Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1731/2020 AI generated

Road-repair payment award upheld after annulled appeal for non-compliant cassation grounds.

Case Number Decizia nr. 1731/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal (recurs) brought by the defendant road-infrastructure company against the appellate decision, thereby upholding the Court of Appeal's ruling, which had affirmed the trial court's judgment in favor of the claimant company. The claim involved payment of ~1,019,254.88 RON (plus statutory penalty interest from 27 January 2018 and costs) for emergency repair works performed on a national road after a calamity, pursued despite the absence of a formal public-procurement contract under Law No. 98/2016. The court grounded the annulment in Article 489(2) of the Civil Procedure Code, finding that the appellant's grounds merely reiterated its appellate arguments without formulating any concrete criticism capable of fitting the exhaustive cassation grounds listed in Article 488(1)(8), thus failing to satisfy the mandatory requirements of Article 486(1)(d); it also rejected the respondent's request for litigation costs for lack of proof under Article 452. The decision is final and not subject to further appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 8 alin. (2) din Legea nr. 72/2013, art. 44 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 494 alin. (4) C. proc. civ; Road-repair payment award upheld after annulled appeal for non-compliant cassation grounds: The claim involved payment of ~1,019,254.88 RON (plus statutory penalty interest from 27 January 2018 and costs) for emergency repair works performed on a national road after a calamity, pursued despite the absence of a formal public-procurement contract under Law No. 98/2016. The court grounded the annulment in Article 489(2) of the Civil Procedure Code, finding that the appellant's grounds merely reiterated its appellate arguments without formulating any concrete criticism capable of fitting the exhaustive cassation grounds listed in Article 488(1)(8), thus failing to satisfy the mandatory requirements of Article 486(1)(d); it also rejected the respondent's request for litigation costs for lack of proof under Article 452. The decision is final and not subject to further appeal.

Keywords

AI generated
annulment of contract grounds for cassation civil judgment public procurement award proof of payment repair costs

Cited Legislation

AI generated
art. 8 alin. (2) din Legea nr. 72/2013
La data de 27 noiembrie 2018, reclamanta a formulat cerere de modificare a acţiunii, în sensul modificării temeiului juridic al acesteia din art. 8 alin.
art. 44 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013
Instanţa a aplicat art. 44 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, în corelaţie cu art.
art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013
80/2013, în corelaţie cu art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, în privinţa sumei pentru care a fost admisă cererea de ajutor public.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova şi, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 494 alin. (4) C. proc. civ
Prin încheierea din Camera de consiliu din 28 mai 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
La termenul din 24 septembrie 2020, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin.
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Ground for annulling the appeal because the grounds invoked did not fall within the cassation cases provided by art. 488 C. proc. civ.

art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Used to note that no public policy grounds could be raised ex officio, leading to the annulment.

art. 452 C. proc. civ.

Basis for rejecting the claim for litigation expenses because the party failed to prove them by the closing of debates.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la 13 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., a solicitat:

1) obligarea pârâtei la plata sumei de 1.009.136,69 RON, fără TVA, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate la obiectivul calamitat pe DN 67B km 92+300, Comuna Măciucă, judeţul Vâlcea, urmând ca TVA-ul aferent să fie achitat în funcţie de cota aplicabilă la data facturării;

2) obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 4 si art. 8 alin. (2) din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, cu începere din data de 27.01.2018, până la achitarea integrală a sumei de 1.009.136,69 RON; 3) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 27 noiembrie 2018, reclamanta a formulat cerere de modificare a acţiunii, în sensul modificării temeiului juridic al acesteia din art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 în art. 2 coroborat cu art. 53 alin. d1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări si concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

A susţinut că obiectul acţiunii ce face obiectul dosarului nr. x/2018 rămâne acelaşi, respectiv, solicită, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: 1) Obligarea paratei la plata sumei de 1.009.136,69 RON, fără TVA, reprezentând despăgubiri aferente lucrărilor executate la obiectivul calamitat pe DN 67B km 92+300, Comuna Măciucă, judeţul Vâlcea, urmând ca TVA -ul aferent să fie achitat în funcţie de cota aplicabilă la data facturării. x) Obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare prevăzute de ari,4 si art. 8 alin. (2) din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, cu începere din data de 27.01.2018 si pana la achitarea integrala a sumei de 1.009.136,69 RON; 3) Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentinţa nr. 637 din 14 mai 2019, Tribunalul Vâlcea a respins excepţia prescripţiei, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.019.254,88 RON fără TVA, contravaloare lucrări executate la DN 67B KM 92+300, comuna Măciuca, judeţ Vâlcea. A fost obligată pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare la suma menţionată, de la data de 27 ianuarie 2018 până la plata integrală şi la plata sumei de 6.000 RON, cheltuieli de judecată către reclamanta. Instanţa a aplicat art. 44 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, în corelaţie cu art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, în privinţa sumei pentru care a fost admisă cererea de ajutor public.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova.

Prin decizia nr. 629/A-COM din 21 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova împotriva sentinţei nr. 637 din 14 mai 2019 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.

