Recovery of medical service fees denied due to lapsed radiology license; appeal against annulment of arbitral award dismissed

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea de arbitrare înregistrată la data de 18 decembrie 2017 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat COMISIEI DE ARBITRAJ DE PE LÂNGĂ CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE să dispună, în baza probatoriilor ce vor fi administrate, obligarea pârâtei CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU la plata sumei de 102.387,33 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale contractate, efectuate, raportate, validate şi prestate în perioada iunie - septembrie 2017 inclusiv. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune-interese pentru achitarea cu întârziere a sumei de 102.387,33 RON, daunele-interese urmând să fie calculate de la data de 21 noiembrie 2017 şi până la data plăţii efective şi totale a debitului. Reclamanta a mai cerut obligarea pârâtei CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU la suportarea tuturor cheltuielilor pe care le va efectua în procedura arbitrală.

La data de 14 martie 2018 reclamanta a formulat "cerere de modificare a cererii iniţiale şi răspuns la întâmpinare", prin care a arătat că înţelege să modifice capătul de cerere b) din cererea de arbitrare iniţială, acesta urmând a avea următorul conţinut:

"obligarea intimatei CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU la plata către reclamantă de daune-interese pentru plata cu întârziere a sumei de 102.387,33 RON, daune-interese constând în dobânda legală, al cărei nivel va fi calculat prin raportare la dispoziţiile art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, pentru perioada de timp de la data de 21 noiembrie 2017 şi până la data plăţii efective şi totale a debitului. Pentru perioada de timp de la 21.11.2017 şi până la data de 18.12.2017, data introducerii cererii de arbitrare, valoarea daunelor-interese pretinse este de 7.384,5 RON, iar în continuare, valoarea acestora urmează a fi determinată".

Prin hotărârea arbitrală nr. 90 din 26 iulie 2018, pronunţată de COMISIA DE ARBITRAJ DE PE LÂNGĂ CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de arbitrare formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU şi, în consecinţă: s-a respins solicitarea de obligare a pârâtei CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU la plata către reclamantă a sumei de 102.387,33 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale aferente perioadei iunie - septembrie 2017; s-a respins petitul b) al cererii de arbitrare, astfel cum a fost modificat la data de 14 martie 2018; s-a respins solicitarea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat acţiune în anularea acestei hotărâri arbitrale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea acţiunii în anulare, s-a arătat că hotărârea arbitrală este nelegală, fiind incidente motivele prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. g) şi lit. h) din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 7F din 31 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis acţiunea în anulare formulată de petenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei arbitrale nr. 90/26.07.2018, pronunţate de COMISIA CENTRALĂ DE ARBITRAJ DE PE LÂNGĂ CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU, s-a anulat hotărârea arbitrală atacată şi, procedându-se la rejudecarea fondului, s-a respins cererea formulată de S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Analizând motivele invocate de reclamanta S.C. A. S.R.L. pentru desfiinţarea hotărârii arbitrale nr. 90 din 26 iulie 2018, pronunţate de COMISA DE ARBITRAJ DE PE LÂNGĂ CASĂ NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, Curtea de Apel Bucureşti a constatat următoarele:

În concret, reclamanta S.C. A. S.R.L. a susţinut că hotărârea arbitrală nr. 90/26.07.2018 pronunţată de COMISA DE ARBITRAJ DE PE LÂNGĂ CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE este lovită de nulitate, întrucât nu cuprinde locul pronunţării şi lipseşte încheierea de amânare a pronunţării din data de 5 iulie 2018.

Curtea a reţinut că, într-adevăr, hotărârea arbitrală nr. 90/26.07.2018 nu cuprinde locul pronunţării, fiind întemeiat motivul de nulitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) din C. proc. civ. coroborat cu art. 603 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod.

