Contract termination damages and judicial tax timbrel: accessorial nature of compensation claims under O.U.G. 80/2013 and procedural nullity for non-communication of session minutes

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la data de 30.08.2016, sub nr. x/2016. reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta APA NOVA BUCUREŞTI S.A., solicitând instanţei:

1.constatarea rezilierii contractelor de prestări servicii nr. x/22.10.2012 şi nr. y/31.12.2012 din vina pârâtei;

2. obligarea pârâtei la plata în termen de 10 zile de la pronunţare a sumei de 5.254.667,65 RON reprezentând despăgubiri şi a sumei de 286.392,38 RON, reprezentând daune moratorii;

3. obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 2635 din 26 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta APA NOVA BUCUREŞTI S.A., ca neîntemeiată, fiind obligată reclamanta la plata sumei de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 2314/A din 13 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul incident formulat de pârâta APA NOVA BUCURESTI S.A. -împotriva încheierii de şedinţă din data de 10.04.2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

A admis apelul principal formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2635/26.06.2017 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul că:

A admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta APA NOVA BUCURESTI S.A.

A constatat rezilierea contractelor de prestări servicii nr. x/22.10.2012 şi nr. y/31.12.2012, încheiate de părţi.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.254.667,65 RON, reprezentând despăgubiri.

A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor moratorii, ca nefondată.

Pârâta APA NOVA BUCURESTI S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2314/A din 13 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, solicitând casarea, în parte, a hotărârii atacate (cu menţinerea soluţiei de respingere a solicitării de obligare a recurentei-pârâte la plata daunelor moratorii) şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, constatând că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, datorită lipsei/necomunicării încheierii de dezbateri şi/sau a încheierii de amânare a pronunţării, devenind astfel aplicabile dispoziţiile art. 174 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 233 C. proc. civ.

În legătură cu acest motiv de recurs, recurenta-pârâtă a precizat că i-a fost comunicată doar decizia atacată, nu şi încheierea de dezbateri şi/sau de amânare a pronunţării, ce face parte integrantă din decizie.

A arătat că, faţă de lipsa încheierii de dezbateri, recurenta-pârâtă nu are posibilitatea ca, în termenul prevăzut pentru declararea căii de atac, prin motivele de recurs, să prezinte critici cu privire la cele statuate de instanţa de apel.

A mai arătat că lipsa încheierii de dezbateri, respectiv a celei privind amânarea de pronunţare, face imposibilă verificarea, printre altele, a existenţei semnăturii membrilor completului de judecată, în condiţiile în care, prin decizia nr. 1522/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că "o încheiere nesemnată este o încheiere inexistentă".

În opinia recurentei sunt incidente şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, prin soluţia pronunţată asupra apelului incident promovat de recurenta-pârâtă, instanţa a încălcat normele de procedură aplicabile obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru datorată pentru acţiunile cu caracter patrimonial. Astfel, recurenta-pârâtă a reluat susţinerile din cadrul apelului incident formulat în cauză şi a menţionat că în mod nelegal a dispus instanţa de apel respingerea apelului incident promovat de pârâtă.

A menţionat că instanţa de apel a apreciat, în mod eronat, că, deşi acţiunea în constatarea rezilierii (primul capăt de cerere) face parte din categoria celor pentru care este obligatorie achitarea taxei judiciare de timbru, calea de atac nu poate fi soluţionată favorabil, întrucât, pe de o parte, intimata-reclamantă A. S.R.L. a timbrat în mod corespunzător primul capăt de cerere, cu suma de 62.620,20 RON (taxă care, în realitate, a fost stabilită, însuşită şi achitată pentru cel de-al doilea capăt de cerere având ca obiect despăgubiri, pentru acţiunea în constatarea rezilierii fiind achitată o taxă de timbru în cuantum de 20 de RON) şi, pe de altă parte, pentru solicitarea de acordare a despăgubirilor în cuantum de 5.524.667,65 RON nu se impune achitarea unei taxe judiciare de timbru, întrucât sunt aplicabile dispoziţiile derogatorii menţionate la art. 3 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013, respectiv scutirea de taxă de timbru, în virtutea caracterului accesoriu al capătului de cerere derivat din împrejurarea că acesta face parte din categoria cererilor ce au ca obiect repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Recurenta-pârâtă a considerat că pretenţiile ce ar putea fi formulate de către partea interesată în situaţia încetării unui contract ca urmare a rezilierii (indiferent de modalitatea în care aceasta operează) nu pot fi încadrate în categoria acţiunilor ce ar tinde către repunerea părţilor în situaţia anterioară, fiind fără importanţă dacă acestea sunt promovate pe cale principală sau incidentală, plecând tocmai de la natura juridică a rezilierii, ca instituţie de drept substanţial.

