Cassation appeal annulled for failure to substantiate legal grounds in contractual damages claim

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 3 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 386.327 RON, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei ca urmare a erorilor societăţii pârâte apărute în modalitatea în care a fost ţinută contabilitatea reclamantei şi ca urmare a nedepunerii declaraţiilor, ce a avut ca efect ridicarea dreptului de plătitor de TVA, precum şi la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., art. 1350, art. 1270 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2684 din 19 septembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. şi a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 381.312 RON cu titlu de prejudiciu.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 700A din 18 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2684 din 19 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei apelate şi respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

La data de 11 iunie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 700A din 18 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului şi menţinerii sentinţei pronunţate de prima instanţă.

S-a învederat că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a arătat că fapta ilicită a pârâtei constă în nedepunerea bilanţului semestrial la data de 30 iunie 2015. În acest sens, recurenta a precizat că inclusiv prin petitul cererii de chemare în judecata a indicat faptul că motivul principal al ridicării dreptului de TVA este în realitate nedepunerea declaraţiilor.

S-a contestat şi considerentul instanţei de apel prin care s-a reţinut că întocmirea actelor contabile nu se regăseşte în capitolul II din contract şi că executantul nu şi-a asumat în mod expres întocmirea acestora. În opinia recurentei, instanţa de apel trebuia să aibă în vedere împrejurarea că reclamanta nu a indicat prin documentele depuse motivele ridicării dreptului de deducere, în acest sens fiind depusă odată cu acţiunea şi o expertiză contabilă extrajudiciară pe care a fost bazată acţiunea.

De asemenea, recurenta-reclamantă a subliniat că instanţa a interpretat în mod eronat lipsa dovezilor referitoare la natura documentelor transmise, respectiv faptul că nu se poate reţine că este vorba cu certitudine de acele documente financiar contabile pentru care părţile stabiliseră termenul de transmitere. În acest sens, s-a arătat că pârâta F and F nu a solicitat documente şi nu a făcut dovada întarzierii sau nedepunerii declaraţiilor din această cauză.

Recurenta a precizat că fapta ilicită şi neexecutarea obligaţiei contractuale a pârâtei constă în neredactarea şi nedepunerea în termen a documentelor contabile prevăzute de lege şi care erau în obligaţia acesteaia conform art. II din contract.

Arată recurenta-reclamantă că prejudiciul se compune din suma de 381312 RON, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a erorilor pârâtei B. S.R.L. apărute în modalitatea în care a fost ţinută contabilitatea societăţii reclamante şi ca urmare a nedepunerii declaraţiilor ce a avut ca efect ridicarea dreptului de plătitor de TVA, astfel cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară, dar şi din raportul efectuat la prima instanţă.

S-a mai învederat că pârâta este în culpă deoarece nu a depus bilanţul reclamantei la 30 iunie 2015 şi a efectuat mai multe erori de calcul în cadrul documentelor contabile.

Cu privire la legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, s-a subliniat că dacă pârâta ar fi întocmit în mod corect documentele contabile şi ar fi depus la timp declaraţiile şi documentele contabile, recurenta-reclamantă nu ar fi suferit toate prejudiciile prevăzute punctual în cadrul expertizei.

La data de 23 iulie 2019, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală.

În esenţă, s-a susţinut că în cauză reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile contractuale, respectiv fapta ilicită, vinovăţia, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul pretins.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă acestea nu au înţeles să îşi exercite acest drept.

Prin încheierea din 31 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul, a constatat suspendarea judecăţii de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la 29 septembrie 2020.

În şedinţa publică din 29 septembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului, pe care a pus-o în discuţia părţii prezente şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stipulează că, "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., invocând formal motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., pe care îşi întemeiază recursul şi nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Recurenta, desi invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu indică, în mod concret, în ce măsură instanţa de apel nu a respectat exigenţele motivării hotărârii pronunţate, faţă de dispoziţiile art. 425 lit. b) C. proc. civ., nu a arătat în ce modalitate hotărârea instanţei de judecată nu este conformă legii şi nici nu s-a raportat la considerentele acesteia, nu a adus niciun fel de argument în sprijinul acestui motiv de recurs, care vizează ipoteza când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel încât se constată că acesta a fost invocat în mod formal.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din observarea criticilor prezentate în cererea de recurs, se constată că acest motiv de nelegalitate este invocat formal, în realitate, recurenta făcând trimitere la situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, la probele administrate în cauză, precum şi la modul în care acestea au fost interpretate de către instanţă, tinzându-se, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului cauzei.

Recurenta prezintă în cuprinsul cererii de recurs condiţiile răspunderii civile contractuale cu indicarea în concret a elementelor acestui tip de răspundere, fără a se arăta dacă instanţa de apel a interpretat sau nu în mod corect normele legale referitoare la această instituţie juridică.

Modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurentă constă, practic, în redarea situaţiei de fapt reţinută de către instanţa de apel, a elementelor răspunderii civile contractuale, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă greşeala instanţei a cărei hotărâre a atacat-o.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, nu se regăsesc critici cu privire la decizia din apel, care formează obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţa de control judiciar în fundamentarea acesteia, criticile recurentei reprezentând doar o succesiune de fapte şi afirmaţii nesusţinute juridic.

Faţă de dezvoltarea susţinerilor formulate de recurenta-reclamantă, nu poate fi identificată vreo critică concretă în sensul rigorilor prevăzute de dispoziţiile imperative ale art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., iar invocarea de către recurentă a art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. este una formală.

Întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 700A din 18 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2020.