Admissibility of extraordinary cancellation of appeal judgment susceptible to recourse

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată la 25 aprilie 2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea acesteia la plata integrală şi imediată a creanţei certe, lichide şi exigibile în cuantum total de 242.917,03 RON, reprezentând c/v beton asfaltic şi c/v servicii de închiriere, conform facturilor cu nr. x/24.09.2014 şi y/23.10.2014 (parţial); obligarea pârâtei la plata sumei de 27.311,58 RON, reprezentând dobânzi legale penalizatoare, datorate pentru întârzierea la plata debitului, calculate până la data de 31 decembrie 2015, conform facturii nr. x/31.03.2016, precum şi la plata acestora în continuare până la achitarea integrală a debitului; de asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 7357 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., aşa cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 242.917,03 RON, reprezentând contravaloare bunuri livrate şi servicii prestate, a sumei de 34.559,25 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare aferentă sumei de 242.917,03 RON, calculată de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data de 21 aprilie 2016, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, aferente sumei de 242.917,03 RON, calculate începând cu data de 22 aprilie 2016 şi până la data plăţii efective a debitului principal; totodată, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 7.855,06 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B. (C. civ..M.M.M.) S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1848 din 3 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 7357 din 21 noiembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.

Contestatoarea B. S.A. a formulat contestaţie în anulare împotriva acestei decizii, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2018, la data de 5 decembrie 2018.

În drept, calea extraordinară de atac în retractare a fost întemeiată formal pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., contestatoarea solicitând anularea deciziei civile nr. 1848/03.10.2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

La data de 19 decembrie 2018, conform plicului ataşat, contestatoarea B. S.A. a depus un act de procedură, prin care a arătat că temeiul de drept al contestaţiei în anulare este art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., afirmând, în motivare, sintetic, că instanţa a omis să cerceteze motivele apelului, inclusiv cele referitoare la faptul că intimata A. S.A. nu şi-a îndeplinit, potrivit probelor administrate, obligaţiile contractuale şi că au fost ignorate prevederile art. 1349 şi art. 1350 din C. civ. şi cele ale Legii nr. 10/1995.

UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA MAGLAVIT a formulat, la data de 7 februarie 2019, cerere de intervenţie accesorie în favoarea contestatoarei B. S.A. .

Cererea de intervenţie accesorie a fost comunicată părţilor iniţiale şi încuviinţată în principiu, în temeiul art. 508 alin. (1), coroborat cu art. 64 alin. (2) C. proc. civ., aşa cum rezultă din cele consemnate în practicaua deciziei.

Intimata A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a contestaţiei în anulare, întrucât motivele invocate nu se încadrează în cele reglementate de art. 503 din C. proc. civ.

La termenul de judecată din 15 februarie 2019 contestatoarea B. S.A. a depus la dosar un act de procedură denumit completare a cererii privind acţiunea în anularea deciziei civile nr. 1848 din 3 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, prin care a cerut să se dispună, în condiţiile admiterii contestaţiei în anulare, ca suma de 270.385,53 RON, virată în contul societăţii intimate, să fie returnată în contul contestatoarei, la care să se adauge penalităţile şi dobânzile penalizatoare calculate pe perioada cuprinsă între data virării (03.10.2018) şi data achitării acestei sume.

Prin decizia civilă nr. 259A/2019 din 15 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de contestatoarea B. (C. civ..M.M.M.) S.A. împotriva deciziei civile nr. 1848/03.10.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata A. S.A.; de asemenea, s-a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA MAGLAVIT.

În motivarea acestei soluţii, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Curtea a reamintit că obiectul contestaţiei în anulare îl constituie decizia civilă nr. 1848/03.10.2018, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 7357/21.11.2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, ale cărei dispoziţii au fost menţinute.

S-a arătat că motivarea contestaţiei în anulare a fost depusă la 3 decembrie 2018 (data poştei), cu respectarea termenului prevăzut de art. 506 alin. (2), coroborat cu art. 506 alin. (1) C. proc. civ., avându-se în vedere că decizia atacată a fost comunicată contestatoarei la 16 noiembrie 2018, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, iar termenul de 15 zile de la comunicare, calculat potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ., a expirat la 3 decembrie 2018.

