Revocatory action: sufficiency of presumptions to prove buyer's complicity in fraudulent diminution of debtor's assets

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Urziceni la 19 martie 2014 sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C. şi pe S.C. D. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună revocarea contractului de vânzare-cumpărare cu opţiune de răscumpărare, autentificat sub nr. x din 18 octombrie 2013 la Biroul Individual Notarial E., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1331 din 16 octombrie 2014, Judecătoria Urziceni a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa.

Prin sentinţa civilă nr. 1966F din 4 noiembrie 2014, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Ialomiţa, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Urziceni şi a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 11F din 14 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa.

Prin sentinţa civilă nr. 880F din 5 iunie 2015, Tribunalul Ialomiţa a respins ca nefondată acţiunea şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei S.C. D. S.R.L. suma de 9.054,45 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2015.

Prin decizia civilă nr. 1386 din 27 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat, a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a constatat inopozabilitatea faţă de reclamantă a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 18 octombrie 2013 şi a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 17.929,99 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâţii B., C. şi S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar F. S.P.R.L.

Prin memoriul de recurs, pârâţii B. şi C. au susţinut că pentru a se constata dacă şi-au creat sau mărit starea de insolvabilitate, ar fi trebuit analizat patrimoniul sub aspectul activului sau pasivului, raportat la efectele contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de răscumpărare. În opinia recurenţilor-pârâţi, analiza acestei situaţii duce la concluzia că, în realitate, şi-au mărit patrimoniul deoarece după încheierea contractului a intrat în patrimoniul acestora un drept de răscumpărare, potrivit art. 1758 şi urm. C. civ. care le-ar permite să redevină proprietarii imobilului în situaţia în care G. (creditorul ipotecar) ar executa ipoteca.

Recurenţii-pârâţi afirmă că, în realitate, recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. a cumpărat imobilul şi l-a folosit, producând în seră flori şi răsaduri pe care le-a vândut în diferite locaţii, inclusiv în punctul propriu de desfacere din oraşul Voluntari.

În privinţa fraudei şi a complicităţii la fraudă a pârâtei S.C. D. S.R.L., recurenţii-pârâţi susţin că instanţa de apel şi-a întemeiat concluziile pe aspecte, prezumţii simple, fără a lua în considerare probele administrate în cauză.

Cu privire la publicitatea imobiliară, recurenţii-pârâţi arată că reclamanta nu avea înscris/notat în cartea funciară niciun litigiu/drept, însă instanţa de apel nu a luat în considerare aceste aspecte.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar a solicitat casarea în întregime a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă următoarele:

Cu titlu prealabil, recurenta-pârâtă învederează că împotriva sa a fost deschisă procedura insolvenţei şi că administratorul judiciar şi-a însuşit calea de atac declarată.

În continuare, recurenta-pârâtă prezintă situaţia de fapt şi soluţiile instanţei de fond şi de apel.

În dezvoltarea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se arată că decizia recurată conţine motive contradictorii, clauza cu opţiune de răscumpărare fiind permisă de lege (art. 1758 şi urm. C. civ.) astfel că includerea unei asemenea clauze într-un contract nu face per se dovada fraudei, astfel cum greşit a reţinut instanţa de apel, fără a expune şi raţionamentul care a determinat această concluzie. Se mai arată că intimata-reclamantă a notat somaţia de executare în cartea funciară abia la 31 octombrie 2013, deci ulterior încheierii contractului a cărui revocare se cere. Autoarea recursului susţine că motivarea contradictorie este confirmată şi de faptul că, pe de o parte, instanţa de apel a reţinut cauza ilicită a contractului, dar, pe de altă parte, a ignorat clauzele contractuale care prevedeau că, în cazul răscumpărării, pârâţii persoane fizice urmau să achite investiţiile ce s-au făcut în imobil. Recurenta-pârâtă afirmă că instanţa nu a indicat raţionamentul logico-juridic care a fundamentat decizia recurată raportat la conţinutul contractului.

