Banks' joint stamp duty argument rejected; suspension of separate appeal upheld

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Analizând actele de la dosar şi încheierea atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca la 22 decembrie 2016, reclamanţii A. şi B. le-au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A., D. N.V. şi D. (ROMANIA) S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a clauzei de la art. V pct. 5.1 lit. c) din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. 106798 din 11 august 2008, ca urmare a caracterului abuziv; să repună părţile în situaţia anterioară, cu consecinţa obligării pârâtelor la plata către reclamanţi a sumelor percepute cu titlu de comision de administrare; să le oblige pe pârâte la plata dobânzii legale calculate potrivit art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 9/2000, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 5040/2017 din 30 iunie 2017, Judecătoria Cluj-Napoca a admis acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtele C. S.A., D. N.V. şi D. (ROMÂNIA) S.A.; a constatat nulitatea absolută a clauzei inserate la art. V, pct. 5.1. lit. c) din contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. 106798 din 11 august 2008; a obligat-o pe pârâta C. S.A. să le restituie reclamanţilor sumele încasate cu titlu de comision de administrare aferente contractului de credit, începând cu prima rată achitată până la 31 martie 2009 - data cesiunii creanţei către D. N.V.; a obligat-o pe pârâta D. N.V. să le restituie reclamanţilor sumele încasate cu titlu de comision de administrare aferente contractului de credit, începând cu data cesiunii creanţei către aceasta - 31 martie 2009 până la 5 decembrie 2011 - data cesiunii creanţei către D. (ROMÂNIA) S.A.) şi a obligat-o pe pârâta D. (ROMÂNIA) S.A să le restituie reclamanţilor sumele încasate cu titlu de comision de administrare aferente contractului de credit, începând cu data cesiunii creanţei către aceasta - 5 decembrie 2011; au fost obligate pârâtele la plata în solidar către reclamanţi a sumei de 3.300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2017, pronunţată în acelaşi dosar, Judecătoria Cluj-Napoca a admis în parte cererea formulată de reclamanţi şi a completat dispozitivul sentinţei civile nr. 5040/2017, în sensul că a obligat-o pe fiecare pârâtă la plata către reclamanţi a dobânzii legale datorată conform propriei obligaţii stabilite prin sentinţă, începând cu data perceperii comisionului de administrare şi până la data restituirii efective. A respins ca neîntemeiate celelalte solicitări din cererea de completare.

Împotriva acestei sentinţe, C. S.A., D. N.V. şi D. (ROMÂNIA) S.A. au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, iar împotriva încheierii de la 7 noiembrie 2017 a declarat apel pârâta D. (ROMÂNIA) S.A.

Prin decizia civilă nr. 2350/A din 5 noiembrie 2018, Tribunalul Specializat Cluj a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva sentinţei de primă instanţă şi împotriva încheierii de completare de dispozitiv; au fost obligate apelantele la plata sumei de 1.160 de RON fiecare către intimatul A., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii civile, pârâtele au declarat recursuri, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Prin încheierea din 23 septembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, luând act de faptul că recurentele C. S.A. şi D. N.V. nu s-au conformat dispoziţiilor instanţei de a preciza valoarea obiectului cererii de recurs şi de a achita taxa judiciară de timbru aferentă, a apreciat că desfăşurarea normală a cursului judecăţii este împiedicată din culpa recurentelor sus-menţionate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat judecata până la momentul îndeplinirii obligaţiilor stabilite.

Împotriva încheierii din 23 septembrie 2019, pârâtele D. N.V. şi C. S.A. au declarat recurs.

În motivare, au prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi au susţinut că încheierea atacată este netemeinică şi nelegală, atât timp cât D. (ROMÂNIA) S.A. a depus o taxă de timbru în cuantum de 1.194,96 RON, aferentă comisionului de administrare achitat de intimaţi de la data semnării contractului de credit până la data formulării recursului.

În acest sens, au arătat că, potrivit art. 35 din O.U.G. nr. 80/2013, "în cazul cererilor sau al acţiunilor introduse în comun de mai multe persoane, dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună sau dacă drepturile ori obligaţiile lor au aceeaşi cauză sau dacă între ele există o strânsă legătură, taxa judiciară de timbru se datorează în solidar."

Aşa fiind, în mod legal recurenta D. (ROMÂNIA) S.A. a cuantificat taxa judiciară de timbru şi a timbrat recursul, având în vedere că este vorba de aceeaşi cauză, iar obiectul procesului este unul comun, vizând acelaşi contract de credit cesionat succesiv.

Potrivit recurentelor, obligaţiile impuse au fost deja îndeplinite, astfel că nu existau motive legale de suspendare a judecării cauzei.

În final, au arătat că instanţa de recurs, suspendând judecata, a încălcat principiul legalităţii, consacrat de art. 22 alin. (1) C. proc. civ.

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia netimbrării recursului şi pe cea a lipsei calităţii de reprezentant, iar pe fond au solicitat respingerea recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

La termenul din 15 iulie 2020 au fost respinse excepţiile nulităţii recursului, întemeiate pe aspectul netimbrării şi pe lipsa calităţii de reprezentant şi a fost admis în principiu recursul, stabilindu-se termen în şedinţă publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în examinare recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Prealabil, se constată că recurentele nu au indicat temeiul de drept al căii de atac pe care au promovat-o, însă dezvoltarea criticilor din cererea de recurs vizează în esenţă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., cu raportare la dispoziţiile art. 35 alin. (10 din O.U.G. nr. 80/2013 şi la art. 59 C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură, aşa cum de altfel s-a propus şi prin raport.

