Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1796/2020 AI generated

Issuer's duty to compel Central Depositary to update shareholder register following succession

Case Number Decizia nr. 1796/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant’s appeal, quashed the lower appellate decision, and remanded the case, ruling that the corporate defendant possessed passive procedural standing; the underlying dispute concerned shareholders’ claims against a public limited company to compel the registration of inheritance in the shareholders' register following the death of a major shareholder, where the first instance court had granted the claim but the appellate court reversed it on the grounds that the company lacked standing because the Central Depositary holds the exclusive legal obligation to maintain the register for listed entities. The Supreme Court held that under the Capital Market Law, the Shareholder Register Regulations, and the Commercial Code, the issuer company has a mandatory obligation to request the Central Depositary to update the register to reflect changes in ownership due to succession, independent of the title transfer which occurs by operation of law, and that the depositary’s refusal due to a penal seizure does not absolve the issuer of its duty to ensure the correct maintenance of the shareholder record.

Legislator headnote

AI generated

art. 180 din Legea nr. 31/1990, art. 146 din Legea nr. 297/2004, art. 1133 C. civ, art. 249 C. proc. pen, art. 36 C. proc. civ, art. 1020 din Legea nr. 31/1990; Issuer's duty to compel Central Depositary to update shareholder register following succession: Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantele au calitate procesuală activă întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 36 C. proc. civ., reclamantele având un drept de proprietate asupra acţiunilor pe care defunctul D. le deţinea la S.C. C. S.A., drept de proprietate ce decurge din lege, respectiv din aplicarea dispoziţiilor art. 1133 C. civ.

Keywords

AI generated
standing of shareholder registration of a company obligation to register register of deaths depositary holding company

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, la data de 20 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună obligarea S.C. C. S.A. să procedeze la înscrierea în registrul acţionarilor societăţii C. S.A. a reclamantelor, în calitatea acestora de moştenitoare ale defunctului D., ca urmare a dobândirii acţiunilor, în cotele prevăzute în certificatul suplimentar - de moştenitor, nr. 107 din 24 iulie 2015, emis de SPN "E. şi Asociaţii"; precum şi să oblige pârâta S.C. C. S.A. să permită reclamantelor să-şi exercite dreptul de vot în AGEA - S.C. C. S.A. Caracal, din data de 18 aprilie 2019 şi 19 aprilie 2019, ora 1400.

2. Reclamantele au arătat că au solicitat societăţii C. S.A. să procedeze la înscrierea lor în Registrul acţionarilor, respectiv să solicite în mod expres acest lucru Depozitarului Central, instituţie ce urma a efectua aceste operaţiuni.

3. Prin adresa din 9 august 2016, S.C. C. S.A. a respins solicitarea reclamantelor, arătând că evidenţa acţionarilor este ţinută în continuare de către Depozitarul Central Bucureşti şi că această operaţiune nu poate fi efectuată de către societate, motivat şi de faptul că în Registrul Comerţului există menţiunea conform căreia asupra acţiunilor defunctului D. a fost instituit un sechestru asigurător într-un dosar instrumentat de DIICOT Bucureşti.

4. Reclamantele au precizat că solicită instanţei să aprecieze dacă societatea pârâtă are obligaţia de a solicita Depozitarului Central actualizarea registrului acţionarilor în sensul efectuării înscrierii reclamantelor în registrul acţionarilor şi dacă existenţa sechestrului asigurător instituit asupra acţiunilor (valorilor mobiliare) ce aparţin defunctului constituie un temei justificat pentru refuzul pârâtei de a opera transferul direct al acţiunilor pe numele moştenitorilor defunctului.

5. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 3, 4, 5 din H.G. nr. 885/1995, art. 101, art. 180 din Legea nr. 31/1990 şi art. 146 din Legea nr. 297/2004, art. 1133 C. civ. şi art. 249 C. proc. pen.

B. Hotărârea primei instanţe.

6. Prin sentinţa civilă nr. 342 din 25 iunie 2019, Tribunalul Olt a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de către pârâtă.

A respins excepţia lipsei de interes a reclamantelor, invocată de către pârâtă cu privire la primul petit.

A admis excepţia lipsei de interes a reclamantelor, invocată de către pârâtă cu privire la cel de-al doilea petit.

