Judges' salary claim proper in Călărași under optional forum rule; Constanța declination rejected.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by ruling that the Călărași Tribunal (Civil Section) has territorial competence to hear the case, thereby upholding the plaintiffs' choice of forum and rejecting the Constanța Tribunal's declination. The dispute involves a labor law claim by judges (plaintiffs) against the Ministry of Justice, the Constanța Tribunal, and the Constanța Court, seeking recalculation of salary indemnities and damages under Law No. 71/2015 and Government Emergency Ordinance No. 20/2016. The Court applied Article 127 of the Civil Procedure Code (as amended by Law No. 310/2018), which provides an optional competence rule allowing plaintiffs to bring a case to a court of the same grade within a neighboring court of appeal's jurisdiction when a judge or court is a party; since the Constanța Tribunal was a defendant and the plaintiffs included judges serving there, the Călărași Tribunal—located within the Bucharest Court of Appeal's neighboring jurisdiction—was properly seized, making its competence definitive.
Legislator headnote
AI generatedart. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 127 alin. (1) C. proc. civ, art. 127 C. proc. civ, art. 127 din C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ, Art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ; Judges' salary claim proper in Călărași under optional forum rule; Constanța declination rejected: The dispute involves a labor law claim by judges (plaintiffs) against the Ministry of Justice, the Constanța Tribunal, and the Constanța Court, seeking recalculation of salary indemnities and damages under Law No. 71/2015 and Government Emergency Ordinance No. 20/2016. The Court applied Article 127 of the Civil Procedure Code (as amended by Law No. 310/2018), which provides an optional competence rule allowing plaintiffs to bring a case to a court of the same grade within a neighboring court of appeal's jurisdiction when a judge or court is a party; since the Constanța Tribunal was a defendant and the plaintiffs included judges serving there, the Călărași Tribunal—located within the Bucharest Court of Appeal's neighboring jurisdiction—was properly seized, making its competence definitive.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to establish the competent court in the negative conflict of jurisdiction.
Full text
Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2020
Asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi, secţia Civilă la data de 6.02.2020 sub număr de dosar x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB. şi CC., prin reprezentant M. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Constanţa, Judecătoria Constanţa, cu citarea Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării: în privinţa reclamanţilor E. şi BB.:
- în privinţa reclamanţilor E. şi BB., 1.recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, conform Legii nr. 71/20I5 şi a O.U.G. nr. 20/2016, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, 484,18 la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), începând cu 01.01.2018 pană Ia zi, şi în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, diferenţă actualizata cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. 2. repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 01.01,2018, pună la zi şi în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, prin obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare prin obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care suntem îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, suma care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de Ia data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
- în privinţa reclamanţilor N., I. şi AA., recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente» conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 Ici (484,18 Ia care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), începând cu 02.02.2018 până Ia zi, şi în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, diferenţă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 02.02.2018, până la zi şi în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, până la plata efectivă a noii îndemnizaţii de încadrare, prin obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare prin obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul In care suntem îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care sc. va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.
- în privinţa tuturor celorlalţi reclamanţi, recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 Ici (484,18 la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), începând cu 08.02.2017 până la zi, şi în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, diferenţă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalul, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive iar în ceea ce priveşte fondul cauzei respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.
La termenul de judecată din data de 7.07.2020, Tribunalul Călăraşi a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, iar prin sentinţa civilă nr. 271/7.07.2020, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Călăraşi şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Constanţa.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a constatat că obiectul acţiunii este constituit de un conflict individual de muncă, reclamanţii solicitând drepturi de natură salarială, obiect ce atrage competenţa materială a tribunalului şi competenţa teritorială a instanţei în a cărei rază de competenţă se află "domiciliul sau locul de muncă" al reclamanţilor, în conformitate cu prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.
Totodată, s-a arătat că, întrucât reclamanţii din speţă au domiciliul în judeţul Constanţa şi sunt judecători în cadrul Judecătoriei Constanţa, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 23.07.2020, iar la termenul de judecată din data de 5.08.2020, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale.
Prin decizia civilă nr. 1767 din 5 august 2020, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa; a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Călăraşi, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Constanţa şi Tribunalul Călăraşi, s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit şi s-a suspendat din oficiu judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a conflictului de competenţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, precum şi a Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. (publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din data de 23 iulie 2018).
A mai reţinut instanţa că, în cauza de faţă, unul dintre pârâţi este Tribunalul Constanţa, instanţă învestită prin declinare de către Tribunalul Călăraşi, iar reclamanta P. îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiei pârâte.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Călăraşi, secţia Civilă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că o parte dintre reclamanţii ce au declanşat prezentul litigiu, având ca obiect un conflict de muncă, au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Constanţa, reclamanta P. având calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Constanţa, iar în cauza de faţă, pârâţi sunt atât Judecătoria Constanţa, cât şi Tribunalul Constanţa.
Se reţine că regula în funcţie de care se stabileşte competenţa teritorială în soluţionarea litigiilor de muncă este reglementată de art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, însă legiuitorul a instituit şi o excepţie de la această regulă, prin edictarea dispoziţiilor art. 127 din C. proc. civ.
În conformitate cu dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, incidente în cauză raportat la data introducerii acţiunii, respectiv 6 februarie 2020, Înalta Curte constată că aceste prevederi reglementează un caz de competenţă facultativă în sensul următor:
"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
(21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".
Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că reclamanţii puteau sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii, având în vedere calitatea de pârâţi a Judecătoriei Constanţa şi a Tribunalului Constanţa.
Reclamanţii au ales să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Călăraşi în acord cu prevederile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.
În speţă, o parte dintre reclamanţi au calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa, instanţă aflată în raza teritorială a Tribunalului Constanţa, pârât în cauză, iar reclamanta P. îşi desfăşoară activitatea în cadrul Tribunalului Constanţa.
Astfel, de vreme ce Curtea de Apel Bucureşti, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Călăraşi, este una dintre curţile de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Constanţa, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Constanţa, rezultă că Tribunalul Călăraşi este competent teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi, secţia Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi, secţia Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2020.