Misclassification of delictual tort claims as contractual insurance disputes for limitation period purposes in traffic accident damages

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanţii A., prin reprezentanţi legali, B. şi C. au solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâţii Societatea de Asigurare - Reasigurare D. S.A. prin lichidator, E., F., E. şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor în solidar la plata următoarelor sume de bani: 5.000.000 Euro cu titlu de despăgubiri materiale calculate de la data de 1 aprilie 2015 şi pentru viitor, 500.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale calculate pentru aceeaşi perioadă de timp anterior arătată, despăgubiri reprezentând o prestaţie periodică, lunară începând cu data de 1 aprilie 2015 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani, adică până la data de 5 august 2018, la nivelul salariului minim pe economia naţională, despăgubiri reprezentând indemnizaţia pentru însoţitor în cuantum de 500 Euro lunar începând cu data de 1 octombrie 2014, reactualizarea sumelor de bani mai sus menţionate în raport de data efectivă a plăţii lor, înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor imobile proprietatea pârâţilor E., F. şi E., obligarea pârâţilor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

Instanţa a dispus suspendarea cauzei faţă de pârâta S.C. Asigurare - Reasigurare D. S.A. în baza art. 262 alin. (4) şi art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi a disjuns cererea formulată împotriva restului pârâţilor.

Prin precizările depuse la data de 12 decembrie 2017, reclamanţii au arătat că se solicită suma de 5.000.000 Euro despăgubiri materiale pentru A. calculate de la data de 1 aprilie 2015 şi pentru viitor şi câte 250.000 Euro calculate pentru aceeaşi perioadă mai sus arătată pentru B. şi C. reprezentând despăgubiri materiale, 500.000 Euro reprezentând despăgubiri morale pentru A. calculată pentru aceeaşi perioadă anterior arătată, câte 250.000 Euro reprezentând despăgubiri morale pentru B. şi C., începând cu data de 1 aprilie 2015 şi pentru viitor.

B.Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 36 din 26 ianuarie 2018, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în ce priveşte pretenţiile reclamantei A. cu referire la capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata sumei de 500.000 Euro reprezentând despăgubiri morale pentru perioada 1 aprilie 2015 şi pentru viitor precum şi cu privire la capătul 3 de cerere referitor la prestaţia periodică aferentă perioadei 1 aprilie 2015 - 5 august 2018, faţă de sentinţa civilă nr. 602/2016 a Judecătoriei Bacău astfel cum a rămas definitivă prin decizia Curţii de Apel Bacău şi a respins aceste capete de cerere pentru autoritate de lucru judecat; a admis excepţia inadmisibilităţii pentru restul capetelor de cerere cu privire la reclamanta A. prin reprezentanţii legali C. şi B. în contradictoriu cu pârâţii E., F., E. - prin reprezentanţi legali E. şi F. şi pârâtul Fondul de Garantare a asiguraţilor; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la acţiunea reclamanţilor B. şi C. şi a respins cererea formulată de aceştia ca prescrisă; a respins capătul de cerere referitor la instituirea unui sechestru asigurător, ca rămas fără interes.

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Bacău au declarat apel reclamanţii arătând că în mod greşit, instanţa de fond a respins acţiunea formulată, pe calea excepţiilor formulate de către pârâţi, fără a mai cerceta fondul cauzei.

D.Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia nr. 1069 din 21 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 36 din 26 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Bacău.

E.Considerentele instanţei de apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bacău a reţinut în esenţă următoarele:

Prin decizia nr. 156 din 9 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău a fost soluţionată latura civilă, respectiv făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 1389 C. civ., au fost acordate despăgubiri morale uno ictu apreciindu-se global suma necesară compensării vătămării morale suferite de minora accidentată.

