Nullity of cassation appeal for failure to substantiate claims of improper motivation and misapplication of unjust enrichment law

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 16.04.2019, sub nr. x/2019 reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţ Mehedinţi pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea paratei la plata sumei de 444.753,58 RON, actualizată cu indicii de inflaţie la data plaţii efective de către parata şi cheltuielile de judecata aferente acestui proces conf. art. 451 C. proc. civ.

Invocând dispoziţiile Legii nr. 72/2013 şi îmbogăţirea fără justa cauza reclamanta arată că pârâta şi-a mărit patrimoniul în detrimentul patrimoniului firmei care a executat lucrările.

La data de 08.05.2019, pârâtul a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională. A solicitat respingerea ca inadmisibila si ca nefondata a cererii de judecata formulate de către reclamantă. Totodată, a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, întrucât prezenta cauza a mai fost judecata o dată şi a rămas definitivă şi irevocabilă prin decizia civila cu nr. 3533/25.10.2018 a Curţii de Apel Craiova in dosarul cu nr. x/2014, prin care acţiunea reclamantei a fost respinsă în totalitate.

Prin sentinţa nr. 47/2019 din 24 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, precum şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. prin B. SPRL şi cererea reconvenţională formulată de pârât.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL, care a fost recalificat, prin încheierea de şedinţă din 30 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, ca fiind apel.

Prin decizia nr. 898/2019 din 27 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă apelul a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, la data de 7 februarie 2020, recurenta-reclamanta A. S.R.L., în faliment, a declarat recurs, care a fost însuşit de lichidatorul judiciar B. SPRL al debitoarei recurente, conform înscrisului aflat la dosarul de recurs.

Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii având ca obiect îmbogăţirea fără justă cauză şi obligarea pârâtului la plata sumei de 444,753,58 RON, actualizată cu indicele de inflaţie la data plaţii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecata aferente acestei etape procesuale.

După prezentarea situaţiei de fapt, recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea deciziei recurate, arătând că decizia recurată nu răspunde exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., întrucât aceasta doar confirmă soluţia primei instanţe şi aduce argumente străine de natura pricinii, susţinând, totodată, că decizia nu este motivată în fapt, deşi, conform art. 425 alin. (1) pct. b C. proc. civ., hotarârea judecatorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.

Raportat la obiectul cererii de chemare in judecata, îmbogăţirea fără justă cauză, după prezentarea unor consideraţii teoretice vizând această instituţie juridică, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel consideră că lucrările solicitate prin acţiune intră sub sfera de reglementare a O.U.G. nr. 34/2006, a dispoziţiilor art. 122 lit. i) din acelaşi act normativ, a căror aplicare nu este facultativă, ci obligatorie şi că pentru executarea lor era necesară încheierea unui nou contract de achiziţii publice sau a unui act adiţional, ori trebuia să-i fie atribuit de contractantul iniţial, iar necesitatea efectuării de lucrări trebuia să fie impusă din cauza circumstanţelor imprevizibile.

Recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că, înainte de a fi supusă procedurii de achiziţii publice, documentaţia realizată în acest sens a fost sumar întocmită, din cauza lipsei de fonduri a autorităţii contractante, iar realitatea execuţiei a fost mereu completată pe durata execuţiei cu dispoziţii de şantier emise de proiectant. Au fost prezentate aspecte ce ţin de relaţiile contractuale desfăşurate şi situaţia de fapt, susţinându-se, totodată, că beneficiarul lucrării si proiectantul au decis continuarea lucrărilor de execuţie prin emiterea unor dispoziţii de şantier, iar executantul -SC A. SRL- a efectuat lucrarea pe cheltuiala sa, având convingerea că i se va plăti contravaloarea lucrărilor.

A opinat recurenta-reclamantă că rezultatul execuţiei lucrărilor a fost în folosul îmbogăţitului, care şi-a mărit patrimoniul in detrimentul patrimoniului celui însărăcit şi că, în cauză, nu a fost făcută o analiză a îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiilor juridice ale acţiunii în restituire. Cu privire la condiţiile materiale ale acţiunii "de in rem verso", s-a arătat, din perspectiva măririi, respectiv îmbogăţirii unui patrimoniu, că pârâtul se bucură de un bun realizat pe cheltuiala reclamantului, iar din perspectiva micşorării unui patrimoniu, că reclamanta a suferit o pierdere apreciabilă in bani, fiind vorba de prestarea unui serviciu neplătit. A mai arătat recurenta că legătura de cauzalitate este directă pentru că o valoare trece direct din patrimoniul unuia in patrimoniul celuilalt.

În continuare, recurenta-reclamantă a susţinut că este justificată promovarea acţiunii, motivată de existenţa dreptului în intregralitatea sa - art. 1345 C. civ. şi că, în prezenta cauză, executantul lucrărilor suplimentare nu se regăseşte in nici una din situaţiile prevăzute de art. 1346 C. civ.

