Appeal withdrawn after settlement; unfair competition claim finality confirmed.

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor dosarului constată şi reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 27 ianuarie 2017, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. să înceteze actele de concurenţă neloială constând în vânzarea produselor concurente S.C. A. S.A. prin asocierea acestora cu numele/marca S.C. A., cu scopul obţinerii de profit în dauna reclamantei şi racolării clientelei S.C. A. S.A. şi interzicerea săvârşirii pe viitor a acestor acte, precum şi a oricăror alte acte contrare uzanţelor comerciale cinstite de natura să prejudicieze imaginea şi activitatea reclamantei.

În cazul unui refuz, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi începând cu data pronunţării hotărârii şi pana la executarea obligaţiei de încetare a actelor de concurenţă neloială, plata unei sume reprezentând 15% din cifra de afaceri realizată de pârâtă prin utilizarea mărcii/denumirii A. S.A. cu încălcarea normelor de concurenţa loială, evaluată provizoriu la suma de 5.000 RON. Cu cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1, art. 2, art. 5 lit. a) şi f) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.

Prin sentinţa nr. 2002 din 5 octombrie 2017 Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect încetarea actelor de concurenţă neloială şi a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, în cuantum de 5.000 RON.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta S.C. A. S.A.

Prin decizia nr. 98 din 6 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., aceasta fiind obligată la plata sumei de 5000 RON cheltuieli de judecată către intimată.

La data de 13 mai 2019, reclamanta S.C. A. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 98 din 6 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecinţa admiterii apelului şi schimbării sentinţei apelate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenta a arătat, în esenţă, că, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că faptele învederate de reclamantă nu reprezintă acte de concurenţă neloială în sensul art. 2 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 11/1990, reţinând în esenţa faptul că, raportat la aceste prevederi legale reclamanta nu a dovedit faptele de concurenţă neloială săvârşite de intimata-parată şi, pe cale de consecinţă, nici prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a faptelor de concurenţă neloială.

Contrar reţinerilor instanţei de apel, recurenta-reclamantă a precizat că a dovedit faptele de concurenţă neloială săvârşite de intimata-pârâtă prin comercializarea produselor concurente folosindu-se de numele şi renumele A. sau asociate acestui brand, din această perspectivă fiind îndeplinite cerinţele Legii nr. 11/1990.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că modul în care intimata-pârâtă a acţionat, respectiv prin vânzarea unor produse concurente asociate unui brand cunoscut în România pe piaţa construcţiilor - A., întruneşte elementele faptelor de concurenţă neloială, în modalitatea concurenţei parazitare, fiind îndeplinite şi condiţiile art. (1) şi (2) din Legea nr. 11/1991.

În consecinţă, recurenta a solicitat să se constate că faptele săvârşite de către intimata-pârâtă reprezintă, conform art. 2 din Legea nr. 11/1991, acte de concurenţă neloială, fiind contrare uzanţelor cinstite în activitatea comercială.

La data de 23 iulie 2019, intimata-pârâtă Societatea B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală, raportat la faptul că instanţa de apel a aplicat în mod corect normele de drept material în concordanţă cu natura cauzei.

În esenţă, s-a susţinut că în mod corect a procedat instanţa de apel atunci când a înlăturat punctul de vedere al reclamantei, în sensul că faptele pretins săvârşite de către societatea pârâtă nu constituie fapte de concurenţă neloială, aşa cum sunt ele prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 11/1990.

Intimata-pârâtă Societatea B. S.R.L. a solicitat cheltuieli de judecată, depunând la dosar în acest sens înscrisuri justificative, aflate la dosarul de recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La 19 februarie 2020, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat punct de vedere la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 31 martie 2020 s-a admis în principiu recursul şi s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul nr. 195 din 16 martie 2020.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la 29 septembrie 2020.

La 27 august 2020, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., fostă S.C. A. S.A., prin administrator C. a transmis la dosar o cerere de renunţare la judecata recursului, la care a ataşat contractul de tranzacţie din 6 august 2020, încheiat între aceasta şi intimata-pârâtă Societatea B. S.R.L..

La 16 septembrie 2020, intimata-pârâtă a transmis, prin e-mail, o cerere prin care a solicitat a se lua act de renunţarea la judecată, arătându-se, totodată, că nu solicită cheltuielile de judecată efectuare în recurs.

Examinând cererea formulată de către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., fostă S.C. A. S.A., Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. civ., renunţarea se poate face şi ulterior pronunţării, chiar şi după declararea căii de atac.

În conformitate cu art. 406 alin. (1) C. proc. civ., "Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă".

Potrivit art. 406 alin. (5) C. proc. civ., când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac instanţa va lua act de renunţare, iar potrivit alin. (6) teza a II-a al aceluiaşi articol, când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă.

Totodată, prevederile art. 463 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.

Manifestarea expresă de voinţă a părţii reglementată de art. 404 C. proc. civ. se caracterizează prin aceea că partea care a pierdut procesul, în primă instanţă sau în apel, renunţă la dreptul de a exercita calea de atac, apelul sau, după caz, recursul, împotriva hotărârii respective ori, dacă a formulat deja o cale de atac, o retrage.

Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc şi ulterior exercitării căii de atac, după trimiterea dosarului la instanţa superioară, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecăţii în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc. civ., întrucât partea înţelege să-şi retragă calea de atac.

În cauză, renunţarea la judecata căii de atac exercitate s-a făcut după înaintarea şi înregistrarea dosarului la instanţa superioară, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (2), coroborate cu art. 463 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va da eficienţă manifestării de voinţă exprimate de recurenta-reclamanta S.C. A. S.R.L., fostă S.C. A. S.A., privind renunţarea la judecata recursului, împrejurare care reprezintă o modalitate de manifestare a principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, sub forma unui act procedural de dispoziţie.

În considerarea celor ce preced, având în vedere dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte va lua act de renunţarea la judecata recursului declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. (fostă S.C. A. S.A.) împotriva deciziei nr. 98 din 6 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2020.