Insurer’s nullity plea upheld; moral-damage awards of EUR 25,000/10,000 to victim’s family left in force.

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 21.04.2016, sub numărul x/2016, reclamanţii A., B., C. şi D. au chemat în judecată pârâta ASIGURAREA ROMANEASCĂ E. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata: sumei de 4.118,66 RON, către reclamanta A., reprezentând contravaloarea daunelor materiale; sumei de 500.000 EURO (2.250.000 RON), echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, către reclamanta A., reprezentând daune morale; sumei de 500.000 EURO (2.250.000 RON), echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, către reclamantul B., reprezentând daune morale; sumei de 150.000 EURO (675.000 RON), echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, către reclamanta D. reprezentând daune morale; sumei de 150.000 EURO (675.000 RON), echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, către reclamantul C., reprezentând daune morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 4341 din 21 noiembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta la plata: către reclamanta A. a sumei de 80.000 EURO, la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale şi 4.118,66 RON despăgubiri pentru daune materiale, către reclamantul B. a sumei de 80.000 EURO, la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, către reclamantul C. a sumei de 33.000 EURO, la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale şi către reclamanta D. a sumei de 33.000 EURO, la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

Împotriva sentinţei nr. 4341 din 21.11.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă au declarat apel reclamanţii A., B., C., D. şi pârâta ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ-E. S.A.

Prin decizia civilă nr. 64 din 21 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A., B., C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 4341 din 21.11.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016; a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - E. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 4341/21.11.2017 şi a încheierilor premergătoare pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 şi a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că, a redus cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor, respectiv la suma de 25.000 EURO pentru fiecare dintre reclamanţii A. şi B. şi la suma de 10.000 EURO pentru fiecare dintre reclamanţii C. şi D..

La 1 aprilie 2019, reclamanţii A., B., C. şi D. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 64 din 21 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi susţin că, la determinarea, în concret, a cuantumului daunelor morale, instanţa de apel nu a avut în vedere criteriul fundamental, consacrat în jurisprudenţă, la cuantificarea despăgubirilor, respectiv echitatea şi nici dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Consideră că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, în vigoare la data producerii accidentului, care prevăd că stabilirea cuantumului daunelor morale se face conform legislaţiei şi a jurisprudenţei din România, menţionând, cu titlu de exemplu, hotărâri pronunţate de instanţe în speţe similare.

Recurenţii apreciază că sumele acordate cu titlu de daune morale de către instanţa de apel constituie o limitare disproporţionată şi nejustificată a dreptului de despăgubire prin raportare la jurisprudenţă. Astfel, susţin recurenţii că, instanţa nu a avut în vedere că suma acordată nu trebuie să aibă numai un caracater pur simbolic, ci trebuie să fie necesară pentru a uşura sau compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-au îndurat reclamanţii.

Susţin, totodată, că decizia recurată cuprinde considerente care sunt în totală antiteză, iar soluţia de diminuare a daunelor morale este eronată, având în vedere că, deşi instanţa de apel a enumerat criteriile care trebuiau avute în vedere pentru determinarea cunatumului daunelor morale pentru fiecare reclamant, în concret, acestea nu au fost utilizate.

Recurenţii menţionează şi faptul că există, la dosar, oferta pe cale amiabilă, prin care pârâta ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - E. S.A. a fost de acord să plătească fiecăruia dintre părinţii victimei suma de 70.000 RON cu titlu de daune morale. Or, instanţa de apel a apreciat că suma ce li se cuvine este sub nivelul celei pe care asigurătorul ar fi fost de acord să o achite.

Întrucât regulile în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecinţele negative suferite de reclamanţi pe plan fizic şi moral, recurenţii consideră că instanţa de apel trebuia să se raporteze şi la criteriul echităţii, precum şi la principiul proportionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, consacrate pe cale jurisprudenţială la stabilirea daunelor morale.

La 17 aprilie 2019, recurenţii-reclamanţi au depus la dosar un înscris prin care au menţionat că sunt de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situaţia în care va fi admis în principiu .

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte SOCIETATEA ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - E. S.A., la 16 aprilie 2019 .

La 16 mai 2019, în termen legal, intimata-pârâtă ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - E. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală, precum şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă nu a precizat dacă este de acord ca recursul să fie soluţionat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situaţia în care va fi admis în principiu.

Recurenţii-reclamanţi nu au depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Faţă de dezvoltarea criticilor formulate de recurenţi şi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa supremă reţine că acestea vizează exclusiv aspecte de fapt şi de interpretare a probelor administrate în faţa instanţei de apel, în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale acordate reclamanţilor.

Or, stabilirea situaţiei de fapt şi analiza probatoriului fac obiectul unei căi de atac devolutive, recursul urmărind doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, evocarea criticilor privind aprecierea probei cu martori şi legăturile de familie dintre victima accidentului şi recurenţi denotă nemulţumirea acestora din urmă faţă de modul în care instanţa de apel a reţinut starea de fapt şi starea de nevoie a acestora, concretizându-se în critici de netemeinicie a hotărârii atacate.

Totodată, instanţa supremă reţine că, deşi recurenţii-reclamanţi au invocat dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, potrivit cărora, la stabilirea daunelor morale se ţine seama de legislaţia şi jurisprudenţa din România, jurisprudenţa din România nu obligă instanţele naţionale decât în măsura în care hotărârile sunt pronunţate în cadrul celor două mecanisme de unificare a practicii judiciare, reprezentate de recursul în interesul legii şi sesizarea Înaltei Curţi în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Aşadar, jurisprudenţa din România nu este izvor de drept în raport şi de conţinutul prevederilor art. 1 C. civ., referitoare la izvoarele dreptului civil.

În consecinţă, reţinând că în speţă nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează a admite excepţia invocată de intimata-pârâtă şi a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac formulate de recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 64 din 21 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât SOCIETATEA ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - E. S.A.

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 64 din 21 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2020.