Verificând conţinutul dosarului arbitral nr. x/2017, respectiv încheierile de şedinţă de la termenele fixate de instanţa arbitrală, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că nu se regăseşte ultima încheiere de şedinţă din data de 5 iulie 2018, când au avut loc dezbaterile şi părţile au pus concluzii orale asupra cererii de arbitrare.

Din cuprinsul hotărârii arbitrale nr. 90 rezultă că dezbaterile au avut loc la termenul din 5 iulie 2018 când pronunţarea asupra cererii de arbitrare a fost amânată la data de 26 iulie 2018.

Potrivit dispoziţiilor art. 233 alin. (3) din C. proc. civ., dacă instanţa nu ia hotărârea de îndată şi amână pronunţarea, se întocmeşte încheiere de dezbateri sau de amânare a pronunţării care face corp comun cu hotărârea, iar lipsa acestei încheieri atrage nulitatea hotărârii, având în vedere că instanţa de control judiciar nu poate să verifice legalitatea compunerii sau constituirii instanţei arbitrale, dacă părţile au fost legal citate, dacă şi ce concluzii au pus.

Expresia folosită de legiuitor în alin. (1) "va cuprinde" poate fi interpretată doar în sensul că norma de la art. 233 este imperativă.

În lipsa încheierii de amânare de la termenul când au avut loc dezbaterile, nu se poate cunoaşte poziţia fiecărei părţi, care au fost concluziile orale prezentate şi, în acelaşi timp, nu există posibilitatea de a cunoaşte componenţa nominală a tribunalului arbitral, fiind încălcate prevederile art. 603 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ., dar şi ordinea publică.

Normele care stabilesc obligativitatea încheierii de dezbateri şi de amânare a pronunţării au ca scop protejarea interesului public, iar lipsa acestei încheierii atrage nulitatea hotărârii.

Imposibilitatea de a verifica dacă tribunalul a fost constituit în conformitate cu regulile agreate de părţi odată cu cererea de arbitrare şi dacă sunt aceiaşi arbitri care au constituit tribunalul la termenul din 5 iulie 2018 cu cei care au pronunţat hotărârea la data de 26 iulie 2018, face ca motivul de nulitate invocat, respectiv cel reglementat de art. 608 lit. h) C. proc. civ., să fie întemeiat.

În considerarea acestor argumente de fapt şi de drept, Curtea a admis acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 613 alin. (3) C. proc. civ., a anulat hotărârea arbitrală nr. 90/26.07.2018, pronunţată de COMISA DE ARBITRAJ DE PE LÂNGĂ CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE.

Curtea a analizat, în continuare, cererea de arbitrare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în raport de probele aflate la dosar, ţinând seama de clauzele contractuale şi de prevederile legale aplicabile în cauză.

Astfel, curtea de apel a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU la plata sumei de 102.387,33 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prestate în perioada iunie- septembrie 2017 şi neachitate, precum şi la plata de daune-interese pentru achitarea cu întârziere a sumei de 102.387,33 RON, constând în dobânda legală calculată începând cu data de 21 noiembrie 2017 până la plata efectivă a debitului.

S-a arătat că reclamanta susţine că a prestat servicii medicale în perioada iunie- septembrie 2017 şi că pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU este obligată, în temeiul art. 6 lit. b) din contractul nr. x/24/18.109/2016 să deconteze cele 4 facturi emise în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 763/377/2016 al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui casei naţionale de asigurări de sănătate, respectiv: factura nr. x/30.06.2017 în valoare de 28.287 RON, factura nr. x/31.07.2017 în valoare de 40.376 RON, factura nr. x/30.08.2017 în sumă de 32.980 RON şi factura nr. x/30.09.2017 în sumă de 28.757 RON, achitată parţial, mai puţin, suma de 744,33 RON.

Din adresa emisă la data de 21 iunie 2017 cu nr. 9971 de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare a rezultat că reclamanta S.C. A. S.R.L. a deţinut autorizaţie de utilizare a instalaţiilor radiologice nr. Ai 1356/2011 pentru perioada 15.09.2011- 14.09.2016, însă ulterior, în perioada 15.09.2016 - 14.03.2017 nu a mai avut o autorizaţie valabilă pentru utilizarea instalaţiilor radiologice.

