Withdrawal of appeal in insolvency proceeding: legal interest in challenging assignment of credit contracts and procedural capacity of judicial liquidator

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată la 21 iunie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII- a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamanta S.C. A. S.A., în reorganizare, prin administrator special B., a solicitat instanţei de judecată, în contradictoriu cu pârâtele C.., D. S.A. şi E.:

- constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de creanţă încheiat la data de 27.05.2010 între pârâte, precum şi a actului adiţional nr. x la acest contract din data de 31.05.2010;

- constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de cesiune de creanţe încheiat la data de 16.12.2015 între pârâte, în ceea ce priveşte cesiunea creanţei asupra reclamantei.

Reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile art. 1246 şi următoarele C. civ.

La 3 august 2017, pârâta C. (actualmente F.) a depus întâmpinare prin care a invocat excepţiile netimbrării, inadmisibilităţii cererii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, ca nefondată.

La 17 august 2017 Pârâta E. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a VII-a a Tribunalului Bucureşti şi excepţiile litispendenţei, netimbrării, lipsei de interes a reclamantei la promovarea acţiunii, prescripţiei dreptului de a cere constatarea nulităţii contractului de cesiune încheiat între pârâtele C.., D. S.A. (punctul 1 din petit).

Totodată, a solicitat să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea pronunţată la 29 septembrie 2017, s-a constatat necompetenţa funcţională a secţiei a VII-a Civile şi a declinat competenţa de judecată a acţiunii în favoarea secţiei a VI-a Civile a Tribunalului Bucureşti.

Acţiunea a fost înregistrată pe rolul secţiei a VI-a Civile a Tribunalului Bucureşti, sub nr. x/2017*, la 6 octombrie 2017.

Prin încheierea din 29 noiembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de acordare facilităţi formulată de reclamantă şi a dispus eşalonarea plăţii taxei de timbru în sumă de 20.515 RON în 12 rate lunare, în cuantum de 1709,5 RON fiecare, plătibile la data de 30 a fiecărei luni, începând cu luna decembrie 2017.

Prin încheierea din 16 ianuarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare formulată de reclamantă, în baza art. 43 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin încheierea din 12 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ulterior dezbaterilor în şedinţă publică, a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile noului C. proc. civ.

Pârâtele au precizat că nu mai susţin excepţia netimbrării, deoarece reclamanta a depus la dosar dovada plăţii ratelor 1 şi 2 din taxa de timbru.

Pârâta E. a precizat că nu mai susţine excepţia litispendenţei, deoarece cererea de chemare în judecată din cauza nr. 22246/3/2017 a fost anulată, ca netimbrată.

Prin sentinţa nr. 455 din 23 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant ca neîntemeiată.

A admis excepţia lipsei de interes şi a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator special B., administrator judiciar fiind G.., în contradictoriu cu pârâtele F. S.A., D. S.A. şi E., pentru lipsa interesului.

Prin decizia civilă nr. 1713 din 24 septembrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. prin administrator judiciar G.. împotriva sentinţei civile nr. 455 din 23 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

La 5 noiembrie 2018, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. prin administrator special B. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1713 din 24 septembrie 2018 pronunţate în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

În argumentarea motivului de casare subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea dispoziţiei prin care instanţa de apel a respins ca lipsită de obiect, cererea de ajutor public judiciar în materie civilă formulată de către S.C. A. S.A. prin administratorul special şi, deopotrivă, a respins cererea de amânare a cauzei întemeiată pe soluţionarea acestei cereri.

Recurenta-reclamantă a susţinut că, în realitate, nu este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, soluţia anterior menţionată fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, a precizat că, deşi dispoziţiile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei prevăd că:

"Toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator in aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanţelor, sunt scutite de taxe de timbru", nici acţiunea introductivă, nici calea de atac a apelului nu au fost introduse de către administratorul judiciar, ci de către administratorul special al societăţii.

În ceea ce priveşte fondul recursului, a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece instanţa de apel a apreciat, în mod nelegal, că recurenta-reclamantă este complet străină de actele juridice a căror nulitate a cerut a se constata.