A respins ca lipsită de interes acţiunea reclamantei privind obligarea pârâtei de a permite reclamantelor să-şi exercite dreptul de vot în adunarea generală extraordinară a acţionarilor din datele de 18 şi 19 aprilie 2019, ora 1400.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamantele A. şi B. şi a obligat pârâta S.C. C. S.A. Caracal să procedeze la înscrierea reclamantelor (moştenitoare ale defunctului D.) în registrul acţionarilor S.C. C. S.A., în conformitate cu cotele prevăzute în certificatul de moştenitor suplimentar, nr. 107 din 24 iulie 2015, emis de SPN "E. şi Asociaţii".

7. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantele au calitate procesuală activă întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 36 C. proc. civ., reclamantele având un drept de proprietate asupra acţiunilor pe care defunctul D. le deţinea la S.C. C. S.A., drept de proprietate ce decurge din lege, respectiv din aplicarea dispoziţiilor art. 1133 C. civ.

8. Cât priveşte societatea pârâtă, S.C. C. S.A., aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât are obligaţia de a proceda la înscrierea corectă a acţionarilor în registrul societăţii, fiind evident că înregistrările nu mai sunt actuale, fiind trecut ca acţionar majoritar al societăţii o persoană decedată (lipsită de capacitate de folosinţă), fostul acţionar D., decedat la data de 8 decembrie 2014.

9. Astfel, a arătat prima instanţă, acţiunea reclamantei este întemeiată cu privire la acest petit, pârâta fiind obligată să procedeze la înscrierea reclamantelor moştenitoare ale defunctului D., în conformitate cu cotele prevăzute în certificatul de moştenitor suplimentar, nr. 107 din 24 iulie 2015, această obligaţie revenindu-i pârâtei în temeiul prevederilor art. 3, 4 şi 5 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 885/1995 privind unele măsuri de organizare unitară a evidenţei acţionarilor şi acţiunilor societăţii comerciale.

10. A mai reţinut judecătorul fondului că existenţa sechestrului asigurător nu reprezintă un impediment pentru evidenţierea corectă a acţionarilor şi a acţiunilor la societatea pârâtă, aceasta reprezentând numai un argument pentru imposibilitatea înscrierii la Depozitarul Central a transferului instrumentelor financiare, imposibilitatea fiind prevăzută în Regulamentul CNVM nr. 13/2005 privind autorizarea şi funcţionarea depozitarului central, caselor de compensare şi contrapărţilor centrale.

11. O soluţie contrară, a arătat prima instanţă, ar fi de natură să aducă în mod nejustificat atingere dreptului de proprietate al reclamantelor, dobândit prin succesiune de la autorul lor, D., acţionar majoritar la societatea pârâtă, aspect necontestat de părţi.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

12. Împotriva acestei sentinţei a declarat apel pârâta S.C. C. S.A. Caracal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând instanţei de apel să modifice în tot sentinţa apelată în sensul respingerii acţiunii reclamantelor fie pe cale de excepţie, fie pe fondul ei, ca neîntemeiată cu cheltuieli de judecată.

13. În drept au fost invocate dispoziţiilor art. 466 şi următoarele C. proc. civ., art. 146-147 din Legea nr. 297/2004, art. 1020 din Legea nr. 31/1990.

D. Hotărârea instanţei de apel.

14. Prin decizia civilă nr. 827 din 30 octombrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a admis apelul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 342/2019 pronunţată de Tribunalul Olt, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.A. Caracal şi a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea S.C. C. S.A. să procedeze la înscrierea reclamantelor în registrul acţionarilor societăţii pârâte, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

15. Pentru a pronunţa astfel, instanţa de apel a analizat cu precădere prima critică adusă sentinţei apelate şi care se referă la greşita soluţionare de către prima instanţă a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. C. S.A. Caracal, critică pe care a apreciat-o ca fiind întemeiată prin prisma următoarelor argumente:

16. Societatea pârâtă-apelantă C. S.A. a fost tranzacţionată iniţial pe piaţa Rasdaq, iar din anul 2015 pe piaţa AERO, astfel încât îi sunt aplicabile dispoziţiile legii speciale, Legea nr. 297/2004.

Din prevederile art. 146 alin. (4) şi (5) şi art. 147 din Legea nr. 297/2004 instanţa de apel a reţinut că Depozitarul Central este singura entitate abilitată de lege să ţină registrele acţionarilor societăţilor ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată/sistem alternativ de tranzacţionare, ceea ce implică şi înregistrarea şi evidenţa deţinătorilor instrumentelor financiare.