La data de 21 septembrie 2016 reclamanta s-a adresat instituţiei competente cu o cerere pentru emiterea unei noi autorizaţii de utilizare în condiţiile reamplasării instalaţiilor radiologice, astfel cum reiese din aceeaşi notă întocmită de autoritatea cu atribuţii în domeniu.

Potrivit art. 40 din Normele de Securitate Radiologică - Proceduri de autorizare publicate în Monitorul Oficial nr. 764bis/2001, reclamanta avea dreptul să pună în funcţiune instalaţiile radiologice doar pentru a efectua testele de acceptare şi de eficacitate a ecranelor de protecţie.

În adresa menţionată anterior se arată că Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare a eliberat, în baza documentaţiei tehnice depuse, autorizaţia de utilizare nr. x/2017, valabilă în perioada 15.03.2017- 14.03.2022.

Constatarea lipsei unei autorizaţii valabile pentru perioada 15.09.2016- 14.03.2017 a fost reţinută şi în raportul de control nr. x/24.02.2017.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. nu a probat faptul că pentru perioada controlată 15.09.2016-14.03.2017 a deţinut autorizaţie valabilă eliberată de autoritatea naţională în domeniu, conform reglementărilor legale în vigoare.

Prin urmare, curtea de apel a constatat că reclamanta nu este îndreptăţită la decontarea serviciilor medicale în condiţiile în care aceasta nu mai putea fi încadrată ca furnizor autorizat de servicii medicale din cauza lipsei autorizaţiei valabile, serviciile prestate în acest interval de timp fiind realizate în afara contractului nr. x/2016 încheiat cu pârâta.

S-a reţinut că la art. 14 alin. (3) din contractul nr. x/2016 s-a stipulat că în situaţia în care serviciile raportate conform contractului în vederea decontării nu au fost efectuate, urmează a se recupera contravaloarea acestor servicii.

Art. 14 alin. (4) prevede că reţinerea sumelor potrivit alin. (1)-(3) se face din prima plată care urmează a fi efectuată pentru furnizorii care sunt în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate. Această clauză contractuală a fost aplicată de către pârâtă.

Curtea de Apel Bucureşti a ajuns la concluzia că nu poate fi primită apărarea reclamantei, în sensul că art. 14 din contract cuprinde mai multe sancţiuni şi că ar fi trebuit să primească doar un avertisment ca sancţiune, fiind la prima abatere, deoarece, în fapt, pârâta nu a aplicat o sancţiune, ci a procedat la recuperarea sumei decontate pentru servicii care nu au fost efectuate în baza contractului, mai precis, suma decontată pentru perioada 15.09.2016-14.03.2017 era nedatorată.

În acest context, Curtea a constatat că pârâta a emis, în mod corect şi cu respectarea clauzelor contractuale, decizia de imputare a sumei de 104.471,31 RON, sumă reţinută apoi din contravaloarea facturilor aferente perioadei iunie- septembrie 2017, solicitate de către reclamantă prin cererea de arbitrare.

Pentru aceste considerente, Curtea a conchis în sensul că sunt neîntemeiate pretenţiile reclamantei S.C. A. S.R.L. de a cere obligarea pârâtei CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU la plata sumei de 102.387,33 RON, reprezentând debit neachitat şi, pe cale de consecinţă, este neîntemeiat şi al doilea capăt de cerere, cu caracter accesoriu, respectiv cel vizând plata daunelor-interese pentru întârzierea la plată.

La data de 10 mai 2019 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 7F din 31 ianuarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care s-a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta a expus contextul apariţiei litigiului ce face obiectul prezentei cauze şi a arătat că soluţia dată de Curtea de Apel Bucureşti cu privire la anularea hotărârii arbitrale nr. 90/26.07.2018 este temeinică şi legală.

