Revizuire for violation of res judicata between non-identical parties in pension group valuation

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 9 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia I civilă, sub nr. x/2017, contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimatele CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII NEAMŢ şi CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE pentru ca, în contradictoriu cu acestea şi pe baza probelor administrate, să se dispună anularea deciziei nr. 44566 din 12.09.2017 emisă de intimată şi eliberarea unei noi decizii de pensionare cu valorificarea grupei de muncă superioare, astfel cum a fost constatată prin sentinţa civilă nr. 973/C/02.07.2014 pronunţată de Tribunalul Neamţ. Totodată, s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 17 din 11 ianuarie 2018, a admis contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 44566 din 12.09.2017, emisă de intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII NEAMŢ, în contradictoriu şi cu CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE BUCUREŞTI şi, în consecinţă:

S-a anulat decizia contestată, iar intimata a fost obligată să emită o nouă decizie asupra cererii de pensionare formulate de contestatoare la data de 7 iulie 2017, cu valorificarea perioadei 01.10.1980-01.05.1995 ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă, astfel cum s-a constatat prin sentinţa civilă nr. 973/C/02.07.2014, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. x/2014, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au formulat apel pârâtele CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE şi CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII NEAMŢ, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia nr. 40/2019 din 21 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis apelul promovat de apelantele-pârâte CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE şi CASA TERITORIALĂ DE PENSII NEAMŢ împotriva sentinţei civile nr. 17/11.01.2018 a Tribunalului Neamţ, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A.; s-a schimbat, în tot, sentinţa apelată, în sensul că s-a respins acţiunea ca nefondată.

Revizuenta A. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 40/2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe, sub nr. x/2019, la data de 11 februarie 2019.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat că instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-a cerut.

Astfel, a menţionat că litigiul dedus judecăţii are ca obiect contestaţie împotriva deciziei de pensionare şi a pornit de la împrejurarea că intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII NEAMŢ nu a valorificat perioada lucrată în grupa superioară de muncă, deşi, s-a pronunţat o hotărâre judecătorească în acest sens.

Mai exact, a susţinut că intimata a solicitat, în completarea acestei hotărâri, o adeverinţă emisă de angajator, iar instanţa de apel, reanalizând ceea ce s-a stabilit prin hotărâre judecătorească, a procedat la o nouă judecată a cauzei.

Revizuenta a apreciat că nu au fost respectate deciziile nr. 2/2016 şi nr. 9/2016, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii.

În acest sens, a precizat că interpretarea dată de instanţa de apel, potrivit căreia hotărârea pronunţată în acţiunea privind constatarea lucrului în grupa superioară de muncă nu ar fi opozabilă caselor de pensii, lasă fără conţinut deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie menţionate anterior, întrucât într-o astfel de interpretare toate acţiunile, indiferent dacă există sau nu documente ar trebui să fie soluţionate în contradictoriu cu casele de pensii, ceea ce nu poate fi primit.

Cu privire la incidenţa motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta a arătat că instanţa de apel a încălcat puterea de lucru judecat, respectiv a nesocotit cele reţinute în cuprinsul sentinţei civile nr. 973/C din 2 iulie 2014 a Tribunalului Neamţ, care este definitivă.

Prin decizia nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins cererea de revizuire, formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 40 din 21.01.2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatele CASA TERITORIALĂ DE PENSII NEAMŢ şi CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE, ca nefondată.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de revizuire, Curtea de Apel Bacău a reţinut că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la încălcarea autorităţii de lucru judecat, care nu se identifică cu puterea de lucru judecat.

Astfel, s-a arătat că în dosarul nr. x/2014 au figurat ca părţi reclamanta A. şi pârâta S.C. B. S.A., iar obiectul litigiului a fost acţiune în constatare.

Curtea a constatat că în dosarul nr. x/2017 (în legătură cu care s-a formulat cererea de revizuire) au figurat ca părţi contestatoarea A. şi pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII NEAMŢ, iar obiectul litigiului a fost anulare decizie de pensionare - asigurări sociale.

Prin urmare, s-a concluzionat în sensul că nu se poate reţine îndeplinirea condiţiei ca, prin hotărârile potrivnice invocate, să se fi încălcat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

La data de 23 mai 2019 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Recurenta consideră că sunt incidente motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, a susţinut că instanţa de apel a încălcat puterea de lucru judecat, în sensul că nu a ţinut cont de cele statuate, în mod definitiv, prin sentinţa civilă nr. 973/C/02.07.2014 a Tribunalului Neamţ.