Pe de o parte, ne aflăm în prezenţa unei acţiuni în realizare de drepturi atunci când sancţiunea rezilierii are caracter judiciar, iar pe de altă parte, vorbim de o acţiune în constatare de drepturi în cazul, de exemplu, rezilierii unilaterale sau a celei de plin drept.

Mai mult, se susţine că nicio dispoziţie a O.U.G. nr. 80/2013 nu exclude din sfera de aplicabilitate a art. 3 acţiunile în constatarea rezilierii, textul de lege făcând trimitere la acţiunile în rezilierea unui act juridic patrimonial, care pot fi în realizare, atunci când instanţa este învestită cu dispunerea aplicării sancţiunii, ori în constatare, atunci când instanţa este chemată să constate corecta aplicare a sancţiunii.

În concluzie, în opinia recurentei-pârâte ne aflăm în prezenţa unei acţiuni patrimoniale, prin care se solicită constatarea rezilierii unor acte juridice producătoare de consecinţe patrimoniale; cererea de chemare în judecată prin care se solicită constatarea rezilierii unor acte juridice patrimoniale este supusă timbrării, indiferent dacă se solicită sau nu şi despăgubiri printr-un capăt de cerere secundar, dispoziţiile art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 fiind incidente; din nicio altă prevedere nu se poate concluziona ca o atare acţiune ar urma să fie timbrată cu o taxă în cuantum de 20 de RON, cererile care sunt supuse unei asemenea taxe de timbru fiind expres şi limitativ prevăzute de lege, acţiunile în reziliere neregăsindu-se printre acestea.

Ca atare, se impunea ca intimata-reclamanta să plătească nu doar suma de 62.620,60 RON, ci şi o taxă de timbru aferentă primului capăt de cerere, cel prin care se solicită constatarea rezilierii celor două contracte în valoare totală de 33.863.570,72 RON (fără TVA).

Sub un ultim aspect, recurenta a apreciat că sunt incidente şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., decizia atacată fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile rezilierii contractelor încheiate între părţi.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de criticile formulate în baza dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (referitor la încălcarea sau greşita aplicare a normelor de procedură aplicabile obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru datorată pentru acţiunile cu caracter patrimonial) şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A solicitat, de asemenea, respingerea, ca nefondate, a criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. referitoare la lipsa/necomunicarea încheierii de dezbateri şi/sau a încheierii de amânare a pronunţării.

A solicitat obligarea recurentei-pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea recursului.

La 23 aprilie 2019, recurenta-pârâtă APA NOVA BUCURESTI S.A. a transmis la dosar răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 martie 2020, a fost admis în principiu recursul şi s-a constatat suspendarea judecăţii de plin drept, iar prin rezoluţia din 25 mai 2020 a fost acordat termen pentru repunerea pe rol a cauzei şi continuarea judecăţii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, în termenul legal, şi cu temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Este nefondată critica subsumată motivului de recurs reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., referitoare la greşeala instanţei de apel constând în necomunicarea către recurentă a încheierii de amânare a pronunţării din 30 octombrie 2018.

În mod eronat, apreciază recurenta-pârâtă că necomunicarea acestei încheieri ar duce la admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, deoarece doar lipsa încheierii este de natură a atrage nulitatea hotărârii pronunţate şi, prin urmare, casarea hotărârii atacate, vătămarea decurgând, în această ipoteză, din imposibilitatea exercitării controlului judiciar.

Or, o atare împrejurare nu se confirmă în speţă, încheierea de dezbateri aflându-se la dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti.

Dispoziţiile procedurale nu prevăd comunicarea încheierii de amânare a pronunţării asupra cauzei, care are regimul specific încheierilor, regula fiind aceea că aceste acte procedurale ale instanţei nu se comunică, părţile având obligaţia să ia cunoştinţă de cele consemnate în conţinutul încheierii de amânare a pronunţării din dosar ca în cazul tuturor celorlalte încheieri, iar potrivit adagiului "nemo auditor propriam turpitudinem allegans", nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria sa culpa, nimeni nu poate să obţină foloase invocând propria sa vină şi nici să se apere valorificând un asemenea temei.

