Inadmissibility of cassation in labor disputes subject exclusively to appeal under new procedural code

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 9 iulie 2018 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A.- SUCURSALA REGIONALĂ BUCUREŞTI, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta să îi pună la dispoziţie, în fotocopie, contractele colective de muncă pe ramura CFR, valide în perioada 01.07.1991 - 01.10.1998.

Prin sentinţa civilă nr. 105 din 30 ianuarie 2019, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

La 25 februarie 2019, reclamantul A. a solicitat, în temeiul art. 442 din C. proc. civ., îndreptarea erorii materiale strecurate în conţinutul sentinţei civile anterior menţionate, în sensul punerii în concordanţă a considerentelor şi dispozitivului, cu susţinerile sale din acţiune.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 13 martie 2019, Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamantul A., arătând, în esenţă, că, prin raportare la dispoziţiile art. 442 C. proc. civ., aprecierile instanţei referitoare la calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii nu intră în categoria erorilor materiale ce pot fi supuse îndreptării pe calea acestei proceduri.

Împotriva sentinţei civile nr. 105 din 30 ianuarie 2019 şi a încheierii din Camera de Consiliu din 13 martie 2019 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, reclamantul A. a formulat cereri de apel.

Prin decizia civilă nr. 1526 din 24 mai 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu.

A respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 105 din 30 ianuarie 2019 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu intimata-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A., ca lipsit de interes.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de acelaşi reclamant împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 13 martie 2019 a Tribunalului Dâmboviţa, în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1526 din 24 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Intimata-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Recurentul-reclamant a formulat punct de vedere la raportul întocmit, solicitând, totodată, sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 214 din Legea nr. 62/2011, art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., art. 634 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi art. 488 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin încheierea din 29 mai 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1526 din 24 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă şi a fost stabilit termen la 7 octombrie 2020, pentru discutarea excepţiei inadmisibilităţii recursului şi pentru discutarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României. S-a dispus formarea dosarului asociat având ca obiect cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Se constată că în speţă, hotărârea atacată, respectiv decizia nr. 1526 din 24 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost pronunţată în cadrul judecăţii în apel, fiind definitivă de la pronunţarea sa, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. XVIII din Legea nr. 2/2013: " (1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016*.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Totodată, prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 în sensul că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.

Aşa fiind, în litigiile privind conflictele de muncă şi asigurările sociale, pentru acţiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai a apelului.

În cauză, prin acţiunea promovată, reclamantul A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta să îi pună la dispoziţie, în fotocopie, contractele colective de muncă pe ramura CFR, valide în perioada 01.07.1991 - 01.10.1998.

Astfel, raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate, se constată că obiectul acţiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, în condiţiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu la care se referă art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva deciziei nr. 1526 din 24 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1526 din 24 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2020.