Public contract dispute: appealability of administrative contract execution judgments under Law 101/2016

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2020

Analizând actele de la dosar, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 14.11.2017, reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C.., a chemat în judecată pe pârâta Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei 53.442,21 RON, încasată nedatorat, la care se adaugă dobânda legală, estimată provizoriu la 40.795 RON, calculată începând cu 13.11.2015 (data efectuării plaţii facturii fiscale nr. x/12.11.2015) până la 09.11.2017, dobânda urmând a fi datorată în continuare până la plata efectivă a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile nr. 1.341 C. civ.

La 12.12.2017, pârâta Compania de Apă Târgovişte - Dâmboviţa a chemat în garanţie Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Pucioasa.

Prin sentinţa nr. 1083/09.10.2018, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins atât cererea de chemare în judecată, cât şi cererea de chemare în garanţie.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin încheierea din 04.04.2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a încuviinţat în parte cererea de probatorii formulată de apelantă, în sensul că a admis proba cu înscrisurile deţinute de intimata-pârâtă şi intimata-chemată în garanţie, respectiv decizia nr. 9559/22.06.2015 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor numită de directorul adjunct al Direcţiei Generale Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu, nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 6713 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/2015 şi a respins proba cu înscrisurile reprezentând copia plângerilor penale îndreptate împotriva U.A.T. Pucioasa şi a antreprenorului lucrărilor al căror beneficiar este U.A.T. Pucioasa şi copia soluţiei pronunţate în dosarul penal; de asemenea, a respins proba cu interogatoriu.

Ulterior, prin decizia nr. 269/04.06.2019, a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, dar şi a încheierii din 04.04.2019, reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C.., a declarat recurs.

În motivare, a susţinut că simpla consemnare în încheierea din 04.04.2019 că probele respinse nu sunt concludente, fără a prezenta raţionamentul juridic în urma căruia a conchis astfel, nu reprezintă o motivare corespunzătoare, care să răspundă exigenţelor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.; motivarea este un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie.

A subliniat recurenta că a precizat teza probatorie, motivând necesitatea, relevanţa şi caracterul concludent al probelor, raportat la faptul că a depus toate diligenţele, adoptând măsurile legale, pentru a asigura paza bunului, în condiţiile în care au fost invocate prevederile art. 17.2 din contractul încheiat cu intimata-pârâtă, prin care se reglementează responsabilitatea antreprenorului faţă de lucrări.

Or, instanţa de apel a reţinut că S.C. A. S.A. nu şi-a respectat obligaţia de pază juridică, fără a arăta în ce mod şi în ce măsură a încălcat respectiva obligaţie şi fără administrarea probatoriului solicitat în cauză.

Din această perspectivă, a apreciat că şi decizia pronunţată în apel este nemotivată.

Pe de altă parte, a susţinut că decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii şi de criticile formulate prin memoriul de apel, care nu au fost analizate.

În acest sens, a arătat că instanţa de prim control judiciar i-a respins apelul, reţinând incidenţa art. 17.2 din contractul încheiat cu intimata-pârâtă, prin care se reglementează responsabilitatea antreprenorului, dar şi confirmarea antreprenorului, la data efectuării plăţii, în sensul că nu mai există nicio sumă datorată de beneficiar conform contractului.

În opinia recurentei, dincolo de faptul că instanţa de apel nu a arătat cum ar fi trebuit să procedeze, care este comportamentul sancţionat şi în ce măsură s-au încălcat prevederile art. 17.2 din contract, argumentele curţii care derivă din corespondenţa purtată de părţi cu privire la modul de soluţionare a revendicărilor contractuale sunt străine de natura cauzei, în condiţiile în care S.C. A. S.A. şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile legale care reglementează plata nedatorată, iar nu pe răspunderea civilă contractuală.

Mai mult decât atât, a susţinut că, în condiţiile în care înscrisurile depuse la dosar relevă că doar intimata-pârâtă a fost obligată definitiv (prin sentinţa civilă nr. 151/2016) la plata unei sume reprezentând corecţie financiară, curtea de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale vizând relativitatea efectelor hotărârii judecătoreşti pronunţate într-un litigiu în care nu a fost parte şi a încălcat principiile vizând rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului şi autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 151/2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

A arătat recurenta că instanţa de apel s-a limitat la a verifica existenţa unor prevederi care ar putea institui atragerea răspunderii antreprenorului pentru conservarea lucrărilor şi bunurilor, fără a avea în vedere dacă sunt întrunite toate elementele răspunderii civile a acestuia şi fără a lua în considerare că o instanţă judecătorească a stabilit că este în sarcina intimatei-pârâte obligaţia de plată a corecţiei financiare.

De asemenea, a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 1.341 C. civ., apreciind fără temei că e suficient să fi renunţat la o anumită sumă de bani, derivând din lucrări pentru ca plata să fie datorată; or, pentru ca plata să fie datorată, trebuie să existe o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, a cărei întindere şi scadenţă să fie determinată printr-un titlu.

Din înscrisurile depuse la dosar nu reiese însă că ar fi îndeplinite aceste condiţii cu privire la suma pretinsă, aspect pe care instanţa nu 1-a analizat.

