Fatal road accident compensation: Cassation appeal dismissed, upholding lower court's moral damages award based on jurisprudential criteria.

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la 12 mai 2015 sub nr. x/2015, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au chemat în judecată pe pârâta S.C. G. S.A. şi pe intervenientul H., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume, cu titlu de despăgubiri civile, în vederea acoperirii prejudiciului moral ca urmare a decesului numitului I., produs în accidentul rutier care a avut loc la 26 septembrie 2013 pe raza staţiunii Mamaia, jud. Constanţa, după cum urmează: (i) B. (mama victimei), suma de 6.480,67 RON - despăgubiri materiale şi prejudiciul moral în sumă de 300.000 euro; (ii) A. (tatăl victimei) - prejudiciul moral în sumă de 300.000 euro; (iii) C. (fratele victimei) - suma de 300.000 euro, cutitlu de daune morale; (iv) D. (bunicul victimei) - suma de 100.000 euro, cu titlu de daune morale; (v) E. (bunica victimei) - suma de 100.000 euro, cu titlu de daune morale; (vi) F. (bunica victimei) - suma de 100.000 euro, cu titlu de daune morale.

Prin sentinţa civilă nr. 2145 din 15 septembrie 2016, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii B., A., C., D., E. şi F., fiind obligată pârâta G. S.A. să plătească cu titlu de daune materiale, suma de 6.480,67 RON, şi cu titlu de daune morale reclamantei B. suma de 25.000 euro, reclamantului A. suma de 25.000 euro, reclamantului C. suma de 25.000 euro, iar reclamanţilor D., E. şi F. câte 10.000 euro pentru fiecare, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii şi pârâta.

Prin decizia civilă nr. 618A din 24 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă, a admis apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamanţii A., B. şi C. a sumei de 100.000 euro pentru fiecare, echivalent în RON la data plăţii, la cursul B.N.R., şi către reclamanţii D., E. şi F. a sumei de 25.000 euro pentru fiecare, echivalent în RON la data plăţii, la cursul B.N.R., cu titlu de daune morale. Restul dispoziţiilor au fost menţinute.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta G. S.A., care a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă prin decizia nr. 422 din 14 februarie 2018, a fost casată decizia recurată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinându-se, în esenţă, că instanţa de apel nu a examinat criteriul jurisprudenţial şi nu a analizat jurisprudenţa naţională, subliniindu-se, totodată, că suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă caracter pur simbolic.

Rejudecând după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respin, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţi şi de pârâtă prin decizia civilă nr. 1507/A/2018 din 6 septembrie 2018.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii B., A., C., D., E. şi F., solicitând admiterea căii de atac formulate, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă următoarele:

Recurenţii-reclamanţi susţin că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar curtea de apel a analizat motivele de apel ale reclamanţilor numai prin raportate la jurisprudenţa depusă de părţi şi gradul de rudenie, fără a ţine seama de drepturile neptrimoniale lezate, de aspectele în care s-au exteriorizat suferinţele şi vătămările produse, de probele care au susţinut gravitatea şi importanţa prejudiciului moral suferit. Aceste critici sunt subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Autorii căii de atac invocă încălcarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 49 din Legea nr. 136/1995, art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma CSA, art. 1385 alin. (1) şi art. 1391 alin. (2) C. civ. şi prevederile Directivei 2009/103/CE, arătând că există o neconcordanţă vădită între nivelul despăgubirilor acordate de instanţele devolutive şi nivelul despăgubirilor acordate în cazuri similare de către instanţele de judecată naţionale în ultimii ani.

Se mai arată că utilizarea de către curtea de apel a criteriului economico-social în locul criteriului jurisprudenţial este nelegală, acesta nefiind prevăzut de lege, şi că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor nu ar fi trebuit să fie avută în vedere starea materială a victimei sau cea a persoanei responsabile.

Într-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de recurs se afirmă că modalitatea în care instanţa de apel a analizat criteriul jurisprudenţial nu a respectat decizia de casare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deoarece s-a limitat numai la jurisprudenţa depusă de părţi şi a concluzionat că despăgubirea nu trebuie să fie orientată către maximul sumelor prezentate în jurisprudenţă. În plus, instanţa de apel nu a indicat propria apreciere asupra cuantificării daunelor morale, preferând să constate doar că evaluarea instanţei de fond este corectă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în ceea ce priveşte criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar criticile subsumate pct. 6 au fost invocate formal.

Prin încheierea din 4 decembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 12 februarie 2020, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului care a fost admis în principiu şi s-a fixat termen de judecată la 1 aprilie 2020, în vederea soluţionării acestuia în şedinţă publică.