Obiectul recursului este reprezentat de încheierea din 23 septembrie 2019, prin care curtea de apel a făcut aplicarea art. 242 alin. (1) C. proc. civ., faţă de împrejurarea că recurentele-pârâte nu s-au conformat dispoziţiilor instanţei, în sensul de a preciza valoarea contestată în recurs şi de a achita taxa judiciară de timbru aferentă recursului pe care l-au promovat recurentele se prevalează de îndeplinirea obligaţiei de precizare a valorii contestate şi de achitare a taxei judiciare de timbru, în sumă de 1.194,96 RON, de către o altă recurentă, semnatară a unei cereri de recurs distincte de a lor, din perspectiva art. 35 din O.U.G. nr. 80/2013, invocând nelegalitatea încheierii din 23 septembrie 2019 şi a aplicării eronate a sancţiunii procedurale reglementate de art. 242 alin. (1) C. proc. civ., dată fiind identitatea de obiect şi cauză a pretenţiilor derivate din acelaşi contract de credit, cel de facilitate de credit şi de garanţie nr. 106798 din 11 august 2008. Criticile nu pot fi primite.

În cauză, din analiza actelor de la dosar reiese că la curtea de apel au fost înregistrate două cereri de recurs distincte, formulate de părţi diferite, unul fiind recursul promovat de pârâtele D. N.V. şi C. S.A. şi celălalt recursul declarat de pârâta D. (ROMÂNIA) S.A., curtea de apel obligând părţile să-şi îndeplinească obligaţiile legale referitoare la timbraj în raport cu cererea de recurs promovată de fiecare.

Instanţa supremă reţine că pentru plata în solidar a taxei judiciare de timbru, în raport cu art. 35 din O.U.G. nr. 80/2013, este necesară întrunirea cumulativă a două condiţii, anume să fie vorba de cereri sau acţiuni introduse împreună, în comun de mai multe persoane, iar obiectul procesului să fie un drept ori o obligaţie comună sau drepturile ori obligaţiile lor să aibă aceeaşi cauză sau între ele să existe o strânsă legătură.

Se constată că pârâtele nu au promovat o singură cerere de recurs şi că obligaţiile lor nu sunt comune, întrucât prin hotărârea primei instanţe acestea sunt obligate distinct la restituirea către reclamanţi a sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, în funcţie de perioada în care au încasat acest comision, potrivit contractului de credit, respectiv fiecărui contract de cesiune, singura dispoziţie comună din hotărârea instanţei de fond fiind cea privitoare la nulitatea clauzei referitoare la comisionul de administrare şi la plata solidară a cheltuielilor de judecată (această din urmă obligaţie devenind divizibilă în decizia pronunţată în apel).

În acest context şi în lipsa dovezii unei solidarităţi pasive, se constată că obligaţia instituită în sarcina recurentelor din cauza de faţă, legată strict de cuantificarea obiectului cauzei, nu are nimic în comun cu obligaţia celeilalte recurente, astfel încât nu se poate reţine că aceasta din urmă a adus la îndeplinire obligaţia de a timbra pentru toate cererile de recurs de la dosar, cu atât mai puţin cu cât această recurentă nu şi-a exprimat poziţia în acest sens şi nu a adus la cunoştinţa curţii de apel că a făcut o plată a taxei judiciare de timbru care să le profite şi celorlalte recurente.

De altfel, susţinerea din recursul de faţă legată de plata făcută de D. (ROMÂNIA) S.A. pentru toate cererile de recurs nu este confirmată de aceasta din urmă, care în prezentul recurs nu şi-a exprimat poziţia în acest sens, deşi stă în proces ca parte, i s-au comunicat recursul şi raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi avea această posibilitate atât în procedura de filtrare a recursului, cât şi în procedura desfăşurată în şedinţă publică.

Prin urmare, instanţa supremă constată că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele de la art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, astfel că apreciază ca nefondate criticile recurentelor sub aspectul nelegalităţii luării măsurii suspendării judecării cauzei în baza art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. Aceasta întrucât procesul civil implică nu numai drepturi în beneficiul părţilor, ci şi obligaţii în sarcina acestora, iar potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ. părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

Cum recurentele nu au depus diligenţele necesare de a înştiinţa instanţa cu privire la valoarea obiectului cererii în vederea stabilirii şi achitării taxei judiciare de timbru, în condiţiile şi termenul de 10 zile stabilit de instanţă, potrivit comunicărilor efectuate la 15 aprilie 2019, iar obligaţia nu a fost îndeplinită nici până la termenul din 23 septembrie 2019, Înalta Curte cănstată că în mod judicios a dat eficienţă curtea de apel prevederilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., încheierea pronunţată în contextul evocat fiind dată cu respectarea principiului legalităţii, consacrat de art. 22 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, apreciind că încheierea pronunţată a fost dată cu stricta respectare a dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ. şi că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-pârâte D. N.V. şi C. S.A. împotriva încheierii din 23 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2016.

Respinge cererea formulată de intimaţii-reclamanţi privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 octombrie 2020.