În esenţă, criticile aduse deciziei contestate au vizat (i) pretinsa omisiune a instanţei de a valorifica, în sensul cerut de contestatoare, unele înscrisuri care atestă împrejurarea că intimata nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi că nu a fost recunoscută datoria, fiind încălcate mai multe dispoziţii legale apreciate ca fiind incidente; (ii) faptul că instanţa nu era competentă să judece cauza; (iii) pretinsa nelegală schimbare a membrilor completului de apel la ultimul termen de judecată; (iv) faptul că instanţa a dat mai mult decât s-a cerut.

Curtea a reţinut că nu este legal învestită cu susţinerile formulate de către contestatoare în cuprinsul actului de procedură depus prin poştă la data de 19 decembrie 2018, în sensul că instanţa a omis să cerceteze motivele apelului (fiind invocat cazul prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.) şi că au fost ignorate prevederile art. 1349 şi art. 1350 C. civ. şi cele ale Legii nr. 10/1995, chestiune care a fost pusă în discuţie la termenul de judecată din 15 februarie 2019.

Aceasta, deoarece respectivul act de procedură (ca, de altfel, şi cel depus la termenul din 15 februarie 2019, aşa cum chiar contestatoarea a recunoscut la acel termen) nu are semnificaţia unei motivări a contestaţiei în anulare, fiind incidentă sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 506 alin. (2) partea finală din C. proc. civ., câtă vreme a fost depus cu depăşirea termenului statornicit de art. 506 alin. (2), coroborat cu art. 506 alin. (1) C. proc. civ. (15 zile de la data comunicării hotărârii atacate), termen care, aşa cum s-a relevat anterior, a expirat la data de 3 decembrie 2018.

În subsidiar, Curtea a remarcat că nu se poate susţine cu temei că ar fi incident cazul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., atâta timp cât instanţa care a pronunţat decizia atacată a soluţionat singurul apel ce a fost promovat în dosarul nr. x/2016.

Prin urmare, s-a reţinut faptul că instanţa este învestită să soluţioneze în dosarul nr. x/2018, contestaţia în anulare declarată de contestatoarea B. (C. civ..M.M.M.) S.A. împotriva deciziei civile nr. 1848 din 3 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, care a fost întemeiată în drept, aşa cum reiese din partea finală a acesteia, pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziţii legale, în vigoare la data începerii procesului, "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

De asemenea, conform alin. (3) al art. 503 din C. proc. civ., "Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs".

Din coroborarea celor două norme anterior evocate rezultă că, în baza acestui temei legal (omisiunea cercetării unuia dintre motivele de casare), contestaţia în anulare specială poate fi promovată numai împotriva unor hotărâri date de instanţe de recurs.

În alţi termeni, Curtea a constatat că este inadmisibil a se ataca o decizie pronunţată de o instanţă de apel pe temeiul art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

În continuare, s-a reţinut că susţinerile contestatoarei, inserate în motivarea contestaţiei în anulare, în sensul că instanţa nu era competentă să judece cauza şi că s-a produs, în mod nelegal, schimbarea membrilor completului de apel la ultimul termen de judecată, ar putea fi considerate de natură a pune în discuţie incidenţa cazului reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.

Conform acestui text de lege, "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia".

Cu toate acestea, Curtea a subliniat faptul că decizia împotriva căreia s-a formulat contestaţie în anulare nu este nici hotărârea unei instanţe de recurs şi nici hotărârea unei instanţe de apel care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu recurs.

S-a arătat că decizia nr. 1848/03.10.2018 era supusă recursului, deoarece a fost pronunţată într-o pricină evaluabilă în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, după publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, astfel încât nu poate fi un argument în sensul invalidării concluziei antereferite împrejurarea că în dispozitivul deciziei sus-amintite s-a menţionat că aceasta este definitivă.

Distinct de argumentele evidenţiate anterior, Curtea a relevat faptul că pretinsa nelegală schimbare la ultimul termen de judecată a membrilor completului de apel care au pronunţat decizia atacată în speţă cu contestaţie în anulare ori necompetenţa instanţei este inadmisibil a fi invocată direct prin această cale extraordinară de atac de retractare.

