Admissibility of accessory intervention in property dispute lacking current personal interest

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

În cadrul apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 787/10.03.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, care formează obiectul dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, A. S.P.A. a formulat o cerere de intervenţie accesorie, în interesul intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L.

Prin încheierea de la 20.05.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de calificare a intervenţiei ca principală şi a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie.

Împotriva acestei încheieri şi numai în privinţa dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie accesorie, A. S.P.A. a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege.

În motivare, a susţinut că încheierea atacată a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, invocând, astfel, ipoteza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În concret, a afirmat că textele de lege încălcate sunt cele ale art. 61 alin. (3) şi art. 67 C. proc. civ.

Dezvoltând critica formulată, a apreciat că în mod eronat a considerat curtea de apel că se află într-un pretins conflict cu partea în favoarea căreia intenţionează să intervină, deoarece eventuala pronunţare a unei soluţii favorabile pârâtei nu ar contraveni intereselor sale şi propriului drept pe care şi-l afirmă.

Recurenta a precizat că pe calea cererii de intervenţie a susţinut că actul juridic translativ de proprietate prin care S.C. B. S.R.L. a dobândit o cotă indiviză de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, B-dul x, nr. 33, sector 1 nu este afectat de nicio cauză de nulitate şi că, ulterior dobândirii de către sine a cotei de 2/3 din dreptul de proprietate asupra aceluiaşi imobil şi de către pârâtă a cotei de 1/3, a fost soluţionat irevocabil dosarul nr. x/2002, în care S.C. B. S.R.L. a participat în mod efectiv, punând concluzii şi promovând căi de atac. În opinia recurentei, la 18.01.2011, când dosarul nr. x/2002 a fost soluţionat în mod irevocabil, şi-a întregit dreptul de proprietate asupra imobilului.

Aşadar, afirmând că cererea de intervenţie accestorie sprijină contractul nr. x/2005, prin care intimata S.C. B. S.R.L. a dobândit cota indiviză de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, B-dul x, nr. 33, recurenta a arătat că această atitudine procesuală nu-i vatămă interesele, întrucât contractul a cărui legalitate o apără a fost încheiat anterior întregirii dreptului de proprietate.

De aceea, susţinând că dosarul de faţă are ca obiect analiza doar a legalităţii contractului nr. x/2005, iar nu a efectelor pe care respectiva convenţie le-ar putea produce în contextul soluţionării irevocabile a dosarului nr. x/2002, a apreciat că încheierea atacată este rezultatul încălcării regulilor de procedură, căci instanţa de apel pare să fi considerat, în mod nefondat, că o hotărâre favorabilă intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. ar consolida acestei părţi dreptul de proprietate asupra cotei de 1/3 şi ar afecta negativ dreptul de proprietate, afirmat de recurentă, asupra întregului imobil.

În consecinţă, titularul căii de atac a considerat că interesul său în a prezenta apărări care să susţină hotărârea primei instanţe, în scopul conservării dreptului de proprietate pe care şi-l afirmă, care ar putea să fie, cel puţin aparent, tulburat dacă S.C. B. S.R.L. ar pierde procesul, este unul determinat, legitim, personal, născut şi actual.

La 21.09.2020, intimata S.C. B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe motiv că interesul său şi al A. S.P.A. nu ar fi concordante.

Analizând actele dosarului şi încheierea atacată, în cadrul controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., "Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi".

Interesul pe care legea îl pretinde, nu doar în cazul intervenţiei principale, ci şi în cel al intervenţiei accesorii, este descris în art. 33 C. proc. civ.: el trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

În considerarea cerinţei caracterului personal, interesul autorului cererii de intervenţie accesorie nu poate fi evaluat doar prin prisma poziţiei părţii în favoarea căreia urmăreşte să intervină. De aceea, în mod singular, atitudinea procesuală a intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L., care s-a opus admiterii în principiu a cererii, nu este suficientă pentru a justifica respingerea intervenţiei ca inadmisibilă şi este necesar un examen al interesului propriu al celui care intervine.

Recurenta a afirmat că iniţial a dobândit dreptul de proprietate asupra unei cote indivize de 2/3 din imobilul situat în Bucureşti, B-dul x, nr. 33, prin cumpărare de la C. şi D., care la rândul lor o dobândiseră, direct sau derivat, prin acte succesive, de la E. şi F..

