Cassation annulled for lacking substantiated grounds of illegality: commercial debt claim and contractual obligations.

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 aprilie 2015, reclamanta S.C. CONFORT S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., obligarea pârâtei la plata sumei de 33.198.048,68 RON, damnum emergens, 80,256.737,83 RON, beneficiu nerealizat calculat până la 15.03.2015 şi în continuare de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere până la plata efectivă a debitului principal, respectiv 11.976.109,34 RON reprezentând dobânzi penalizatoare încasate de pârâta de la reclamantă.

La 8 iunie 2015 pârâta A. S.A. a depus întâmpinare solicitând în principal respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, şi în subsidiar respingerea acţiunii, ca prescrisă.

Prin sentinţa civilă nr. 4010 din 31 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015 a fost respinsă excepţia prescripţiei ca neîntemeiată şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta CONFORT S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta CONFORT S.A. a declarat apel, iar prin decizia civilă nr. 1158/A din 5 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. CONFORT S.A. prin administrator judiciar B. SPRL, totodată, a fost obligată apelanta la plata sumei de 22.205,4 RON cheltuieli de judecată către intimată.

La 7 martie 2019, reclamanta S.C. CONFORT S.A. prin lichidator judiciar B. SPRL a declarat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

In argumentarea cererii de recurs, s-a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a dat o greşită interpretare unor elemente ale stării de fapt privind relaţia contractuală dintre părţi.

Faţă de soluţia acestei instanţe, curtea de apel a pronunţat hotărârea atacată încălcând normele de drept material, printr-o greşită raportare a lor la starea de fapt dedusa judecăţii.

In opinia recurentei, instanţa de apel în mod eronat a reţinut chestiunea priorităţii obligaţiilor contractuale, în sensul că această instanţă a apreciat că A. nu a fost în măsură să realizeze demersuri propriu-zise de urmărire şi încasare a sumelor respective, întrucât facturile au fost stornate, fără însă a observa că obligaţia prioritară era a pârâtei, sens în care abia în contextul pasivităţii intimatei în ceea ce priveşte colectarea creanţelor în litigiu, reclamanta a procedat la stornarea facturilor aferente sumelor respective, în scop exclusiv fiscal.

De asemenea, instanţa de apel a neglijat şi prevederile contractuale referitoare la inopozabilitatea operaţiunilor reclamantei faţă de intimată, în ceea ce priveşte respectivele facturi, în situaţia în care respectivele facturi nu fuseseră încă recesionate către recurentă. Ba mai mult, factorul avea confirmări de sold emanate de la debitorul cedat (CNAIR) care conţineau toate sumele (şi facturile) obiect al acestei acţiuni, dovada deplină deci, a caracterului lor datorat.

În cadrul motivelor de apel, a precizat recurenta, a explicitat relaţia contractuală dintre părţi şi elementele definitorii ale stării de fapt dedusă judecăţii, relevante unei judicioase analize a pretenţiilor sale. Reiterează aceste explicaţii, întrucât doar corecta lor înţelegere poate conduce la pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice.

Astfel, după un scurt istoric al cauzei şi o prezentare a relaţiilor contractuale derulate între părţi, recurenta relevă aspecte legate de determinarea obligaţiilor, a drepturilor corelative şi comutative ale părţilor în raport de terţul debitor cedat, cu privire la creanţele "transferate". De asemenea, relevă elemente privind identificarea evenimentelor care dovedesc îndeplinirea obligaţiilor de către părţile contractului şi care ar fi de natură, în opinia recurentei, să înlăture răspunderea intimatei.

Intimata-pârâtă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 28 februarie 2020 s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de reclamanta S.C. CONFORT S.A. prin lichidator judiciar B. SPRL împotriva deciziei civile nr. 1158/A din 5 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin încheierea de şedinţă din 28 aprilie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 3 iunie 2020, recurenta-reclamantă a depus la dosar punct de vedere la raport, prin care a susţinut, în esenţă, că a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., astfel încât se impune judecarea pe fond a recursului. Totodată, a ataşat note de şedinţă prin care a arătat că lichidatorul judiciar B. S.P.R.L. îşi însuşeşte recursul şi confirmă mandatul Casei de avocatură "C." S.P.A.R.L.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 29 septembrie 2020.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stipulează că, "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Deşi, invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta nu indică, în mod concret, în ce măsură instanţa de apel nu a respectat exigenţele motivării hotărârii pronunţate, nu a adus niciun fel de argument în sprijinul acestui motiv de recurs, care vizează ipoteza când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel încât se constată că acesta a fost invocat în mod formal.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prezentarea motivelor de netemeinicie de către recurenta-reclamantă, reiterarea unor situaţii de fapt, susţinerile vizând modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludentei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recurenta-reclamantă invocă, în realitate, doar chestiuni vizând probele administrate, situaţia de fapt, conduita contractuală a părţilor, aspecte ce nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Criticile recurentei vizând pretinsa valorificare a chestiunii priorităţii obligaţiilor contractuale de către instanţa de apel şi reţinerea eronată a situaţiei de fapt rezultată din probe, precum şi susţinerea acesteia în sensul că au fost neglijate prevederile contractuale referitoare la inopozabilitatea operaţiunilor reclamantei faţă de intimată, în ceea ce priveşte anumite facturi, reprezintă o evaluare de netemeinicie şi nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerinţelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Or, câtă vreme criticile recurentei se raportează la modul de interpretare a contractului de către instanţa de apel şi la reţinerea unei situaţii de fapt care nu se coroborează cu probele, referindu-se, totodată, la modul de conduită a părţilor, la evaluarea comportamentului acestora, nu se poate reţine că au fost formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Mai mult, Înalta Curte constată că sunt corecte argumentele intimatei-pârâte din întâmpinare, în sensul că nu s-a adus vreo critică concretă modului în care instanţa de apel a făcut interpretarea şi aplicarea normelor legale incidente, indicându-se în mod formal motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Faţă de motivele de recurs, astfel cum au fost dezvoltate de către recurentă, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul acestora, nu se regăsesc critici care să vizeze raţionamentul expus de curtea de apel în cuprinsul deciziei prin care au fost arătate argumentele care au stat la baza respingerii apelului reclamantei şi nici nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate a deciziei recurate, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. fiind formal invocate.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta S.C. CONFORT S.A. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. CONFORT S.A. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1158/A din 5 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2020.