S-a criticat sentinţa recurată din perspectiva faptului că analiza pe care pretinde că a făcut-o curtea de apel asupra motivelor arătate în cuprinsul cererii de arbitrare a fost, în realitate, numai o analiză parţială, centrată exclusiv pe chestiunea lipsei valabilităţii, în perioada 15 septembrie 2016 - 14 martie 2017, a autorizaţiei reclamantei pentru utilizarea instalaţiilor radiologice.

De asemenea, s-a arătat că analiza pretins efectuată de către Curtea de Apel Bucureşti nu a avut în vedere, în totalitate, probele aflate la dosar şi clauzele contractuale inserate în contractul nr. x/24/18.109/2016.

În opinia recurentei, sentinţa civilă nr. 7F/31.01.2019 a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material ce îşi găseau aplicabilitatea în cauză, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, a susţinut că potrivit dispoziţiilor art. 1270 din C. civ. (2009) contractul de furnizare de servicii medicale în asistenţă medicală din ambulatoriu pentru specialităţi paraclinice nr. 81/24/18.109/2016 are putere de lege între părţile contractante.

Prin urmare, regulile în conformitate cu care urma să se desfăşoare colaborarea/raporturile dintre CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU şi S.C. A. S.R.L. au fost stabilite în cuprinsul contractului menţionat anterior.

S-a arătat că instanţa care a pronunţat sentinţa recurată nu a ţinut cont de faptul că după verificarea realităţii prestării şi raportării de către reclamantă a serviciilor medicale paraclinice, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU a validat realitatea, legalitatea şi conformitatea prestării acestor servicii, aplicând pe fiecare dintre cele 4 facturi fiscale indicate, pe lângă ştampila de înregistrare a facturilor respective, ştampilele "certificat în privinţa regularităţii şi legalităţii" şi "verificat", cu aplicarea inclusiv a semnăturilor persoanelor abilitate a face respectivele verificări/constatări.

Recurenta a relevat faptul că regimul sancţionator a fost stabilit, prin acordul părţilor contractante, în cuprinsul articolelor 14-18 din Titlul X (Sancţiuni, condiţii de reziliere, încetare şi suspendare a contractului), fiind descrise în detaliu, o gamă largă de sancţiuni ce stăteau la dispoziţia Casei de Asigurări de Sănătate, pentru fiecare dintre situaţiile potenţiale de nerespectare a obligaţiilor contractuale asumate de către furnizorul de servicii medicale paraclinice.

Potrivit art. 7 din contract furnizorul de servicii medicale are următoarele obligaţii: i) să anunţe casa de asigurări de sănătate despre modificarea oricăreia dintre condiţiile care au stat la baza încheierii contractului de furnizare de servicii medicale, în maximum 5 zile lucrătoare de la data producerii modificării, şi să îndeplinească în permanenţă aceste condiţii pe durata derulării contractelor.

Or, una dintre condiţiile ce a stat la baza încheierii contractului în discuţie, a fost reprezentată de calitatea pe care reclamanta S.C. A. S.R.L. o avea, respectiv aceea de furnizor de servicii medicale autorizat şi evaluat (art. 6 lit. a) din contract).

Societăţii A. S.R.L., în calitate de furnizor de servicii medicale paraclinice, îi incumba a respecta o serie de obligaţii arătate, în detaliu, la art. 7 din contractul nr. x/24/18.109/2016, iar împrejurarea că pentru perioada 15.09.2016 - 14.03.2017 nu a deţinut autorizaţie valabilă eliberată de autoritatea naţională în domeniu reprezintă un caz de nerespectare a uneia dintre obligaţiile menţionate în cuprinsul contractului, respectiv cea prevăzută la lit. i).

În acest context, situaţia nevalabilităţii, pentru o perioadă de timp, a autorizaţiei pentru utilizarea instalaţiilor radiologice, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din contractul nr. x/24/18.109/2016, nu putea avea drept consecinţă decât aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 14 din acelaşi contract.