Într-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de recurs, se susţine că motivele care argumentează conivenţa părţilor contractului sunt străine de natura cauzei deoarece instanţa a reţinut că recurenta-pârâtă nu ar fi utilizat niciodată imobilul şi că operaţiunea de vânzare-cumpărare a imobilului nu ar fi avut justificare economică şi ar fi fost lipsită de cauză juridică. Autoarea recursului contrazice aceste argumente, arătând că are profil agricol şi are declarat un punct de lucru la sera Mănăsia, care este avut în vedere şi în planul de reorganizare propus în procedura insolvenţei. Arată că şi înainte de încheierea contractului a avut declarat un punct de lucru în acelaşi imobil, iar ulterior încheierii contractului a desfăşurat activitate de producţie în spaţiul respectiv.

Recurenta-pârâtă afirmă că instanţa de apel a avut în vedere o situaţie de fapt străină de natura cauzei atunci când a reţinut că partea nu a intrat niciodată în posesia spaţiului în discuţie, deşi în cauză au fost depuse dovezi contrare.

În dezvoltarea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susţine că instanţa a extins prevederile art. 1562 C. civ. contrar art. 901 din acelaşi cod. Astfel, autoarea recursului consideră că este cumpărător de buna-credinţă în temeiul art. 901 C. civ. întrucât s-a întemeiat pe cuprinsul cărţii funciare a imobilului în care, la momentul încheierii contractului, nu apăreau notate somaţii, litigii sau alte demersuri iniţiate de intimata-reclamantă. Apreciază partea că, în acest caz, nu este îndeplinită condiţia de complicitate impusă de art. 1562 C. civ. deoarece nu a cunoscut faptul că soţii Bîrea urmăreau să îşi creeze sau să îşi mărească starea de insolvabilitate. Recurenta-pârâtă învederează că nu a rezultat din probele depuse sau administrate în cauză că ar fi cunoscut că familia Bîrea era supusă procedurii de executare silită şi că, în lipsa probelor, instanţa a făcut apel la prezumţii, fără a clarifica situaţia de fapt pornind de la probatoriu.

Autoarea recursului susţine greşita aplicare a art. 1562 C. civ. deoarece, în opinia sa, toate argumentele susţinute de instanţa de apel în dovedirea conivenţei dintre intimaţi (folosirea parţială a imobilului de către soţii Bîrea, vânzarea unui autoturism, valoarea preţului în sine) nu dovedesc în mod nemijlocit acest aspect. Recurenta-pârâtă afirmă că instanţa ar fi trebuit să analizeze probele administrate şi nu să se limiteze la conţinutul contractului şi la aplicarea unor prezumţii simple.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar solicitând respingerea recursului, ca inadmisibil, raportat la Decizia nr. 52/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, anularea recursului întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece motivele invocate în susţinere nu se încadrează în acest motiv de recurs, iar în subsidiar, respingerea ca nefondat. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, a solicitat respingerea ca nefondat, precum şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata-reclamantă, prin care a solicitat instanţei respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, iar în subsidiar suspendarea recursului până la soluţionarea dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu termen de judecată la 14 ianuarie 2019. A solicitat, de asemenea, respingerea excepţiei nulităţii recursului cu privire la motivele de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenţii-pârâţi B. şi C., prin care a invocat nulitatea recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în subsidiar, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenţii-pârâţi, prin care a arătat că achiesează la susţinerile acestora, şi a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata-reclamantă S.C. A. S.A. faţă de recursul declarat de recurenţii-pârâţi prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi admiterea acestuia, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinărilor depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut nulitatea ambelor recursuri, sub condiţia achitării taxei judiciare de timbru de către recurenţii-pârâţi persoane fizice.

