinut că instanţa a încălcat şi principiul contradictorialităţii, reglementat de art. 14 C. proc. civ., deoarece a refuzat recurentei dreptul de a lua cunoştinţă de notele de şedinţă şi de punctul de vedere al debitoarei prin lichidatorul judiciar, având în vedere că se contestă înscrierea creanţei sale la masa credală.

Referitor la antepronunţarea instanţei, constând în aceea că instanţa de apel a pronunţat o soluţie într-o cauză similară, respectiv în dosarul nr. x/2016, recurenta a arătat că are motive temeinice de îngrijorare, faţă de împrejurarea că i-au fost respinse toate cererile.

În continuare, recurenta a relevat modalitatea desfăşurării judecăţii ce a avut loc în pricina cu nr. x/2016/a2, dosar similar cu prezenta cauză, susţinând că a solicitat amânarea cauzei, în temeiul art. 221 alin. (1) C. proc. civ. şi în raport de încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, solicitare care i-a fost respinsă de către instanţă.

Astfel, apreciază că prezentul complet de judecată, învestit cu soluţionarea apelului este părtinitor faţă de A. S.A., în calitate de creditoare şi care nu poate fi parte în acest stadiu procesual. Or, instanţa de apel a apreciat că această creditoare are calitatea de parte în această etapă procesuală, deşi în ceea ce o priveşte pe creditoare hotărârea de fond a rămas definitivă.

Pentru motivele expuse, a solicitat admiterea recursului, solicitând a fi admisă cererea de recuzare.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 53 alin. (1), ale art. 42 alin. (1) pct. 1 şi ale art. 13 C. proc. civ.

Intimata A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, faţă de împrejurarea că recursul este nemotivat, apreciind incidente prevederile art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia şi menţinerea încheierii atacate ca fiind legală şi temeinică, având în vedere că, prin exercitarea prezentei căi de atac a recursului, se urmăreşte prelungirea procedurii insolvenţei, iar prin criticile expuse se arată nemulţumirile părţii cu privire la soluţiile pronunţate asupra fondului unor chestiuni deduse judecăţii.

În final, intimata a solicitat amendarea recurentei, deoarece scopul acesteia este cel de a tergiversa dosarul, având în vedere că recursul a fost formulat de un avocat şi că recurenta a cedat folosinţa spaţiului în care funcţionează, care aparţine intimatei, unei alte societăţi ce aparţine mamei recurentei. Astfel, sub adăpostul falimentului, recurenta nu mai plăteşte intimatei chirie de patru ani de zile.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, susţinând că cererea de recurs are un volum considerabil şi că în motivarea în drept a fost invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că au fost încălcate şi aplicate greşit normele de drept material. Prin urmare, a apreciat că se impune şi respingerea solicitării privind amendarea sa.

Cu privire la argumentele invocate asupra fondului recursului, a solicitat înlăturarea acestora.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Recurenta şi intimata S.C. A. S.A. au formulat puncte de vedere la raport.

Înalta Curte, constatând că prin raport a fost propusă soluţia de respingere ca inadmisibil a recursului, pe considerente de prematuritate, a luat în analiză această excepţie cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce succed:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi că nu pot exercita căile de atac decât în condiţiile reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ. la art. 457.

În cauză, recursul are ca obiect încheierea din 25 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016-A, prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată de E., dosarul aflându-se în stadiul procesual apel, în procedura insolvenţei prevăzută de Legea nr. 85/2014.

Potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive."

Dispoziţiile art. 53 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd:

"Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

Prin norma legală enunţată, legiuitorul a instituit condiţii speciale privind calea de atac împotriva încheierii de respingere a recuzării, şi anume că aceasta poate fi atacată numai de către părţi şi doar odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza.

Dispoziţiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ. mai stabilesc că, atunci când hotărârea prin care s-a soluţionat pricina are caracter definitiv, calea de atac ce se poate exercita împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare este cea a recursului, în termen de 5 zile de la comunicarea respectivei hotărâri.

Litigiul în cadrul căruia a fost formulată cererea de recuzare de către E., respinsă prin încheierea din 25 noiembrie 2019, atacată prin prezentul recurs se află pe rolul instanţei în etapa apelului, cu termen de judecată stabilit la 22 octombrie 2020.

La data declarării prezentului recurs împotriva încheierii, respectiv 5 decembrie 2019, litigiul nu era soluţionat printr-o hotărâre definitivă, acesta fiind finalizat la 22 octombrie 2020.

Spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţează sau se respinge abţinerea, ca şi aceea prin care se încuviinţează recuzarea, care nu sunt supuse vreunei căi de atac, posibilitatea atacării soluţiei de respingere a recuzării odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza are drept scop garantarea desfăşurării normale şi imparţiale a judecăţii, urmărind, însă, evitarea tergiversării soluţionării cauzelor prin exercitarea unor atare căi de atac în cursul judecăţii.

În acest context, instanţa supremă apreciază că, în absenţa unei hotărâri definitive, astfel cum impun dispoziţiile legale în materie, prezenta cale de atac, deşi admisibilă, nu este deschisă recurentei E. pe durata cercetării judecătoreşti în cadrul căreia s-a formulat cererea de recuzare respinsă, ci doar la finalul judecăţii.

Prin urmare, cum în cauză calea extraordinară de atac a recursului a fost declarată anterior soluţionării litigiului, faţă de dispoziţiile art. 53 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., aceasta este prematur formulată, fiind în condiţiile date inadmisibilă şi urmând a fi respinsă cu această motivare, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta E. împotriva încheierii din 25 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016-A.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 octombrie 2020.