Curtea de Apel Bucureşti a ajuns la concluzia greşită că serviciile prestate în intervalul de timp în care reclamanta nu mai putea fi încadrată ca furnizor autorizat de servicii medicale din cauza lipsei autorizaţiei valabile au fost realizate în afara contractului nr. x/2016 încheiat cu pârâta.

Recurenta a menţionat că toate serviciile medicale solicitate spre a-i fi decontate, sunt servicii medicale realizate în cadrul contractual conturat de dispoziţiile contractului nr. x/24/18.109/2016 încheiat cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU.

Relevant în acest sens este şi faptul că pârâta a validat realitatea, legalitatea şi conformitatea prestării serviciilor respective, aplicând pe fiecare dintre cele 4 facturi fiscale indicate, ştampilele şi semnăturile impuse de normele procedurale interne ale CASEI DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU.

Prin urmare, nu pot fi considerate "servicii prestate în afara contractului" serviciile a căror realitate, legalitate şi conformitate fusese anterior verificată/confirmată chiar de către pârâtă.

Este, de asemenea, eronat raţionamentul expus de Curtea de Apel Bucureşti la pagina 7 din sentinţă (paragrafele 8-10), întrucât a analizat consecinţele pe care le-ar produce o posibilă decontare a unor servicii medicale ce "nu au fost efectuate".

Autoarea căii de atac a susţinut faptul că serviciile medicale la care fac referire cele 4 facturi fiscale împreună cu documentele anexate, au fost efectuate, chiar dacă s-ar putea reţine pentru perioada de timp corespunzătoare prestării acestor servicii, o lipsă a autorizaţiei de utilizare a instalaţiilor radiologice.

În opinia recurentei, nu putea fi dispusă măsura stabilită la art. 14 alin. (4) din contract ("Reţinerea sumelor ... se face din prima plată"), deoarece nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 7 lit. i) era de natură a genera sancţiunea reglementată de art. 14 alin. (2) lit. a) sau b) din acelaşi contract.

Recurenta a precizat că nu este vorba despre o plată nedatorată efectuată de către CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU, atâta timp cât plata sumelor respective s-a făcut în baza unor facturi fiscale emise în mod legal, facturi ce menţionau servicii a căror realitate, conformitate şi legalitate a fost efectiv verificată şi confirmată chiar de către pârâtă.

S-a învederat că părţile au încheiat opt acte adiţionale la contract, având ca scop modificări ale sumelor anuale contractate, sume prevăzute de art. 8 din contract (CAP. VI - Modalităţi de plată), în funcţie de partea din bugetul contractual acordat, folosită/decontată până în luna precedentă celei cu privire la care operează modificările aduse prin respectivul act adiţional.

Pentru fiecare dintre lunile cuprinse în perioada septembrie 2016 - martie 2017, societatea A. S.R.L. a înregistrat la CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU documentul "Decont ambulatoriu paraclinic pe luna: . . . . . . . . . .", în cuprinsul căruia au fost detaliate investigaţiile paraclinice pe care le-a efectuat în luna precedentă.

Recurenta a solicitat instanţei să ţină seama de împrejurarea că C.A.S. Buzău a iniţiat semnarea şi a semnat cele opt acte adiţionale la contractul nr. x/24/18.109/2016 în aceeaşi perioadă în care se presupune că S.C. A. S.R.L. nu ar fi mai beneficiat de autorizaţie de utilizare a instalaţiilor radiologice, confirmând realitatea, regularitatea şi legalitatea serviciilor medicale paraclinice prestate de către aceasta din urmă.

În fine, recurenta a criticat sentinţa recurată din perspectiva faptului că nu au fost avute în vedere argumentele arătate în cuprinsul documentului intitulat "note scrise", depus la dosarul arbitral în şedinţa din 19 aprilie 2018, sens în care a făcut referire la concluzia exprimată de Curtea de Apel Bucureşti la pagina 7 din sentinţă, penultimul paragraf.

