Land-use rent restitution upheld; commune's appeal annulled for lacking statutory legality grounds

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2020

Din examinarea lucrărilor dosarului, s-au constatat următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş Severin, secţia I civilă la 13 noiembrie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. a chemat în judecată pârâta COMUNA EZERIŞ, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea acesteia la restituirea sumei de 1.860.506,85 RON, reprezentând suma încasată cu titlu de contravaloare pierdere de creştere, pe anul 2015, în cuantum de 1.160.508,99 RON, potrivit facturii nr. x din 2 noiembrie 2015 şi O.P. nr. x din 10 noiembrie 2015, la cheltuieli de reinstalare fond forestier, pe anul 2015, în valoare de 36.612,92 RON, conform facturii nr. x din 18 noiembrie 2015 şi O.P. nr. x din 20 noiembrie 2015, la chirie pe anul 2016, în sumă de 331.692,47 RON, potrivit facturii nr. x din 10 august 2016 şi O.P. nr. x din 18 august 2016, la chirie pe anul 2017, în cuantum de 331.692,47 RON, conform facturii nr. x din 21 decembrie 2016 şi O.P. nr. x din 30 ianuarie 2017.

De asemenea, a solicitat şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale datorate de la data achitării sumelor şi până la data restituirii acestora, precum şi a cheltuielilor de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1341, art. 1344, art. 1635-1640 din C. civ. şi art. 148, art. 192, art. 194 şi următoarele din C. proc. civ., precum şi pe restul dispoziţiilor invocate în cuprinsul cererii.

Prin încheierea nr. 38 din 16 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin, secţia I civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei secţii, cauza fiind trimisă spre soluţionare secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal şi înregistrată sub nr. x/2018*.

2. Prin sentinţa civilă nr. 102/2019 din data de 18 martie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A..

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A.

Prin decizia civilă nr. 826/A din 31 octombrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanta reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. împotriva sentinţei civile nr. 102/2019 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin în dosarul nr. x/2018, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte cererea în pretenţii formulată de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE TRANSELECTRICA S.A. şi în consecinţă a obligat pârâta să plătească reclamantei cu titlu de restituire plată nedatorată: suma de 331.692,47 RON, reprezentând chirie aferentă anului 2016, cu dobânda legală socotită de la data plăţii nedatorate - 18 august 2016 şi până la restituirea efectivă a sumei, suma de 331.692,47 RON, reprezentând chirie aferentă anului 2017, cu dobânda legală socotită de la data plăţii nedatorate - 30 ianuarie 2017 şi până la restituirea efectivă a sumei. A menţinut în rest sentinţa primei instanţe cu privire la respingerea ca neîntemeiate a celorlalte pretenţii băneşti ale reclamantei, totodată a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 15.358,26 de RON reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă şi în apel.

4. La 23 ianuarie 2020, împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea şi schimbarea în parte a deciziei recurate, în sensul anularii în tot a sentinţei civile apelate, iar, rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

5. Împotriva deciziei sus-menţionate, la 15 ianuarie 2020, a declarat recurs şi pârâta U.A.T. COMUNA EZERIŞ, fără indicarea expresă a motivului de casare, precizând doar că decizia a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, şi reţinerea spre rejudecare cu consecinţa anulării deciziei recurate. De asemenea, a solicitat şi obligarea recurentei-reclamante la plata taxei judiciare de timbru, aferentă recursului declarat, precum şi a celorlalte cheltuieli de judecată.

În susţinerea recursului, recurenta-pârâtă a precizat că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind nelegală sub o serie de aspecte.

Cu titlu prealabil, a arătat că prin decizia pe care înţelege să o atace a fost schimbată în parte sentinţa civilă nr. 102 din 18 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi ca urmare a fost obligată la plata către reclamantă cu titlu de plată nedatorată a sumei de 331.692,47 RON, aferentă anului 2016, cu dobânda legală aferentă, a celei de 331.692,47 RON, reprezentând chirie aferentă anului 2017, cu dobânda legală aferentă, precum şi a sumei de 15.358,26 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă şi în apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, a susţinut recurenta-pârâtă, instanţa de apel a reţinut că sumele solicitate, cu titlu de chirie anuală pentru anii 2016 şi 2017 şi achitate benevol de către reclamantă, reprezintă o plată nedatorată, fiind lipsită de orice temei legal.

Astfel, prin H.G. nr. 841 din 2015, prin care s-au aprobat condiţiile în care se vor scoate terenurile din fondul forestier, nu s-a prevăzut plata unor chirii către proprietarul terenurilor, iar conform art. 14 din Legea nr. 255 din 2010 scoaterea temporară a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes naţional, judeţean şi local din circuitul agricol şi, respectiv, din fondul forestier naţional se exceptează de la plata taxelor prevăzute de diverse acte normative, inclusiv cele de la art. 42 din Legea nr. 46 din 2008 - Codul silvic, iar chiria pentru folosinţa temporară este reglementată de art. 42 alin. (1) lit. b) din Codul Silvic.