Din analiza prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., rezultă că pentru a fi admisibilă contestaţia în anulare întemeiată pe aceste dispoziţii legale, este necesar ca (i) excepţia corespunzătoare (de necompetenţă ori de nelegală alcătuire a instanţei) să fi fost invocată în faţa instanţei care a pronunţat decizia atacată cu contestaţie în anulare, (ii) aceasta omiţând să se pronunţe asupra excepţiei.

Or, este evident că cele două condiţii de admisibilitate evidenţiate în paragraful precedent nu sunt îndeplinite în prezenta pricină.

S-a observat, pe de o parte, că pe tot parcursul procesului, contestatoarea B. S.A. nu a invocat excepţia de necompetenţă, iar, pe de altă parte, că aceeaşi parte, la ultimul termen de judecată (03.10.2018), deşi, a fost prezentă prin reprezentantul legal şi a constatat ex propriis sensibus schimbarea membrilor completului de apel, a omis să invoce excepţia nelegalei compuneri a completului, aşa cum rezultă din menţiunile făcute în cuprinsul practicalei deciziei nr. 1848/03.10.2018.

În plus, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că susţinerile contestatoarei, inserate în motivarea contestaţiei în anulare, referitoare la pretinsa omisiune a instanţei de a valorifica, în sensul cerut de parte, unele înscrisuri care atestă că intimata nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi că nu a fost recunoscută datoria, fiind încălcate o serie de prevederi legale apreciate incidente, nu se încadrează în niciuna dintre cazurile în care, potrivit art. 503 din C. proc. civ., se poate formula contestaţie în anulare.

Astfel, s-a reţinut că nu este permis ca, prin promovarea contestaţiei în anulare - cale extraordinară de atac, de retractare, îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, intrate în puterea lucrului judecat [cum este, în speţă, decizia nr. 1848/03.10.2018, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 teza finală din C. proc. civ., căci aceasta nu a fost atacată cu recurs, aşa cum a recunoscut explicit reprezentantul legal al contestatoarei la termenul din data de 15 februarie 2019]-, să se urmărească a se remedia pretinse greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare ori aplicare a unor dispoziţii legale.

Dacă aceasta ar fi fost intenţia legiuitorului, ar însemna să se deschidă părţilor calea apelului la apel, care să fie soluţionat de aceeaşi instanţă, sub motivul că s-ar fi stabilit eronat situaţia de fapt, ca rezultat a coroborării probelor administrate ori că s-ar fi aplicat greşit legea, ceea ce, în mod indubitabil, nu poate fi admis.

Altfel spus, reaprecierea probelor sau interpretarea unor dispoziţii legale, pretinse de contestatoare, constituie aspecte care exced motivelor de contestaţie în anulare prevăzute în cuprinsul art. 503 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin această cale extraordinară de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt şi de drept la care se referă litigiul.

Aceasta, căci, indubitabil, legea nu se referă la pretinse erori de fond în legătură cu aprecierea probelor şi cu modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt ori a interpretat prevederile legale aplicabile pricinii.

Aşa fiind, criticile de fond formulate de contestatoare la adresa soluţiei instanţei de apel şi a considerentelor deciziei acesteia nu se încadrează în vreunul dintre cazurile de contestaţie în anulare, nici chiar în acela reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., care face vorbire despre "eroare materială", ce semnifică greşeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării apelului.

Mai mult, Curtea a evidenţiat că nemulţumirea contestatoarei faţă de modul în care, prin decizia atacată, instanţa de apel a soluţionat calea ordinară de atac formulată nu o îndreptăţeşte pe aceasta să promoveze contestaţie în anulare.

O asemenea concluzie se impune, câtă vreme instanţa sesizată cu contestaţia în anulare nu este îndrituită să verifice corectitudinea argumentelor cu care instanţa de apel a analizat probele administrate în faza apelului şi a motivat soluţia dată şi, în funcţie de rezultatul acestei analize, să schimbe, eventual, hotărârea pronunţată în cauză, aşa cum solicită contestatoarea.

