Recognition of ethnic displacement benefits under Law No. 189/2000 based on testimonial evidence of 1944 refuge
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Bucharest Pension House, thereby upholding the Court of Appeal's decision to annul the administrative body's rejection and ordering the issuance of a new decision recognizing the claimant’s rights under Law No. 189/2000 for the period August 1944 to March 1945, effective from July 12, 2004. The dispute concerned the qualification of the claimant as an ethnic refugiate eligible for compensatory benefits after fleeing from a former jurisdiction to Romania in August 1944 due to military occupation; although the administrative body argued a lack of conclusive evidence, the court found that sworn witness testimonies confirming the date and cause of the exodus, corroborated by the administrative acknowledgment of similar rights to neighboring households, were sufficient to establish the factual basis. The decisive legal basis was the interpretation of Article 1, lit. c) of Law No. 189/2000, where the court determined that the available testimonial evidence met the burden of proof required to establish the status of an ethnic displaced person.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000; Recognition of ethnic displacement benefits under Law No. 189/2000 based on testimonial evidence of 1944 refuge: Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1687 din 9 septembrie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada august 1944 - martie 1945, începând cu data de 12 iulie 2004.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta G.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 10.997/10.339 din 4 martie 2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 și recunoașterea drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din actul normativ menționat.
În motivarea acțiunii, a arătat că la data de 1 august 1944 s-a refugiat împreună cu familia sa, din localitatea Vâlcov, din fostul județ Ismail, în orașul Brăila, unde s-au și stabilit.
A susținut că a făcut dovada persecuției etnice, astfel că în mod greșit, prin hotărârea a cărei anulare o solicită, i s-a respins cererea, prin care a solicitat stabilirea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1687 din 9 septembrie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada august 1944 - martie 1945, începând cu data de 12 iulie 2004.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs, în termen, susținând, în esență, că, în dosarul depus la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, reclamanta nu a prezentat dovezi concludente care s-o îndreptățească la acordarea drepturilor prevăzute de această lege.
Recursul este nefondat.
Din declarațiile autentificate ale martorelor S.F. și D.R., rezultă că „reclamanta, împreună cu familia sa, s-a refugiat la începutul lunii august 1944, din localitatea Vâlcov, U.R.S.S., în orașul Brăila, datorită înaintării frontului și a ocupării Basarabiei, de trupele rusești, familiile martorelor fiind vecine cu cea a reclamantei.
Prin hotărârile nr. 411/2002 și nr. 446/2002, emise de Casa Județeană de Pensii Brăila, numitelor S.F. și D.R., care erau în aceeași situație cu reclamanta, li s-a recunoscut calitatea de strămutate din motive etnice, în perioada 1 iulie 1944 - 16 martie 1945.
Rezultă că reclamanta a făcut dovada datei refugiului, situație, de altfel, confirmată și de reprezentantul recurentei-pârâte, potrivit celor reținute în practicaua hotărârii de față.
În consecință, față de cele ce preced, se constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1687 din 9 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2004.