A fost admisă cererea de intervenţie accesorie formulată de S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L..

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova şi, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta solicită instanţei de recurs să constate că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşita a normelor de drept material, având în vedere că în cauză nu se regăseşte situaţia dispoziţiilor generale din materia contractului de antrepriză, aşa cum sunt reglementate prin art. 1851, 1874 şi urm. din C. civ.

Astfel, voinţa autorităţii contractante este subordonată principiilor instituite de legiuitor, prin dispoziţiile Legii nr. 98/2016 coroborate cu prevederile Normelor de aplicare a legii ce ţin de procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică, respectiv încheierea unui contract de achiziţie publică, fapt de care instanţa de apel nu a ţinut cont absolut deloc.

Or, între recurentă şi reclamanta S.C. A. S.R.L. nu exista încheiată nicio convenţie din care să rezulte obligaţia CNAIR S.A. - DRDP Craiova de plata contravalorii unor lucrări, mai mult decât atât, Legea nr. 98/2016, conform prevederilor art. 1 din acelaşi act normativ, reglementează modul de realizare a achiziţiilor publice, (...) procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică (...) instrumentele şi tehnicile specifice care pot fi utilizate pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică, precum şi anumite aspecte specifice în legătură cu executarea contractelor de achiziţie publică.

Ca şi autoritate contractanta CNAIR S.A. - DRDP Craiova este ţinută de respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016.

Prin urmare, pârâta se regăseşte în situaţia în care nu mai poate demara o procedură de achiziţie publică prevăzută de Legea nr. 98/2016, în condiţiile în care se presupune că lucrarea este realizată în integralitate, astfel cum susţine reclamanta.

Astfel, elementul esenţial care a condus la imposibilitatea din partea CNAIR S.A. - DRDP Craiova de a încheia contractul cu reclamanta este faptul că aceasta a solicitat încheierea unui contract prin negocierea fără publicare a unui anunţ de participare. Or, această procedură este reglementată de prevederile art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea 98/2016, iar parcurgerea de către autoritatea contractantă a etapelor prevăzute de această procedură ar duce negreşit la încălcarea flagrantă a Legii nr. 98/2016.

Raportat la data la care reclamanta a demarat execuţia lucrării, în raport cu data procesului-verbal de calamitate, se poate vedea că nu se poate încadra la extremă urgenţă, aşa cum această stare este definită chiar de Legea nr. 98/2016. Tocmai acest aspect 1-a avut în vedere legiuitorul atunci când a permis autorităţii contractante să demareze procedura negocierii fără publicarea unui anunţ de participare.

Având în vedere aceste aspecte, recurenta consideră că pârâta nu a dat dovadă de rea-credinţă, însă reclamanta avea obligaţia legală de a nu demara execuţia lucrării, decât după ce se asigura că există demersuri care să asigure perfectarea încheierii unui contract de execuţie.

Prin întâmpinarea depusă la 16 martie 2020, intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a solicitat pe cale de excepţie, anularea recursului, întrucât motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele de nelegalitate, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat si menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 28 mai 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 12 iunie 2020, părţile nedepunând punct de vedere.

La termenul din 24 septembrie 2020, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Aşadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În speţă, se constată că recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - PRIN DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI CRAIOVA nu s-au conformat exigenţelor art. 489 C. proc. civ., neformulând critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., dar, mai mult, reiterează motivele prezentate în cererile de apel, reluându-le în integralitate, folosind metoda copy-paste.

Aşadar, simpla indicare a unui text de lege şi nemulţumirea părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti atacate, în cauză, susţinerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei atacate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care deja şi-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată.

Astfel, fără a face referiri la soluţia apelului şi fără a arăta în concret motivele de nelegalitate a deciziei atacate, recurenta a reluat de fapt criticile formulate împotriva hotărârii de primă instanţă.

Or, prin decizia atacată, s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanţa de apel le-a expus în conturarea soluţiei adoptate.

Prin urmare, fără a face referiri la soluţia apelului, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, şi, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conţinutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, este atrasă nulitatea recursului, întrucât, ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanţei de apel.

Aşadar, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

În acest circumstanţe, se constată că, recurenta, în cuprinsul cererii de recurs, nu relevă critici de nelegalitate a deciziei instanţei de apel, chiar dacă, în mod formal, a indicat ca temei de drept motivul de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la cererea intimatei-reclamante S.C. A. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată, solicitate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, Înalta Curte, urmează să o respingă ca neîntemeiată, în considerarea dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Constatând, deopotrivă, că nu sunt nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanţa de recurs, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficienţă textului de lege invocat, va admite excepţia nulităţii, invocată din oficiu, şi va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - PRIN DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI CRAIOVA împotriva deciziei nr. 629/A-COM din 21 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.A. şi intimatele-interveniente în numele altei persoane S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - PRIN DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI CRAIOVA împotriva deciziei nr. 629/A-COM din 21 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.A. şi intimatele-interveniente în numele altei persoane S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L..

Respinge ca neîntemeiată cererea intimatei-reclamante S.C. A. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2020.