A arătat că prin această sentinţă s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, că a lucrat în grupa superioară de muncă, astfel încât instanţa care a pronunţat cea de-a doua hotărâre nu trebuia să nesocotească acest aspect.

Chiar dacă instanţa de apel face referire la relativitatea efectelor sentinţei civile şi la opozabilitatea sa faţă de terţii care n-au fost atraşi în judecată (în speţă, prima sentinţă a fost pronunţată în contradictoriu cu angajatorul, aşa cum s-a statuat prin deciziile nr. 2/2016 şi nr. 9/2016 ale instanţei supreme, iar judecata ulterioară s-a făcut în contradictoriu cu CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII NEAMŢ şi CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE), această instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora cei care nu au fost parte în proces pot face dovada contrară situaţiei reţinute prin hotărârea definitivă.

Recurenta a precizat că instanţa nu a observat un aspect deosebit de important, respectiv împrejurarea că niciuna dintre apelante nu a contestat dreptul său, dobândit prin sentinţa civilă nr. 973/C/02.07.2014 şi, mai mult, au declarat expres că acea sentinţă le este opozabilă.

Consideră că nu este suficient să se invoce inopozabilitatea hotărârii, ci trebuie făcută dovada contrară.

Or, apelantele nu au produs niciun fel de dovezi în sens contrar, instanţa de apel administrând, din oficiu, probe pentru a "clarifica" un aspect ce nu a fost solicitat de niciuna dintre părţi.

În continuare, recurenta-revizuentă a susţinut că au fost eludate prevederile legale şi deciziile date de instanţa supremă, deoarece instanţa de apel a procedat la o nouă analiză a dreptului său, intrat în puterea lucrului judecat, prevalându-se de dispoziţiile art. 435 C. proc. civ., în condiţiile în care niciuna dintre părţile litigiului nu le-a invocat.

Referindu-se la "proba contrară" reglementată de dispoziţiile legale menţionate anterior, recurenta a relevat faptul că instanţa de apel, deşi a dispus, din oficiu, administrarea de probe, acestea sunt identice cu cele administrate în dosarul nr. x/2014, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 973/C/02.07.2014, ceea ce înseamnă că s-a trecut, în mod nepermis, peste puterea lucrului judecat, doar pentru a reanaliza probele administrate în litigiul pe care l-a purtat cu angajatorul.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-revizuentă a invocat faptul că instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Astfel, a menţionat că litigiul dedus judecăţii (având ca obiect contestaţie împotriva deciziei de pensionare) a pornit de la împrejurarea că intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII NEAMŢ nu a valorificat o perioadă lucrată în grupa superioară de muncă, solicitând în "completarea" unei hotărâri judecătoreşti o adeverinţă eliberată de fostul angajator, fără să conteste dreptul câştigat prin hotărârea definitivă.

Mai exact, recurenta a susţinut că partea adversă a arătat expres, atât prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, cât şi prin cererea de apel, că sentinţa civilă nr. 973/C/02.07.2014 îi este opozabilă, însă instanţa de apel a procedat la o nouă judecată asupra încadrării sale în grupa superioară de muncă, fără ca vreuna dintre părţi să solicite acest lucru.

Chestiunea dedusă judecăţii era aceea de a se stabili dacă pentru valorificarea grupei superioare de muncă, constatată printr-o sentinţă definitivă pronunţată în contradictoriu cu fostul angajator, este necesară şi o adeverinţă eliberată de acesta, astfel cum solicită CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII NEAMŢ.

În opinia recurentei, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 477 şi art. 478 din C. proc. civ., întrucât a reanalizat ceea ce s-a statuat deja printr-o hotărâre definitivă, fără ca vreuna dintre părţi să formuleze o solicitare în acest sens.

Or, procedând în această manieră, instanţa de apel nu a respectat deciziile nr. 2/2016 şi nr. 9/2016, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii, promovate pentru a se crea o practică unitară în aplicarea prevederilor Ordinului nr. 50/1990.

Recurenta-revizuentă apreciază că interpretarea dată de instanţa de apel, potrivit căreia hotărârea pronunţată în acţiunea privind constatarea lucrului în grupa superioară de muncă nu ar fi opozabilă caselor de pensii lasă fără conţinut deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la care a făcut referire, întrucât într-o astfel de interpretare toate acţiunile, indiferent dacă există sau nu documente ar trebui soluţionate în contradictoriu cu casele de pensii, ceea ce nu poate fi primit.