La termenul de la 1 aprilie 2020 a fost constatată suspendarea judecăţii de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020, iar, ulterior, prin rezoluţie, s-a fixat termen în şedinţă publică la 27 mai 2020. La acest termen, cauza s-a amânat pentru lipsă de procedură şi s-a acordat termen la 30 septembrie 2020.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Criticile subsumate acestui motiv de nelegalitate sunt nefondate deoarece susţinerile recurenţilor-reclamanţi referitoare la inexistenţa motivării sunt formale şi exprimă nemulţumirea acestora faţă de modul în care curtea de apel a analizat cererile reclamanţilor prin raportate la jurisprudenţa depusă de părţi şi gradul de rudenie. Alegaţiile prin care se arată că instanţa de apel nu a ţinut seama de drepturile neptrimoniale lezate, de aspectele în care s-au exteriorizat suferinţele şi vătămările produse, de probele care au susţinut gravitatea şi importanţa prejudiciului moral suferit nu pot fi cenzurate prin raportare la dispoziţiile cazului de casare invocat, neînscriindu-se în niciuna din tezele acestui text de lege.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecăţii, cu respectarea prevederilor legale incidente şi pe baza unui raţionament ce determină în mod logic soluţia din dispozitiv, respectând astfel cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Din perspectiva acestui motiv de recurs, se invocă încălcarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 49 din Legea nr. 136/1995, art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma CSA, art. 1385 alin. (1) şi art. 1391 alin. (2) C. civ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că sub regimul C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, examinarea hotărârii în calea de atac a recursului se poate face numai sub aspectul aplicării greşite sau încălcării legii, iar criticile care aduc în discuţie interpretarea legii (respectiv a actului juridic dedus judecăţii conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865) nu pot fi reţinute. Mai reţine instanţa supremă că prin memoriul de recurs se exprimă nemulţumirea autorilor căii de atac faţă de soluţia de respingerea a apelului formulat de aceştia, în urma căreia daunele materiale şi morale solicitate au rămas la valorile stabilite de Tribunalul Ilfov prin sentinţa nr. 2145 din 15 septembrie 2016, respectiv 6.480,76 RON daune materiale, câte 25.000 de euro daune morale pentru părinţii şi fratele victimei şi câte 10.000 de euro daune morale pentru bunicii victimei.

Recurenţii-reclamanţi apreciază că valoarea despăgubirilor morale este prea mică, că nu fost stabilită pe baza criteriilor statuate de lege şi nu acoperă prejudiciul moral suferit de familia victimei.

Criticile sunt nefondate. Astfel, nu poate fi reţinută critica prin care se arată că la stabilirea cuantumului daunelor morale instanţa de apel s-ar fi raportat la un criteriu care nu este prevăzut de lege, şi anume condiţiile economico-sociale, şi că ar fi ţinut cont de starea materială a victimei sau de cea a persoanei păgubite. Aspectele invocate de autoarea căii extraordinare de atac referitoare la nivelul de trai al membrilor familiei victimei aduc în discuţie situaţia de fapt, iar instanţa de recurs nu le poate avea în vedere deoarece constituie motive de netemeinicie.

Nici critica referitoare la greşita aplicare a prevederilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma CSA, art. 1385 alin. (1) şi art. 1391 alin. (2) C. civ. nu poate fi primită. Conform acestor dispoziţii legale, în caz de deces al victimei accidentului rutier, daunele morale cuvenite celor îndreptăţiţi se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, iar prejudiciul trebuie reparat integral. Prin decizia nr. 422 din 14 februarie 2018, prin care a fost admis recursul intimatei-pârâte în primul ciclu procesual, Înalta Curte a pus în vedere instanţei de apel ca, în rejudecare, să ţină seama de criteriile de stabilire a daunelor şi de practica judiciară naţională în materie, respectiv hotârări judecătoreşti pronunţate de instanţele civile şi penale din care se desprinde cuantumul despăgubirilor pentru suferinţa produsă membrilor familiei ca urmare a decesului unei rude apropiate într-un accident de circulaţie.

Prin hotărârea recurată, instanţa de apel, urmând indicaţiile din decizia de casare, a analizat practica judiciară depusă de părţi şi a stabilit, cu argumente pertinente, că sumele acordate de instanţa de fond respectă criteriul jurisprudenţial, instanţa de apel având plenitudinea de apreciere asupra incidenţei hotărârilor judecătoreşti în analiza daunelor morale.

Criticile recurenţilor-reclamanţi legate de cuantumul despăgubirii raportat la situaţia de fapt din speţă aduc în discuţie aspecte de netemeinicie (starea emoţională a mamei, intervenţiie medicale pe care victima le-a suportat, relaţiile dintre membrii familiei) care nu pot fi cenzurate în calea de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B., A., C., D., E. şi F. împotriva deciziei civile nr. 1507/A din 6 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B., A., C., D., E. şi F. împotriva deciziei nr. 1507/A din 06 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2020.