Railway lease debt dispute; forfeited appeal despite constitutional unconstitutionality of prior restrictive interpretation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's request for reinstatement within the time limit and rejected the appeal as late, leaving the appellate court's decision in force, which had partially admitted the claimant's action against an unpaid debt and late penalties under a railway industrial exploitation lease. The dispute centered on whether a prior Constitutional Court decision declaring unconstitutional the interpretation of the Civil Procedure Code's appeal restrictions by the High Court constituted a duly justified impediment under Article 186, allowing the defendant to file an appeal of record approximately nine months after the initial notification of the contested judgment. The court held that legal uncertainty regarding the admissibility of the appeal, even amidst conflicting constitutional and supreme court rulings, did not constitute an "exceptional circumstance" or a true impediment justifying reinstatement, as the party failed to meet the strict procedural deadline of thirty days for filing the appeal, resulting in forfeiture of the right to appeal pursuant to Article 185 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 27 din C. proc. civ, art. 485 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 186 din C. proc. civ, art. 483 alin. (2) din C. proc. civ, art. 186 C. proc. civ; Railway lease debt dispute; forfeited appeal despite constitutional unconstitutionality of prior restrictive interpretation: Recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a solicitat admiterea recursului şi casarea în totalitate a deciziei atacate, apreciind că sunt incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.. De asemenea, a cerut obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020
Prin cererea înregistrată la data de 29 aprilie 2016 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 201.559 RON, reprezentând debit restant conform contractului de exploatare şi locaţiune linie ferată industrială nr. 1180/300/2013, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,01% pe zi de întârziere, începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 968/C din 30 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de pârâta S.C. B. S.R.L. şi s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.
Reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel împotriva sentinţei Tribunalului Braşov, solicitând schimbarea acesteia, în sensul obligării pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata debitului restant, rezultat din executarea contractului de exploatare nr. x/2013, precum şi la plata penalităţilor de întârziere.
Prin decizia civilă nr. 442/Ap din 17 aprilie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă s-a admis, în parte, apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 968/C/30.12.2016, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care a fost schimbată, în parte, în sensul că:
S-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. şi, în consecinţă:
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 189.986,19 RON, aferentă unor facturi neachitate, suma de 325.057,72 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate de la scadenţa facturilor şi până la 02.04.2018 şi în continuare până la data plăţii efective, precum şi suma de 20.124,8 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. S-au respins restul pretenţiilor şi s-au menţinut celelalte dispoziţii.
Prin decizia civilă nr. 842/Ap din 22 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins cererea de îndreptare eroare materială şi de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 442 din 17 aprilie 2018 a Curţii de Apel Braşov, formulată de către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L.
Împotriva deciziei civile nr. 442/Ap din 17 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2016, la data de 4 februarie 2019, a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2019, la 15 februarie 2019.
În temeiul art. 186 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ. recurenta-pârâtă a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului, arătând că la data de 18 decembrie 2018 Curtea Constituţională a pronunţat decizia nr. 874, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 2 din 03.01.2019, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 27 din C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale.
S-a arătat că această decizie a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial al României la 3 ianuarie 2019, dată la care a intrat în vigoare.
Având în vedere că instanţa de apel a reţinut că nu este deschisă calea de atac a recursului, însă prin decizia nr. 874/2018 a Curţii Constituţionale s-a statuat, în mod imperativ, că se poate exercita această cale de atac, recurenta-pârâtă a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a solicitat admiterea recursului şi casarea în totalitate a deciziei atacate, apreciind că sunt incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.. De asemenea, a cerut obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.
Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se constate tardivitatea căii de atac a recursului. Totodată, a invocat nulitatea recursului, avându-se în vedere că argumentele expuse de recurentă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.. În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din 5 decembrie 2019 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune un punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.
Părţile au depus la dosar punct de vedere la raport.
Prin încheierea din 2 aprilie 2020 s-a admis, în principiu, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 442/Ap din 17 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016 şi s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. (6) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Prin rezoluţia din 21 mai 2020 s-a dispus repunerea cauzei pe rol şi s-a fixat termen la 1 octombrie 2020, cu citarea părţilor.
Examinând cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurenta-pârâtă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 186 din C. proc. civ.:
"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen".
Din analiza prevederilor legale enunţate reiese că, pentru a beneficia de repunerea în termen, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii: partea să nu fi respectat un termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate, dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-şi exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze cererea de repunere în termen în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării şi, totodată, să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termenul prevăzut pentru exercitarea căii de atac, respectiv 30 de zile de la încetarea împiedicării.
Înalta Curte constată că motivele invocate de către recurentă în cadrul cererii formulate nu constituie motive temeinic justificate, aşa cum prevede legiuitorul, care să conducă la repunerea acesteia în termenul de declarare a recursului.