Fondul de Garantare a asiguraţilor preia, în baza şi în limitele legii, obligaţiile privind asigurarea civilă obligatorie născute între societăţile de asigurare şi asiguraţi şi/sau beneficiari, în ambele cazuri evenimentul rutier asigurat reprezentând faptul declanşator al despăgubirilor datorate în baza contractului de asigurare-poliţei RCA. S-a reţinut că nu poate fi primită critica privind existenţa unui temei delictual al pretenţiilor, atâta timp cât în calitate de pârâţi stau tocmai cei care trebuie să asigure despăgubirile datorate conform legii şi contractelor de asigurare obligatorie încheiate în temeiul Legii nr. 136/1995.

Critica referitoare la imposibilitatea instanţei de fond de a avea în vedere natura contractului de asigurare ca temei al cauzei debendi -cauza cererii de chemare în judecată, nu este întemeiată, întrucât cauza reprezintă situaţia de fapt juridică prezentată de parte şi reglementată de lege, judecătorul nefiind ţinut de temeiul juridic invocat de parte, ci din contră, acesta fiind obligat să încadreze în drept situaţia de fapt pe care partea îşi întemeiază pretenţiile.

Indiferent că reclamanţii din prezenta cauză au indicat că operează un anumit tip de răspundere, instanţa de fond era obligată să aplice acestei situaţii de textele de lege care o reglementau, astfel că în ipoteza despăgubirilor care derivă din evenimente rutiere (accidente) cauzate de autoturisme asigurate prin poliţa RCA, deci care dau naştere la dreptul la despăgubiri, nu puteau fi incidente decât prevederile speciale care reglementează această materie, prevederi speciale care derogă de la dreptul comun şi se aplică cu prioritate.

Pretenţia părţilor ca litigiul având ca obiect despăgubiri pentru accidente cauzate de autoturisme cu poliţa RCA să se judece conform textelor alese de acestea nu poate fi primită.

Art. 12 din Legea nr. 213/2015 nu condiţionează cererea adresată Fondului de garantare a asiguraţilor de existenţa anterioară a unei hotărâri judecătoreşti definitive, astfel că nu putea fi atras în judecată în calitate de pârât fără ca mai întâi să existe un refuz din partea acestei instituţii.

F.Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă au formulat recurs reclamanţii A., B. şi C., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

În cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.. Hotărârea recurată nu este motivată şi în cadrul considerentelor nu se analizează temeiurile juridice invocate şi probele administrate.

De asemenea, instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii. Obiectul cererii de chemare în judecată are ca temei juridic răspunderea civilă delictuală, iar instanţa a reţinut ca temei răspunderea civilă contractuală, reţinând în acest sens, contractul de asigurare.

Instanţa de apel nu a analizat criticile aduse hotărârii instanţei de fond în sensul că nu a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice, ci a făcut acest lucru direct în considerentele hotărârii pronunţate.

Schimbarea încadrării juridice din răspundere civilă delictuală în răspundere civilă contractuală nu are nici o legătură cu situaţia de fapt invocată de reclamanţi.

Argumentul instanţei ca pretenţiile au ca obiect despăgubiri pentru accidentul cauzat de autoturism cu poliţa RCA este total nelegal pentru că daunele au fost produse prin fapta culpabilă a unei persoane, condamnatul penal, care a comis o infracţiune.

În sentinţa penală nr. 602/2016 se menţionează că despăgubirile materiale se acordă de la producerea accidentului de circulaţie şi până în aprilie 2016, urmând ca pentru viitor reclamanţii să formuleze o acţiune separată, ceea ce s-a realizat prin prezenta acţiune.

Ca urmare a schimbării temeiului de drept al acţiunii, din răspundere civilă delictuală în răspundere civilă contractuală, instanţa a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune fără ca această excepţie să fie pusă în discuţia părţilor.

Pentru despăgubirile civile cerute, cauza o constituie infracţiunea săvârşită de vătămare corporală din culpă şi nu un contract de asigurare.

Se solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

G.Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamanţii B. şi C. este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi are ca temei juridic răspunderea delictuală, fiind invocate dispoziţiile art. 1357, art. 1372, art. 1381 - 1389, respectiv art. 1391, art. 1392 şi art. 2199 C. civ.