Totodată, recurenta-pârâtă a precizat că instanţa de apel a apreciat că aceasta nu poate fi considerată a fi de bună-credinţă, cât timp dreptul de a încasa chiria pretinsă pentru anii 2016-2017 nu a fost consacrat de H.G. nr. 841 din 2015, iar prevederile art. 14 din Legea nr. 255 din 2010 îl negau, în mod expres şi neechivoc. Prin urmare, aceasta a solicitat şi încasat sume de bani cu ignorarea totală a actelor normative în vigoare.

Faţă de aceste reţineri ale instanţei de apel, recurenta-pârâtă a învederat că, deşi în H.G. nr. 841 din 2015 nu se prevede dreptul de a încasa chirie, acest lucru nu înseamnă că reclamanta nu datorează chirie. Într-adevăr, în cuprinsul H.G. nr. 841 din 2015 nu se prevede dreptul unităţilor-administrativ teritoriale de a încasa chirie, dar nici nu le este interzis acest lucru.

În continuare, recurenta-pârâtă a arătat că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255 din 2010, scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes naţional, judeţean şi local din circuitul agricol şi, respectiv, din fondul forestier naţional se exceptează de la plata taxelor prevăzute la art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18 din 1991, respectiv a taxelor şi a celorlalte sume datorate potrivit art. 33 alin. (2) lit. h), art. 36 alin. (2), art. 41 şi 42 din Legea nr. 46 din 2008 - Codul Silvic şi art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. x, şi nu că este scutită de impozitele şi taxele prevăzute de celelalte legi.

De asemenea, potrivit art. 27 din Legea nr. 215 din 2001 a administraţiei publice locale, în scopul asigurării autonomiei locale, autorităţile administraţiei publice locale au dreptul să instituie şi să perceapă impozite şi taxe locale, să elaboreze şi să aprobe bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, în condiţiile legii.

În final, recurenta-pârâtă a precizat că reclamanta şi-a întemeiat apelul pe un text legal declarat neconstituţional, care nu îşi mai produce efecte juridice până când legiuitorul va adopta o soluţie legislativă în concordanţă cu statuările Curţii Constituţionale, astfel încât soluţia primei instanţe de respingere în totalitate a demersului judiciar este una temeinică şi legală.

6. La 12 martie 2020, recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. a depus întâmpinare, la recursul declarat de pârâtă, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, întrucât nu a fost respectat termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 485 C. proc. civ. raportat la art. 185 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, conform dovezii de comunicare a deciziei recurate, aflată la dosarul Curţii de Apel Timişoara, recurenta-pârâtă a primit hotărârea recurată la 20 decembrie 2019, recursul formulat fiind depus la 21 ianuarie 2020, cu depăşirea termenului de 30 de zile, fapt pentru care a intervenit tardivitatea depunerii cererii de recurs.

De asemenea, a invocat excepţia nulităţii recursului, deoarece recurenta-pârâtă nu s-a conformat prevederilor art. 488 şi art. 489 C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază recursul, rezumându-se în a preciza că decizia recurată a fost dată, pe de o parte, cu încălcarea normelor de drept material, iar, pe de altă parte, pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, ceea ce ar conduce la posibila încadrare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, aceasta nu a formulat nici critici, care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. După cum se poate observa, majoritatea criticilor se referă la modul în care instanţa de apel a apreciat şi interpretat probele.

Astfel, în cuprinsul recursului nu se regăsesc critici propriu-zise de nelegalitate cu privire la decizia recurată, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurenta-pârâtă a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia instanţei de apel şi la argumentele folosite în fundamentarea acesteia. Criticile indicate ca motiv de recurs reprezintă, de fapt, critici de netemeinicie.

De asemenea, de observat şi faptul că, în susţinerea recursului, recurenta-pârâtă a reluat, succint, motivele indicate prin întâmpinarea depusă în faza apelului, fără a arăta în concret în ce constă "greşeala" instanţei de apel în pronunţarea deciziei recurate.

Pe fondul recursului, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului pârâtei, ca vădit neîntemeiat, întrucât nu este indicată modalitatea concretă în care se presupune ca instanţa de apel ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material, ci doar îşi exprimă poziţia faţă de modul în care a fost motivată admiterea cererii de apel.

În final, recurenta-reclamantă a precizat că solicită obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de judecarea recursului, în temeiul art. 453 şi următoarele din C. proc. civ.

La 10 martie 2020, recurenta-pârâtă a depus întâmpinare la recursul formulat de către reclamantă, solicitând respingerea acestuia, admiterea recursului propriu, cu consecinţa casării în parte a deciziei recurate, şi reţinerea spre rejudecare cu consecinţa anulării deciziei recurate.

La 24 martie 2020, recurenta-reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiate a apărărilor pârâtei, a recursului formulat de către aceasta şi admiterea recursului propriu.