În fine, Curtea a constatat că nici aserţiunile contestatoarei, inserate în motivarea contestaţiei în anulare referitoare la faptul că instanţa a dat mai mult decât s-a cerut, nu se încadrează în vreunul dintre cazurile în care, potrivit art. 503 din C. proc. civ., se poate formula contestaţie în anulare.

Faţă de caracterul accesoriu al cererii de intervenţie voluntară accesorie formulate în sprijinul contestatoarei de către intervenienta UAT COMUNA MAGLAVIT, consacrat de art. 67 C. proc. civ., s-a respins această cerere incidentală.

Împotriva deciziei civile nr. 259A/2019 din 15 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a declarat recurs contestatoarea B. (C. civ..M.M.M.) S.A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 29 martie 2019.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Este absolut incorect ceea ce a reţinut instanţa de judecată referitor la plata parţială a facturii nr. x/23.10.2014, în sensul că prin această plată societatea recurentă din prezenta cauză ar fi recunoscut întregul debit.

A relevat faptul că au existat două contracte în formă simplificată (două comenzi) pentru care s-a întocmit o singură factură şi că s-a achitat prima comandă, care a corespuns tuturor cerinţelor de calitate şi cantitate, iar cea de-a doua comandă nu a fost onorată, întrucât constructorul nu a executat lucrarea corespunzător normelor de punere în operă a mixturilor asfaltice, aceasta fiind realizată pe timp de ploaie.

În toate fazele procesuale s-a învederat faptul că lucrările au prezentat încălcări flagrante de punere în operă faţă de Normele Naţionale, constructorul neputând justifica cantitatea de mixtură utilizată.

Acest aspect a fost confirmat şi de către C.N.A.D.R. prin expertiza realizată în cauză, reţinându-se că lipsesc documentele legale, respectiv avize de expediţie, fişe de cântar şi certificate de calitate pentru mixtura furnizată.

Prin toate documentele depuse în instanţă, s-a arătat faptul că achitarea obligaţiilor financiare pretinse de către reclamantă, respectiv a doua comandă, ar presupune că B. (C. civ..M.M.M.) S.A. şi-a însuşit lucrarea efectuată de A. S.A., lucru care este total inadmisibil.

Având în vedere faptul că s-au menţionat toate aceste lucruri încă de la începutul procesului şi s-au adus probe concludente în acest sens, recurenta-contestatoare apreciază că instanţa de judecată a ignorat efectul devolutiv al apelului.

În concret, recurenta a susţinut faptul că instanţa nu a ţinut cont de probele administrate în faza procesuală a apelului şi nu a efectuat o nouă judecată a fondului în fapt şi în drept, astfel cum prevede art. 476 din C. proc. civ.

S-a mai arătat că în cuprinsul deciziei civile nr. 1848/03.10.2018 completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului a reţinut că în măsura în care apelanta poate invoca executarea necorespunzătoare a prestaţiilor executate de către intimata A. S.A., aceasta are posibilitatea de a recurge la dispoziţiile legale aplicabile în materia garanţiilor stipulate pentru ipoteza răspunderii contractuale.

Un alt aspect important este acela că nu a fost respectat dreptul la apărare al contestatoarei, întrucât instanţa de judecată a respins cererea de amânare formulată şi nu a dispus comunicarea cererii de intervenţie.

Astfel, recurenta a învederat faptul că Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Maglavit a depus la dosar o cerere de intervenţie care nu i-a fost comunicată şi că a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a avea posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul acesteia, însă curtea de apel a refuzat să amâne judecarea cauzei pentru motivul că respectiva cerere de intervenţie a fost formulată în favoarea contestatoarei.

Recurenta-contestatoare consideră că avea dreptul legal de a lua cunoştinţă de toate actele depuse la dosar, într-un termen rezonabil, pentru a-şi putea pregăti strategia procesuală, indiferent dacă acele înscrisuri îi sunt favorabile sau nu.

A mai arătat că un alt aspect reţinut de instanţa de judecată este acela că nu ar fi fost legal învestită cu susţinerile contestatoarei expuse în cuprinsul actului de procedură depus la data de 19 decembrie 2018.