În continuare, a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că, în contra celor reţinute de instanţa de apel, raportat la situaţia de fapt şi la probatoriul administrat, nu a renunţat la dreptul de a solicita o plată efectuată nedatorat, subliniind că la momentul acceptării reţinerii acestei sume a avut falsa reprezentare că ar plăti o datorie proprie, în condiţiile în care nu a fost înştiinţat asupra conţinutului notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 6713 şi procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/2015. De asemenea, a subliniat că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile legale vizând forţa majoră, cauzele care înlătură răspunderea antreprenorului şi dreptul de proprietate care este garantat prin Constituţie, în condiţiile în care nu a avut o atitudine pasivă, ci a informat intimatele de interferenţele dintre proiecte şi chiar a formulat plângeri penale.

Potrivit recurentei, faţă de situaţia de fapt, dar şi calitatea de proprietar a persoanei faţă de care instanţa a apreciat că ar fi trebuit să opună paza lucrărilor, în speţă trebuia reţinută incidenţa unei cauze care îi înlătură răspunderea, astfel că nu i se putea imputa corecţia financiară.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Pucioasa a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Intimata Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa motivelor de nelegalitate; pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 01.07.2020, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului şi s-a admis în principiu recursul, stabilindu-se termen în şedinţă publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Înalta Curte a luat în dezbateri în şedinţă publică, din oficiu, ca motiv de ordine publică, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., relevat de aspectul greşitei compuneri a completului de judecată care a pronunţat decizia recurată.

Posibilitatea instanţei de recurs de a invoca din oficiu motive de casare de ordine publică este conferită prin reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (3) C. proc. civ., conform căreia motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică.

Incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. rezidă în încălcarea prevederilor art. 54 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 304/2004, având în vedere că în litigiile care decurg din executarea unui contract administrativ, hotărârea primei instanţe se atacă cu recurs în 10 zile de la comunicare, la instanţa superioară, conform art. 53 alin. (11) şi art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că obiectul litigiului este reprezentat de acţiunea în pretenţii referitoare la suma de 53.442,21 RON, la care se adaugă şi dobânda legală, sumă care, potrivit susţinerilor reclamantei, este nedatorată şi reţinută în mod greşit de pârâtă, motiv pentru care şi-a exercitat dreptul material la acţiune, prin prezentul demers judiciar.

Relaţiile contractuale dintre reclamantă, în calitate de antreprenor, şi pârâtă, în calitate de autoritate contractantă, se întemeiază pe Acordul Contractual nr. x/23.03.2012/1743/UIP/23.03.2012, având ca obiect executarea obiectivului de investiţii "Reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare Pucioasa şi Fieni", în urma căruia, prin adresa nr. x/11.11.2015, pârâta a reţinut din CIP-ul nr. 16 suma de 53.442,21 RON, din care suma de 52.580,24 RON a virat-o în contul Ministerului Fondurilor Europene, iar diferenţa de 861,97 RON reprezintă contribuţia plătită la bugetul local, cu motivarea aplicării unei corecţii financiare, conform procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/30.04.2015, precum şi a Notificării beneficiarului nr. 6714/GA/30.04.2015.

Acordul contractual aflat în discuţie a fost încheiat în temeiul dispoziţiilor din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, la Secţiunea a 9-a intitulată "Soluţionarea litigilor în instanţă", art. 286-2881, fiind prevăzută procedura de judecată în faţa instanţei de judecată a litigiilor care intră în sfera de aplicare a ordonanţei.

La 25.05.2016, O.U.G. nr. 34/2006 a fost abrogată, iar la 26.05.2016 a intrat în vigoare noul pachet legislativ în domeniul achiziţiilor publice, compus din trei legi, Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, care transpun în legislaţia naţională prevederile noilor Directive europene în materie adoptate la nivelul anului 2014, precum şi Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în domeniul achiziţiilor publice, care este complementară celorlalte trei.

Aşadar, dată fiind încetarea efectelor juridice ale O.U.G. nr. 34/2006, ca urmare a abrogării, şi având în vedere obiectul litigiului, regimul juridic aplicabil în speţă la data declanşării prezentului litigiului, 14.11.2017, în determinarea căii de atac se face prin raportare la dispoziţiile din Legea nr. 101/2016, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 40/18.05.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin această decizie s-a stabilit că, litigiile decurgând din executarea contractelor de achiziţie publică se soluţionează, potrivit art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, de instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante, iar hotărârea pronunţată se atacă, conform art. 55 alin. (3), cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.

Cu privire la interpretarea şi aplicarea art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (în forma în vigoare anterior modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 40/18.05.2020, a stabilit că "Hotărârea pronunţată în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanţa ierarhic superioară, secţia sau completul specializat în litigii cu profesionişti, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016".

Aşadar, calea de atac prevăzută de legiuitor pentru sentinţa nr. 1083/09.10.2018 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este recursul, conform art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 şi Decizia nr. 40/18.05.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (3), art. 488 alin. (1) pct. 1 din acelaşi Cod, Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze încheierea şi decizia atacată şi să trimită cauza spre o nouă judecată curţii de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar C.., împotriva încheierii din 04.04.2019 şi deciziei nr. 269/04.06.2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Casează încheierea şi decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată curţii de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2020.