Insurance damages appeal annulled for failing to articulate cassation grounds under the Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă la 24 mai 2018 sub nr. x/2017, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. şi cu intervenienta E., obligarea acestora din urmă la plata sumei de 17.912,98 RON cu titlu de daune materiale şi a sumei de 800.000 RON cu titlu de daune morale pentru reclamantul A., a sumei de 800.000 RON cu titlu de daune morale pentru reclamanta B. şi a sumei de 800.000 RON cu titlu de daune morale pentru reclamanta C..

Prin încheierea de şedinţă din 18 aprilie 2018, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale (procesuale), invocată de către pârâta S.C. D. S.A., şi în consecinţă a declinat competenţa soluţionării cererii de chemare în judecată în favoarea secţiei I Civile din cadrul Tribunalului Bihor.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei I Civile sub nr. x/2017*. Prin încheierea nr. 24 din 25 aprilie 2018, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă sale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, a constatat conflict negativ de competenţă şi a sesizat Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă în vederea soluţionării conflictului.

Prin decizia nr. 45 din 22 mai 2018, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile a Tribunalului Bihor. Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2017.

Prin sentinţa nr. 249/LP din 17 decembrie 2018, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B. şi C. reprezentată de tatăl A.; a obligat pârâta să achite reclamanţilor A. şi B. câte 70.000 RON fiecare şi reclamantei C., reprezentată de tatăl A., suma de 29.000 RON, reprezentând despăgubiri morale, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,2%/zi începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri; a respins ca nefondate pretenţiile referitoare la despăgubirile materiale şi la celelalte despăgubiri morale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii A., B. şi C. şi pârâta D. S.A.

Prin decizia nr. 227/C/2019-A din 18 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă S.C. D. S.A., a fost admis apelul declarat de reclamanţii A., B. şi C., a fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul că a fost obligată pârâta să achite reclamantului A. suma de 3.473,23 RON, cu titlu de daune materiale şi a fost majorat cuantumul daunelor morale la care a fost obligată pârâta, în sensul obligării acesteia la plata sumei de 115.000 RON pentru fiecare dintre cei doi reclamanţi - A. şi B. şi respectiv a sumei de 70.000 RON în favoarea reclamantei C., sume la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,2%/zi începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta D. S.A.

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel, invocând în esenţă, următoarele:

Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 35-37 din Ordinul CSA nr. 14/2011 privind acordarea penalităţilor de întârziere deoarece a apreciat ca fiind corectă soluţia primei instanţe de a acorda penalităţi de întârziere din a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii. Recurenta-pârâtă arată că a răspuns intimaţilor-reclamanţi în termenul legal de 90 de zile de la momentul comunicării cererii de despăgubire, prevăzut de Ordinul CSA nr. 14/2011 şi că se impunea respingerea cererii de acordare a penalităţilor de întârziere ca neîntemeiată. În opinia sa, ar fi trebuit aplicate prevederile Normei ASF nr. 23/2014. Se mai arată că la momentul formulării cererii de avizare, dosarul penal nu era soluţionat astfel că nu se putea pune problema îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Cu referire la daunele morale şi despăgubirile materiale, partea apreciază că acestea din urmă nu au fost dovedite, iar daunele morale urmau a fi stabilite pe cale judecătorească, astfel că nu putea pune problema obligării sale la plata de penalităţi, cu atât mai mult cu cât a transmis intimaţilor-reclamanţi o ofertă de despăgubire în termenul legal.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul declarat este nul.

Prin încheierea din 1 iulie 2020 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-pârâtă a depus punct de vedere cu privire la raport prin apreciază că recursul este admisibil în principiu.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în complet de filtru, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată. Pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.

Recurenta-pârâtă critică soluţia prin care instanţa de apel a menţinut obligaţia sa de plată a penalităţilor de întârziere, începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii, reiterând aceleaşi susţineri pe care le-a făcut prin memoriul de apel. Deşi a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 35-37 din Ordinul CSA nr. 14/2011, autoarea căii de atac nu arată în mod concret de ce este greşit raţionamentul instanţei de apel.

Instanţa supremă reţine că prezentarea din nou, în cererea de recurs, a argumentelor expuse în memoriul de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care instanţa de recurs are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că prin cererea de recurs nu au fost invocate critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., va da eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod şi, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.A., împotriva deciziei nr. 227/C/2019-A din 18 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2020.