Recovery of unpaid rent from company; cassation appeal dismissed due to valid service and untimely limitation defense

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea formulată la 13 decembrie 2017, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI -a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamantul COMPLEXUL CULTURAL-SPORTIV "TEI" a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 1.466.291,82 RON, reprezentând chirii neîncasate în perioada 2 septembrie 2012 - 31 decembrie 2013, prejudiciu evaluat de Curtea de Conturi a României prin Decizia nr. 92 din 30 august 2017 şi facturat cu factura nr. x din data de 15 noiembrie 2017.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350 şi 1516 şi următoarele din C. civ., precum şi pe dispoziţiile art. 192 şi art. 194 şi următoarele din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3250 din 26 octombrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, a respins cererea formulată de reclamantul COMPLEXUL CULTURAL SPORTIV STUDENŢESC "TEI", în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul a formulat apel, solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei apelate, rejudecarea cauzei pe fond şi admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1152 din 21 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul COMPLEXUL CULTURAL SPORTIV STUDENŢESC "TEI" împotriva sentinţei civile nr. 3250 din 26 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul COMPLEXUL CULTURAL SPORTIV STUDENŢESC "TEI" a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1152 din 21 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În motivare, a susţinut, sub un prim aspect, că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material (invocând textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) şi a indicat dispoziţiile art. 194 C. proc. civ. şi art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

A susţinut că în mod greşit a menţinut instanţa de apel soluţia primei instanţe, care, la rândul său, nu a decăzut pe intimata-pârâta din dreptul de a depune întâmpinare.

În legătură cu acest aspect, a considerat că, în speţă, ansamblul probator nu a relevat existenţa unei vătămări suferite de intimata-pârâtă ca urmare a îndeplinirii procedurii de comunicare a actelor de procedură, astfel că nu este aplicabilă nulitatea prevăzută de textul art. 175 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a învederat şi exemplificat că de-a lungul vastei corespondenţe pe care a avut-o cu societatea intimată-pârâtă, aceasta din urmă a furnizat diverse adrese, aspect de natură a induce în eroare reclamantul.

Întrucât recurentul a remarcat continuitate doar în ceea ce priveşte adresa din Bucureşti, Calea x, aceasta a fost adresa intimatei-pârâte pe care a indicat-o instanţei, în acţiunea introductivă.

Din conţinutul proceselor-verbale de îndeplinire a procedurii de comunicare a rezultat că acţiunea şi actele aferente au fost depuse la cutia poştală din Calea x, Bucureşti, astfel că intimata pârâtă deţine cutie poştală proprie.

A mai arătat că, potrivit art. 164 alin. (8) raportat la art. 164 alin. (5) din C. proc. civ., procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare are valoare doveditoare până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.

Subliniind că intimata-pârâtă nu a uzat de procedura reglementată de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., a considerat că procedura de citare cu aceasta a fost legal îndeplinită.

În aceste condiţii, a susţinut că argumentele intimatei-pârâte din cererea de repunere în termen (că ar fi preluat citaţia şi cererea de chemare în judecată de la personalul administrativ al clădirii de birouri) nu pot fi primite, fiind în contradicţie cu aspectele reţinute în procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare.

Sub un al doilea aspect, a considerat că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 2513 din C. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 208 C. proc. civ. (motivul de casare indicat fiind cel prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

A arătat că în mod eronat a menţinut instanţa de apel soluţia primei instanţe de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

A făcut trimitere la textul art. 208 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.

Totodată, a menţionat dispoziţiile art. 2513 C. civ., care prevede că prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

A apreciat că textul art. 2513 C. civ. este impropriu redactat, fiind susceptibil de a crea confuzii din cauza expresiei "în lipsa invocării", considerând că, din coroborarea acestui text cu dispoziţiile art. 208 C. proc. civ. rezultă că prescripţia poate fi invocată prin întâmpinare sau cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate atunci când întâmpinarea nu este obligatorie.

Ca atare, depunerea întâmpinării peste termenul imperativ peremptoriu prevăzut de legea procesual civilă atrage, ca sancţiune, decăderea din dreptul de a mai propune probe şi excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.

Întrucât prescripţia extinctivă, în noul C. civ., este o instituţie de ordine privată, prin raportare la tardivitatea depunerii întâmpinării, a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei invocată de către intimata-pârâtă

Sub un al treilea aspect, făcând referire la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a considerat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în ceea ce priveşte respingerea argumentului reclamantului privind suspendarea prescripţiei extinctive.

Totodată, a menţionat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 2532 C. civ., aspect care, în opinia recurentului-reclamant, atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia sa, instanţa de apel nu a argumentat în fapt şi în drept de ce nu a reţinut incidenţa suspendării termenului de prescripţie, rezumându-se la a arăta că situaţia din speţă nu se încadrează în cazurile de suspendare a prescripţiei prevăzute de C. civ.