Art. 174 C. proc. civ., la care face referire recurenta, sancţionează acel act de procedură civilă care este efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, însă sancţiunea nulităţii hotărârii judecătoreşti pentru necomunicarea încheierii de dezbateri nu este prevăzută de lege.

De asemenea, art. 233 C. proc. civ., a cărui încălcare o reclamă recurenta, reglementează cuprinsul încheierii de şedinţă, respectiv elementele pe care aceasta trebuie să le cuprindă, însă nici acest text legal nu sancţionează cu nulitatea hotărârea judecătorească, în situaţia necomunicării încheierii de amânare a pronunţării.

În ceea ce priveşte invocarea motivului de recurs reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., se impune precizarea faptului că acest motiv de casare se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În argumentarea recursului, pârâta a susţinut că se impunea ca intimata-reclamantă să plătească nu doar suma de 62.620,60 RON, ci şi o taxă de timbru aferentă primului capăt de cerere, cel prin care se solicită constatarea rezilierii celor două contracte în valoare totală de 33.863.570,72 RON (fără TVA), reiterând în cadrul recursului critica invocată prin apelul incident.

Înalta Curte constată, însă, că această susţinere nu poate nu poate atrage incidenţa niciunuia dintre motivele de casare prescrise de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru dispune următoarele: În situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.

Prin urmare, chiar şi în ipoteza preconfigurată de recurentă, susţinerea vizând chestiunea timbrajului cererii de chemare în judecată nu poate conduce la casarea deciziei recurate, întrucât art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru conferă posibilitatea instanţei de a corecta, inclusiv în căile de atac, un eventual calcul greşit al taxei de timbru şi de a pune în vedere părţii să achite taxa de timbru în cuantumul legal în ipoteza netimbrării sau a unei insuficiente timbrări la instanţele ierarhic inferioare.

De altfel, contrar susţinerilor recurentei - pârâte, Înalta Curte constată că sunt corecte considerentele avute în vedere de instanţa de apel la respingerea apelului incident formulat de pârâta Apa Nova Bucureşti S.A., în sensul că, fără a se nega caracterul patrimonial al capătului de cerere având ca obiect constatarea rezilierii celor două contracte de prestări servicii încheiate între părţi, însă având în vedere că rezilierea produce efecte numai pentru viitor, pentru partea neexecutată din contracte, o cerere de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor reprezentate de preţul contractului neîncasat de reclamantă, consecinţă a rezilierii acestor contracte din culpa pârâtei, are caracter accesoriu faţă de primul petit al acţiunii, ceea ce face aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013.

Recurenta - pârâtă a invocat şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând, generic, că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile rezilierii contractelor încheiate între părţi, fără însă a arăta dispoziţiile specifice de drept material încălcate sau greşit aplicate de către instanţa de apel.

Reluarea, aproape întocmai, a susţinerile învederate în faţa instanţei de apel prin apelul incident, formulat la data de 19.06.2018, nu se poate constitui într-o critică de nelegalitate a deciziei recurate, în condiţiile în care aceste susţineri nu sunt legate, în nici un fel de hotărârea atacată, care face obiectul căii extraordinare de atac a recursului.

De altfel, din expunerea argumentelor evocate de recurenta-pârâtă, sub pretextul încălcării normelor materiale, pe care nici nu le indică, rezultă cu evidenţă că, s-au readus în discuţie şi chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond sau de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac.

În condiţiile în care restabilirea situaţiei de fapt excedează competenţei instanţei de recurs, se impune înlăturarea criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că prin criticile recurentei nu se relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea soluţiei adoptate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă APA NOVA BUCURESTI S.A. împotriva deciziei civile nr. 2314/A din 13 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefundat.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea intimatei A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-pârâte APA NOVA BUCURESTI S.A. la plata sumei de 11321,18 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă APA NOVA BUCURESTI S.A. împotriva deciziei civile nr. 2314/A din 13 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurenta-pârâtă APA NOVA BUCURESTI S.A. la plata sumei de 11321,18 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2020.