În acest context, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, pârâta S.C. C. S.A., fiind o societate deţinută public în sensul Legii nr. 297/2004, nu poate fi obligată să procedeze la înscrierea reclamantelor în registrul acţionarilor, deoarece nu este abilitată să deţină un astfel de registru.

17. Instanţa de apel a înlăturat susţinerea reclamantelor intimate efectuată prin întâmpinare, în sensul că au solicitat instanţei să oblige pârâta-apelantă C. S.A. să solicite Depozitarului Central să facă modificările corespunzătoare în registrul acţionarilor societăţii, apreciind că din niciun text al legii speciale nu rezultă că emitentul acţiunilor ar avea această obligaţie, singura obligaţie a emitenţilor fiind aceea de a încheia o convenţie cu Depozitarul Central.

18. În consecinţă, instanţa de apel a considerat că pârâta C. S.A. nu este titulara obligaţiilor de a face operaţiuni în registrul acţionarilor, cererea introductivă fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

19. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv pentru încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente şi relevante situaţiei de fapt deduse judecăţii, cu referire la dispoziţiile art. 1, art. 3, art. 4 şi art. 5 din H.G. nr. 885/1995 şi art. 146 şi art. 147 din Legea nr. 297/2004, precum şi la dispoziţiile Legii nr. 31/1990.

20. A susţinut reclamanta-recurentă că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile legale menţionate, precum şi faptul că între acţionarii societăţii şi Depozitarul Central nu există niciun raport juridic, Depozitarul Central efectuând, pentru persoanele juridice, în baza contractului încheiat cu aceasta, operaţiunile de depozitare a instrumentelor financiare precum şi orice operaţiuni în legătură cu acestea.

Societatea emitentă, S.C. C. S.A., este cea care are obligaţia de a solicita Depozitarului Central să efectueze operaţiunile legale ce vizează o eventuală schimbare a structurii acţionariatului în urma decesului unui acţionar.

Conform dispoziţiilor Legii nr. 297/2004, a arătat reclamanta-recurentă, Depozitarul Central efectuează în mod obligatoriu şi din oficiu doar înregistrarea operaţiunilor de vânzare-cumpărare a acţiunilor efectuate pe BURSA (pe piaţa de capital), celelalte operaţiuni sunt efectuate la solicitarea societăţii emitente.

F. Apărările pârâtei-intimate.

21. Pârâta-intimată S.C. C. S.A. Caracal a depus întâmpinare, invocând nulitatea recursului pentru nemotivarea acestuia în conformitate cu exigenţele textelor de lege incidente şi, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

22. Pârâta-intimată a arătat că asupra acţiunilor deţinute de autorul recurentei la S.C. C. S.A. a fost înfiinţată măsura sechestrului asigurător penal în vederea confiscării speciale, motiv pentru care Depozitarul Central a refuzat înscrierea reclamantelor în evidenţele acţionarilor.

SC C. S.A. nu poate să efectueze menţiuni în registrul acţionarilor şi nici nu poate să solicite Depozitarului Central efectuarea de menţiuni pe care acesta le consideră nelegale.

G. Considerentele instanţei de recurs.

23. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile şi apărările formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce succed:

24. Potrivit dispoziţiilor art. 180 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, ţinerea registrului acţionarilor şi/sau a registrului obligaţiunilor de către o societate de registru independent autorizat este obligatorie în cazurile prevăzute de lege.

Astfel, în ceea ce priveşte societăţile tranzacţionate pe o piaţă reglementată, acestea sunt obligate să ţină registrul acţionarilor în cadrul depozitarului central înfiinţat în baza Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital.

25. Depozitarul central efectuează operaţiunile de depozitare a valorilor mobiliare, precum şi orice alte operaţiuni în legătură cu acestea, fiind şi un prestator de servicii specifice pentru societatea emitentă.

26. Depozitarul central nu poate refuza înregistrarea unui act sau fapt în legătură cu o acţiune dacă cererea este făcută în condiţiile legii, fiind ţinut să răspundă pentru modul în care menţine şi operează registrul acţionarilor, deoarece menţinerea registrului acţionarilor răspunde unui imperativ de ordin public, asigurând persoanelor care justifică un interes legitim informaţii asupra acţionarilor.

27. Potrivit dispoziţiilor art. 4 din H.G. nr. 885/1995, în registrul acţionarilor se înregistrează, cronologic, toate modificările în deţinerea proprietăţii asupra acţiunilor, indiferent de natura juridică a transmiterii proprietăţii - cesiune, succesiune ş.a.

