Work-group reclassification appeal inadmissible; lower final judgment stands

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017, la 24 iulie 2017, pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG. şi HH. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta II. S.A., să constate perioada 01.04.1992-01.06.1994 ca fiind lucrată de reclamanţi în grupa I de muncă, cu consecinţa anulării menţiunilor din carnetul de muncă privind grupele de muncă pentru acest interval de timp, obligarea pârâtei la încadrarea perioadei menţionate în grupa I şi la eliberarea unei adeverinţe care să ateste această împrejurare de fapt, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2328 din 31 octombrie 2017, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins acţiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 201/CM din 11 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

La 9 aprilie 2019, reclamantul A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 201/CM din 11 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul solicită, în esenţă, casarea deciziei recurate deoarece instanţele au ignorat probele existente la dosar şi, în mod eronat, au respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Recurentul arată că societatea a schimbat încadrarea grupei de muncă din gr. I în gr. a II-a de muncă, pe perioada 01.04.1992-01.06.1994, conform hotărârii nr. 5/31.05.1994 a Consiliului de Administraţie a societăţii, fără a menţiona motivul pentru care a operat această schimbare, săvârşind, în opinia sa, un abuz.

În continuare, recurentul reia argumentele susţinute în fond şi apel, considerând că instanţele nu au observat că menţiunile cu privire la gr. I şi gr. a II-a de muncă sunt în neconcordanţă în carnetele de muncă şi că sunt diferite de menţiunile procesului-verbal al societăţii.

Totodată, invocă existenţa unei speţe identice, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 785/2017 a Tribunalului Constanţa, în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin neapelare, prin care s-a admis cererea formulată de reclamanţi, rezultând două soluţii diferite.

La 22 mai 2019, recurentul-reclamant a depus la dosar un înscris prin care a menţionat că este de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situaţia în care va fi admis în principiu şi a completat cererea de recurs.

Cererea de recurs a fost comunicată, la 13 şi 14 mai 2019, către intimata-pârâtă II. S.A., precum şi intimaţilor-reclamanţi B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG. şi HH., niciuna dintre aceste părţi neexercitându-şi dreptul de a depune întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurentul-reclamant a depus punct de vedere la raport prin care a reiterat motivele de recurs.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac astfel cum sunt prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti, regulă cu valoare de principiu constituţional, potrivit art. 129 din Constituţie.

Potrivit art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, sunt considerate conflicte individuale de muncă următoarele: conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative.

În aplicarea acestui text de lege, raportorul constată că acţiunea introductivă are ca obiect cererea reclamanţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG. şi HH. prin care au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta II. S.A., de a se constata perioada 01.04.1992-01.06.1994 ca fiind lucrată în grupa I de muncă, cu consecinţa anulării menţiunilor din carnetul de muncă privind grupele de muncă pentru acest interval de timp, obligarea pârâtei la încadrarea perioadei menţionate în grupa I şi la eliberarea unei adeverinţe care să ateste această împrejurare de fapt.

Aşadar, reclamanţii au învestit instanţa cu un conflict individual de muncă, în sensul art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011.

Recursul vizează decizia nr. 201/CM din 11 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, prin care s-a respins apelul formulat de reclamanţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG. şi HH., A. împotriva sentinţei civile nr. 2328 din 31 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă.

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013 cu referire la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privind "conflictele de muncă".

Textul de lege anterior evocat cuprinde litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

Art. 214 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social prevede că "hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului", iar dispoziţiile art. 274 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii statuează că "hotărârile pronunţate în fond sunt definitive".

Cum textele de lege anterior evocate exclud dreptul la recurs în litigiile de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 274 Codul Muncii.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, rezultă că decizia nr. 201/CM din 11 iunie 2018, pronunţată în apel de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A., împotriva deciziei civile nr. 201/CM din 11 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul de recurentul-reclamant A., împotriva deciziei civile nr. 201/CM din 11 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, ca inadmisibil.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2020.