Cealaltă cotă de 1/3, rămasă iniţial în proprietatea numiţilor E. şi F., apoi atribuită intimatei-reclamante F. printr-un act de partaj voluntar din 22.02.2005, a fost transmisă în aceeaşi zi către S.C. G. S.R.L., administrată de către E., care a înstrăinat-o ulterior intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L., prin contractul autentificat sub nr. x/27.04.2005 de B.N.P. H., după ce F. semnase declaraţia autentificată sub nr. x/27.04.2005 la acelaşi birou notarial, potrivit căreia a încasat integral preţul datorat de către S.C. G. S.R.L.

Înalta Curte notează şi că prin sentinţa civilă nr. 278/15.02.2007, irevocabilă prin nerecurare, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare a cotei de 1/3 din dreptul de proprietate, încheiat între F. şi S.C. G. S.R.L.

În prezentul proces se dezbate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.04.2005 de B.N.P. H., încheiat între S.C. G. S.R.L., administrată de E., în calitate de vânzătoare şi S.C. B. S.R.L., în calitate de cumpărătoare.

Recurenta afirmă că în prezent este proprietară şi asupra acestei cote indivize şi potrivit susţinerilor sale, întregirea dreptului de proprietate a avut loc în urma soluţionării dosarului nr. x/2002, având ca obiect ieşirea din indiviziune asupra imobilului în discuţie.

Respectivul dosar s-a format ca urmare a demersului iniţiat de către E. şi F. la 26.06.2001, anterior încheierii actului de partaj voluntar şi, în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ a pronunţat sentinţa civilă nr. 252/22.03.2002, prin care a atribuit imobilul către C., în schimbul unei sulte.

Pe parcursul judecării apelului declarat împotriva hotărârii menţionate mai sus, C., aşadar persoana căreia imobilul îi fusese atribuit, împreună cu alte persoane, au cedat drepturile litigioase derivate din dosarul nr. x/2002, către A. S.P.A., prin contractul autentificat sub nr. x/04.05.2007 de B.N.P. I..

Înalta Curte nu a fost chemată să se pronunţe asupra părţii căreia i-ar reveni atributul proprietăţii cotei de 1/3.

Analiza susţinerilor părţilor şi succesiunea actelor de transfer de proprietate, unele valabile, altele anulate, relevă însă că interesului A. S.P.A. în a interveni în proces îi lipseşte cerinţa actualităţii, întrucât modalitatea afirmată de recurentă, privind dobândirea dreptului de proprietate asupra cotei de 1/3, pare a nu interfera cu contractul a cărui pretinsă nulitate formează obiect al judecăţii de faţă.

De aceea, eventuala pierdere a procesului de către S.C. B. S.R.L. nu ar avea vreun impact asupra dreptului de proprietate afirmat de către recurentă.

Este real că şi în asemenea condiţii, legea oferă persoanelor posibilitatea de a se adresa instanţei, în textul art. 33 teza a II-a C. proc. civ., "cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara".

Se cuvine reiterat că judecata poartă doar asupra contractului prin care S.C. B. S.R.L. a dobândit cota indiviză de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului.

În aceste condiţii, dreptul asupra cotei de 1/3, pe care recurenta afirmă că l-a dobândit ca efect al cesiunii de drepturi litigioase în cadrul procesului de partaj în care, astfel, ar fi deţinut calitate procesuală, nu este în mod real ameninţat, căci între actele care au fost încheiate de către autorii săi nu se regăseşte şi cel atacat în prezentul demers judiciar. Este util de subliniat şi că titlul de care se prevalează S.C. B. S.R.L. este ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 252/22.03.2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.

Existenţa unei pagube şi, cu atât mai puţin, caracterul ei iminent pe care art. 33 teza a II-a C. proc. civ. îl are în vedere, sunt aspecte care, de asemenea, nu pot fi identificate.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că A. S.P.A. nu are un interes actual în a participa la judecată, motiv pentru care încheierea recurată a fost dată cu deplina respectare a cerinţelor art. 61 şi urm. C. proc. civ., iar nu cu nesocotirea lor.

De aceea, în baza art. 64 alin. (4) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intervenientă A. S.P.A. împotriva încheierii din 20.05.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 30 septembrie 2020.