28. Totodată, art. 81 alin. (1) lit. a) din Regulamentul nr. 13/2005 al CNVM prevede că, prin excepţie de la prevederile art. 79 alin. (1) din Regulament, depozitarul central poate opera transferuri directe de proprietate asupra valorilor mobiliare, ca efect al succesiunii.

29. Şi prin pct. 9 alin. (7) şi alin. (8) din Anexa nr. 3 la Regulamentul de organizare şi funcţionare a societăţii Depozitarul Central S.A. se prevede efectuarea de către acesta a activităţilor specifice de actualizare a informaţiilor conţinute de registru, precum şi consolidarea şi procesarea listelor de deţinători de instrumente financiare, "în conformitate cu cererile emitenţilor şi reglementările incidente".

30. În fine, art. 177 alin. (3) din Legea nr. 126/2018 prevede în sarcina depozitarului central obligaţia de a furniza "emitenţilor pentru care efectuează şi operaţiunile de înregistrare prin înscriere în contract informaţiile necesare pentru exercitarea drepturilor aferente instrumentelor financiare depozitate, altele decât cele derivate, putând presta servicii pentru îndeplinirea obligaţiilor emitentului faţă de deţinătorii de instrumente financiare, altele decât cele derivate".

31. Înalta Curte mai reţine că depozitarul central este şi păstrătorul singurului mijloc probator în privinţa proprietăţii valorilor mobiliare, purtând răspunderea exclusivă a identificării în orice moment a proprietarului valorilor mobiliare depozitate în sistemul administrat de acesta, sens în care, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (3) din Regulamentul CNVM nr. 13/2005, are obligaţia de a opera transferurile proprietăţii valorilor mobiliare, fără a distinge dacă acestea sunt efectuate prin acte între vii sau de mortis causa.

32. În speţă, instanţa de apel a reţinut corect situaţia de fapt referitoare la decesul acţionarului majoritar al S.C. C. S.A., D., la data de 8 decembrie 2014, şi transmiterea proprietăţii asupra acţiunilor deţinute de către de cujus de plin drept de la data decesului către moştenitorii acestuia, precum şi faptul că depozitarul central este singura entitate abilitată de lege să ţină registrul acţionarilor pentru societăţile ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată, ceea ce implică şi înregistrarea şi evidenţa deţinătorilor instrumentelor financiare (respectiv evidenţa registrului acţionarilor S.C. C. S.A. Caracal).

33. Instanţa de apel a interpretat şi aplicat însă în mod greşit, dispoziţiile legale incidente, mai sus menţionate, atunci când a conchis că pârâta-intimată S.C. C. S.A. Caracal nu este obligată să se adreseze depozitarului central pentru efectuarea cuvenitelor înregistrări în registrul acţionarilor, cu privire la schimbarea proprietarului celor 496.972 instrumente financiare ce reprezintă 64,1768% din totalul instrumentelor financiare emise de către S.C. C. S.A. (în conformitate cu structura sintetică consolidată a deţinătorilor de instrumente financiare, comunicată de către Depozitarul Central la data de 29 martie 2019 - dosar Tribunalul Olt), ca urmare a decesului acestuia şi transmiterii proprietăţii de plin drept prin succesiune legală către reclamante.

34. Concluzia instanţei de apel în sensul că singura obligaţie a emitentului S.C. C. S.A. este aceea de a încheia o convenţie cu depozitarul central contravine flagrant textelor legale precitate care reglementează obligaţiile depozitarului central de a efectua activităţi specifice de actualizare a informaţiilor conţinute de registru, în conformitate cu "cererile emitenţilor şi reglementările incidente".

35. Societatea emitentă este ţinută să solicite ţinerea corectă a evidenţei acţionarilor societăţii nu doar în scopul transmiterii proprietăţii asupra acţiunilor, întrucât, după cum a arătat, aceasta se transmite de plin drept la data decesului, (art. 1114 C. civ.) independent de înregistrarea în registrul acţionarilor, ci şi pentru faptul că evidenţa în registrul acţionarilor se face şi în scopul exercitării unor alte drepturi (de vot, dividende etc.).

36. În raport de considerentele ce preced, Înalta Curte constată că pârâta-intimată S.C. C. S.A. are calitate procesuală pasivă în cauză, hotărârea instanţei de apel fiind nelegală prin considerarea lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia şi, reţinând incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. admite recursul, casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 827/2019 din 30 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 1 octombrie 2020.