Finality of labor dispute judgments excluding appellate recourse

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia I civilă la sub nr. x/2018, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Bacău, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 31.001,17 RON, reprezentând contravaloare prejudiciu cauzat angajatoarei, corespunzător unei cantităţi de 158,85 mc material lemnos, constatat ca fiind lipsă în gestiune.

Prin sentinţa civilă nr. 420/D/2019 din 18 iunie 2019, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA - Direcţia Silvică Bacău şi a obligat pârâtul A. să plătească reclamantei suma de 17.346 RON, reprezentând prejudiciu.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA - Direcţia Silvică Bacău şi pârâtul A..

Prin decizia nr. 68/2020 din 10 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă au fost respinse ca nefondate apelurile promovate de apelanta-reclamantă R.N.P. ROMSILVA-DIRECŢIA SILVICĂ BACĂU şi apelantul-pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 420 din 18 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă.

Împotriva acestei decizii, pârâtul A. a declarat recurs.

În argumentarea cererii de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul A. solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, respingerea cererii de chemare în judecată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor.

În acest sens, recurentul consideră că instanţa de apel nu a aplicat prevederile legale ce instituie obligaţia angajatorului de a face dovada presupusului prejudiciu, complinind lipsa probatoriului cu un raţionament propriu. Astfel, fără a oferi o justificare, au fost înlăturate apărările formulate de pârât care contestau atât existenţa prejudiciului, cât şi întinderea acestuia.

În acest context, recurentul a susţinut, că acest presupus prejudiciu a fost constatat ulterior datei de 11 decembrie 2017, respectiv ulterior concedierii.

Totodată, s-a susţinut faptul că există o neconcordanţă în stabilirea prejudiciului, acesta fiind cuantificat în mod diferit de nota de constatare nr. x/09.02.2018, neexistând în aceasta o analiză a partizii 1/953319 şi nici o legătură de cauzalitate, în plus, intimata-reclamantă a făcut referire la un proces-verbal din 29 martie 2016, dată mult anterioară.

Prin urmare, dacă ar fi existat un prejudiciu, intimata-reclamantă avea obligaţia să îl stabilească şi să-l comunice pârâtului, anterior desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă.

Pentru aceste considerente, recurentul se consideră îndreptăţit să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

În cauză, se constată că nu s-a formulat întâmpinare de către intimata-reclamantă.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 28 mai 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 10 iunie 2020, părţile nedepunând punct de vedere.

La termenul din 24 septembrie 2020, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reţinut următoarele:

Prezenta cerere de recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care, instanţa de apel a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta-reclamantă R.N.P. ROMSILVA-DIRECŢIA SILVICĂ BACĂU şi apelantul-pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 420 din 18 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă, prin care a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA - Direcţia Silvică Bacău, fiind obligat pârâtul A. la plata sumei de 17.346 RON, reprezentând prejudiciu.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. se prevede că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflicte de muncă şi asigurări sociale…"

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului şi nici recursului şi, ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor asemenea hotărâri.

Prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea nr. 62/2011, în sensul că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.

Aşa fiind, în litigiile de muncă, pentru acţiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai apelul. Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

În acest context, se reţine că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispoziţiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei nr. 68/2020 din 10 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă RNP ROMSILVA-DIRECŢIA SILVICĂ BACĂU.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei nr. 68/2020 din 10 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă RNP ROMSILVA-DIRECŢIA SILVICĂ BACĂU.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2020.