A mai susţinut recurenta că decizia recurată încalcă principiul aflării adevărului, al egalităţii părţilor, principii stabilite de C. proc. civ. prin art. 6, 7, 8 şi 22, dar şi dispoziţiile stabilite de C. civ. în capitolul referitor la interpretarea şi efectele legi legii civile.

De asemenea, recurenta-reclamantă, a arătat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, conform art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, respectiv dreptul de a obţine prin actul de justiţie, într-un termen rezonabil, pretenţia izvorâtă din îmbogăţirea fără justă cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât a invocat excepţia tardivităţii recursului având în vedere dispoziţiile art. 485 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat faţă de decizia civilă nr. 3533/25.10.2018 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. x/2014, iar pe fond a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate ca fiind temeinică şi legală.

Prin precizările depuse la dosar, avocatul recurentei-reclamante a arătat că, la data de 15.09.2020, a decedat dl. C., solicitând suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 412 C. proc. civ.

La termenul din 29 septembrie 2020, Înalta Curte a respins cererea privind suspendarea judecării cauzei, precum şi excepţia tardivităţii recursului, potrivit celor reţinute în practicaua hotărârii.

La aceeaşi dată, Înalta Curte a invocat excepţia nulităţii recursului şi a reţinut cauza în pronunţare asupra acestui aspect.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, aplicabile litigiului în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 16.04.2019, stipulează că, "Recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., invocând formal motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., pe care îşi întemeiază recursul şi nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În cadrul motivelor de casare invocate, recurenta a susţinut că decizia recurată doar confirmă soluţia primei instanţe, în motivare aducându-se argumente străine de natura pricinii, concluzia instanţei de apel nefiind precedată de o examinare a chestiunilor de fapt şi de drept invocate, aceasta neavând o opinie proprie cu privire la speţa dedusa judecaţii, însuşindu-şi în totalitate motivarea dată de prima instanţă.

Or, argumentele prezentate de recurentă în memoriul de recurs nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece recurenta în argumentarea acestei critici de recurs prezintă starea de fapt, ceea ce constituie un aspect de netemeinicie, şi expune consideraţii teoretice referitoare la noţiunea motivării unei hotărâri judecătoreşti, însă nu indică, în mod concret, în ce măsură instanţa de apel nu a respectat exigenţele motivării hotărârii pronunţate, afirmând la modul general ipoteza nemotivării, respectiv existenţa unor motive contradictorii ori a unor motive străine de natura pricinii, pe care nu le individualizează.

Prezentarea motivelor de netemeinicie de către recurenta-reclamantă şi reiterarea unor situaţii de fapt, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres şi limitativ de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu privire la îmbogăţirea fără justă cauză, după prezentarea unor consideraţii teoretice vizând această instituţie juridică, recurenta aduce argumente prin raportare la aspecte ce ţin de situaţia de fapt, afirmând, totodată, că nu a fost făcută o analiză a îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiilor juridice ale acţiunii in restituire, fără a se arăta care dintre aceste condiţii nu au fost examinate şi fără a se menţiona care ar fi fost interpretarea corectă a normei legale pe care o invocă.

În realitate, prin intermediul acestor critici, recurenta-reclamantă contestă modul în care instanţa de apel a stabilit şi interpretat starea de fapt a litigiului, lucru care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate cu recurs, ci numai netemeinicia acesteia.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, nu se regăsesc critici privind decizia din apel, care formează obiectul recursului, ceea ce ar fi însemnat indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţa de control judiciar în fundamentarea acesteia, susţinerile recurentei reprezentând doar o succesiune de fapte şi afirmaţii nestructurate juridic.

Autoarea căii extraordinare de atac afirmă şi încălcarea principiului aflării adevărului, al egalităţii părţilor, a dispoziţiilor referitoare la interpretarea şi efectele legii civile, dar şi al dreptului la un proces echitabil, conform art. 6 din C.E.D.O., fără a prezenta elemente concrete din care să rezulte în ce modalitate aceste principii nu au fost respectate de instanţa de apel.

Enumerarea de către recurentă a încălcării unor drepturi sau principii fundamentale nu se poate constitui, din punct de vedere juridic, într-un motiv de nelegalitate, cerinţă impusă, în mod imperativ de legiuitor.

Aşadar, Înalta Curte apreciază ca dezvoltarea argumentelor adusă în sprijinul criticilor formulate nu face posibilă exercitarea controlului de legalitate din perspectiva motivelor de casare invocate, întrucât, în memoriul de recurs, recurenta nu arată, în concret, şi nu dezvoltă motive de nelegalitate în sensul cerinţelor art. 488 din C. proc. civ., prin cererea de recurs aducându-se doar critici de temeinicie deciziei atacate şi făcândus-e doar afirmaţii în sensul nelegalităţii acesteia.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., iar invocarea de către recurentă a art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. este una formală.

În considerarea celor ce preced, întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. împotriva deciziei nr. 898/2019 din 27 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2020.