Astfel, a susţinut că până la şedinţa arbitrală din 19 aprilie 2018 societăţii A. S.R.L. nu i-au fost comunicate anumite documente, respectiv decizia PDG nr. 189/06.07.2017, decizia nr. 206/19.09.2017, extras din Raportul de control nr. x/18.05.2017 emis de Direcţia Generală Monitorizare, Control şi Antifraudă din cadrul C.N.A.S. şi raportul de control nr. x/24.02.2017 emis de C.J.A.S. Buzău.

Din aceste înscrisuri rezultă, fără dubiu, că acţiunea de control pe care CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU a desfăşurat-o în perioada 08.02.2017-17.02.2017, inclusiv cu privire la S.C. A. S.R.L., a fost una nelegală.

Potrivit art. 6 lit. e) din contractul nr. x/24/18.109/2016, CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU avea obligaţia de a înmâna, la data finalizării controlului, procesele-verbale de constatare/rapoartele de control/notele de constatare, după caz, furnizorilor de servicii medicale paraclinice, la termenele prevăzute de normele metodologice privind activitatea structurilor de control din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în vigoare, însă recurentei nu i-a fost adus la cunoştinţă niciun "proces-verbal de constatare/raport de control/notă de constatare", anterior momentului emiterii deciziei nr. x/06.07.2017.

Recurenta S.C. A. S.R.L. a conchis în sensul că este eronată aprecierea Curţii de Apel Bucureşti, potrivit căreia "în mod corect şi cu respectarea clauzelor contractuale pârâta a emis decizia de impunere a sumei de 104.471,31 RON".

Intimata CASA JUDEŢEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare anterior modificărilor introduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea din 19 martie 2020 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L., constatându-se suspendarea de plin drept a judecăţii, în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. (6) din Anexa nr. 1 a Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Judecarea cauzei a fost reluată, stabilindu-se termen pentru dezbateri în şedinţă publică pentru termenul din 1 octombrie 2020.

Examinând sentinţa atacată, în limitele controlului de legalitate, raportat la criticile formulate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu preliminar, este necesar a fi subliniat faptul că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esenţială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a hotărârii atacate pe această cale), care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Astfel, instanţa de recurs nu poate analiza aspecte pe care părţile ce promovează această cale de atac înţeleg să le invoce cu depăşirea limitelor în care este permis controlul judiciar, respectiv acele critici care tind a reliefa greşita interpretare a probelor sau lipsa de temeinicie a judecăţii realizate de instanţa ierarhic inferioară.

În prezenta cauză, recurenta S.C. A. S.R.L. consideră că sentinţa atacată este nelegală, întrucât instanţa a făcut o analiză parţială a motivelor arătate în cuprinsul cererii de arbitrare, centrată exclusiv pe chestiunea lipsei valabilităţii, în perioada 15 septembrie 2016 - 14 martie 2017, a autorizaţiei reclamantei pentru utilizarea instalaţiilor radiologice, fiind pronunţată cu încălcarea normelor de drept material ce îşi găseau aplicabilitatea în cauză, sens în care s-au indicat dispoziţiile art. 1270 C. civ. care reglementează forţa obligatorie a contractului.

A apreciat că instanţa care a pronunţat sentinţa civilă nr. 7F/31.01.2019 trebuia să ţină cont de faptul că pârâta a validat realitatea, legalitatea şi conformitatea prestării serviciilor respective, aplicând pe fiecare dintre cele 4 facturi fiscale indicate, ştampilele şi semnăturile impuse de normele procedurale interne ale CASEI DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE BUZĂU, astfel încât nu se poate concluziona că respectivele servicii ar fi fost prestate în afara contractului.

