Inadmissibility of annulment appeal against filter panel cassation decision exempt from ordinary review under Art. 493(5) CCP

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra contestaţiei în anulare, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 23 februarie 2016 pe rolul Judecătoriei Iaşi, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., prin lichidator judiciar Societatea Civilă de Practicieni C. I.P.U.R.L., solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul situat în Iaşi, str. x, compus din teren în suprafaţă de 560,36 mp şi construcţie în suprafaţă de 169,74 mp, adjudecat de reclamantă prin procesul-verbal de licitaţie şi adjudecare nr. x din 10 septembrie 2012, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 118 şi art. 120 din Legea nr. 85/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 7989 din 28 iunie 2016, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă -contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, la 5 august 2016.

Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 95/2017 din 19 ianuarie 2017, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., prin lichidator judiciar Societatea Civilă de Practicieni C. I.P.U.R.L.

3. Reclamanta a declarat apel împotriva sentinţei primei instanţe, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 641/2018 din 21 septembrie 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins ca nefondat apelul promovat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 95/2017 din 19 ianuarie 2017 a Tribunalului Iaşi.

4. Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, arătând că este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat casarea deciziei pronunţate în calea de atac a apelului şi a sentinţei instanţei de fond, precum şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.A., prin lichidator D. I.P.U.R.L., a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Municipiul Iaşi a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul intimatei-pârâte, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Prin decizia nr. 613 din 10 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a anulat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 641/2018 din 21 septembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia Civilă şi s-a respins ca rămasă fără interes cererea de intervenţie accesorie formulată de Municipiul Iaşi.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa supremă a reţinut că în raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a consemnat că recurenta-reclamantă are obligaţia de a achita diferenţa de taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.548,5 RON şi că reprezintă o înştiinţare cu privire la obligaţia de plată a taxei comunicarea raportului către această parte.

S-a arătat că raportul a fost comunicat părţilor la data de 2 decembrie 2019 .

Ca atare, Înalta Curte a constatat că recurenta-reclamantă a fost înştiinţată cu privire la obligaţia de a depune la dosar dovada achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.548,5 RON.

Având în vedere că recurenta-reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune dovada achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru, datorată conform art. 3 alin. (2) lit. c) şi art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, instanţa învestită cu soluţionarea recursului a ajuns la concluzia că devine incidentă sancţiunea nulităţii, prevăzută de art. 486 alin. (3) teza I din C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 486 alin. (3) teza I, raportat la art. 493 alin. (5) teza I din C. proc. civ., Înalta Curte a anulat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei instanţei de apel.

Înalta Curte a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de Municipiul Iaşi în interesul intimatei-pârâte S.C. B. S.A., prin lichidator D. I.P.U.R.L. ca rămasă fără interes, avându-se în vedere că partea în favoarea căreia a fost formulată această cerere a obţinut câştig de cauză, ca urmare a anulării recursului declarat de recurenta-reclamantă.

5. Împotriva deciziei nr. 613 din 10 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a formulat contestaţie în anulare S.C. A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 şi pct. 2 C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei contestate şi soluţionarea căii de atac a recursului, prin continuarea procedurii scrise.

În motivare, contestatoarea a arătat că la 18 ianuarie 2019 s-a comunicat, la sediul procesual ales, adresa de regularizare emisă de către instanţa de recurs, prin care i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 100 RON şi să precizeze dacă îşi exprimă acordul ca, în măsura în care recursul este declarat admisibil în principiu, să fie soluţionat de completul de filtru, astfel cum acesta era reglementat prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ.

S-a arătat faptul că prin adresa comunicată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 15 februarie 2019, data poştei, recurenta-reclamantă a făcut precizarea expresă că nu îşi exprimă acordul ca recursul promovat să fie soluţionat de către completul de filtru, adresă la care s-a ataşat dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 100 RON.

Faţă de această manifestare expresă de voinţă a recurentei, s-a solicitat să se constate că menţinerea soluţionării căii de atac, în cadrul procedurii de filtrare a recursului, este de natură să încalce principiul dreptului de dispoziţie al părţilor, reglementat de art. 9 din C. proc. civ.

Suplimentar, contestatoarea a susţinut că la data pronunţării deciziei recurate art. 493 din C. proc. civ. era abrogat prin art. I, pct. 56 din Legea nr. 310/2018.

Or, în aceste circumstanţe, nu se mai putea reţine în cauză că raportul întocmit de către magistratul asistent are valoarea juridică a unei noi adrese de regularizare comunicate recurentei.

Contestatoarea a apreciat că este în discuţie un act procedural, întocmit în temeiul unei dispoziţii legale, care nu mai producea efecte juridice, astfel încât faţă de calea de atac, soluţia instanţei de recurs apare ca fiind rezultatul unei erori materiale.

6. Examinând excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocată din oficiu, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Obiectul contestaţiei în anulare este reglementat diferit, în funcţie de motivele pentru care se poate exercita această cale extraordinară de atac.

Potrivit alin. (1) al art. 503 C. proc. civ., pentru motivul legal de neregularitate a procedurii de citare, hotărârile susceptibile de a fi atacate cu contestaţie în anulare sunt toate hotărârile definitive ale instanţei de recurs.

Alin. (2) şi (3) ale art. 503 C. proc. civ. reglementează o altă serie de motive pentru care se poate exercita calea de atac a contestaţiei în anulare, dar care privesc exclusiv hotărârile instanţelor de recurs şi hotărârile instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Conform dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Aşadar, având în vedere că prezenta contestaţie în anulare a fost formulată împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu este supusă niciunei căi de atac, decizia a cărei retractare se solicită, respectiv decizia nr. 613 din 10 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, care a fost pronunţată în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte constată inadmisibilitatea căii de atac exercitate de contestatoarea S.C. A. S.R.L. pentru neîndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituţie şi de art. 457 din C. proc. civ., precum şi a principiului unicităţii căii de atac prevăzut de art. 460 din acelaşi cod.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte, în considerarea dispoziţiilor art. 508 alin. (1) C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 613 din 10 martie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 613 din 10 martie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2020.