Invalidation of cassation appeal for failure to allege specific legal errors in personal injury compensation dispute

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 mai 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi intervenientul forţat D., pronunţarea unei hotărâri, prin care să fie obligată pârâta să le achite următoarele sume, calculate la cursul B.N.R. din 22 mai 2015, data promovării acţiunii, de 4,4483 RON pentru 1 euro:

· pentru reclamantul A.:

- 15.000 Euro, echivalentul a 66.724 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale;

- 800.000 Euro, echivalentul a 3.558.640 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale;

· pentru reclamanta B.:

- 10.000 Euro, echivalentul a 44.483 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale;

- 500.000 Euro, echivalentul a 2.224.150 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale;

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 din C. civ. de la 1864 şi Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România.

La 16 iunie 2017, reclamanţii au formulat cerere completatoare în care au detaliat cheltuielile materiale, constând în preţul investigaţiilor şi tratamentelor medicale suportate.

Prin sentinţa civilă nr. 2674 din 29 iunie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată şi a obligat societatea de asigurare pârâtă în favoarea reclamanţilor la plata următoarelor sume: 30.000 de RON daune morale către A. şi 20.000 RON daune morale şi 395 RON daune materiale către B..

Împotriva sentinţei mai sus evocate, reclamanţii A. şi B. au declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 1315A din 21 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul şi a schimbat, în parte, sentinţa civilă apelată în sensul că a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului A. daune morale în sumă de 50.000 RON, iar reclamantei B. daune morale în sumă de 35.000 RON, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a obligat-o pe intimata-pârâtă să plătească apelanţilor cheltuieli de judecată în apel, astfel: 552,5 RON către A. şi 427,5 RON către B..

Împotriva acestei decizii, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, solicitând modificarea cuantumului daunelor materiale şi morale.

În memoriul depus la dosar, recurenţii au indicat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cererii şi, respectiv, că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În debutul cererii de recurs, autorii au expus succint situaţia de fapt în cauză, după care, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au susţinut, în esenţă, că motivarea instanţei de apel este lacunară şi insuficientă. Astfel, au arătat că, din motivarea hotărârii atacate, nu transpare raţionamentul pentru care sumele acordate cu titlu de daune materiale şi morale sunt atât de mici raportat la suferinţele şi traumele fizice şi psihice pe care le-au îndurat.

În continuare, au subliniat că instanţa de apel nu a răspuns deloc criticilor cu care au învestit-o prin memoriul de apel şi nu a analizat riguros probele administrate în cauză.

Autorii recursului au mai susţinut că instanţa de apel nu a procedat la o evaluare concretă şi proprie a prejudiciului.

După ce au criticat modul în care instanţa de apel a evaluat probatoriul administrat în cauză, autorii căii de atac au subliniat că suma acordată de prima instanţă este insuficientă pentru asigurarea unui trai decent.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că decizia instanţei de apel este pronunţată cu încălcarea art. 1385 alin. (1) din C. civ., care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului.

Astfel, au arătat că textul de lege evocat instituie obligativitatea acordării daunelor morale, în caz de deces şi vătămări corporale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Din această perspectivă, au subliniat că instanţa de apel a încălcat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, având în vedere că România este stat semnatar al Convenţiei C.E.D.O. În acest sens, au menţionat decizia pronunţată în cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit în care s-a statuat că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.

Autorii recursului au învederat că despăgubirile trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensaţii pentru suferinţele cauzate, ceea ce, în speţă, nu transpare din cuantumul daunelor acordate.

Sub aspectul cuantumului daunelor morale, aceştia au arătat că trebuie avute în vedere gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii şi valoarea protejată, respectiv dreptul la viaţă şi integritate fizică al persoanei.

Au mai susţinut că, la stabilirea cuantumului daunelor morale, trebuie avute în vedere şi principiile echităţii şi proporţionalităţii daunei suferite cu despăgubirea acordată, iar în speţă, curtea nu s-a raportat la aceste principii când a stabilit cuantumul despăgubirilor morale.

Prin notele depuse la dosar, recurenţii şi-au exprimat acordul ca recursul, în eventualitatea în care s-ar aprecia că este admisibil în principiu, să fie soluţionat de completul de filtru, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-intervenient la 20 noiembrie 2018, conform procesului-verbal de înmânare aflat la fila x, iar intimatei-pârâte la 23 noiembrie 2018, aşa cum atestă dovada de înmânare de la dosarul de recurs.

La 27 decembrie 2018, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, întrucât criticile dezvoltate de recurenţi nu se încadrează în cazurile de casare indicate şi, în subsidiar, ca nefondat.

La 11 ianuarie 2019, întâmpinarea a fost comunicată recurenţilor, conform dovezilor de înmânare aflate la dosar, iar aceştia, la 21 ianuarie 2019, au depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care au combătut susţinerile intimate-pârâte.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, încadrat de recurenţi în dispoziţiile punctului 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă reţine că susţinerile recurenţilor, potrivit cărora decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, au fost făcute pro causa, în contextul în care au fost făcute generic, fără ca recurenţii să indice, în concret, care anume aspecte sunt nemotivate.

În realitate, argumentele invocate de către recurenţii-reclamanţi în cererea de recurs constituie nemulţumiri ale acestora referitoare la modul în care Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat pe fond cauza şi vizează, exclusiv, aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate, care exced controlului instanţei de recurs.

Este relevant, în acest sens, faptul că, în cadrul recursului formulat, recurenţii-reclamanţi critică maniera în care instanţa de apel a statuat asupra elementelor de fapt deduse judecăţii, în raport cu probele administrate în cauză, şi în care a apreciat asupra cuantumului daunelor morale, solicitând instanţei de recurs să facă o apreciere corectă, din punctul de vedere al recurenţilor, a ceea ce au pierdut reclamanţii pe plan fizic, social şi familial din ceea ce ar însemna o viaţă normală, liniştită şi fericită pentru aceştia.

Totodată, se reţine şi că, în majoritate, aceste susţineri au fost invocate şi prin motivele de apel şi răspunsul la întâmpinare, fiind deja analizate de instanţa de apel în cadrul deciziei recurate.

Or stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probelor reprezintă atributul instanţelor devolutive, prin recurs urmărindu-se doar asigurarea conformităţii hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Faţă de dezvoltarea criticilor formulate de recurenţi şi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa supremă reţine că acestea vizează exclusiv aspecte de fapt şi de interpretare a probelor administrate, deci, de eventuală netemeinicie a hotărârilor instanţelor de fond, iar nu de nelegalitate a deciziei recurate, aşa cum impune reglementarea actuală a căii extraordinare de atac a recursului.

Înalta Curte reţine că indicarea dispoziţiilor art. 1385 alin. (1) din C. civ., care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului şi a art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost făcută strict formal, fără ca recurenţii să precizeze în concret în ce anume constă încălcarea textelor evocate ci cantonându-se în a-şi prezenta nemulţumirea faţă de cuantumul prejudiciului avut în vedere de instanţă.

Ori, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate.

În consecinţă, reţinând că în speţă nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează a admite excepţia invocată de intimata-pârâtă şi a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac formulate de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1315A din 21 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă C. S.A.

Anulează recursul de declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1315A din 21 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2020.