Distinguishing civil fruits from lost usage value in restitution of public property despite demolition

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 noiembrie 2014 pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Mehedinţi a chemat în judecată pe pârâtele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtele la plata de despăgubiri, reprezentând contravaloarea chiriei pe ultimii 3 ani aferente unei suprafeţe construite de 5.069 mp, situată în satul Brezniţa de Ocol, comuna Magheru, judeţul Mehedinţi, în sumă totală de 547.452 euro, reprezentând echivalentul a 2.463.574 RON, cu cheltuieli de judecată.

În baza art. 68 C. proc. civ., reclamanta a solicitat introducerea în cauză a Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, iar la 18 februarie 2015, aceasta a precizat că solicită obligarea pârâtelor la restituirea fructelor dobândite sau ce puteau fi dobândite în perioada 27 martie 2006 - 13 noiembrie 2014, reprezentând lipsa de folosinţa a spaţiilor construite în suprafaţa de 5.069 mp, situate în Brezniţa de Ocol, Judeţul Mehedinţi, aflate în domeniul public al Statului Român şi în administrarea reclamantei, respectiv contravaloarea chiriei, calculată de la data desfiinţării actului de adjudecare nr. 6 din 29 martie 2006 până la data introducerii acţiunii, în sumă totală de 1.566.321 euro, reprezentând 6.891.812 RON, la cursul zilei, sumă ce urma a fi actualizată cu indicele de inflaţie, la data plăţii efective.

La termenul de la 18 februarie 2015, instanţa a dispus introducerea în cauză a Biroului Executorului Judecătoresc Purcaru Marcel.

Pârâta S.C. D. S.R.L. a depus întâmpinare şi supliment la întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei S.C. A. S.R.L., excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, excepţia prematurităţii cererii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind restituirea fructelor.

Prin încheierea de şedinţă din 11 martie 2015, instanţa a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei S.C. A. S.R.L. şi a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

Prin încheierea de şedinţă din 6 mai 2015, instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar la termenul de la 3 februarie 2016 a respins excepţia prematurităţii şi a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Prin încheierea din 17 februarie 2016, instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 29 martie 2006 - 20 noiembrie 2011.

Prin sentinţa nr. 254 din 29 noiembrie 2017, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. D. S.R.L., a respins acţiunea împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea împotriva pârâţilor S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice. A fost obligată reclamanta la plata către pârâta S.C. D. S.R.L. a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Mehedinţi şi pârâta S.C. D. S.R.L.

Prin decizia nr. 1169 din 21 noiembrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. D. S.R.L., a admis apelul apelantei-reclamante Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Mehedinţi, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea, a obligat apelanta-pârâtă S.C. D. S.R.L. la plata către apelanta-reclamantă Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Mehedinţi a echivalentului în RON al sumei de 28.960 euro, la cursul afişat de BNR la data executării, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului, a obligat apelanta-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 4.401 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. D. S.R.L.

Motivele invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-pârâtă afirmă că hotărârea recurată nu este motivată deoarece instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra argumentelor şi aspectelor pentru care instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive faţă de faptul că raportul de drept material prin care pârâta era obligată la restituirea bunului s-a născut la 6 noiembrie 2014 (data pronunţării deciziei nr. 4139), iar prin cererea de chemare în judecată s-au solicitat fructe civile pentru perioada 27 martie 2006 - 13 noiembrie 2014.

Se mai arată că instanţa nu a avut în vedere nici excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, întemeiată pe faptul că bunul a fost demolat în 2012 şi nu a apreciat nici asupra bunei sau relei-credinţe a pârâtelor.

Autoarea căii de atac susţine că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, acordând ultra petita despăgubiri pentru lipsa de folosinţă deşi reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la restituirea fructelor civile.

Din perspectiva încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material, recurenta-pârâtă afirmă că instanţa de apel a neglijat dispoziţiile art. 1531 C. civ. privind răspunderea contractuală şi repararea prejudiciului şi ale art. 1645, coroborate cu art. 1635 din acelaşi cod. În opinia aceleaşi părţi, instanţa de apel ar fi trebuit să se pronunţe cu prioritate asupra datei de la care era datorată executarea obligaţiei de restituire a bunului, care este data de 6 noiembrie 2014, data pronunţării deciziei nr. 4139/2014.

În memoriul de recurs se mai arată că obligaţia de predare a bunului nu mai poate fi îndeplinită deoarece bunul a fost demolat astfel cum reiese din sentinţa nr. 907/2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin şi că decizia nr. 4139/2014 nu are valoare de titlu executoriu întrucât prin încheierea din 27 aprilie 2015 şi ulterior prin decizia nr. 924/2015, Tribunalul Mehedinţi a stabilit că intimata-reclamantă nu poate pretinde predarea bunului.