Prin încheierea din 12 februarie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata-reclamantă a depus punct de vedere cu privire la raport în care a arătat că este de acord cu concluziile raportului, recurenta-pârâtă a arătat că nu este de acord cu concluziile raportului în ceea ce priveşte recursul său, iar recurenţii-pârâţi persoane fizice nu au depus punct de vedere.

Prin decizia nr. 879 din 27 mai 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de recurenţii-pârâţi C. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1386 din 27 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, şi a disjuns recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar împotriva aceleiaşi decizii, formându-se dosarul nr. x/2020.

Prin încheierea din 27 mai 2020, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar împotriva deciziei civile nr. 1386 din 27 iunie 2018 şi s-a fixat termen de judecată la 30 septembrie 2020, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului în şedinţă publică.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligaţia instanţei de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătoreşti între altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunţate, conform art. 175 C. proc. civ.. Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menţionate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecinţa casării acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Aceste dispoziţiile legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiţiei, cât şi pentru a da posibilitatea instanţelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv şi eficient al modului de desfăşurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Înalta Curte reţine criticile prin care recurenta-pârâtă afirmă că, în mod subiectiv, instanţa de apel a completat probatoriul cu prezumţii în loc să îşi construiască un raţionament pornind de la probatoriul administrat în mod nemijlocit în cauză şi să stabilească în mod clar situaţia de fapt. Aceste critici se subsumează cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel instanţa de apel, în mod corect, constată că a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni revocatorii pentru admisibilitatea căreia este necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1562 C. civ.. Însă, în cadrul verificării fiecărei condiţii, se observă că instanţa de apel nu a procedat, în mod efectiv, la analiza susţinerilor părţilor şi a probelor administrate (înscrisuri, expertiză tehnică) deoarece a reţinut ca dovedită complicitatea la fraudă a recurentei-pârâte dând eficienţă unor prezumţii simple.

Conform prevederilor art. 329 C. proc. civ., judecătorul se poate întemeia pe prezumţii numai dacă au greutate şi puterea de a naşte probabilitatea faptului pretins şi dacă în cauză este admisibilă proba cu martori. Prin definiţie, prezumţiile sunt mijloace de probă indirecte şi reprezintă consecinţele logice pe care judecătorul le poate trage de la un fapt cunoscut pentru a stabili un fapt necunoscut pentru a întări sau a întregi ceea ce s-a dovedit prin mijloacele de proă directe.

Or, în cauză, instanţa de apel a dedus exclusiv pe baza prezumţiilor simple existenţa complicităţii la fraudă a recurentei-pârâte. Pornind de la faptul cunoscut, cum ar fi existenţa clauzei de opţiune de răscumpărare, de la susţinerea intimatei-reclamante că recurenta-pârâtă nu a intrat în posesia imobilului deoarece a continuat să fie folosit de recurenţii-pârâţi Bîrea, sau de la presupunerea că, în situaţia în care recurenta-pârâtă nu ar fi cunoscut intenţia familiei Bîrea de a îşi diminua în mod fraudulos patrimoniul nu ar fi acceptat să încheie tranzacţia la un preţ diferit de cel stabilit prin raportul de expertiză tehnică, instanţa de apel şi-a format convingerea că au fost îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acţiunii revocatorii.

Acest mod de construire al raţionamentului instanţei de apel este greşit deoarece nu reflectă mecanismul logico-juridic prin care s-a format convingerea judecătorului astfel încât să determine soluţia din dispozitiv.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I şi al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar F. S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1386 din 27 iunie 2018, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În rejudecare, instanţa de apel, va analiza probatoriul administrat, pe care îl va putea completa (dacă este cazul) în virtutea rolului activ, şi va răspunde apărărilor şi criticilor formulate de părţi într-o formă clară şi concisă, care să reflecte un raţionament logico-juridic propriu rezultat în urma aprecierii probelor în lumina dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L., prin administrator judiciar F. S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1386 din 27 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia civilă nr. 1386 din 27 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi trimitere cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2020.