Pentru aceste argumente, revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a deciziei atacate, cu consecinţa respingerii apelului formulat de pârâte şi menţinerii sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

Intimatele CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE şi CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII NEAMŢ au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii referitoare la recursul declarat de revizuentă împotriva deciziei nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată în raport cu motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. De asemenea, au solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat împotriva aceleiaşi decizii, în ceea ce priveşte soluţia dată în raport cu motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la dată începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.

Părţile nu au depus la dosar punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 2 aprilie 2020 s-a admis, în principiu, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată în raport cu motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a prorogat discutarea excepţiei inadmisibilităţii referitoare la recursul declarat de către revizuentă împotriva aceleiaşi decizii, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată în raport cu motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. totodată, s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. (6) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Judecarea cauzei a fost reluată, stabilindu-se termen pentru dezbateri în şedinţă publică pentru termenul din 1 octombrie 2020.

La acest termen de judecată Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva deciziei nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., excepţie asupra căreia a reţinut următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României şi în art. 457 din C. proc. civ.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În cauză, recursul are ca obiect decizia nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, prin care a fost soluţionată cererea de revizuire formulată de revizuenta A., în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale.

Textul de lege anterior evocat cuprinde litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

Deopotrivă, art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. stabileşte că "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs".

În dosarul nr. x/2017 contestatoarea A. a dedus judecăţii un litigiu având ca obiect contestaţie împotriva deciziei de pensionare, care a fost soluţionat printr-o decizie definitivă, respectiv decizia nr. 40/2019 din 21 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Conform art. 513 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de revizuire se soluţionează potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată", iar alin. (5) al aceluiaşi articol prevede că "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".

Totodată, se cuvine menţionat faptul că art. 513 alin. (6) din acelaşi cod stipulează că recursul poate fi exercitat doar în situaţia în care revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice.

Faţă de cele arătate, se constată că recursul declarat împotriva deciziei nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

Analizând recursul declarat de revizuentă împotriva deciziei nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În prealabil, trebuie reamintit că instituirea acestei ipoteze legale, în care se poate anula o hotărâre a instanţei, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătoreşti, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior şi, în cazul efectului pozitiv, instanţa nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situaţii juridice. Atunci când este chemat să se pronunţe asupra unei chestiuni de drept, nici judecătorul nu poate să nu ţină seama de rezultatul trecut în puterea de lucru judecat, căci lucrul judecat îşi extinde efectele asupra lucrului de judecat.

În forma anterioară modificărilor aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, analiza soluţiilor pe care instanţa de revizuire le putea adopta, a impus concluzia că numai efectul negativ al autorităţii de lucru judecat putea fi valorificat, ca motiv de revizuire.

Aceasta pentru că, în măsura identificării triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între litigii, este justificată anularea ultimei hotărâri (care încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi), căci legea nu recunoaşte posibilitatea ca acelaşi litigiu să fie soluţionat de două ori; dispoziţiile art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Dacă s-ar afirma, ca temei al revizuirii, nesocotirea, în hotărârea atacată, a unor chestiuni litigioase dezlegate anterior, în cadrul altui proces, anularea ultimei hotărâri, nedublată de posibilitatea rejudecării, ar lăsa noul litigiu nesoluţionat.

Până la modificarea C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, o atare soluţie nu era reglementată.

De aceea, efectul pozitiv poate fi invocat, ca temei al revizuirii, numai în procesele pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 - ceea ce nu este cazul, în speţă, deoarece procesul a început la 9 octombrie 2017 -, întrucât în noua formă a codului, inaplicabilă însă, art. 513 alin. (4) a fost completat, oferind instanţei de revizuire posibilitatea de a "trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Aşadar, în cauza de faţă, revizuenta poate invoca doar autoritatea de lucru judecat, în manifestarea efectului ei negativ şi, astfel, trebuie verificată existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză; în aceste limite se va realiza controlul judiciar.

În consecinţă, Înalta Curte va analiza decizia ce formează obiectul recursului din perspectiva motivului de recurs ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, urmând să verifice dacă instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a respectat dispoziţiile legale care reglementează cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în calea de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătoreşti în cauză să fie pronunţate în dosare diferite; să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Condiţiile anterior menţionate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele ducând la respingerea cererii de revizuire.

În prezenta cauză, se constată că nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între cele două dosare, respectiv dosarul nr. x/2014 şi dosarul nr. x/2017, astfel cum, în mod corect, a statuat Curtea de Apel Bacău, motiv pentru care, alegaţiile recurentei privind nelegalitatea hotărârii pronunţate nu pot fi primite.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva deciziei nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă privind cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 374/2019 din 17 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2020.