Referitor la acest document, recurenta a solicitat să se observe faptul că reprezintă o cerere de revizuire care nu are nicio legătură cu cauza şi, prin urmare, trebuia să formeze obiectul unui alt dosar.

Faptul că respectivul document a ajuns în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti se datorează unei erori a serviciului registratură.

Deşi, s-a menţionat acest lucru în şedinţă publică, instanţa de judecată nu a luat nicio măsură şi, mai mult decât atât, a înţeles să utilizeze acel document pentru a motiva o aşa-zisă tardivitate a apărării contestatoarei.

Curtea a reţinut acelaşi lucru şi cu privire la documentul depus prin serviciul registratură la data de 15 februarie 2019, care ar fi trebuit să ajungă tot la dosarul având ca obiect cererea de revizuire.

În ceea ce priveşte motivele pe care a înţeles să-şi întemeieze contestaţia în anulare ce a format obiectul dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, recurenta a susţinut că acestea au fost arătate în cuprinsul documentului depus în termen, la data de 3 decembrie 2018, astfel încât nu poate fi vorba despre tardivitate, aşa cum, în mod greşit, a reţinut instanţa de judecată.

Pentru toate aceste motive, recurenta-contestatoare a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei civile nr. 259A/2019 din 15 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în sensul admiterii contestaţiei în anulare, cu consecinţa de a se dispune rejudecarea dosarului nr. x/2016

În drept, au fost invocate motivele de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

La data de 8 mai 2019 intimata A. S.A. a depus la dosar întâmpinare, solicitând, în principal, anularea recursului, iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-contestatoare B. (C. civ..M.M.M.) S.A. a depus, la 6 iunie 2019, răspuns la întâmpinare, în cuprinsul căruia a formulat o cerere de suspendare a judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., solicitând să se dispună suspendarea judecării prezentului dosar până la soluţionarea recursului ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestatoarea a susţinut că în dosarul menţionat anterior a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului şi judecarea acestei căi de atac.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, formă aplicabilă în raport de prevederile art. 25 alin. (1) din acelaşi cod, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în complet de filtru, a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea din 2 aprilie 2020 s-a admis, în principiu, recursul declarat de contestatoarea B. (C. civ..M.M.M.) S.A., constatându-se suspendarea de plin drept a judecăţii, în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. (6) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Judecarea cauzei a fost reluată, stabilindu-se termen pentru dezbateri în şedinţă publică pentru termenul din 1 octombrie 2020.

Recursul declarat de contestatoare este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile subsumate de recurentă motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ. sunt susţinute de argumente care exprimă nemulţumirea acesteia faţă de soluţia pronunţată în faza procesuală a apelului, mai exact, sunt critici aduse deciziei civile nr. 1848 din 3 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Astfel, recurenta-contestatoare a susţinut faptul că instanţa a ignorat efectul devolutiv al apelului, nu a ţinut cont de probele administrate şi nu a efectuat o nouă judecată a fondului, aşa cum prevede art. 476 din C. proc. civ.

Întrucât recursul de faţă are ca obiect o decizie prin care s-a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea B. (C. civ..M.M.M.) S.A. împotriva deciziei civile nr. 1848/03.10.2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, examinarea acestor critici excede limitelor învestirii, examenul de legalitate în prezentul recurs fiind limitat exclusiv la verificarea modului în care Curtea de Apel Bucureşti a analizat admisibilitatea contestaţiei în anulare din perspectiva temeiului de drept invocat.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că nu poate fi vorba despre incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care poate fi invocat în situaţia în care hotârârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu alte cuvinte, nu se poate identifica vreo încălcare a dispoziţiilor de drept material în soluţionarea unei contestaţii în anulare, cu atât mai mult cu cât elementele privind inadmisibilitatea acestei căi extraordinare de atac în retractare sunt unele de drept procesual, iar nu de drept material.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conţinutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., conform cărora hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor, însă recurenta-contestatoare a înţeles să îl invoce doar formal.

