Recourse inadmissible: Court of Appeal decision final in insolvency liability claims under Law 85/2014

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi, secţia Civilă sub nr. x/2016/a1, Cabinet Individual de Insolvenţă A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., în baza art. 169 lit. a) din Legea nr. 85/2014, a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului C., fost administrator statutar al debitoarei şi obligarea acestuia la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei în sumă de 776.511 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 64/2018 din 8 mai 2018, Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă a respins această cerere ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii sus-menţionate, reclamantul a declarat apel, care a fost respins, ca tardiv formulat, prin decizia civilă nr. 1844/A din 2 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, urmare a admiterii excepţiei tardivităţii formulării căii ordinare de atac, invocată din oficiu.

Împotriva deciziei evocate, C.I.I. A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, cu cheltuieli de judecată.

În memoriul depus la dosar, recurentul a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi, respectiv, că nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În concret, a susţinut că instanţa de prim control judiciar a reţinut, în mod greşit, că sentinţa apelată i-ar fi fost comunicată la 4 mai 2018, în condiţiile în care această hotărâre a fost pronunţată abia 4 zile mai târziu, respectiv la 8 mai 2018.

De asemenea, a arătat că sentinţa Tribunalului Călăraşi i-a fost comunicată la 17 mai 2018, afirmaţie în susţinerea căreia a depus înscrisuri doveditoare - plicul în care a fost expediată hotărârea şi adresa din 25 octombrie 2018 eliberată de C.N. Poşta Română S.A. - Oficiul Judeţean de Poştă Ialomiţa - Oficiul Poştal de Distribuire Slobozia.

Faţă de cele mai sus expuse, recurentul-reclamant a susţinut că apelul a fost declarat în termenul legal de 7 zile, prevăzut de art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, având în vedere comunicarea sentinţei primei instanţe la 17 mai 2018 şi declaraţia de apel formulată la 24 mai 2018.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât C. la 7 decembrie 2018, aşa cum confirmă dovada de înmânare aflată la dosar.

La 18 decembrie 2018, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil şi, în subsidiar, ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului, care nu a formulat răspuns la aceasta.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Ambele părţi şi-au exprimat poziţia procesuală prin formularea unui punct de vedere cu privire la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac astfel cum sunt prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti, regulă cu valoare de principiu constituţional, potrivit art. 129 din Constituţie.

Aşa fiind, instanţa supremă are în vedere că la originea prezentului litigiu se află cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi, secţia Civilă sub nr. x/2016/a1, prin care C.I.I. A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., în baza art. 169 lit. a) din Legea nr. 85/2014, a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului C., fost administrator statutar al debitoarei şi obligarea acestuia la suportarea pasivului neacoperit al debitoarei, în sumă de 776.511 RON.

Potrivit art. 45 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2014, "principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă, potrivit art. 169 (...)".

Aşadar, cererea de chemare în judecată a fost promovată în cadrul procedurii insolvenţei.

Fiind de competenţa judecătorului sindic, acţiunea este guvernată inclusiv de dispoziţiile procedurale speciale ale Legii nr. 85/2014, astfel încât vor fi avute în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia, "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel" şi cele prevăzute de art. 43 alin. (1) din acelaşi act normativ, în conformitate cu care, "curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive", în forma în vigoare de la data introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei B. S.R.L., respectiv 17 august 2016.

Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea 2/2013 cu referire la art. 483 alin. (2), teza finală, din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Nu în ultimul rând, instanţa supremă are în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive … orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs" şi că, în baza alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Reţinând incidenţa criteriului materiei, din coroborarea dispoziţiilor evocate, rezultă că decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă, fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse şi având în vedere dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de de intimatul-pârât C. prin întâmpinare şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant Cabinet Individual de Insolvenţă A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1844/A din 2 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimatul-pârât C..

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Cabinet Individual de Insolvenţă A., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1844/A din 2 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca inadmisibil.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2020.