A considerat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii atunci când a concluzionat că recurenta-reclamantă nu deţine un interes determinat, legitim, personal, născut si actual în promovarea cererii, deşi aceasta este interesată să se constatate nulitatea absolută a unui contract de cesiune de creanţe prin care se cesionează ceea ce nu există, determinând, astfel, înscrierea la masa credală a societăţii de recuperări de creanţe cu o creanţă mai mare decât cea real datorată de recurentă.

A precizat că excepţia lipsei de interes a mai fost invocată de către părţi într-o altă cauză similară, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui contract de cesiune de creanţe (înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2017), însă a fost respinsă de instanţă, întrucât, "în calitate de debitor cedat, reclamanta are interesul ca contractul de cesiune sa fie încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale" (încheierea din data de 28.03.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă).

A susţinut că, prin cel de-al doilea contract de cesiune de creanţe, cel încheiat între pârâta D. S.A. şi pârâta E. s-a cesionat o creanţă mai mare cu 704.317,29 RON decât cea pe care prima pârâtă a cumpărat-o de la banca C.. (F.), astfel încât, pârâta pârâta E. a fost înscrisă, în mod nelegal la masa credală, cu suma de 2.395.223,04 RON, cu toate că pârâta D. S.A. nu avea dreptul de a calcula accesorii şi nici de a le cesiona.

În susţinerea recursului declarat şi a interesului în formularea acţiunii, a susţinut că pârâta E. a formulat în faţa judecătorului sindic mai multe cereri si demersuri de trecere la faliment a subscrisei, precum si o cerere de ridicare a suspendării executărilor silite, în scopul obţinerii încuviinţării ca o parte din bunurile societăţii să fie vândute pentru satisfacerea creanţei pârâtei.

În acest mod, ar deveni foarte greu pentru recurenta-reclamantă să realizeze obiectivele propuse prin planul de reorganizare.

A precizat că a formulat contestaţie împotriva creanţei pârâta E. (dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă), în care judecătorul sindic a dispus suspendarea judecăţii până la soluţionarea prezentei cauze.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut că hotărârea pronunţată de instanţa de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, deoarece instanţa nu a analizat aspectele anterior menţionate.

Totodată, a considerat că decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece în mod greşit s-a apreciat că recurenta-reclamantă nu ar avea un interes personal în promovarea acţiunii introductive, motivat de faptul ca, constatarea nulităţii absolute a contractelor de cesiune de creanţe ar avea drept efect înscrierea la masa credală a băncii F. S.A., iar nu exonerarea de la plata debitului.

De asemenea, a considerat nelegal şi argumentul conform căruia înscrierea la masa credală a unei creanţe superioară celei iniţiale nu poate justifica interesul recurentei în promovarea acţiunii, în condiţiile în care verificarea şi înscrierea creanţei este atributul administratorului judiciar, iar recurenta avea posibilitatea formulării unei contestaţii la tabel.

A susţinut că procedura specială reglementată de Legea nr. 85/2006 a prevede anumite termene în care poate fi promovata contestaţia la tabel, în timp ce acţiunea în constatarea nulităţii absolute este imprescriptibilă.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă F. S.A. (fostă C.) a invocat excepţiile tardivităţii şi a inadmisibilităţii recursului şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs. Pe fond, a solicitat respingerea recursului formulat, ca nefondat.

Intimatele-pârâte E. şi D. S.A. au formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia au invocat excepţiile netimbrării cererii, tardivităţii formulării cererii de recurs, nulităţii cererii de recurs pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi, pe fondul recursului, au solicitat respingerea căii de atac, ca nefondate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 17 mai 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului întocmit în cauză.

Prin încheierea din 22 noiembrie 2019 au fost respinse excepţia tardivităţii, excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, invocate de intimata-pârâtă F. S.A. prin întâmpinare; au fost respinse excepţiile netimbrării, tardivităţii şi nulităţii recursului invocate de intimata-pârâtă E. prin mandatar H. S.R.L. prin întâmpinare şi, constatându-se că recursul este admisibil în principiu şi că sunt întrunite dispoziţiile art. 493 alin. (7) Cod procedură civilă, s-a stabilit termen pentru soluţionarea acestuia.