De altfel, Înalta Curte constată că nu se poate reţine absenţa unei motivări care să susţină soluţia pronunţată şi nici vreo contradicţie între considerentele expuse în justificarea raţionamentului curţii de apel sau o motivare străină de natura cauzei, situaţie care exclude incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Nu este incident în cauză nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care cuprinde, cu excepţia regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

Astfel, instanţa supremă constată că este nefondată critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare al contestatoarei, în susţinerea căreia s-a invocat faptul că instanţa de judecată a respins cererea de amânare formulată şi nu a dispus comunicarea cererii de intervenţie.

În ceea ce priveşte conţinutul principiului dreptului la apărare, consacrat cu valoare constituţională în art. 24 din Constituţia României, acesta constă în posibilitatea recunoscută de lege părţilor litigante de a-şi angaja un apărător care să le asigure o apărare calificată, precum şi în posibilitatea acestora de a lua cunoştinţă de toate actele de la dosar, de a formula cereri, de a solicita probe, de a invoca excepţii, de a exercita căile legale de atac, precum şi în alte prerogative recunoscute de lege părţilor, în scopul susţinerii intereselor lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 222 alin. (1) din C. proc. civ. "amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei.

Textul de lege anterior evocat instituie în sarcina judecătorului facultatea, şi nu obligaţia de a încuviinţa o atare cerere, acesta fiind singurul în măsură de a aprecia asupra caracterului excepţional al motivelor invocate.

În speţă, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare a respectat aceste dispoziţii legale, întrucât a constatat că nu au fost invocate motive temeinice în susţinerea cererii de amânare.

Mai mult, s-a reţinut corect faptul că partea care a solicitat amânarea judecării cauzei a avut suficient timp la dispoziţie pentru a-şi angaja un avocat sau pentru a asigura participarea unui consilier juridic, iar caracterul urgent al judecării contestaţiei în anulare nu este condiţionat de plata creanţei stabilite prin hotărârea a cărei desfiinţare se cere pe această cale extraordinară de atac în retractare.

Referitor la împrejurarea că instanţa nu a dispus comunicarea cererii de intervenţie accesorie formulate de petenta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Maglavit, Înalta Curte constată că aceasta nu poate conduce la concluzia că s-a încălcat dreptul la apărare al contestatoarei.

Cu alte cuvinte, partea nu ar putea pretinde că a fost vătămată în vreun fel, atâta timp cât cererea de intervenţie a fost promovată în interesul său, cu scopul de a-i sprijini apărarea.

De altfel, nici nu avea cum să-i fie favorabilă o astfel de apărare în condiţiile în care demersul procesual al contestatoarei s-a dovedit a fi unul care nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.

În acest sens, se reţine că obiectul şi motivele contestaţiei în anulare sunt menţionate în cuprinsul art. 503 din C. proc. civ., care prevede că:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză;

(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs".

Prin urmare, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, în retractare, care poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale anterior evocate.

Deşi art. 503 alin. (2) din C. proc. civ. se referă în mod expres la hotărârile date în recurs, este de observat faptul că alin. (3) al aceluiaşi articol extinde obiectul contestaţiei în anulare şi la hotărârile date de instanţele de apel, care potrivit legii nu mai pot fi atacate cu recurs, cu excepţia cazului menţionat la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., respectiv atunci când instanţa a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen.

În prezenta cauză, se constată că decizia civilă nr. 1848 din 3 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, nu putea să formeze obiectul unei contestaţii în anulare, atâta timp cât nu este o hotărâre a unei instanţe de recurs şi nici nu se încadrează în categoria hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Împrejurarea că apelanta-pârâtă nu a înţeles să exercite calea de atac a recursului în termenul prevăzut de lege nu prezintă relevanţă din perspectiva admisibilităţii contestaţiei în anulare.

De asemenea, nu are relevanţă în cauză susţinerea recurentei-contestatoare, potrivit căreia motivele contestaţiei în anulare au fost invocate în cuprinsul documentului depus în termen la data de 3 decembrie 2018, întrucât, aşa cum s-a arătat, decizia instanţei de apel nu putea fi atacată pe calea contestaţiei în anulare.

Faţă de cele anterior expuse, se constată că este legală soluţia Curţii de Apel Bucureşti de respingere a contestaţiei în anulare ca inadmisibilă.

Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea B. (C. civ..M.M.M.) S.A. împotriva deciziei civile nr. 259A/2019 din 15 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2020.