Inadmissibility of recourse against cassation decision: Finality of judgments and exclusivity of statutory remedies

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 18 ianuarie 2018 pe rolul Judecătoriei Beiuş, sub nr. x/2018, reclamanţii A. si B., în contradictoriu cu intimatele C. şi D. S.a.R.L. a formulat opoziţie la cesiunea de creanţe din 7 decembrie 2017, prin care D. S.a.R.L. în calitate de cedent a cesionat creanţa de 12.551,37 euro, în temeiul contractului de credit nr. x 1790/151106 din 27.11.2006 şi creanţa în suma de 49.536,53 Ron, în temeiul contractului de credit nr. x/19.03.2007, creanţa de 12.004,13 euro, în temeiul contractului de credit nr. x 1786/151106 din 29.11.2006 încheiat cu E. către cesionarul C., solicitând anularea acestei cesiuni de creanţe ca nelegală.

Prin sentinţa civilă nr. 992/2018 din 19 noiembrie 2018 a Judecătoriei Beiuş s-a admis excepţia lipsei de interes al reclamanţilor A. şi B. cu privire la capătul de cerere referitor la anularea contractului de cesiune încheiat între E. şi D. S.a.R.L./C., invocată de intimatele C. şi D. S.a.R.L., ambele cu domiciliul procesual ales la F. S.R.L.; s-a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu intimatele C. şi D. S.a.R.L., ca neîntemeiată; s-a luat act că intimatele nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei Judecătoriei Beiuş au declarat apel reclamanţii A. şi B., solicitând modificarea acesteia, admiterea cererii de chemare în judecată şi anularea cesiunii de creanţă.

Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 248/LP/2019-A din 2 aprilie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanţii A. şi B., în contradictoriu cu intimatele C. şi D. S.a.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 992/19.11.2018 a Judecătoriei Beiuş, care a fost păstrată în totalitate, fără cheltuieli de judecată.

Reclamanţi A. şi B. au declarat recurs împotriva deciziei tribunalului, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii şi anulării cesiunii de creanţe ca nelegală. De asemenea, au solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 214/C/2019-R din 15 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a admis recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B., în contradictoriu cu intimatele D. S.a.R.L. şi C., cu sediul la F. S.R.L. împotriva deciziei nr. 248/LP/A din 2 aprilie 2019 a Tribunalului Bihor, care a fost casată în totalitate şi, rejudecând apelul:

S-a admis apelul declarat de apelanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 992/19.11.2018 a Judecătoriei Beiuş, care a fost schimbată, în parte, în sensul că:

S-a respins excepţia lipsei de interes a reclamanţilor A. şi B. cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea contractelor de cesiune de creanţă.

S-a respins ca nefondat capătul de cerere formulat de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. şi D. S.a.R.L. având ca obiect anularea contractelor de cesiune de creanţe.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate, fără cheltuieli de judecată.

La data de 6 decembrie 2019 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 214/C/2019-R din 15 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii, urmând să se dispună anularea cesiunii de creanţe ca nelegală. Totodată, au cerut obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Critica adusă deciziei nr. 214/C/2019-R din 15 octombrie 2019 a Curţii de Apel Oradea vizează faptul că s-a respins acţiunea ca inadmisibilă pe motiv că reclamanţii nu au invocat nulitatea cesiunii de creanţă, iar restul criticilor trebuiau să fie analizate în cadrul contestaţiei la executare.

S-a arătat că instanţa de fond, interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Recurenţii consideră că au fost aplicate greşit normele de drept material, deoarece instanţa de apel trebuia să se pronunţe asupra unui capăt de acţiune important din apel, respectiv constatarea caracterului abuziv şi nulităţii cesiunii (nu al titlului executoriu), prin care creanţa recurentului faţă de E. a fost cesionată către D. S.a.R.L./C..

Printr-o altă critică de nelegalitate recurenţii au invocat faptul că este greşită aprecierea instanţei de apel în sensul că recurenţii nu ar avea dreptul la contestarea cesiunii de creanţe, deşi dispoziţiile legale arată contrariul.

Intimatele-pârâte C. şi D. S.a.R.L. au transmis la dosar întâmpinare la acţiunea formulată de recurenţii-contestatori A. şi B. împotriva hotărârii civile din data de 2 aprilie 2019, pronunţate de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/2018.

Aşa cum a fost formulată, întâmpinarea depusă de intimatele-pârâte vizează recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei nr. 248/LP/A din 2 aprilie 2019 a Tribunalului Bihor, iar nu decizia ce formează obiectul recursului de faţă.

Prin această întâmpinare s-au invocat excepţia tardivităţii formulării recursului, excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi excepţia netimbrării acţiunii.

În finalul întâmpinării, intimatele-pârâte au susţinut că recursul este nefondat, cu atât mai mult cu cât recurenţii nu invocă şi nu probează în niciun fel nelegalitatea actelor de executare, astfel încât se impune să fie păstrată hotărârea instanţei de fond.

Recurenţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea apărărilor intimatelor ca nefondate.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 aprilie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile au depus la dosar puncte de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Prezenta cale extraordinară de atac are ca obiect decizia nr. 214/C/2019-R din 15 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, prin care a fost admis recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei nr. 248/LP/A din 2 aprilie 2019 a Tribunalului Bihor.

Potrivit art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., "Sunt hotărâri definitive: 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol "Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Prin urmare, decizia care formează obiectul prezentului recurs, fiind pronunţată în soluţionarea unui recurs, are caracter definitiv de la pronunţare, în sensul dispoziţiilor legale anterior evocate.

Se mai reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că acestea se pot exercita în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 214/C/2019-R din 15 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 214/C/2019-R din 15 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2020.