Raporatat la dispoziţiile art. 2532 pct. 3 din C. civ., a considerat că în speţă, prescripţia nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă, ea s-a suspendat între părţi, deoarece, în baza contractului de novaţie şi contractului de locaţiune, intimata folosea şi administra bunurile Ministerul Tineretului şi Sportului prin Complexul Cultural Sportiv Tei, administrarea (contractul de locaţiune) nu încetase, fapt recunoscut de intimata-pârâtă, iar socotelile nu au fost date şi aprobate.

Având în vedere că termenul de prescripţie a fost astfel suspendat, apreciază că este îndreptăţit să solicite sume cu titlu de despăgubiri de la intimata-pârâtă.

A solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii recurate şi, rejudecând litigiul în fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat, în principal, să se constate tardivitatea depunerii cererii de recurs, iar în subsidiar, să se constate nulitatea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 1152 din 21 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, întrucât motivele invocate în susţinerea recursului nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea excepţiilor şi apărărilor formulate de către intimata-pârâtă şi admiterea recursului, pentru motivele invocate în cerere.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 29 mai 2020 au fost respinse excepţiile nulităţii şi tardivităţii recursului invocate de intimata-pârâtă A. S.R.L. şi a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen pentru judecarea acestuia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Vor fi înlăturate criticile referitoare la faptul că decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care a fost înlăturată incidenţa suspendării termenului de prescripţie.

Hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, motivarea fiind clară şi concisă.

Instanţa de control judiciar a arătat că ipotezele descrise de reclamant nu se încadrează în cazurile de suspendare a prescripţiei prevăzute de art. 2532 C. civ., reţinând, cu relevanţă sub acest aspect, că sumele solicitate de reclamantă reprezintă chirie pentru perioada 02.09.2012-31.12.2013, iar temeiul juridic al acţiunii este răspunderea civilă contractuală.

În aceste condiţii, nefiind deduse judecăţii raporturi juridice decurgând din administrarea bunului, simpla nemulţumire a recurentului cu privire la soluţia pronunţată ori neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

Instanţa de control judiciar a avut în vedere criticile esenţiale invocate de apelantul COMPLEXUL CULTURAL SPORTIV STUDENŢESC TEI, iar obligaţia de a-şi motiva decizia nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă, în cauză, nici acest motiv de recurs nu-şi găseşte incidenţa pentru considerentele care urmează.

Subsumat acestui motiv de casare, reiterând criticile din apel, recurentul a invocat greşita menţinere de către instanţa de apel a soluţiei de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune prin prisma faptului că pârâta nu a fost decăzută din dreptul de a depune întâmpinare, respectiv că nu a fost decăzută din dreptul de a invoca excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie de ordine privată, prin raportare la momentul tardiv la care aceasta a depus întâmpinarea în primă instanţă.

A făcut referire la prevederile art. 194 C. proc. civ. art. 208 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel; art. 2513 C. civ., conform căruia prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Potrivit art. 194 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă în cazul persoanelor juridice denumirea şi sediul acestora.

Este de subliniat că, în lumina textului legal evocat, sediul persoanei juridice trebuie să fie cel cu care aceasta figurează în evidenţele corespunzătoare.

Astfel, art. 226 alin. (1) din C. civ. dispune că, în raporturile cu terţii, dovada denumirii şi a sediului persoanei juridice se face cu menţiunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidenţă prevăzute de lege pentru persoana juridică respectivă.

În acest context, comparând cererea de chemare în judecată cu extrasul de la ONRC, instanţa de apel a constatat cu justeţe că adresa sediului pârâtei menţionată în cererea de chemare în judecată este incompletă faţă de cea menţionată la ONRC, respectiv în cererea în cauză este menţionat doar Calea x, pe când în extrasul existent la dosar fond, se menţionează Calea x, TRONSON 1, BIROUL NR. 11, ceea ce a demonstrat că adresa sediului menţionată în cererea de chemare în judecată a fost incompletă, astfel că acţiunea nu a fost legal comunicată pârâtei.

Susţinerile reclamantului, reiterate şi în recurs, întemeiate pe diverse adrese pe care le-ar fi folosit pârâta în corespondenţa purtată de-a lungul timpului, sunt lipsite de justificare în raport cu obligaţiile pe care reclamantul le avea potrivit dispoziţiilor art. 194 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. şi pe care nu şi le-a îndeplinit, aspect reţinut în mod corect şi de instanţa de prim control judiciar.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei, invocarea excepţiei prescripţiei a fost făcută în primul rând prin întâmpinarea considerată în mod legal ca fiind depusă în termen.

Mai mult decât atât, instanţa de apel a făcut şi o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2513 teza a II a din C. civ., reţinând, cu caracter subsidiar, că excepţia a fost invocata cu respectarea cerinţelor legale chiar dacă întâmpinarea nu ar fi considerată ca fiind depusă în termen, sensul reglementării anterior menţionate fiind acela că, în lipsa invocării excepţiei prescripţiei prin întâmpinare, aceasta se poate face cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi invocate de recurent, decizia recurată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant COMPLEXUL CULTURAL SPORTIV STUDENŢESC TEI împotriva deciziei civile nr. 1152 din 21 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant COMPLEXUL CULTURAL SPORTIV STUDENŢESC TEI împotriva deciziei civile nr. 1152 din 21 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2020.