Motivul de recurs invocat de recurenta-reclamantă este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi se referă la situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Ipoteza normativă are în vedere situaţiile în care instanţa recurge la textele de lege aplicabile speţei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greşit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Înalta Curte reţine că recurenta a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1270 C. civ., arătând că are putere de lege între părţile contractante contractul de furnizare de servicii medicale în asistenţă medicală din ambulatoriu pentru specialităţi paraclinice nr. 81/24/18.109/2016, în cuprinsul căruia acestea au stabilit regimul sancţionator (art. 14-18 din Titlul X - Sancţiuni, condiţii de reziliere, încetare şi suspendare a contractului).

Autoarea căii de atac recunoaşte faptul că pentru perioada 15.09.2016 - 14.03.2017 nu a deţinut autorizaţie valabilă eliberată de autoritatea naţională în domeniu, însă consideră că această situaţie nu putea avea drept consecinţă decât decât aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 14 din contract.

Contrar susţinerilor recurentei, se constată că au fost respectate pe deplin prevederile contractuale de către instanţa care a judecat acţiunea în anulare şi s-a pronunţat pe fondul cererii de arbitrare.

Potrivit art. 14 alin. (3) din contractul nr. x/24/18.109/2016, "în cazul în care în derularea contractului se constată de către structurile de control ale caselor de asigurări de sănătate/Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, precum şi de către alte organe competente, nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 7 lit. v) şi/sau că serviciile raportate conform contractului în vederea decontării acestora nu au fost efectuate se recuperează contravaloarea acestor servicii şi se diminuează cu 10%, valoarea de contract aferentă lunii în care s-au înregistrat aceste situaţii".

Aşa cum corect a constatat Curtea de Apel Bucureşti, nu este vorba despre aplicarea unei sancţiuni pentru neîndeplinirea unei obligaţii contractuale, ci despre recuperarea sumei decontate pentru prestarea unor servicii medicale de către un furnizor prin intermediul unor echipamente pe care acesta nu avea dreptul să le utilizeze.

Prin urmare, atâta timp cât recurenta S.C. A. S.R.L. nu mai putea fi încadrată ca furnizor autorizat de servicii medicale din cauza lipsei autorizaţiei valabile, aceasta nu avea dreptul să deconteze contravaloarea serviciilor de radiologie prestate în acel interval de timp.

Împrejurarea că pârâta a validat realitatea, legalitatea şi conformitatea prestării serviciilor respective nu este decât consecinţa faptului că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia care îi revenea conform art. 7 lit. i) din contract, respectiv aceea de a anunţa casa de asigurări de sănătate despre modificarea unei condiţii esenţiale care a stat la baza încheierii contractului de furnizare de servicii medicale (calitatea de furnizor autorizat de servicii medicale), în maximum 5 zile lucrătoare de la data producerii modificării.

Totodată, se reţine că derularea relaţiilor contractuale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate se face în baza dispoziţiilor cuprinse în Titlul VIII din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, act normativ în care sunt menţionate condiţiile pe care o persoană fizică sau juridică trebuie să le îndeplinească pentru a furniza servicii medicale.

Aceste dispoziţii legale au în vedere faptul că persoana fizică sau juridică trebuie să fie autorizată, în condiţiile legii, pentru a încheia un contract cu o casă de asigurări de sănătate şi a avea calitatea de furnizor.

Faţă de cele arătate, este evident că recurenta nu se poate prevala de dispoziţiile contractuale pentru decontarea serviciilor prestate în perioada în care nu a deţinut autorizaţie de utilizare a echipamentelor, iar pârâta avea dreptul să recupereze suma respectivă.

Toate celelalte chestiuni invocate de recurentă nu pot fi analizate de instanţa de recurs, a cărei verificare este circumstanţiată analizei motivelor de nelegalitate a sentinţei civile nr. 7F din 31 ianuarie 2019 şi nu poate fi extinsă la cercetarea temeiniciei pretenţiilor acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., iar faptul că soluţia pronunţată nu corespunde opiniei recurentei nu constituie o critică de nelegalitate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 7F din 31 ianuarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2020.