Prin încheierea din 20 martie 2020 judecata cauzei a fost suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

La 29 mai 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 415 alin. (4) C. proc. civ., a dispus repunerea pe rol a cauzei şi reluarea judecăţii cererii de recurs având în vedere încetarea împrejurării care a condus la suspendarea de plin drept în această pricină.

Prin notele de şedinţă transmise prin e-mail la 28 mai 2020, G., lichidatorul judiciar al recurentei-reclamante S.C. A. S.A., a precizat că înţelege să renunţe la calea de atac declarată în cauză de administratorul special al societăţii recurente.

La interpelarea instanţei, la termenul din 7 octombrie 2020, avocatul administratorului special al recurentei-reclamante a precizat că a fost ridicat dreptul de administrare al administratorului special, că la acest moment societatea este reprezentată de lichidatorul judiciar, însă, în procedura de lichidare, consideră că administratorul special al societăţii are în continuare atribuţiile prevăzute de lege.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, cererea formulată în temeiul art. 463 alin. (1) C. proc. civ. de reprezentantul legal al recurentei, reţinând următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2304 din 17 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2012, în temeiul art. 107 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, s-a dispus intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului S.C. A. S.A.; în temeiul art. 107 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei a fost ridicat dreptul de administrare al debitorului şi s-a dispus dizolvarea societăţii debitoare.

Astfel, în prezent, recurenta-reclamantă este o societate aflată în faliment, G. fiind desemnat lichidator judiciar.

Potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei prin încheierea prin care se decide intrarea în faliment, judecătorul sindic dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, conducerea activităţii acesteia revenind lichidatorului, conform art. 25 din aceeaşi lege.

Prin urmare, societatea aflată în insolvenţă, pierzându-şi dreptul de administrare, ea îşi pierde şi capacitatea procesuală în instanţă, în toate litigiile putând fi reprezentată numai de către lichidator.

Se reţine că, prin cererea transmisă la 28 mai 2020, G. - lichidatorul judiciar al recurentei-reclamante S.C. A. S.A. - a precizat că înţelege să renunţe la judecata recursului formulat în cauză.

Principiul disponibilităţii, specific procesului civil, este consacrat de art. 9, precum şi de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. şi constă în faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului, respectiv declanşarea acestuia şi libertatea de a-i pune capăt, dar şi stabili cadrul procesual.

Aşadar, principiul disponibilităţii cuprinde şi posibilitatea părţilor de a efectua acte de dispoziţie, acestea fiind desistarea (renunţarea reclamantului), achiesarea şi tranzacţia judiciară.

Dispoziţiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. stipulează că renunţarea la calea de atac se poate face şi ulterior pronunţării, chiar şi după declararea căii de atac, prin prezentarea părţii înaintea preşedintelui instanţei sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanţei, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanţa competentă, dispoziţiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.

Totodată, prevederile art. 463 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.

Manifestarea expresă de voinţă a părţii reglementată de art. 404 C. proc. civ. se caracterizează prin aceea că partea care a pierdut procesul, în primă instanţă sau în apel, renunţă la dreptul de a exercita calea de atac, apelul sau, după caz, recursul, împotriva hotărârii respective ori dacă a formulat deja o cale de atac, o retrage.

Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc şi ulterior exercitării căii de atac, după trimiterea dosarului la instanţa superioară, în cursul judecării căii de atac partea putând oricând să se desisteze de continuarea judecăţii în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc. civ., întrucât partea înţelege să-şi retragă calea de atac.

În cauza de faţă, manifestarea de voinţă a recurentei, în sensul că nu se mai susţine calea de atac promovată de administratorul special al societăţii anterior intrării în faliment prin procedura generală a debitorului S.C. A. S.A., dizolvării societăţii debitoare şi ridicării dreptului de administrare, a fost exprimată expres de către reprezentantul legal al societăţii, respectiv de către lichidatorul judiciar G., fiind un act de dispoziţie care nu este supus cenzurii instanţei.

Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 463 alin. (1) C. proc. civ., cu respectarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, urmează să ia act de achiesarea recurentei-reclamante S.C. A. S.A. prin lichidator judiciar G. la decizia civilă nr. 1713 din 24 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de achiesarea recurentei-reclamante S.C. A. S.A. prin lichidator judiciar G. la decizia civilă nr. 1713 din 24 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2020.