La data de 1 iulie 2020 s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor declarate de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. şi de pârâta U.A.T. COMUNA EZERIŞ împotriva deciziei civile nr. 826/A din 31 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Prin încheierea de şedinţă din 7 iulie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; la data de 23 iulie 2020, recurenta-reclamantă a depus la dosar punct de vedere la raport, recurenta-pârâtă neînţelegând să uzeze de acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursurilor la data de 29 septembrie 2020.

7. Înalta Curte, faţă de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului declarat de pârâta U.A.T. COMUNA EZERIŞ, invocate de recurenta-reclamantă prin întâmpinare, reţinând următoarele:

În analizarea excepţiei tardivităţii, completul de filtru a constatat că recursul recurentei-pârâte a fost declarat în cadrul termenului procedural de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată a fost comunicată pârâtei la data de 20 decembrie 2019, potrivit dovezii aflate la dosarul de apel, iar recursul a fost declarat la 15 ianuarie 2020, conform ştampilei aplicate pe plicul aflat la fila x verso din dosarul de recurs, motiv pentru care Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâta U.A.T. Comuna Ezeriş.

În privinţa excepţiei nulităţii recursului pârâtei, completul de filtru reţine că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., prevăd că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod stipulează că "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în vigoare la data înregistrării acţiunii, prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

În raport cu aceste considerente, se constată că, deşi formal recurenta-pârâtă a susţinut că decizia a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, criticile din cererea de recurs vizează netemeinicia hotărârii atacate, iar nu nelegalitatea acesteia.

Prin criticile formulate, recurenta-pârâtă a învederat că, deşi în H.G. nr. 841 din 2015 nu se prevede dreptul de a încasa chirie, acest lucru nu înseamnă că reclamanta nu datorează chirie şi că în cuprinsul acestei hotărâri de guvern nu se prevede dreptul unităţilor-administrativ teritoriale de a încasa chirie, dar nici nu le este interzis acest lucru. S-a arătat, totodată, că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255 din 2010, nu prevede scutirea de impozitele şi taxele prevăzute de celelalte legi, iar potrivit art. 27 din Legea nr. 215 din 2001 autorităţile administraţiei publice locale au dreptul să instituie şi să perceapă impozite şi taxe locale, să elaboreze şi să aprobe bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, în condiţiile legii. În final, recurenta-pârâtă a precizat că reclamanta şi-a întemeiat apelul pe un text legal declarat neconstituţional, care nu mai produce efecte juridice până când legiuitorul va adopta o soluţie legislativă în concordanţă cu statuările Curţii Constituţionale, astfel încât soluţia primei instanţe de respingere în totalitate a demersului judiciar este una temeinică şi legală.

Din analiza criticilor formulate, se constată că motivele invocate de către recurentă în susţinerea recursului său nu se subscriu nici unuia dintre motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, în realitate, recurenta nu a arătat argumentele pentru care hotărârea instanţei de judecată nu este conformă legii, şi nici nu s-a raportat la considerentele acesteia, ci doar a prezentat în cuprinsul cererii de recurs o serie de apărări formulate în fazele procesuale anterioare, referitoare doar la modalitatea de analiză a materialului probator administrat, fără a se arăta dacă instanţa de apel a interpretat sau nu în mod corect normele legale.

Recurenta-pârâtă nu a criticat în mod real considerentele deciziei atacate, respectiv argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, memoriul de recurs relevând doar nemulţumirea autoarei căii extraordinare de atac faţă de soluţia instanţei de apel, aceasta tinzând în realitate la reanalizarea în faza recursului a materialului probator administrat, în vederea reconsiderării situaţiei de fapt, fără însă a se aduce critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel.

Înalta Curte constată că modul în care au fost construite criticile recurentei nesocoteşte caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse şi analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate, motiv pentru care vor fi înlăturate.

Recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, lucru care implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei de apel în legătură cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greşit, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referindu-se fie la nesocotirea unei norme de drept material, care trebuie să fie în vigoare la momentul judecăţii, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport cu exigenţele textului de lege.

De altfel, verificând motivele de recurs dezvoltate de recurenta-pârâtă, instanţa reţine că acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâta U.A.T. COMUNA EZERIŞ împotriva deciziei civile nr. 826/A din 31 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

8. În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A., se reţin următoarele:

Recursul reclamantei îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, constatându-se că acesta nu poate fi soluţionat potrivit art. 493 alin. (6) din C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să-l admită în principiu şi să stabilească termen în vederea judecării căii extraordinare de atac formulată de reclamantă, pentru când se vor cita părţile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâta U.A.T. COMUNA EZERIŞ, invocată de recurenta-reclamantă prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de pârâta U.A.T. COMUNA EZERIŞ împotriva deciziei civile nr. 826/A din 31 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Admite în principiu recursul declarat de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE "TRANSELECTRICA" S.A. împotriva deciziei civile nr. 826/A din 31 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Stabileşte termen de judecată la 12 ianuarie 2021, ora 11:00 cu citarea părţilor.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2020.