Recurenta-pârâtă critică şi soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, apreciind că, faţă de împrejurarea că bunul a fost demolat, intimata-reclamantă nu mai putea justifica un drept de administrare, acesta încetând o dată cu pieirea bunului. Se arată că instanţa a adăugat la lege atunci când a interpretat dispoziţiile art. 1640-1641 C. civ. şi că, deşi nu a fost învestită, a apreciat că recurenta-pârâtă este de rea-credinţă, fiind responsabilă de pieirea bunului.

Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi intimata-reclamantă Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Mehedinţi au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinărilor depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul este admisibil.

Prin încheierea din 16 octombrie 2019, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Intimata-reclamantă Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Mehedinţi a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a solicitat respingerea recursului.

Prin încheierea din 12 februarie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1169/2018 din 21 noiembrie 2018 şi s-a fixat termen de judecată la 1 aprilie 2020, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului.

Prin încheierea din 1 aprilie 2020 s-a constatat suspendată judecata recursului de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020. Ulterior, prin rezoluţie, a fost dispusă citarea părţilor pentru termenul de la 27 mai 2020, termen la care cauza a fost amânată pentru termenul de la 30 septembrie 2020.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa supremă reţine criticile prin care recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, acordând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, şi nu fructe civile, astfel cum a solicitat intimata-reclamantă.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligaţia instanţei de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătoreşti între altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunţate, conform art. 175 C. proc. civ.. Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menţionate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecinţa casării acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Aceste dispoziţiile legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiţiei, cât şi pentru a da posibilitatea instanţelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv şi eficient al modului de desfăşurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Înalta Curte reţine criticile prin care recurenta-pârâtă afirmă că instanţa de apel nu a avut în vedere apărările prin care această parte a arătat că nu putea fi obligată să predea bunul în discuţie înainte de data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară anulării actului de adjudecare nr. 6 din 29 martie 2006 şi nici pe cele prin care s-a susţinut că predarea imobilului devenise imposibilă întrucât acesta fusese demolat în anul 2012. Aceste critici se subsumează cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa supremă observă că intimata-reclamantă a formulat o acţiune prin care a solicitat, cu titlu de daune pentru prejudiciul cauzat, venitul nerealizat prin lipsa de folosinţa a construcţiilor, reprezentând contravaloarea chiriei de care a fost privată pe ultimii 3 ani (anteriori formulării acţiunii), în sumă totală de 547.452 euro. Prin cererea precizată la 18 februarie 2015, intimata-reclamantă a solicitat obligarea recurentei-pârâte şi a intimatelor-pârâte la restituirea fructelor civile pe care le-au dobândit sau puteau să le dobândească, reprezentând lipsa de folosinţă a construcţiilor în suprafaţă totală de 5.069 mp, echivalentă cu contravaloarea chiriei care putea fi percepută pe această suprafaţă de construcţii, începând cu data retroactivă a desfiinţării actului de adjudecare nr. 6 din 29 martie 2006 şi până la data introducerii acţiunii civile, respectiv 12 noiembrie 2014, invocând, între altele, dispoziţiile art. 1635 şi 1645 C. civ.. Admiţând apelul declarat de intimata-reclamantă Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Mehedinţi, instanţa de apel a schimbat în parte sentinţa pronunţată de tribunal şi a obligat recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă a sumei de 28.960 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului pentru perioada 12 noiembrie 2011 - 12 noiembrie 2014, luând în considerare cei trei ani anteriori formulării cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi de precizările depuse ulterior, instanţa de apel nu a clarificat natura juridică a sumelor solicitate de intimata-reclamantă în sensul de a stabili dacă aceasta solicită fructe civile sau contravaloarea folosinţei bunului în discuţie.

Din considerentele deciziei recurate mai rezultă că, deşi se reţine că imobilul construit fusese demolat în anul 2012 şi că obligaţia de predare a recurentei-pârâte izvorăşte din decizia nr. 4139 din 6 noiembrie 2014, instanţa de apel nu include aceste aspecte în raţionamentul logico-juridic care fundamentează soluţia pronunţată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I şi al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1169/2018 din 21 noiembrie 2018, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Faţă de efectele casării deciziei atacate în temeiul pct. 5 şi pct. 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă nu va mai analiza celelalte critici exprimate prin cererea de recurs.

În rejudecare, instanţa de apel, în virtutea rolului său activ, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale şi în limitele efectului devolutiv al apelului, va stabili natura juridică a sumelor solicitate de intimata-reclamantă prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată. De asemenea, va analiza apărările recurentei-pârâte în ceea ce priveşte determinarea momentului la care s-a născut obligaţia de predare a bunului şi va stabili dacă, faţă de acest moment şi faţă de faptul că imobilul construit a fost demolat în anul 2012, sunt îndeplinite condiţiile care justifică obligarea recurentei-pârâte la plata către intimata-reclamantă a sumelor solicitate de aceasta pentru perioada 12 noiembrie 2011 - 12 noiembrie 2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1169/2018 din 21 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Casează decizia nr. 1169/2018 din 21 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2020.