Conflict of jurisdiction in consumer credit annulment: exclusive competence of consumer's domicile and waiver of relative territorial incompetence

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, secţia civilă la 18 februarie 2019, reclamanţii A. şi B. le-au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A şi D. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constatate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor din contractul de credit nr. x 24552 din 18 august 2008 şi actele adiţionale, referitoare la comisionul de acordare credit şi la rambursarea creditului conform graficului de rambursare, solicitând stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb franc elveţian/leu la valoarea de la momentul semnării contractului de credit. Au mai solicitat restituirea sumelor achitate în temeiul clauzelor atacate, împreună cu dobânda legală aferentă, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea civilă nr. 5241 din 18 aprilie 2019, rămasă definitivă după respingerea cererii de reexaminare, Judecătoria Cluj Napoca, secţia civilă a anulat capătul de cerere 3 referitor la obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale, în cadrul procedurii regularizării cererii.

La 29 ianuarie 2020, Judecătoria Cluj Napoca, secţia civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C. S.A. şi a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale.

Prin sentinţa civilă nr. 869 din 19 februarie 2020 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Cluj Napoca şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, cauza fiind înregistrată pe rolul acesteia la 30 aprilie 2020.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care stabilesc competenţa în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie îşi are sediul pârâtul sau în a cărei circumscripţie domiciliază reclamantul, reţinând că reclamanţii au domiciliul în Bucureşti, Sector 1 şi că nu există nicio justificare legală privind sesizarea Judecătoriei Cluj Napoca.

Instanţa a conchis că reclamanţii cu rea-credinţă au menţionat-o în calitate de pârâtă pe C. S.A., doar cu scopul de a atrage o competenţă a instanţelor pe care au considerat-o ca fiindu-le favorabilă, având în vedere că aveau cunoştinţă de faptul că, anterior operării fuziunii dintre E. S.A. şi C. S.A., contractul lor a fost cesionat pârâtei D. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 5318 din 14 august 2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că pârâta nu a înţeles să invoce excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată, în condiţiile art. 130 C. proc. civ., astfel că instanţa învestită prin cererea de chemare în judecată de reclamant, Judecătoria Cluj Napoca, rămâne competentă să judece cauza.

Instanţa a mai reţinut că, în ceea ce priveşte posibilitatea părţilor de a alege competenţa altei instanţe, art. 126 prevede că, în cazul litigiilor născute, părţile pot conveni chiar şi prin declaraţie verbală dată în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de situaţia când competenţa este exclusivă. În ceea ce priveşte litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă.

Având în vedere obiectul prezentei cauze, în care se pune în discuţie protecţia drepturilor consumatorului, instanţa a relevat faptul că părţile au posibilitatea să convină cu privire la instanţa competentă în condiţiile în care această convenţie survine după naşterea dreptului la despăgubire, aceasta fiind exact ipoteza de lucru din prezenta cauză.

Astfel, la momentul învestirii instanţei cu acţiunea reclamanţilor, dreptul de despăgubire se presupune a fi născut, fapt pentru care consumatorul a renunţat la dreptul său de a învesti instanţa de la domiciliul său şi a învestit o altă instanţă, iar pârâta, cealaltă parte a raportului litigios, nu a invocat excepţia necompetenţei, achiesând, în mod tacit, la alegerea reclamanţilor cu privire la instanţa competentă.

Prin urmare, prin neinvocarea competenţei teritoriale, între părţile raportului litigios a intervenit un acord de voinţă cu privire la atribuirea competenţei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Având în vedere că obiectul prezente cauze nu atrage competenţa teritorială exclusivă a unei instanţe şi că nu priveşte drepturi de care părţile nu pot să dispună după naşterea dreptului la acţiune, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a apreciat că norma privind competenţa de soluţionare a cauzei este de ordine privată şi nu putea fi invocată din oficiu de către Judecătoria Cluj Napoca, ci trebuia să fie pusă în discuţie numai dacă pârâta înţelegea să se prevaleze de dispoziţiile art. 107 sau ale art. 113 C. proc. civ., prin întâmpinare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 23 septembrie 2020.

Înalta Curte constată că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., întrucât două instanţe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, astfel că, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca, pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii deduse judecăţii constă în acţiunea privind constatarea nulităţii absolute a unor clauze din contractul de credit x 24552 din 18 august 2008, într-un litigiu din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 193/2000.

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă "instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Potrivit art. 126 C. proc. civ., acordul părţilor poate interveni pentru a se determina competenţa teritorială a unei instanţe. În cazul în care competenţa a fost aleasă în favoarea pârâtului, acesta poate renunţa la beneficiul său, după cum, dacă alegerea a fost făcută în interesul reclamantului, acesta are posibilitatea de a promova acţiunea la instanţa aleasă prin convenţie sau la orice altă instanţă competentă potrivit legii.

Necompetenţa teritorială de ordine publică poate fi invocată atât de părţi, indiferent de poziţia procesuală, cât şi de instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., în timp ce necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, în speţă fiind vorba despre o competenţă teritorială relativă, dacă pârâta nu a invocat excepţia în condiţiile prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., prima instanţă sesizată, Judecătoria Cluj Napoca, era obligată să procedeze la judecarea cauzei, nefiind autorizată să invoce din oficiu această excepţie.

Prin alegerea exprimată de reclamanţi la momentul promovării acţiunii, coroborată cu neinvocarea excepţiei de necompetenţă teritorială de către pârâtă, în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Cluj Napoca a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu, Înalta Curte înlăturând argumentul referitor la chemarea în judecată a pârâtei C. S.A. cu rea-credinţă ca nedovedit, aşadar pur speculativ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 octombrie 2020.