Instanţa de apel a considerat că dreptul la acţiune al reclamanţilor C. şi B. este prescris apreciind că în cauză nu are relevanţă temeiul juridic invocat de aceştia întrucât pretenţia părţilor din litigiul având ca obiect, despăgubiri pentru accidente cauzate de autoturisme cu poliţă RCA au ca temei contractul de asigurare obligatorie. Din acest punct de vedere, potrivit dispoziţiilor art. 2519 C. civ., dreptul la acţiune întemeiat pe un raport de asigurare se prescrie în termen de 2 ani.

Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Aceasta deoarece, instanţa a reţinut în mod greşit că dreptul material la acţiune este prescris întrucât temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este răspunderea civilă contractuală. În realitate, temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este răspunderea civilă delictuală, iar din acest punct de vedere, termenul de prescripţie este cel reglementat de art. 1394 C. civ., potrivit cu care:

"În toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiunea în răspunderea civilă".

Potrivit deciziei penale nr. 156 din 9 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie fapta inculpatului E. care a accidentat-o pe minora A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2), (3) din C. pen. cu aplicarea art. 113 alin. (3) C. pen.

Aşa fiind, instanţa de apel, având în vedere temeiul juridic al despăgubirilor solicitate trebuia să aplice în cauză dispoziţiile art. 1394 C. civ. şi nu ale art. 2519, aşa cum în mod greşit a reţinut. Aşadar, în ceea ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune al reclamanţilor, aceasta trebuia analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 1394 C. civ., având în vedere temeiul juridic al cererii de chemare în judecată.

Reţinând că sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul declarat de reclamanţii B. şi C. urmează a fi admis.

În cauză nu poate fi reţinută critica privind nemotivarea hotărârii, nefiind întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii".

În realitate, recurenţii sunt nemulţumiţi de faptul că nu se face o analiză exhaustivă a temeiurilor juridice invocate şi a probelor administrate.

În ceea ce priveşte recursul declarat de A., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Astfel, în mod corect a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat în ce priveşte pretenţiile reclamantei A., faţă de decizia Curţii de Apel Bacău.

Potrivit considerentelor respectivei decizii, s-a reţinut că sub aspect moral prejudiciul încercat de A. se impune a fi dimensionat prin raportare la dezechilibrul emoţional cauzat acesteia ca urmare a traumelor fizice care i-au afectat libertatea de mişcare şi activitatea socială curentă. Cu privire la prestaţia periodică solicitată s-a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 1389 C. civ.. A fost obligată partea responsabilă civilmente Societatea Asigurare Reasigurare S.A. la plata sumei egale cu salariul mediu net, cu titlu de prestaţie periodică începând cu data de 5 august 2018 când A. a împlinit vârsta de 18 ani. Prin aceeaşi decizie s-au acordat despăgubiri civile pentru daune materiale în sumă de 417.603 RON şi pentru daune morale de 2.300.000 RON.

Faţă de decizia Curţii de Apel Bacău, în mod corect a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat în ce priveşte despăgubirile morale şi cererea referitoare la prestaţia periodică.

Nu poate fi reţinută nici critica referitoare la daunele materiale invocată de toţi recurenţii-reclamanţi, în sensul că din acest punct de vedere nu a fost motivată hotărârea.

În realitate, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, reţinându-se dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 213/2015.

De altfel, recurenţii-reclamanţi au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1), art. 4 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, iar Înalta Curte a admis cererea şi a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Faţă de aceste considerente, potrivit dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., recursul declarat de reclamanţii C. şi B. urmează a fi admis; se va casa în parte decizia recurată şi va fi trimisă cauza spre rejudecare apelului declarat de C. şi B..

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate şi va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii C. şi B. împotriva deciziei nr. 1069/2018 din 21 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Casează, în parte, decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare apelului declarat de C. şi B..

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 1 octombrie 2020.