Astfel, trebuie menţionat că prin decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională, astfel încât, în condiţiile prorogării aplicării, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., s-a statuat că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate după publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României (20.07.2017), în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
Ulterior, prin decizia nr. 52/18.06.2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609/17.07.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a decis că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)".
În acest context juridic, a fost pronunţată, la 17 aprilie 2018, decizia atacată cu recurs în prezenta cauză, hotărâre ce a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 23 aprilie 2018.
Prin considerentele deciziei nr. 454 din 4 iulie 2018, Curtea Constituţională a României a reţinut, în esenţă, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa să se pronunţe în legătură cu efectele deciziei Curţii Constituţionale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curţii Constituţionale şi că sub aspectul efectelor deciziei nr. 369/30.05.2017, indiferent de data introducerii cererii formulate sub imperiul noului C. proc. civ., hotărârea judecătorească privind cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv devine susceptibilă de recurs, dacă a fost pronunţată după publicarea deciziei Curţii Constituţionale.
Statuările diferite din cuprinsul deciziilor anterior menţionate au fost de natură a crea o situaţie incertă în ceea ce priveşte efectul concret al deciziei nr. 369/2017, astfel că la data de 18 decembrie 2018 Curtea Constituţională a României a pronunţat decizia nr. 874, prin care a constatat că dispoziţiile art. 27 din C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale.
În nenumărate alte cauze, circumscrise aceluiaşi context juridic, părţile interesate şi-au conservat dreptul la formularea căii de atac şi au dat dovadă de diligenţă, declarând recurs împotriva hotărârilor pronunţate în apel, chiar şi în situaţia în care o asemenea cale de atac era prohibită (fie prin dispozitivul hotărârii atacate, fie prin interpretarea conferită de decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în privinţa deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României), respectivele părţi formulând, ulterior introducerii căii de atac, apărări şi excepţii procesuale sub acest aspect, inclusiv excepţii de neconstituţionalitate, în sprijinul declarării recursului ca fiind admisibil.
Împrejurările descrise de recurentă nu se circumscriu unor "motive temeinic justificate", de tipul celor avute în vedere de textul art. 186 C. proc. civ., deoarece ele nu constituie o veritabilă împiedicare de la formularea unei căi de atac, recurenta având obligaţia de a manifesta un comportament procesual activ şi diligent în ceea ce priveşte exercitarea căii de atac a recursului.
În plus, este de reţinut că în jurisprudenţă s-a apreciat existenţa unor motive temeinice care să justifice admiterea unei cereri de repunere în termen, doar restrictiv, în ipoteza existenţei unor situaţii de fapt excepţionale, cum ar fi de exemplu: îmbolnăvirea părţii, spitalizarea acesteia, închiderea intempestivă a singurului oficiu poştal din localitate în ultima zi a termenului, cutremur, inundaţie, etc.
Însă împrejurarea relevată de recurenta din prezenta cauză în sensul că instanţa de apel a stabilit că nu are deschisă calea de atac a recursului şi că abia prin decizia nr. 874/2018 a Curţii Constituţionale, publicată la data de 3 ianuarie 2019 în Monitorul Oficial al României, s-a tranşat această problemă, nu poate fi considerată o împiedicare a părţii în exercitarea căii de atac a recursului.
Faţă de cele arătate, cererea de repunere în termenul de declarare a recursului va fi respinsă.
Ca atare, Înalta Curte va examina, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia tardivităţii declarării prezentei căi extraordinare de atac şi va respinge ca tardiv recursul formulat în cauză pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 485 alin. (1) din C. proc. civ. stabilesc că termenul de recurs "este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".
Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
În speţă, se constată că decizia pronunţată de instanţa de apel a fost comunicată recurentei-pârâte S.C. B. S.R.L. la 23 aprilie 2018, iar cererea de recurs transmisă prin poştă, la 4 februarie 2019 (aşa cum rezultă din data plicului, aflat la dosarul de recurs nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), a fost depusă peste termenul de 30 de zile defipt de lege.
Prin raportare la aceste texte legale, cum recurenta-pârâtă a transmis cererea de recurs, la 4 februarie 2019, recursul a fost declarat şi motivat cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege, astfel că devin incidente dispoziţiile art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., care sancţionează cu decăderea căile de atac exercitate cu nerespectarea termenelor legale, consecinţa fiind aceea a pierderii de către recurenta-pârâtă a dreptului de a-i fi examinate pe fond motivele invocate prin cererea de recurs.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. şi, pe cale de consecinţă, va respinge ca tardiv recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 442/Ap din 17 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2016.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2020.